O-ntalnire fără sfârșit
Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,
Așa de tare, oare, dragostea se simte?
M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,
Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.
Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã,
Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.
Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,
Cum de chiar tu inima mi-ai furat?
Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,
Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.
Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate
Si acele mii de șoapte.
Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată
Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?
Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas
Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?
Category: Love poems
All author's poems: annamariaalexandra
Date of posting: 16 февраля 2024
Added in favorites: 1
Views: 495
Poems in the same category
Mămica mea
Mama e zeița mea,
Și eu stau mai mult cu ea,
Îmi vorbește doar de bine,
Mă iubește mult pe mine.
Autor: Nicoleta Postovan
A mai trecut o zi...
A mai trecut o zi de dor, de tine
O zi în care dorul nebunesc
Lovește cu putere în sufletul din mine
Făcându-mă mai mult să te doresc...
Caci te-am zărit pentr-o secundă
În agitația orasului de peste zi
De-atunci gândul mi se inundă
Cu versuri pentru poezii...
Dar se simte o tristețe-amară
Atât de grea, de zbuciumată,
Încât orice vers scris mă doare
Și mi-e greu să scriu în continuare...
O poveste de iubire de Denis Pușcașu
Într-un univers de vis,
Iubirea ne-a adus fericire.
Îmbrățișări calde, săruturi dulci,
Noi suntem eternitatea vie.
În ochii tăi strălucește lumina,
Ard flăcări de pasiune aprinsă.
Împreună în dansul iubirii,
Simțim cum timpul se oprește.
Cuvinte tandre, promisiuni sincere,
Ne leagă sufletele într-un cântec.
Fiecare atingere e o melodie,
Ce vibrează în inimi cu dorințe.
În lumea noastră de iubire pură,
Zidim un castel al fericirii.
Cu fiecare zi ce trece, creștem,
Ca doi îndrăgostiți în armonie.
Așa că sărbătorim dragostea noastră,
Prin versuri pline de emoție.
Un cuplu unit și împlinit,
Povestea noastră, o bucurie.
Stii tu ..
S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.
Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.
Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
Timpul ce-a trecut
Mergeam ambițios prin vântul ce bătea,
Mă ridicasem din groapa cea ce mă rănea,
Mă rog, am mințit, mă ridicase ea.
M-a salvat din veninul șerpilor nenorociți,
Și mergeam ambii prin vânt, făram să fim ținiți,
Ținând capul sus lăsam trecutul în spate,
Exact de acolo unde aveau să ma înjunghe toate,
Și poate
Că am lăsat garda jos,
Dar nimic nu e mai roșu decât rozul cel mai roz,
Nu m-am uitat în spate, am continuat să merg
Apoi am grăbit pasul, am început să alerg
Eram tăcut,
Îmi lăsasem viitorul în trecut,
Era timpul să fi trecut peste tot ceea ce-a trecut.
(Asta e de fapt primul vers dintr-o melodie scrisa de mine, dar cred ca poate fi caracterizata și ca poezie idk)
Mămica mea
Mama e zeița mea,
Și eu stau mai mult cu ea,
Îmi vorbește doar de bine,
Mă iubește mult pe mine.
Autor: Nicoleta Postovan
A mai trecut o zi...
A mai trecut o zi de dor, de tine
O zi în care dorul nebunesc
Lovește cu putere în sufletul din mine
Făcându-mă mai mult să te doresc...
Caci te-am zărit pentr-o secundă
În agitația orasului de peste zi
De-atunci gândul mi se inundă
Cu versuri pentru poezii...
Dar se simte o tristețe-amară
Atât de grea, de zbuciumată,
Încât orice vers scris mă doare
Și mi-e greu să scriu în continuare...
O poveste de iubire de Denis Pușcașu
Într-un univers de vis,
Iubirea ne-a adus fericire.
Îmbrățișări calde, săruturi dulci,
Noi suntem eternitatea vie.
În ochii tăi strălucește lumina,
Ard flăcări de pasiune aprinsă.
Împreună în dansul iubirii,
Simțim cum timpul se oprește.
Cuvinte tandre, promisiuni sincere,
Ne leagă sufletele într-un cântec.
Fiecare atingere e o melodie,
Ce vibrează în inimi cu dorințe.
În lumea noastră de iubire pură,
Zidim un castel al fericirii.
Cu fiecare zi ce trece, creștem,
Ca doi îndrăgostiți în armonie.
Așa că sărbătorim dragostea noastră,
Prin versuri pline de emoție.
Un cuplu unit și împlinit,
Povestea noastră, o bucurie.
Stii tu ..
S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.
Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.
Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
Timpul ce-a trecut
Mergeam ambițios prin vântul ce bătea,
Mă ridicasem din groapa cea ce mă rănea,
Mă rog, am mințit, mă ridicase ea.
M-a salvat din veninul șerpilor nenorociți,
Și mergeam ambii prin vânt, făram să fim ținiți,
Ținând capul sus lăsam trecutul în spate,
Exact de acolo unde aveau să ma înjunghe toate,
Și poate
Că am lăsat garda jos,
Dar nimic nu e mai roșu decât rozul cel mai roz,
Nu m-am uitat în spate, am continuat să merg
Apoi am grăbit pasul, am început să alerg
Eram tăcut,
Îmi lăsasem viitorul în trecut,
Era timpul să fi trecut peste tot ceea ce-a trecut.
(Asta e de fapt primul vers dintr-o melodie scrisa de mine, dar cred ca poate fi caracterizata și ca poezie idk)
Other poems by the author
Nu te-ntoarce înapoi, straine
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Haosul iubirii
Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,
Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,
Tu m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,
Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.
Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,
Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste,
Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,
Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.
Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,
Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.
Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,
Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.
Ai vrut din al meu suflet de copil firav,
Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.
Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,
Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.
Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,
Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.
În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,
Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Medicament…
Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți
Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți
Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist
Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.
Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine
Cu acele vechi și nesterile
cu foarfeca și bisturiul rece
ce mi face spaima-n măduva să urce.
Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi
și mânecile neastâmpărat îți sufleci
Te pregătești de acea grea și cumplită operație
care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație
Plămânii mei anoști și singuri
simt cum tu inplantezi în al meu corp firav
doar niște fioroase tuburi.
Acum tu ajutat de-o asistentă
încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă
să mi pui în acea perfuzie-obosită
un gram din acea substanță ponosită.
Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare
și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.
Te voi trece cu privirea...
Ieri m-ai alungat ca pe-o straina
Iar azi aștepți ca ea sa vina.
Mi-ai oferit speranțe si săruturi
Iar azi doar o privire timida-mi furi.
Te-am văzut privindu-mă din departe
Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.
Inima mea nu-mi spunea nimic atunci
Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.
Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde
În a mea inima nimic nu se aprinde.
Te-am trecut ușor cu a me privire
Nu am putere pentru a ta fire.
Tu, femeie...
O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,
Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .
O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,
Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.
Tu,fii,te rog,independenta,
Si țineți mereu rujul în poșetă.
Și nu-l lasa pe el să te doboare ,
Și nici aripile albe să ți le omoare.
Fii mereu sic și zâmbitoare,
Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.
Oferă ți timp,iubire și-energie,
Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.
Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,
Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.
Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,
Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.
Nu te-ntoarce înapoi, straine
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Haosul iubirii
Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,
Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,
Tu m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,
Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.
Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,
Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste,
Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,
Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.
Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,
Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.
Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,
Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.
Ai vrut din al meu suflet de copil firav,
Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.
Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,
Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.
Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,
Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.
În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,
Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Medicament…
Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți
Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți
Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist
Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.
Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine
Cu acele vechi și nesterile
cu foarfeca și bisturiul rece
ce mi face spaima-n măduva să urce.
Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi
și mânecile neastâmpărat îți sufleci
Te pregătești de acea grea și cumplită operație
care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație
Plămânii mei anoști și singuri
simt cum tu inplantezi în al meu corp firav
doar niște fioroase tuburi.
Acum tu ajutat de-o asistentă
încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă
să mi pui în acea perfuzie-obosită
un gram din acea substanță ponosită.
Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare
și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.
Te voi trece cu privirea...
Ieri m-ai alungat ca pe-o straina
Iar azi aștepți ca ea sa vina.
Mi-ai oferit speranțe si săruturi
Iar azi doar o privire timida-mi furi.
Te-am văzut privindu-mă din departe
Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.
Inima mea nu-mi spunea nimic atunci
Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.
Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde
În a mea inima nimic nu se aprinde.
Te-am trecut ușor cu a me privire
Nu am putere pentru a ta fire.
Tu, femeie...
O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,
Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .
O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,
Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.
Tu,fii,te rog,independenta,
Si țineți mereu rujul în poșetă.
Și nu-l lasa pe el să te doboare ,
Și nici aripile albe să ți le omoare.
Fii mereu sic și zâmbitoare,
Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.
Oferă ți timp,iubire și-energie,
Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.
Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,
Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.
Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,
Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.