O-ntalnire fără sfârșit

Mama e zeița mea,

Și eu stau mai mult cu ea, 

Îmi vorbește doar de bine, 

Mă iubește mult pe mine. 

Autor: Nicoleta Postovan 

A mai trecut o zi de dor, de tine

O zi în care dorul nebunesc 

Lovește cu putere în sufletul din mine

Făcându-mă mai mult să te doresc...

Caci te-am zărit pentr-o secundă 

În agitația orasului de peste zi

De-atunci gândul mi se inundă 

Cu versuri pentru poezii...

Dar se simte o tristețe-amară 

Atât de grea, de zbuciumată,

Încât orice vers scris mă doare

Și mi-e greu să scriu în continuare...

Într-un univers de vis,

Iubirea ne-a adus fericire.

Îmbrățișări calde, săruturi dulci,

Noi suntem eternitatea vie.

În ochii tăi strălucește lumina,

Ard flăcări de pasiune aprinsă.

Împreună în dansul iubirii,

Simțim cum timpul se oprește.

Cuvinte tandre, promisiuni sincere,

Ne leagă sufletele într-un cântec.

Fiecare atingere e o melodie,

Ce vibrează în inimi cu dorințe.

În lumea noastră de iubire pură,

Zidim un castel al fericirii.

Cu fiecare zi ce trece, creștem,

Ca doi îndrăgostiți în armonie.

Așa că sărbătorim dragostea noastră,

Prin versuri pline de emoție.

Un cuplu unit și împlinit,

Povestea noastră, o bucurie.

S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.

Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.

Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?

Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc 

eram eu în pustiu înconjurat de femei 

și dintre toate tu erai muza pierdută 

muza ce mai târziu era inspirație 

și-am scris despre tine iubita mea 

și te găseam în fiecare poem vechi 

și parcă niciunul nu te descria bine

și mi-am asumat eu datoria asta

și așa am început să te scriu 

te scriam seara cu vinul pe masă 

te scriam dimineața cu țigara 

te scriam și lângă marea pierdută 

și marea atunci se făcea verde 

 și-mi aducea aminte doar de tine 

de fata mea cu ochii verzi 

ce a plecat cu furtuna mării 

Mergeam ambițios prin vântul ce bătea,

Mă ridicasem din groapa cea ce mă rănea,

Mă rog, am mințit, mă ridicase ea.

M-a salvat din veninul șerpilor nenorociți,

Și mergeam ambii prin vânt, făram să fim ținiți,

Ținând capul sus lăsam trecutul în spate,

Exact de acolo unde aveau să ma înjunghe toate,

Și poate

Că am lăsat garda jos,

Dar nimic nu e mai roșu decât rozul cel mai roz,

Nu m-am uitat în spate, am continuat să merg

Apoi am grăbit pasul, am început să alerg

Eram tăcut,

Îmi lăsasem viitorul în trecut,

Era timpul să fi trecut peste tot ceea ce-a trecut.


(Asta e de fapt primul vers dintr-o melodie scrisa de mine, dar cred ca poate fi caracterizata și ca poezie idk)

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,

Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,

Tu  m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,

Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.

Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,

Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste, 

Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,

Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.

Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,

Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.

Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,

Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.

Ai vrut din al meu suflet de copil firav,

Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.

Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,

Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.

Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,

Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.

În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,

Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.

Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?

De ce în ochi nu mă privești?

Mă lași sa stau și singura-n poveste

Oare tu nu vezi ce frig și rece este?

Este atât de frig la tine-n piept

Încât aș sta ca un atlet.

E frig și tare rău îmi este 

Că nu faci parte din a mea vieții poveste.

Ea,oare,îți sărută pieptul gol

Sau își joacă al vieții rol?

Ea te iubește așa cum eu fac

Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?

Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi

Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.

Sa intru în a ta privire

Și să-mi eman a mea iubire.

La masa mea nu mai sta nimeni și nimic

Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic

M-afund în sângele veninului acela acru

Mă uit la al inimii masacru.

Și rochia aceea roșie ca focul,

Zace jos pentru ca  s-a terminat jocul

Jocul aspru al iubirii

Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.

Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri

Și-mi mai creez puține universuri.

Mai stau puțin cu bluza ta la piept,

Până în abis simt ca mă pierd.

Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți

Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți

Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist

Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.

Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine

Cu acele vechi și nesterile

cu foarfeca și bisturiul rece

ce mi face spaima-n măduva să urce.

Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi

și mânecile neastâmpărat îți sufleci

Te pregătești de acea grea și cumplită operație

care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație

Plămânii mei anoști și singuri

simt cum tu inplantezi în al meu corp firav

doar niște fioroase tuburi.

Acum tu ajutat de-o asistentă

încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă

să mi pui în acea perfuzie-obosită

un gram din acea substanță ponosită.

Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare

și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.

Ieri m-ai alungat ca pe-o straina 

Iar azi aștepți ca ea sa vina.

Mi-ai oferit speranțe si săruturi

Iar azi doar o privire timida-mi furi.

Te-am văzut privindu-mă din departe 

Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.

Inima mea nu-mi spunea nimic atunci 

Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.

Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde

În a mea inima nimic nu se aprinde.

Te-am trecut ușor cu a me privire 

Nu am putere pentru a ta fire.

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.