O-ntalnire fără sfârșit

Ca o stea strălucitoare,

Cu un zâmbet rupt din soare ,

M-ai făcut să simt ,

dragostea ta orbitoare,

Nu am sentimente mai adânci ,

Când la pieptul tău mă strângi,

Atingerile tale moi,

Mă fac să simt că existăm doar noi.

de Laura Lucavischi

Între noi iubito se aștern tăceri,

Un noian de frunze pe poteci pierdute,

Prinde-mă de mână, du-mă nicăieri,

Crivățul din mine strașnic se ascute.

Glasul tău iubito, freamăt al pădurii,

Ochiul trist al lunii eclipsat de nori,

Prinde-mă de mână, dezvelește-ți nurii,

Și-ai să poți deodată spre iubiri să zbori.

Între noi iubito lacrima se așterne,

Visuri neîmplinite care strig și curg,

Prinde-mă de mână fără a te teme,

Şi vom fi lumina stelei din amurg.

Timpul se răsfiră în umbre și clipe,

Dorul ne rămâne un foc nesfârșit,

Prinde-mă de mână, inima să-mi ţipe,

În brațele tale să mă sting iubit.

Cândva departe, undeva, e bucuria

Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea

Visele cad împrăștiindu-le trezirea

Mi-a mai rămas necenzurată amintirea

Așteaptă plutele departe să mă treacă

Pe malul treptelor spre inima de piatră

Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă

Valul fierbinte coborând totul îneacă

Departe curg, împins departe, fără tine

Învins ajung în marea lacrimilor line

Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine

Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni

Cât de departe poate inima să bată

N-o mai auzi, e prea departe să mai poată

Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă

Cu mintea mea privirea ta încă se joacă

Departe sunt, departe ești, departe-s toate

Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte

Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate

Chiar și de mine am ajuns să fiu departe

Ești ca mirosul de cafea, dintr-o dimineață,

Ești ca un zâmbet bine pus pe față,

Ești ca mirosul de rouă al dimineții,

Ești scânteia ce dă sens vieții. 

Ești mirosul de iarbă proaspăt tăiată,

Ești lacrima dulce pe obraz picurată,

Ești curcubeul de după furtună,

Ești soarele ce stă să apună...

Ești locul comod și cald,

Ești razele de soare în care mă scald,

Ești mirosul de fân prospăt cosit,

Ești câmpul de rouă stropit.

Ești ca un dulce miros de parfum,

Ești mai mult decât aș putea să spun,

Ești început și sfârșit,

Ești tu, tot ce mi-am dorit!

Ce înseamnă un sărut 

Niciodată n-am știut 

Poate nici măcar n-am vrut 

De poveste să ascult. 

E sărutul o prefață 

La ce va urma în viață?

Sau e doar un epilog 

Al iubirii nemurire zălog?

Ce n-aș da să fi știut 

Ce înseamnă un sărut 

În ziua când din întâmplare 

Am alunecat în a ta sărutare. 

E sărutul ce mi-ai dat 

Minunea la care am visat?

E sărutul o portiță 

Spre a fericirii coroniță?

Sau e doar o amăgire 

Petrecută din neștire

Între buzele-mi stângace

Și ale tale buze gingașe? 

Și m-ai avut într-un pat cu împrumut

Pe-o canapea îngustă, fărắ pernă,

Și n-am stiut c-o aventură de-un minut

Ími va rămâne un dor și-o dragoste eternă.

Şi al tău vin cu un sărut mi l-ai servit

Într-o seară la-nceput de-april, banală,

Mirosul îi am și-acum în minte-ntipărit

Pe buze azi mai simt doar fumul de tigară.

Şi mi-ai rămas o flacăra ce nu se-aprinde

Ce arde-n suflet tainic, neștiut.

Și-mi ești scânteie care se desprinde

Din visul meu de nimeni cunoscut.

Și vinul mi-a ramas un dor nestins, o clipă dulce

Un strop de cer si nori de ploi...

Nu-l condamna să fie gândul ce mă frånge!

Te rog, adu-ți aminte și ..dă-mi-l inapoi ..

Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,

Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.

Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,

Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.

Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,

Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.

Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,

Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.

Mai am acei cercei de diamant,

Ce-i spun urechii atât de deprimant.

Tu uita-l,fata,pe acel om,

Pe care-acum îl simți în fiece atom.

Mai am acea cana deprimata,

Ce are pe ea un băiat și-o fata,

Care se iubeau cândva atât de mult,

Și care azi mai au doar acel tumult.

Mai am acea carte mica și plăpândă,

Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,

Și care suferă atât de simplu și intens,

Din cauza unui gol imens.

Mai am acele poze fericite,

Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,

Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens 

Și mă gandesc doar l-acel nou consens.

Mai am al tău tricou albastru,

Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.

Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,

Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Ieri m-ai alungat ca pe-o straina 

Iar azi aștepți ca ea sa vina.

Mi-ai oferit speranțe si săruturi

Iar azi doar o privire timida-mi furi.

Te-am văzut privindu-mă din departe 

Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.

Inima mea nu-mi spunea nimic atunci 

Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.

Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde

În a mea inima nimic nu se aprinde.

Te-am trecut ușor cu a me privire 

Nu am putere pentru a ta fire.

Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți

Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți

Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist

Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.

Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine

Cu acele vechi și nesterile

cu foarfeca și bisturiul rece

ce mi face spaima-n măduva să urce.

Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi

și mânecile neastâmpărat îți sufleci

Te pregătești de acea grea și cumplită operație

care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație

Plămânii mei anoști și singuri

simt cum tu inplantezi în al meu corp firav

doar niște fioroase tuburi.

Acum tu ajutat de-o asistentă

încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă

să mi pui în acea perfuzie-obosită

un gram din acea substanță ponosită.

Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare

și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.

M ai uitat, străine?

Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,

Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.

Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,

Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.

Când noaptea vine atât de repede și iute,

Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute

Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine

Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine

Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă 

Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă 

O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau 

Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau

Eram atat de fericită și rănită în același timp 

Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp 

Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire 

Deloc deloc nu ne venim în fire 

De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?

Atât de rea și fioroasă ți se pare?

A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare

Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare 

Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic 

Și să mă lași de jos încet să mă ridic 

Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare 

Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare 

Si noaptea cea dintâi a noastră 

O vei arunca oare pe a ta fereastră?

Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern

În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.

Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori 

Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori 

Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?

Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor 

Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?

Pentru care de ieri noi am pornit război

Mai ai tu oare acea simplă cană?

Pentru care a mea amintire a rămas orfană.

Ma mai știi tu oare cine sunt?

Mai știi când mă priveai prelung?

Mai știi cine te a iubit atât de tare?

Și pentru cine eu sunt biruitoare?

Mai vrei să ți amintești de mine?

Să mi mai auzi măcar o dată vocea?

Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?

Sau  m ai transformat deja în niște antivitamine?