Aș vrea..
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: annamariaalexandra
Data postării: 30 decembrie 2023
Vizualizări: 663
Poezii din aceiaşi categorie
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Cine ești, de unde vii.
Mă pândește doar nefericirea,
Când mă farmeci cu iubirea
Și mă-ntreb cu ce -am greșit ,
Și ce mai am de pătimit.
Toată vina o port eu,
Când te petrec în neglijeu;
Simt că nu te vei întoarce,
Nu -mi zâmbi, nu te preface.
Iarăși ploaia mă inundă,
Dorul să mi -l ascundă
Pentru amorul mistuit
Din visul ce l-ai năruit
Ești ca vremea, efemer;
Cine ești, e un mister,
Vii din alte vremuri,
Scuturat, cuprins de friguri...
Nu te întreb, doar tac,
Un ceai fierbinte-ți fac.
Te țin în brațe strâns,
Să nu mă umfli iar de plâns...
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Pentru asta trăiesc
În clipa în care te-am văzut
Durerile au trecut
Atunci când te văd zâmbind
Știu că ești perfectă
Pentru că ești iubită
Mi-ai dat aripi când credeam că mor
Wow chiar ești ca un drog
Așa că nu mă lăsa te rog
Ochii verzi ca iarba și pielea albă ca zăpada
Îmi amintesc mereu
Cum m-am îndrăgostit de tine ca de un zeu
Și de aceea te iubesc
Și îți vorbesc
Pentru asta eu trăiesc
Prima întâlnire
De la prima întâlnire
Am vrut să ți văd a ta privire,
Să ți văd zâmbetul care nu l pot uita
Să ți simt din nou îmbrățișarea.
Nu știam ce va urma,
Dar să renunț inima nu mă lăsa,
Nu mai puteam trăi fără tine nici o zi,
Și acum este și va fi,
Ești în sufletul meu
Acolo vei trai mereu.
Să nu-mi spui, adio !
Cum ai distrus fără să știi...
Un rost al anilor târzii
Și cum jelesc pe căi pustii
Și jalea îmi e de înțeles
Când din atâtea ,te-am ales?
Norocul meu biet călător ,
S-a dus de atunci ca blestemat
Și plâng pe drumul ce-ai plecat
Privesc în jur mă simt pierdut
Plecarea ta cât m-a durut .
Te chem copacii din grădină
Cu rod-n pârg ,și fiecare ram
Se întinde spre ușa casei ferecate
În curtea în care altădată
Fremăta de voie bună
Acum când tot ce-a fost s-a dus
Și pe cărări a rămas doar umbra
Mai sper cu sufletul rănit
Să pot să-ți spun ,cât te-am iubit .
Adio să nu-mi spui de pleci
Îți caut umbra pe poteci !...
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Cine ești, de unde vii.
Mă pândește doar nefericirea,
Când mă farmeci cu iubirea
Și mă-ntreb cu ce -am greșit ,
Și ce mai am de pătimit.
Toată vina o port eu,
Când te petrec în neglijeu;
Simt că nu te vei întoarce,
Nu -mi zâmbi, nu te preface.
Iarăși ploaia mă inundă,
Dorul să mi -l ascundă
Pentru amorul mistuit
Din visul ce l-ai năruit
Ești ca vremea, efemer;
Cine ești, e un mister,
Vii din alte vremuri,
Scuturat, cuprins de friguri...
Nu te întreb, doar tac,
Un ceai fierbinte-ți fac.
Te țin în brațe strâns,
Să nu mă umfli iar de plâns...
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Pentru asta trăiesc
În clipa în care te-am văzut
Durerile au trecut
Atunci când te văd zâmbind
Știu că ești perfectă
Pentru că ești iubită
Mi-ai dat aripi când credeam că mor
Wow chiar ești ca un drog
Așa că nu mă lăsa te rog
Ochii verzi ca iarba și pielea albă ca zăpada
Îmi amintesc mereu
Cum m-am îndrăgostit de tine ca de un zeu
Și de aceea te iubesc
Și îți vorbesc
Pentru asta eu trăiesc
Prima întâlnire
De la prima întâlnire
Am vrut să ți văd a ta privire,
Să ți văd zâmbetul care nu l pot uita
Să ți simt din nou îmbrățișarea.
Nu știam ce va urma,
Dar să renunț inima nu mă lăsa,
Nu mai puteam trăi fără tine nici o zi,
Și acum este și va fi,
Ești în sufletul meu
Acolo vei trai mereu.
Să nu-mi spui, adio !
Cum ai distrus fără să știi...
Un rost al anilor târzii
Și cum jelesc pe căi pustii
Și jalea îmi e de înțeles
Când din atâtea ,te-am ales?
Norocul meu biet călător ,
S-a dus de atunci ca blestemat
Și plâng pe drumul ce-ai plecat
Privesc în jur mă simt pierdut
Plecarea ta cât m-a durut .
Te chem copacii din grădină
Cu rod-n pârg ,și fiecare ram
Se întinde spre ușa casei ferecate
În curtea în care altădată
Fremăta de voie bună
Acum când tot ce-a fost s-a dus
Și pe cărări a rămas doar umbra
Mai sper cu sufletul rănit
Să pot să-ți spun ,cât te-am iubit .
Adio să nu-mi spui de pleci
Îți caut umbra pe poteci !...
Alte poezii ale autorului
De ce?
De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?
De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?
De ce nu vrei să vezi a mea durere?
De ce azi tu nu mai vrei o revedere?
De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?
De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?
De ce m-arunci rapid în marea agitată?
Oare ne vom mai vedea vreodată?
De ce-i atât de mare aceasta suferință
Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?
De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,
Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?
De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire
Și-arunci a mea tristă năucire?
De ce iubești acum acei ochi căprui,
În schimbul alor mei ochi albăstrui?
Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,
Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,
Știu că nu-ți place acest fum intens,
Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.
Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,
Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,
Dar ce contează o valiză obosită ,
Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.
O-ntalnire fără sfârșit
Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,
Așa de tare, oare, dragostea se simte?
M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,
Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.
Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã,
Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.
Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,
Cum de chiar tu inima mi-ai furat?
Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,
Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.
Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate
Si acele mii de șoapte.
Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată
Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?
Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas
Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?
Nu te-ntoarce înapoi, straine
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Medicament…
Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți
Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți
Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist
Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.
Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine
Cu acele vechi și nesterile
cu foarfeca și bisturiul rece
ce mi face spaima-n măduva să urce.
Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi
și mânecile neastâmpărat îți sufleci
Te pregătești de acea grea și cumplită operație
care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație
Plămânii mei anoști și singuri
simt cum tu inplantezi în al meu corp firav
doar niște fioroase tuburi.
Acum tu ajutat de-o asistentă
încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă
să mi pui în acea perfuzie-obosită
un gram din acea substanță ponosită.
Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare
și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.
Mama mea...
Mama mea cu ochi de înger,
Care-mi da orice îi cer.
Mama mea cu chip de floare,
Care vieții-mi dai culoare .
Mama mea ce-n suflet pace și iubire îmi sădești,
Oh,atât de minunată și frumoasă ești!
Mama mea ce alături-mi este mai mereu
Și care mi este alături și la greu,
Mama mea care mă iubește și mă sprijină in toate ,
Care aici sus m-a adus târându-se pe coate.
Mama mea ce tare și puternică ai fost mereu,
Promit ca am să te ridic atunci când ai să dai de greu.
Mămica mea ce mă ajută și mă apără de oameni reci și duri,
Oh,câte ai putut să-nduri!
Mămica mea ce lumea ai întors pentru al meu chip,
Promit dacă am să cad puternică am să mă ridic.
Mama mea ce astăzi-mi stai în față
Și mi-ai topit a mea inima de gheață.
Te rog să fii mereu fericită si-iubitoare,
La mine vei găsi ale tale ajutoare.
Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?
De ce?
De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?
De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?
De ce nu vrei să vezi a mea durere?
De ce azi tu nu mai vrei o revedere?
De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?
De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?
De ce m-arunci rapid în marea agitată?
Oare ne vom mai vedea vreodată?
De ce-i atât de mare aceasta suferință
Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?
De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,
Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?
De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire
Și-arunci a mea tristă năucire?
De ce iubești acum acei ochi căprui,
În schimbul alor mei ochi albăstrui?
Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,
Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,
Știu că nu-ți place acest fum intens,
Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.
Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,
Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,
Dar ce contează o valiză obosită ,
Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.
O-ntalnire fără sfârșit
Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,
Așa de tare, oare, dragostea se simte?
M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,
Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.
Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã,
Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.
Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,
Cum de chiar tu inima mi-ai furat?
Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,
Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.
Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate
Si acele mii de șoapte.
Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată
Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?
Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas
Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?
Nu te-ntoarce înapoi, straine
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Medicament…
Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți
Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți
Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist
Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.
Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine
Cu acele vechi și nesterile
cu foarfeca și bisturiul rece
ce mi face spaima-n măduva să urce.
Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi
și mânecile neastâmpărat îți sufleci
Te pregătești de acea grea și cumplită operație
care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație
Plămânii mei anoști și singuri
simt cum tu inplantezi în al meu corp firav
doar niște fioroase tuburi.
Acum tu ajutat de-o asistentă
încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă
să mi pui în acea perfuzie-obosită
un gram din acea substanță ponosită.
Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare
și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.
Mama mea...
Mama mea cu ochi de înger,
Care-mi da orice îi cer.
Mama mea cu chip de floare,
Care vieții-mi dai culoare .
Mama mea ce-n suflet pace și iubire îmi sădești,
Oh,atât de minunată și frumoasă ești!
Mama mea ce alături-mi este mai mereu
Și care mi este alături și la greu,
Mama mea care mă iubește și mă sprijină in toate ,
Care aici sus m-a adus târându-se pe coate.
Mama mea ce tare și puternică ai fost mereu,
Promit ca am să te ridic atunci când ai să dai de greu.
Mămica mea ce mă ajută și mă apără de oameni reci și duri,
Oh,câte ai putut să-nduri!
Mămica mea ce lumea ai întors pentru al meu chip,
Promit dacă am să cad puternică am să mă ridic.
Mama mea ce astăzi-mi stai în față
Și mi-ai topit a mea inima de gheață.
Te rog să fii mereu fericită si-iubitoare,
La mine vei găsi ale tale ajutoare.
Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?