Citesc...citesc!

Te invit să bem un ceai 

Dacă ai plăcere, 

Vreau să-ți spun o vorbă 

Și plec în tăcere. 

Știu că ești nefericită 

De la o vreme, 

Și mereu lumii afirmi 

Că trăiești blesteme. 

Mult timp n-a trecut 

De la despărțire, 

Însă, tare ți-ai dorit 

Asta, să devin-o știre.

Nu pot să-ți aduc acuze 

Și nici vorbe grele, 

Și doar simt să-ți spun 

Care-s ofurile mele. 

Când  ne-am despărțit 

Tu, doar ai rostit, 

Că multe s-au adunat

Și pe alta am iubit. 

N-ai dorit să discutăm 

Și ai plecat în grabă, 

Și printre uși ai afirmat 

Că dragostea e oarbă. 

Nu am văzut că suferi 

Și nici vreo întristare, 

Așa că îndrăznesc să cer 

S-avem o împăcare. 

Te-aștept c-un ceai fierbinte 

Cu miere îndulcit, 

Să pot să zic și să m-auzi 

Că doar cu tine-s...fericit!

Soare aș vrea să fiu eu pentru tine,

Și tu întotdeauna Luna să-mi fii,

Aș lumina făptura ta cât știu de bine,

Și te-aș ruga de vrei, mireasă să-mi devii

Din depărtare, căldură ți-aș trimite,

Să-ți încălzească inima și trupul,

Și un mesaj de sus, aș da către ursite,

Noroc să-ți pună-n cale, mai mult decât nisipul

Aș încerca să fiu al tău bun protector,

Și permanent să te veghez de după nori,

Dar din păcate/fericire sunt omul muritor,

Și îți trimit cu multă dragoste..doar flori

Așa că vom rămâne simpli pământeni,

Și nicidecum să devenim astre cerești,

Vom încerca să fim noi buni samariteni,

Și viața s-o trăim frumos ca în povești!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi-e frică uneori, când gându-mi fuge-n viitor

Și veste îmi aduce, că Sus, există, un judecator,

Care la vremea, ce va să vie, doar de EL, știută

Chemat voi fi, Să-i spun ce fapte am, să fie iertător.

Mi-e frică, știind că toate-s scrise-n Cartea Vieții

Și n-am să pot minți, cum pe pământ, se întâmpla,

Să mai ascund, printr-o minciună, zic nevinovată

O faptă rea, un adevăr, ce-atât de tare...mă înșela.

Mi-e frică, pentru că n-am credință - adevarată

Și întrebat, la judecată, de ce porunca n-am ținut,

Că doar, scriptura am citit și, mers pe la biserici

Dar, cu ușurința, de la Calea Dreaptă, m-am abătut.

Mi-e frică, de anii mulți, ce-i port, cu greu în spate

Pe care Bunul Dumnezeu, iubindu-mă, cu-adevărat,

Mi i-a lungit, să pot trăi, iubi și timp pentru-a ierta 

Și să cunosc, că cel iubit, de Sus, este și, încercat.

Mi-e frică, că unul dintre noi, cândva, este chemat

Iar celălalt, rămâne întristat și, singur, fără-'nsoțitor,

Dar, asta-i viața pe pământ, fiind cu toții trecători

Pășind grăbiți, prin lume, către al nostru...Mântuitor!

La umbra nucului din curte

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui

De dimineață pân' la asfințit

Cu tine am crescut de mic

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat

Tu ai rămas und' te-am sădit

Și an de an am cules nuci

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat

Și m-am dat uța, uța în hamac

Ne întâlnim din ce în ce mai rar

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm

Și sub coroana ta mă reculeg

Acum și eu și tu suntem bătrâni

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui

Iar eu le duc cu mine în mormânt

Cândva unul din noi nu va mai fi

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!

Nu e ușor să spui, da te iubesc,

Când gândul tău e la alcineva,

Iar când în joc e inima si nu mintea,

Degeaba-ncerci să simulezi ceva

Să-i zici despre a ta nouă iubire,

Când în minciună lângă ea trăiești,

Îți trebuie curaj și multă asumare,

Când nu la preot și către ea..te spovedești

Nu te ascunde și fi plin de morală,

Când știi că ai călcat totu-n picioare,

Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,

Când minți, dar îi trimiți în dar o floare

Mai bine nu întârzia să-i spui,

Că ți-ai aflat dragostea altundeva,

Va înțelege și-n timp te va ierta,

Când inima-i va bate pentru cineva

.............................

E greu în viața să mărturisești,

Un adevăr ce are capul spart,

Iar prin minciună când trăiești,

Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Din al inimii locaș de jint

Te strig, te chem tânjind,

Dar tu, n-auzi, nu vii...

Plăpând mă lași... în agonii...

Mai am o speranță și un crin,

Mai ca-i să vii, măcar puțin,

Să nu mă lași, te rog, să mor 

De-al crinului parfum de dor.

Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,

Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.

Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor

Ofilindu-se, secat de-atâta dor.

Lumânări în cuib de cuc.

Din ale mele suferinți s-adun,

Ele tac, dar parcă strig,

Unde plec, de ce mă sting...

E pamantul tot mai greu,

Despărțirea, tot mai rea

Dragii mei, mă duc cu tot,

Cu-al crinului parfum de dor...

Eu sunt subcultura in carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

Sunt metafora la colț de stradă

Un vagobond de esențe a gandirii înalte 

Eu nu mă inchin la profeti la parai 

Eu nu-ti vand iluzii din tot ce nu ai 

Eu n-o sa scriu versuri când litere-ti mor 

Si nici n-am sa cânt pe voci de afon

Eu sunt subcultura în carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

Eu sunt viciul de formă găsit doar pe stradă 

De-acolo de unde pornea apa caldă 

Eu rezid social decantat de la stat 

Eu un EU incomod 

Cât un patru impar  

Eu sunt subcultura în carne și oase

Omul care gândește nu dă în mase 

Florin Ristea 

26.12.2023

Start 23:55(UK)

27.12.2023

Final 00:18(UK)

Poate vorbesc în parabole,

Poate par sculptor de tăceri

Sau profet fără scripturi,

Dar când te cuprind în brațe

Dumnezeu coboară atât de firesc

Încât nici îngerii nu se mai miră.

Vine ca și cum ar intra în propria Lui casă

și ar spune doar:

„Așa se scrie Raiul:

în doi, fără martori.”

Nu ți-am promis cerul

Doar l-am tras mai aproape.

L-am făcut să stea.

Și dacă vreodată te vei rătăci în lumină,

Eu voi fi umbra ta

Nu ca o fugă, ci ca o ancoră,

ca o dovadă că și Dumnezeu obosește uneori,

dar eu, bărbat, nu.

Decât fara tine in rai 

Mai bine cu tine-n infern..

Nici îngerii albi nu-mi pot da 

Pacea și surâsul etern.

Doar tu..

Mi-ar fi sufletul tern 

Destinul de ne-ar despărți.

Când gânduri în noapte se cern,

O rugă am doar:

Cu tine etern sa pot fi..

Luciul stins al ochilor

În care se reflectă,

Ca într-o oglindă perfectă,

Suferința anilor.

În suflet puternic se zbate

Dorința de a fi împlinit.

Fericirea nu-i decât mit

La care spiritul nu mai răzbate.

În minte, un val de gânduri

Dau buzna, năvală,

Și țin sub nicovală

Fruntea-mi cu mii de riduri.

Nici o fărâmă din tine

Nu poți s-o mai lași iar rănită.

Nici aspru de ceruri lovită,

Căci scut ți-e dorința de bine.

O mantie de vise croiești

Cu fir din mosorul vieții,

Cu o nuanță a tinereții,

Și ai forma la care gândești.

Când în noapte se-aprind felinare,

Gândul meu zboară departe,spre tine,

M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,

Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,

Să te veghez,să-ți fie bine...

Când pe cer se aprind stele 

Inima mea bate mai tare,

Vad chipul tău frumos în minte,

Lumina privirii tale,zâmbetul tău.

Iubirea mea e atât de mare 

Atât de strălucitoare,

Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare.. 

Cati cunosc oare povara iubirii supreme,

Când lacrima cade,când sufletul doare..