Un cățel..cu minte!
Este bunul meu prieten
Și-mi e tare credincios,
Latră și nu mai ascultă
Când afară nu e scos
Mergem zilnic la plimbare
Pe tăpșanul de sub munte,
Când din lesă îi dau drumul
Cu toți vrea să se înfrunte
Sunt cățel cu pedegree
Cu ochi negri și sticloși,
Părul lung, blăniță albă
Cinste fac l-ai mei strămoși
Când mă satur de-alergat
Merg spre casă la odihnă,
Sunt spălat, șters, periat
Și-apoi îmi rod osu-n tihnă
Mult nu stau pe hol întins
Mă ridic și-mi caut treabă,
Ce găsesc pe jos nestrâns
Sfâșii și înghit în grabă
Am un tic destul de prost
Tot ce prind iubesc a rupe,
Doar cu carnea mă împac
Și nu-mi place să beau supe
Zic că sunt cățel cu minte
Și vă cer să mă-ndrăgiți,
Dar de n-aveți os cu carne
La masă...nu mă poftiți!
Categoria: Poezii despre animale
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 20 iulie 2023
Vizualizări: 748
Poezii din aceiaşi categorie
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Pantfelul
Pe sus pe cer se auzea
Un zgomot alb ce chiar plutea
Plutea în astrele cerești
Pe albul nor împărătesc
Zurliu și ce vesel ce era
Uita să cânte despre ea
Venind acum din depărtare
Un fluture alb de mișcare
Uitat de nor și de paradă
Cu norul vesel laolaltă
Pasărea măiastră
Sunt acasă,
Stau la masă,
Mândră sobă mă privește
Focul vesel pâlpâiește.
Iată o pasăre măiastră,
Am văzut la-mea fereastră,
Se oprise lâng-o floare,
Luminând-o al său soare.
S a luptat cu-n balaur,
Încărcat cu saci cu aur,
Lângă floare e un sac,
Care a fost umplut cu mac,
Și ființa deîndat,
S a bucurat,
Și lui i a spus În momentul dat,
Hai șah mat ai meritat!
Autor: Nicoleta Postovan
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Recunoştinţă mută
Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Pantfelul
Pe sus pe cer se auzea
Un zgomot alb ce chiar plutea
Plutea în astrele cerești
Pe albul nor împărătesc
Zurliu și ce vesel ce era
Uita să cânte despre ea
Venind acum din depărtare
Un fluture alb de mișcare
Uitat de nor și de paradă
Cu norul vesel laolaltă
Pasărea măiastră
Sunt acasă,
Stau la masă,
Mândră sobă mă privește
Focul vesel pâlpâiește.
Iată o pasăre măiastră,
Am văzut la-mea fereastră,
Se oprise lâng-o floare,
Luminând-o al său soare.
S a luptat cu-n balaur,
Încărcat cu saci cu aur,
Lângă floare e un sac,
Care a fost umplut cu mac,
Și ființa deîndat,
S a bucurat,
Și lui i a spus În momentul dat,
Hai șah mat ai meritat!
Autor: Nicoleta Postovan
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Recunoştinţă mută
Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.
Alte poezii ale autorului
Moșule, Nicolae!
Moșule, te-aștept să vii la mine
Să urci tiptil, tiptil pe trepte,
Să spun eu o dorință către tine
Și dacă vrei să pui ceva în ghete
Vreau să-mi aduci mie cadou
Ceva de scris, poate-un stilou,
Să scriu rețete pentru suferință
Iar tu să vindeci, că ai putință
Iar la familie și-ai mei prieteni buni
Rog să le aduci în dar lor sănătate,
Că cine-i sănătos poate face minuni
Și fericire dărui din a lor bunătate
Mă rog la tine dragă, Moșule
Să treci pe la bolnavi, săraci, copii,
Fii milostiv și le ascultă ofurile
Alină-le durerea pe care tu o știi
Iar dacă nu vei trece pe la mine
Eu nu mă supăr și te-oi aștepta,
Și-mi pun toată speranța-n tine
Că anul care vine..voi fi pe lista ta!
Minunea Invierii!
Aseară-m fost să iau lumină,
Din locul sfânt și binecuvântat,
Și-am ascultat slujba în tihnă,
Să înțeleg ce s-a-ntâmplat
Lumina a venit din întuneric,
Adusă din lăcaș la noi de preot,
În jurul nostru totul era feeric,
Și-am încetat de-a face zgomot
În liniște s-au aprins lumânări,
Și-am așteptat rostit cuvântul,
Cu toți am purces la închinări,
Atenți ca flacăra să nu o fure vântul
Slujba sacralității a început,
Cu predica despre moarte-nviere,
Și-apoi văzduhul a fost străbătut,
De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",
iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"
....................................
An de an în biserici ne adunăm,
Și către Domnul rugăciuni înalțăm,
Unii pe alții aici noi ne iertăm,
Dar din păcate ce-am spus
uităm,...și din nimic,
iar ne certăm!
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
În orașul...unde plouă!
Și astăzi cerul e plin de nori
Iar soarele apare și dispare,
Mă-mbrac și-mi iau umbrela
În timp ce-nfulec o gustare.
Cobor grăbit și fug către mașină
Când ploaia a-nceput să curgă,
Dau cheie și-o țâșnesc la drum
Spunând în gând o sfântă rugă.
O nouă zi de muncă ca celelalte
Sperând că nu vor fi probleme,
Și poate voi avea puțin noroc
Șeful la ordin să nu mă cheme.
Privesc cum ploaia se-ntețește
Iar stropii cad din cer într-una,
Conduc încet prin bălțile de apă
Atent să nu-mi stropesc vecina.
De zeci de ani avem același drum
Pe care îl parcurgem împreună,
Eu mai tot timpul doar la volan
Ea la pas, pe vreme rea sau bună.
Ne salutăm cu zâmbetul pe buze
Și fiecare își continuă mișcarea,
Grăbiți să nu întârziem la muncă
Un obicei ce ne-a păstrat onoarea.
Trăim într-un oraș frumos de munte
Care pe drept este Perla Moldovei,
E Piatra Neamț sub vârful Pietricica
Unde iubesc și fericit dau drumul slovei!
La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Capriciile vremii!
Nu cred că poate fi adevărat,
Să ningă acum atât de tare,
Văzduhul e tot întunecat,
Și norii l-au ascuns pe soare
Din cer cade albă zăpadă,
În anotimpul primăverii,
Și am căzut cu toții pradă,
Din nou, capriciilor vremii
Și florile plâng pe copaci,
Că fructul așteptat s-a dus,
Vom fi încă un an săraci,
Pedeapsa coborând de Sus
Speranță a tras gospodarul,
Lucrând pământul zi lumină,
Dar a venit spre el coșmarul,
Ducându-l sigur spre ruină
Natura mereu te pedepsește,
Cand intervii schimbându-i mersul,
Așa că răul de bine-l deosebește,
Și înțelept cunoaște-ți interesul,
fară să superi...universul!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Moșule, Nicolae!
Moșule, te-aștept să vii la mine
Să urci tiptil, tiptil pe trepte,
Să spun eu o dorință către tine
Și dacă vrei să pui ceva în ghete
Vreau să-mi aduci mie cadou
Ceva de scris, poate-un stilou,
Să scriu rețete pentru suferință
Iar tu să vindeci, că ai putință
Iar la familie și-ai mei prieteni buni
Rog să le aduci în dar lor sănătate,
Că cine-i sănătos poate face minuni
Și fericire dărui din a lor bunătate
Mă rog la tine dragă, Moșule
Să treci pe la bolnavi, săraci, copii,
Fii milostiv și le ascultă ofurile
Alină-le durerea pe care tu o știi
Iar dacă nu vei trece pe la mine
Eu nu mă supăr și te-oi aștepta,
Și-mi pun toată speranța-n tine
Că anul care vine..voi fi pe lista ta!
Minunea Invierii!
Aseară-m fost să iau lumină,
Din locul sfânt și binecuvântat,
Și-am ascultat slujba în tihnă,
Să înțeleg ce s-a-ntâmplat
Lumina a venit din întuneric,
Adusă din lăcaș la noi de preot,
În jurul nostru totul era feeric,
Și-am încetat de-a face zgomot
În liniște s-au aprins lumânări,
Și-am așteptat rostit cuvântul,
Cu toți am purces la închinări,
Atenți ca flacăra să nu o fure vântul
Slujba sacralității a început,
Cu predica despre moarte-nviere,
Și-apoi văzduhul a fost străbătut,
De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",
iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"
....................................
An de an în biserici ne adunăm,
Și către Domnul rugăciuni înalțăm,
Unii pe alții aici noi ne iertăm,
Dar din păcate ce-am spus
uităm,...și din nimic,
iar ne certăm!
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
În orașul...unde plouă!
Și astăzi cerul e plin de nori
Iar soarele apare și dispare,
Mă-mbrac și-mi iau umbrela
În timp ce-nfulec o gustare.
Cobor grăbit și fug către mașină
Când ploaia a-nceput să curgă,
Dau cheie și-o țâșnesc la drum
Spunând în gând o sfântă rugă.
O nouă zi de muncă ca celelalte
Sperând că nu vor fi probleme,
Și poate voi avea puțin noroc
Șeful la ordin să nu mă cheme.
Privesc cum ploaia se-ntețește
Iar stropii cad din cer într-una,
Conduc încet prin bălțile de apă
Atent să nu-mi stropesc vecina.
De zeci de ani avem același drum
Pe care îl parcurgem împreună,
Eu mai tot timpul doar la volan
Ea la pas, pe vreme rea sau bună.
Ne salutăm cu zâmbetul pe buze
Și fiecare își continuă mișcarea,
Grăbiți să nu întârziem la muncă
Un obicei ce ne-a păstrat onoarea.
Trăim într-un oraș frumos de munte
Care pe drept este Perla Moldovei,
E Piatra Neamț sub vârful Pietricica
Unde iubesc și fericit dau drumul slovei!
La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Capriciile vremii!
Nu cred că poate fi adevărat,
Să ningă acum atât de tare,
Văzduhul e tot întunecat,
Și norii l-au ascuns pe soare
Din cer cade albă zăpadă,
În anotimpul primăverii,
Și am căzut cu toții pradă,
Din nou, capriciilor vremii
Și florile plâng pe copaci,
Că fructul așteptat s-a dus,
Vom fi încă un an săraci,
Pedeapsa coborând de Sus
Speranță a tras gospodarul,
Lucrând pământul zi lumină,
Dar a venit spre el coșmarul,
Ducându-l sigur spre ruină
Natura mereu te pedepsește,
Cand intervii schimbându-i mersul,
Așa că răul de bine-l deosebește,
Și înțelept cunoaște-ți interesul,
fară să superi...universul!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!