Un cățel..cu minte!

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

 

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

 

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

 

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

 

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

 

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

 

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!


Categoria: Poezii despre animale

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Un cățel..cu minte!

Data postării: 20 iulie 2023

Vizualizări: 571

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Povestea lebedelor

O lebădă măiastră,,

S-a dus prin lacul din pădure,

Să culeagă mure 

Și să le-a ducă la fereastră.

 

Mai mult...

Licurici și furnici

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

 

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

 

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

 

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

 

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

 

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.

Mai mult...

Vulpea cea șireată!

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

 

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

 

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

 

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

 

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

 

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

 

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

 

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

 

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.

 

 

 

 

 

Mai mult...

Mă cheamă...Ghost!

Am acasă un cățel talie mare

Toată ziua vrea scos la plimbare,

Cănd în casă-l bag mârâie tare

Latră și mă prinde de picioare.

 

Numele e Ghost și-i șmecher

La comenzi cu greu răspunde,

De-i nervos muscă  din ștecher

Când îl cerți, ochii sunt umezi

 

Când suntem plecați la muncă

Comandant gradat este în casă,

Iar când vrem să-i dăm poruncă

E rebel, n-ascultă și nu-i pasă.

 

Pe cameră îl urmărim tot timpul

Să constatam cum se descurcă,

Mânâncă, bea și-și freacă trupul

De mobilă, de pat și-apoi se culcă.

 

De doua ori pe zi e scos afară

Să alergăm și să ne ușurăm,

Altfel, îmi fac nevoile în scară

Și pe vecinii noștri-i bucurăm.

 

Când de la joacă ne întoarcem

Cu piciorușele negre, murdare,

La duș în cadă ușor ne ducem

Și-atunci să vezi cum apa sare.

 

Săptămânal plecăm la rude

Unde primim rații bogate,

Și nu mâncăm bucate crude

Le refuzăm dacă-s sărate.

 

După ce burta îmi plesnește

Sar cât mai sus pe canapele,

 Marce cu mult amar zâmbește

Când vede urmele înfipte-n ele.

 

Apoi vioi prin dormitor mă plimb

Pe pat, subpat, covor și pe parchet,

Iubesc perna lui Marce și mă-ntind

Și-adun tot ce găsec și fac pachet.

 

O raită scurtă trag pe la balcon

Să văd aici ce rufe pot s-apuc,

Și dacă ușa e deschisă la salon

Mă culc puțin cu botul pe cultuc.

 

Dar să nu credeți că nu mi-i greu

Să mă abțin să nu sfâșii ce prind,

Că sunt cățel, nu piesă de muzeu

 Și tare-mi place, când vă surprind.

 

Mă deplasez mereu cu limuzina

Că doar nu cheltui din chenzină,

Habar nu am ce preț are benzina

Refuz mersul pe jos că am mașină.

 

Am pedigree de câine, Samoyed

Puțin cam agitat și foarte curios,

Mai niciodată nu ascult să șed

Totuși sunt blând și credincios

 

De vreți un Pet cuminte să aveți

Și nici vreo pagubă să nu simțiți,

Mai lesne, pofta-n cui v-o puneți

Că noi cățeii, de voi...vom fi  iubiți!

Mai mult...

Furnica

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Mai mult...

Porumbiță albă

Porumbiță albă,

Agale mi-ai ieșit în față

Numai tu,domniță,

Îmi ești ultima speranță

 

De unde vii,adu-mi norocul

Ce-ți poartă veselie

lar de ești darnică cu mine,

Îți voi da și eu ție

 

O ramură de măslin,

Din pomul cel mai strașnic

Să duci spre cerul cel senin,

Simbolul cel mai pașnic 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Îmi place!

Îmi place mult să citesc poezii

Care prin versul lor ne zic ceva,

O întâmplare sau o povestioară

Trăită de scriitor sau altcineva.

 

Îmi place să-l ascult pe învățat

Care prin trudă, mult a cumulat,

Fără a cere laudă sau vreun onor

Și doar pedeapsă pentru plagiat.

 

Îmi place să călătoresc prin țară

Și frumuseți s-adun de peste tot,

Pe care-apoi să le trimit în lume

Scriind pe poze..român..un patriot.

 

Îmi place să vorbesc și de copilărie

Și de sătucu-n care m-am născut,

De vorba dulce a omului moldav

Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.

 

Nu-mi place ce aud de România

Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,

Și care niciodată nu ne-au vizitat

Dar spun minciuni pe niște foi.

 

Am scris că foarte mult îmi place

Să dăinuiesc pe aste meleaguri,

Și despre care cu drag voi povesti

Mereu, prin ale mele

...modeste versuri!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Sărut mâna..mamă, tată!

Din Piatra la Botoșani am pornit

Și-n satul Frumușica ne-am oprit,

Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel

Cu pită caldă și poate-un păhărel.

 

Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm

Către părinții noștri să-i vedem,

Pe care-i știm că stau pe-o bancă

După ce-au isprăvit a lor treabă.

 

Bucuria pe chipuri repede răsare

Când poarta scârție din balamale,

Iar tristețea dispare din ochii lor

Când în curte aud vocea copiilor.

 

Mâna și obrazul trist le sărutăm

Simțim căldura și-i îmbrățișăm,

Și ochii umezi ușor se limpezesc

Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.

 

E greu când anii mulți s-au adunat

Și urme-adânci pe chip au brăzdat,

Vedem cum trupul mame-i aplecat

Iar tata are la mijloc un brâu legat.

 

Dar și așa ograda, le este plină

Și mama noastră pare o albină,

Trebăluiesc până seara târziu

Iar tata mai gustă și-un rachiu.

 

În curtea lor tot timpul ai să vezi

O ordine deplină și poți să crezi

Că-n acest loc trăiesc doi tinerei

Și nu părinții noștri cu boli pe ei.

 

Povestea lor trăită e una minunată

Și viața le-a fost într-una luminată,

În Domnul Iisus speranță au avut

Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.

 

Acum cu toții rugă înălțăm la cer

La Domnul și înspre a lor înger,

Să-i țină-n viață, să fie sănătoși

Chiar dacă suntem tare păcătoși.

 

La ei cu drag mereu vom reveni

 Să alungăm singurătatea grea,

Iar să nu-i supărăm ne vom feri

Știind că-n ei ne este...nemurirea!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Toamna la plimbare!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

 

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

 

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

 

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

 

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

 

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

 

 

Mai mult...

Duminica Floriilor!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

 

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

 

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

 

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

 

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

 

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

 

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

 

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

 

 

Mai mult...

Eu te-am iubit!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

 

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

 

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

 

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

 

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

 

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

 

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Mai mult...

Destin și soartă!

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

 

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

 

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

 

 

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

 

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

 

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

Mai mult...