Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 28 martie 2021
Vizualizări: 1490
Poezii din aceiaşi categorie
viața-i simpla
viața-i simplă noi o complicam
alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm
de viață, ne impiedicăm de problme
d-ăm numai în dileme
stânga dreapta sus jos
uităm ce e frumos
toată lumea iși dorește doar să fie faimos
stânga drepta jos sus
am spus ce-aveam de spus
sorry dacă v-am indispus :);););)
Fuge totul
Gândul nu-s oprește,
Peste tot el mai plutește
Până când nu mai găsește
Ceea la ce-s tot gândește.
Printre stele doar privind
Pașii vadu-ți urmărind
În depărtare repezind
Totul privindu-s sărind...
20.12.24
"Unele amintiri nu se estompează, dar devin mai grele cu timpul."
Doi ochii vezi
Sau albaștri?
Un zâmbet viu
Și-o pălărie
Alcool și tutun
Pufuleți și înghețată
Zâmbete și râse
Glume, bancuri
și posne făcute
Acum se uită
Au murit
S-au prăpădit
Împreună cu a ta prezentă
Din păcate
S-au uitat
Ce-a fost frumos
A dispărut
La fel ca tine
Doar un nume a rămas
O poreclă
Și-o viață frumoasă
Plină de poveștii
De oamenii fericiți
S-a stins
Odată cu tine
Din culori
Au mai rămas doar nuanțe triste
Lacrimi și regrete
Vorbe nespuse
Promisiuni făcute
Amintiri nefăcute
S-au dus toate
Odată cu al tău nume
Zâmbetul s-a dus
A rămas la tine..
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
Tăcerea - mi vorbește
Tăcerea - mi vorbește
Și eu o înțeleg,
Am fost amândouă
La același concert
Auzind vioara plângând
Pe clapele negre
A unui pian ce cântă
Ascuns de cortina vremii.
Tăcerea mă-nsoțește
Si eu o însoțesc
Spre simfonia altei viori
Ce-și poartă arcușul
Pe zilele noastre pierdute
Printre cortine ce cad
Pe-a căror brocart
Clapele tac, pianul tace,
Tăcerea lui îmi vorbește…
viața-i simpla
viața-i simplă noi o complicam
alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm
de viață, ne impiedicăm de problme
d-ăm numai în dileme
stânga dreapta sus jos
uităm ce e frumos
toată lumea iși dorește doar să fie faimos
stânga drepta jos sus
am spus ce-aveam de spus
sorry dacă v-am indispus :);););)
Fuge totul
Gândul nu-s oprește,
Peste tot el mai plutește
Până când nu mai găsește
Ceea la ce-s tot gândește.
Printre stele doar privind
Pașii vadu-ți urmărind
În depărtare repezind
Totul privindu-s sărind...
20.12.24
"Unele amintiri nu se estompează, dar devin mai grele cu timpul."
Doi ochii vezi
Sau albaștri?
Un zâmbet viu
Și-o pălărie
Alcool și tutun
Pufuleți și înghețată
Zâmbete și râse
Glume, bancuri
și posne făcute
Acum se uită
Au murit
S-au prăpădit
Împreună cu a ta prezentă
Din păcate
S-au uitat
Ce-a fost frumos
A dispărut
La fel ca tine
Doar un nume a rămas
O poreclă
Și-o viață frumoasă
Plină de poveștii
De oamenii fericiți
S-a stins
Odată cu tine
Din culori
Au mai rămas doar nuanțe triste
Lacrimi și regrete
Vorbe nespuse
Promisiuni făcute
Amintiri nefăcute
S-au dus toate
Odată cu al tău nume
Zâmbetul s-a dus
A rămas la tine..
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
Tăcerea - mi vorbește
Tăcerea - mi vorbește
Și eu o înțeleg,
Am fost amândouă
La același concert
Auzind vioara plângând
Pe clapele negre
A unui pian ce cântă
Ascuns de cortina vremii.
Tăcerea mă-nsoțește
Si eu o însoțesc
Spre simfonia altei viori
Ce-și poartă arcușul
Pe zilele noastre pierdute
Printre cortine ce cad
Pe-a căror brocart
Clapele tac, pianul tace,
Tăcerea lui îmi vorbește…
Alte poezii ale autorului
Nesigur in doi
Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.
Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…
Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.
Păcatul ce mă veghează
Am semnat un pact,
Cu păcătosul ce-mi râde-n oglindă,
Iar fiecare clipă e un fir rupt
Al gândului ce-mi sorta blesteamă.
Am căutat în abisurile minții,
Cioburi de fericire, dar am fost orb,
Zdrobit-am sufletul pe drumuri tăcute,
Către cicatrici adânci, nenumărate.
Am strigat în sine-mi, dar nu s-a auzit,
Păcatul se naște și moare în mine,
Iar oglinda-mi arată chipul ucis,
Un strigăt mut răsunând prin timp.
Caut răspunsuri în liniștea nopții,
Dar întunericul mă devorează,
În fiecare colț, un demon mă privește,
Și-l văd zâmbind, înfricoșător, fără teamă.
Rătăcesc în cercuri vicioase,
Cu fiecare pas mai pierdut,
Și nu se termină niciodată,
Pentru inamicii ce mă veghează.
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
Singur, din nou?
M-am căutat.
Nimeni acasă.
Am strigat.
Ecoul m-a întrebat:
„Chiar ai crezut că scapă cineva?”
Sunt toți plecați.
N-au fost niciodată.
Nici macar eu.
Sa te mai astept?
Ce dacă acum răsare soarele,
Dacă e atâta beznă între noi,
Căci căldura se poate duce
Și cu strălucirea înapoi...
În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,
În nopți de gheață și de frig,
În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,
În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…
Boccealâc
Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe.
Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.
Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.
Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.
Nesigur in doi
Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.
Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…
Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.
Păcatul ce mă veghează
Am semnat un pact,
Cu păcătosul ce-mi râde-n oglindă,
Iar fiecare clipă e un fir rupt
Al gândului ce-mi sorta blesteamă.
Am căutat în abisurile minții,
Cioburi de fericire, dar am fost orb,
Zdrobit-am sufletul pe drumuri tăcute,
Către cicatrici adânci, nenumărate.
Am strigat în sine-mi, dar nu s-a auzit,
Păcatul se naște și moare în mine,
Iar oglinda-mi arată chipul ucis,
Un strigăt mut răsunând prin timp.
Caut răspunsuri în liniștea nopții,
Dar întunericul mă devorează,
În fiecare colț, un demon mă privește,
Și-l văd zâmbind, înfricoșător, fără teamă.
Rătăcesc în cercuri vicioase,
Cu fiecare pas mai pierdut,
Și nu se termină niciodată,
Pentru inamicii ce mă veghează.
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
Singur, din nou?
M-am căutat.
Nimeni acasă.
Am strigat.
Ecoul m-a întrebat:
„Chiar ai crezut că scapă cineva?”
Sunt toți plecați.
N-au fost niciodată.
Nici macar eu.
Sa te mai astept?
Ce dacă acum răsare soarele,
Dacă e atâta beznă între noi,
Căci căldura se poate duce
Și cu strălucirea înapoi...
În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,
În nopți de gheață și de frig,
În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,
În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…
Boccealâc
Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe.
Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.
Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.
Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.