Citesc...citesc!

Mereu cu drag îmi amintesc

De-a noastră primă întâlnire,

Era în toamna lui optzeci plus

Și ne-am plăcut dintr-o privire

Eram atât de tineri și naivi

În lumea asta așa nedreaptă,

Studenți admiși la facultate

Fără a intui... ce ne așteaptă

Dar cui să-i pese ce va urma

Când astăzi ești îndrăgostit,

Crezi că ai totul și n-ai nimic

Și doar speranța de-a fi iubit

Ziua atunci era prea lungă

Și seara greu mai cobora,

Până să-mi văd ființa dragă

Minutul era mai mare decât ora

Ne așezam pe bănci sub tei

Si unde îi furam o sărutare,

Eram noi doi și totuși trei

Că luna ne privea din depărtare

Dar, ce-i frumos știm că nu ține

Și anii studenției rapid s-au dus

Iar noi cu diploma de absolvire

Toți, în càmpul muncii am ajuns

.......................................

Acum ne continuăm povestea

Făr' a uita că suntem muritori,

Și care au urcat în trenul vieții

Ca doi iubiți, dar totuși...călători!

Sunt obosit și noaptea e târzie

Îmi strâng hârtiile împrăștiate,

Și mă îndrept ușor spre dormitor

Când ceasul arată unșpe-jumătate.

Deschid și îmi consult telefonul

Văzând căsuța plină de mesaje,

Răspund rapid la câteva din ele

Și văd cum stau partidele-n sondaje.

Apăs pe clolpțel și-l las pe mut

Și îmi fixez alarma pe ora șapte,

Rostesc o rugăciune la culcare

Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.

Somnul nu vrea să vină către mine

Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,

Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz

Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.

Arunc un ochi la orologiul din perete

Și cu tristețe constat că-i dimineața,

Opresc alarma să nu-mi trezesc soția

Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.

Încep să-mi butonez iar telefonul

Care-mi arată că azi va fi vreme rea,

Și-mi amitește să-mi plătesc restanța

La gaz, că altufel va fi mare belea.

Dezmeticit dar cu multe-ntrebări

Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,

Și îmi repet în gând cu indignare

Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

Aștern în fața voastra ca prefața,

Un adevăr și-un mod de viață,

Voința și munca ce-am depus,

Și-n toate am avut, sprijin de Sus

Aminte îmi aduc cu mare bucurie,

Și de a mea frumoasă copilărie,

Când mama mea, în sat croitoreasa,

M-a învațat să merg eu și la coasă

Dar tot a mea măicuță bună,

Îmi tot spunea lună de lună,

Doar cine-nvața mai mereu,

Va fi el ajutat de Dumnezeu

Prin clasele primare am trecut,

Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,

Chiar dacă uneori împins la spate,

Eu în ghiozdan am purtat carte

În clasa-ntâi și-a două am învățat,

De lampă seara m-am ajutat,

Curent electric în casă nu aveam,

Și doar curent și frig venit din geam

Ziua mergeam cu vitele pe luncă,

Când iarba începea să crească,

Iar seara învățam cu mama carte,

Știind că doar așa voi avea parte

Cu mine mama a muncit din greu,

Ca eu să fiu un premiant mereu,

Și am avut și șnur albastru pus,

Prin sat mergeam semeț, cu capul sus

Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,

Mereu spuneam că n-am greșit nimic,

Dar mama nu era prea ușor păcălită,

Și îmi dădea constant porția mărită

Clasele primare le-am terminat,

Și la liceu la Dorohoi am aplicat,

Era o școală de urmat și învățat,

Și profil de mate-fizică-am urmat

Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,

Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,

Iar în cămin, în internat am fost cazat,

Și zi de zi eu la cantină am mâncat

La început totul părea prea greu,

Pentr-un copil timid cum eram eu,

Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,

Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți

Văzând că nu e cale de întors defel,

Am încercat din greu să fiu altfel,

Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,

Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc

Ușor, ușor m-am adaptat din mers,

Și negativul din minte, mi l-am șters,

Zilnic eu învățam și meditații luam,

Și după masă, eu atletismul practicam

Și din copilul fără vreo perspectivă,

Am devenit omul cu multă inițiativă,

Cu rezultate bune și mult realism,

Și cu medalii obținute..la atletism

Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,

Unde-au fost clipe minunate și feerie,

Colegi frumoși, adolescenți dotați,

Cu-n scop în viață și bine educați

Examenele au fost luate toate,

Cu note bune și pe realitate,

Iar în final și Diploma de absolvire,

Venind, ca actul final..de mulțumire

Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,

Și matematică și fizică pe ,,pâine",

Iar mulți din noi intrați la facultăți,

Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!

Scrisă de Cezar în amintirea anilor

de școală primară și liceală!

Pe curând!

Azi când din nou te-am întâlnit,

Pe drumul care duce înspre gară,

Am vrut să-ți spun ce am simțit,

Când am vorbit la telefon aseară

Dar nu știu cum m-am încurcat,

Că n-am putut nimic să-ți spun,

Și-n loc s-arăt că sunt bărbat,

Te-am întrebat, când pot să sun

Cred c-ai înțeles destul de bine,

Că sunt pierdut și-aveam rușine,

De aceea ai venit rapid spre mine,

Zicând, să bem un ceai poimâine

Mult n-am mai stat pe gânduri,

Și-am scos din buzunar un pix,

Am scris pe-o foaie două rânduri,

Rugând-o să ne-ntâlnim la 9 fix

Cu zâmbetul pe fața m-a privit,

Și-a tras cu ochiul la ce am scris,

S-a-ntors și a plecat cu pas grăbit,

Eu m-am ciupit să simt că nu e vis

...........................

Ne-am întâlnit la doua zile,

Când trandafiri i-am dăruit,

Și-n ani am scris eu mii de file,

Pe care cu iubire le-am lipit,

..în cartea vieții..de om căsătorit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Din al inimii locaș de jint

Te strig, te chem tânjind,

Dar tu, n-auzi, nu vii...

Plăpând mă lași... în agonii...

Mai am o speranță și un crin,

Mai ca-i să vii, măcar puțin,

Să nu mă lași, te rog, să mor 

De-al crinului parfum de dor.

Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,

Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.

Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor

Ofilindu-se, secat de-atâta dor.

Lumânări în cuib de cuc.

Din ale mele suferinți s-adun,

Ele tac, dar parcă strig,

Unde plec, de ce mă sting...

E pamantul tot mai greu,

Despărțirea, tot mai rea

Dragii mei, mă duc cu tot,

Cu-al crinului parfum de dor...

Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.

În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.

Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.

...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.

Praf de stele 

Scris pe piel

Te am avut

Si te am pierdut

Amurg intunecat

Rasarit descreierat

Te am privit

Si te am gandit

Atras sau distant?

Al meu sau al tau?

Niciodata noi n am fost

Cateodata noi ne am vrut

Poezie, poezie, 

Vers de dor, de bucurie

Ești stăpâna unei clipe, 

Vinul din tonic  din pahar,

Ideii, stropite cu har. 

Ești un dar fără pereche

Cu tărie și putere.

Rostuiești în patru rânduri 

Mii de stări și mii de gânduri.

Stau deștept la gura sobii

Îmbătat de vinul ei,

Până la ziuă îl tot beau.

Curge rima cristalină,

Vraja se desface încet,

Vis frumos, să fii poet.

Intr-o lumea sumbra

Unde se traieste sub umbra

Exista o mare speranta

Care exista in ignoranta.

Este un mic cuvant

Care creaza un avant

Care te face sa existi

Si cu tupeu sa te misti

Este un lucru minor

Care exista sub un nor

Sau poate un copac

Ce este din bumbac

Aceasta entitate exista peste tot

Si creaza mult zgomot 

Ea se creaza din vorbire

Si se numeste Iu………..

Unde sa te caut..?

Cand nici pe mine nu ma gasesc.

Si zi de zi dorinta,

Adanc mi o amagesc.

As vorbi cu luna

Sa i spun cat te doresc

Sa i spun ,iar o poveste

Cu dor,ca te iubesc.

Îți caut privirea în oameni, pe stradă,

În umbrele serii ce trec rătăcind,

Dar nimeni nu are căldura ta

Cand ma priveai zambind.

Mi-e dor de sărutul ce arde pe buze,

De barba ce-mi lasă urme de foc,

De mâinile tale ce știu să m-alinte,

Când lumea se rupea in loc.

Ești liniștea mea, furtuna și valul,

Ești visul ce arde și nu se destramă,

Aș merge prin foc, prin cer și prin mare,

Sa ti mai simt odata buzele tale.

Cand nu esti aici,secundele dor

Se scurge tacerea prin noptile de foc.

As vrea sa te strig,dar glasul mi e stins

O ora pe ceas,sa pot sa te simt.

Că tu ești tot ce-n suflet port,

Ești foc, ești vis, ești alinare,

Oricât aș vrea să te mai uit,

Tu ești mereu a mea chemare.

Mi-e dor de tine,cum dor plamanii

Cand cer un strop de aer pur

Cum dor privirile uitate

In ochii reci,fara contur.

Dar nu mai vii…e doar tacerea

Ce candva era plecata

Inlocuita de o fericire

Din suflet rasunata..

As rupe timpul cu dorinta

As face luna sa te aduca,

Dar a ramas o ratacire

Tu fiind vantul,eu o frunza

Si ma intreb,de ma mai simti

De-ti arde pielea de dorinta

Sau daca brațele-ti mai stiu in noapte

A mea imbratisare stinsa.

Cum te strângeam cu drag la piept,

Si lumea o uitam…

Cum iti ziceam ca va fi bine

Doar ca sa te mai am.

   Sa te mai am doar un moment,

Sa ti mangai parul tau saten

Sa ti simt a tale buze calde

Pe-al meu rece,palid ten…

Te port în gând, în vis, în sânge,

În tot ce sunt și ce-am pierdut,

Dar dorul meu nu se prelinge,

Ci arde veșnic, nevăzut.

Ești romanța mea,din nopti tarzii de iarna

Esti fumul de tigara ce ma lovea odata

Esti bataia ce o aud ,cand la piept pun urechea

Esti rasarit de soare ,

esti dorul ce ma doare…

Și totuși, dorul nu mă lasă,
Rămâne-n piept ca un blestem,
Te-aștept, chiar dacă timpul trece,
Chiar dacă totul e absent.

Când vei veni, să știi că încă
Te port în suflet neclintit,
Oricât ai rătăci prin lume,
Eu tot te-aștept, eu tot te simt.