Telefonul!
Sunt obosit și noaptea e târzie
Îmi strâng hârtiile împrăștiate,
Și mă îndrept ușor spre dormitor
Când ceasul arată unșpe-jumătate.
Deschid și îmi consult telefonul
Văzând căsuța plină de mesaje,
Răspund rapid la câteva din ele
Și văd cum stau partidele-n sondaje.
Apăs pe clolpțel și-l las pe mut
Și îmi fixez alarma pe ora șapte,
Rostesc o rugăciune la culcare
Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.
Somnul nu vrea să vină către mine
Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,
Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz
Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.
Arunc un ochi la orologiul din perete
Și cu tristețe constat că-i dimineața,
Opresc alarma să nu-mi trezesc soția
Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.
Încep să-mi butonez iar telefonul
Care-mi arată că azi va fi vreme rea,
Și-mi amitește să-mi plătesc restanța
La gaz, că altufel va fi mare belea.
Dezmeticit dar cu multe-ntrebări
Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,
Și îmi repet în gând cu indignare
Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 11 noiembrie 2024
Vizualizări: 226
Poezii din aceiaşi categorie
Podul
Trăiesc la capătul de pod,
Şi nu-l pot trece niciodată,
Picioarele în mersu-mi se înnod,
Și lumea toată-n mine-i suspendată.
Mă uit plângând la cele două maluri,
Aș vrea să zbor ori să înot,
Dar aripi n-am iar apa-i numai valuri,
Și se pornesc furtuni de peste tot.
Sub podul vechi curg ani străini,
Sunt anii ce i-am risipit,
Deasupra lor se văd întunecimi,
În care nopți nebune am topit.
Un vânt amar mă strigă-n spate,
Ca un ecou din ce-am pierdut,
Și podu-i gol iar lemnele-s crăpate,
Și nu zăresc nici urmă de trecut.
Întind o mână, dar nu-i nimeni,
Doar umbra stâlpilor rămași,
Și-n mine crește frigul vremii,
Iar podului îi este dor de câțiva pași.
Și, dus de timp, încet se frânge,
Cu pașii împietriți spre el m-aplec,
Îi iau ruina și mi-o înfig în sânge,
Că n-am avut curajul să îl trec.
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Eu nu port straie omenești
Eu nu am haine omenești,
Ci cântec port pe mine,
Și peste cărnile trupești,
Port versuri bizantine.
O fabulă am drept cravată,
Iar la rever port un sonet,
Cu jind se uită lumea toată,
Eu le ofer câte-un verset.
Cu lungi romane-s încălțat,
Două proverbe-mi sunt șosete,
Și umblu despuiat prin sat,
Iar criticii îmi scriu pamflete.
Pe cap am o baladă lungă,
Și-o doină ce o țin la piept,
Biblioteca o îndes în pungă,
Citesc, și moartea o aștept.
Eu nu port straie ca oricine,
Ci-s îmbrăcat în poezie,
Și sunt croite atât de bine,
Că mă vor ține-o veșnicie.
O inimă infirmă
A ta privire îmi confirmă,
Că inima îți e infirmă,
Si mai-nainte decât toate,
În tine două firi se zbate.
Sub ochii tăi, ce nu pot plânge,
Întreaga ură încet se strânge,
Și - mprăștii-n jur fără habar,
Doar întuneric cu un gust amar.
Iar cu alți ochi de te-ai privi,
Ai înțelege cum ai fi,
Căci fără zbor ori fără vis,
Vei fi cu sufletul închis,
Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,
Va bate același strașnic vânt,
Și-n loc de șoapte de amor,
Vei auzi un plâns asurzitor.
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Podul
Trăiesc la capătul de pod,
Şi nu-l pot trece niciodată,
Picioarele în mersu-mi se înnod,
Și lumea toată-n mine-i suspendată.
Mă uit plângând la cele două maluri,
Aș vrea să zbor ori să înot,
Dar aripi n-am iar apa-i numai valuri,
Și se pornesc furtuni de peste tot.
Sub podul vechi curg ani străini,
Sunt anii ce i-am risipit,
Deasupra lor se văd întunecimi,
În care nopți nebune am topit.
Un vânt amar mă strigă-n spate,
Ca un ecou din ce-am pierdut,
Și podu-i gol iar lemnele-s crăpate,
Și nu zăresc nici urmă de trecut.
Întind o mână, dar nu-i nimeni,
Doar umbra stâlpilor rămași,
Și-n mine crește frigul vremii,
Iar podului îi este dor de câțiva pași.
Și, dus de timp, încet se frânge,
Cu pașii împietriți spre el m-aplec,
Îi iau ruina și mi-o înfig în sânge,
Că n-am avut curajul să îl trec.
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Eu nu port straie omenești
Eu nu am haine omenești,
Ci cântec port pe mine,
Și peste cărnile trupești,
Port versuri bizantine.
O fabulă am drept cravată,
Iar la rever port un sonet,
Cu jind se uită lumea toată,
Eu le ofer câte-un verset.
Cu lungi romane-s încălțat,
Două proverbe-mi sunt șosete,
Și umblu despuiat prin sat,
Iar criticii îmi scriu pamflete.
Pe cap am o baladă lungă,
Și-o doină ce o țin la piept,
Biblioteca o îndes în pungă,
Citesc, și moartea o aștept.
Eu nu port straie ca oricine,
Ci-s îmbrăcat în poezie,
Și sunt croite atât de bine,
Că mă vor ține-o veșnicie.
O inimă infirmă
A ta privire îmi confirmă,
Că inima îți e infirmă,
Si mai-nainte decât toate,
În tine două firi se zbate.
Sub ochii tăi, ce nu pot plânge,
Întreaga ură încet se strânge,
Și - mprăștii-n jur fără habar,
Doar întuneric cu un gust amar.
Iar cu alți ochi de te-ai privi,
Ai înțelege cum ai fi,
Căci fără zbor ori fără vis,
Vei fi cu sufletul închis,
Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,
Va bate același strașnic vânt,
Și-n loc de șoapte de amor,
Vei auzi un plâns asurzitor.
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Alte poezii ale autorului
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Gânduri!
Nu căuta fericirea,
Unde alții au pierdut-o,
Acolo vei afla dezamăgirea,
Pe care n-ai cerut-o
Nu căuta adevărul,
Unde e multă minciună,
Ni l-a adus Eva cu mărul,
Îl ocolim ne place pruna
Nu căuta a înțelege,
Unde nimic nu e de înțeles,
Și nici nu-ți fă propria lege,
Că in final, prin ea, altu-i ales
Nu căuta să afli,
Unde s-a dus tinerețea,
Pentru că știi și nu te păcăli,
Spune-i adio și mergi cu bătrânețea
....................................
Caută drumul și calea dreaptă,
Ce te conduc spre mântuire,
Mai dă un ban, mai fă o faptă,
Că firul vieții se-ntinde și e subțire!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Te rog cu mine stai!
Ești bucuria vieții mele
și floarea lunii mai,
La tine-mi este fericirea
te rog cu mine stai
Te-am întâlnit în zi de toamnă
în grupul de studenți
Dădeam cu toții consultații
L-ai noștri pacienți
Privirea mi-a căzut pe tine
iar tu m-ai evitat,
Apoi m-ai prins de mână
când pacientul a lătrat
Rapid te-am strâns în brațe
simțind cum tremurai,
Și pentru un minut am fost
nu pământean și-n rai
Îmi amintesc cum te-ai scuzat
fiind în brațele mele,
Și cum privind spre animale
mi-ai zis că ai frică de ele
Cu fața foarte îmbujorată
te-ai depărtat de mine,
Și am văzut pe chipul tău
că ți-i puțin rușine
Atunci am îndrăznit să-ți cer
să vii la o plimbare,
Ai dat afirmativ din cap
în semn de aprobare
A doua zi eram doar noi
în parc pe o cărare,
Am stat pe banca de sub tei
și i-am furat o sărutare
Povestea noastră de iubire
aici a început,
Și-n anul cinci de facultate
eu mâna i-am cerut
......................................
Acum după o viață împreună
cu fata mea aleasă,
Sunt fericit și împlinit
că am iubirea-n casă!
La coasă!
Dis de dimineață am plecat la coasă
Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,
Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă
Știind că iarba se taie bine când e rouă.
Toată ziua am cosit cu mare spor,
Brazdă după brazdă am răsturnat,
O ciocărlie a triluit frumos în zbor,
Iar eu am ascultat și-am fredonat.
Și ritmul meu a fost precum cânta
Când mai rapid și mai apoi domol,
Duiosul sunet urechea-mi încânta
Și obosit pe seară eram cu lanul gol.
Dator n-am vrut deloc eu să rămân
Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,
Cu firimituri împrăștiate pe pământ
Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.
Ca doi prieteni buni ne-am despărțit
Ea sus spre nori cântând s-a avântat,
Iar eu am adunat în coșul cel sfințit
Ce a rămas pe jos, de mine presărat.
Uite așa am petrecut o zi la coasă
Acompaniat de càntul ciocârliei,
Pe seară m-am întors voios acasă,
Și cu umor, am povestit totul...soției!
Prada-m căzut!
Am prins o rază de lumină
Pe care vreau să o primești,
Să-ți lumineze în întuneric
Și calea s-o găsești să ieși
Aș vrea să-ți mângâi inima
Cu sentimente de iubire,
Dar te-ai închis în carapace
Și te-ai legat cu mii de fire
Nu știu cum să ajung la tine
Să-ți răscolesc vreo amintire,
De când eram îndrăgostiți
Și mă visam să-ți devin mire
Prea repede ne-am depărtat
Fără s-avem motiv întemeiat,
Prada-m căzut la bârfa lumii
Și tot ce-a fost s-a destrămat
Suntem ca doi necunoscuți
Ce nu-și răspund la telefon,
Iar mulți cu răutate-mi spun
Că din iubit am devenit bufon
Mă rog s-avem înțelepciune
Și mâna să ne-o întindem iar,
Pe care să ne punem verighete
Și să scăpăm de-al nost' amar!
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Gânduri!
Nu căuta fericirea,
Unde alții au pierdut-o,
Acolo vei afla dezamăgirea,
Pe care n-ai cerut-o
Nu căuta adevărul,
Unde e multă minciună,
Ni l-a adus Eva cu mărul,
Îl ocolim ne place pruna
Nu căuta a înțelege,
Unde nimic nu e de înțeles,
Și nici nu-ți fă propria lege,
Că in final, prin ea, altu-i ales
Nu căuta să afli,
Unde s-a dus tinerețea,
Pentru că știi și nu te păcăli,
Spune-i adio și mergi cu bătrânețea
....................................
Caută drumul și calea dreaptă,
Ce te conduc spre mântuire,
Mai dă un ban, mai fă o faptă,
Că firul vieții se-ntinde și e subțire!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Te rog cu mine stai!
Ești bucuria vieții mele
și floarea lunii mai,
La tine-mi este fericirea
te rog cu mine stai
Te-am întâlnit în zi de toamnă
în grupul de studenți
Dădeam cu toții consultații
L-ai noștri pacienți
Privirea mi-a căzut pe tine
iar tu m-ai evitat,
Apoi m-ai prins de mână
când pacientul a lătrat
Rapid te-am strâns în brațe
simțind cum tremurai,
Și pentru un minut am fost
nu pământean și-n rai
Îmi amintesc cum te-ai scuzat
fiind în brațele mele,
Și cum privind spre animale
mi-ai zis că ai frică de ele
Cu fața foarte îmbujorată
te-ai depărtat de mine,
Și am văzut pe chipul tău
că ți-i puțin rușine
Atunci am îndrăznit să-ți cer
să vii la o plimbare,
Ai dat afirmativ din cap
în semn de aprobare
A doua zi eram doar noi
în parc pe o cărare,
Am stat pe banca de sub tei
și i-am furat o sărutare
Povestea noastră de iubire
aici a început,
Și-n anul cinci de facultate
eu mâna i-am cerut
......................................
Acum după o viață împreună
cu fata mea aleasă,
Sunt fericit și împlinit
că am iubirea-n casă!
La coasă!
Dis de dimineață am plecat la coasă
Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,
Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă
Știind că iarba se taie bine când e rouă.
Toată ziua am cosit cu mare spor,
Brazdă după brazdă am răsturnat,
O ciocărlie a triluit frumos în zbor,
Iar eu am ascultat și-am fredonat.
Și ritmul meu a fost precum cânta
Când mai rapid și mai apoi domol,
Duiosul sunet urechea-mi încânta
Și obosit pe seară eram cu lanul gol.
Dator n-am vrut deloc eu să rămân
Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,
Cu firimituri împrăștiate pe pământ
Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.
Ca doi prieteni buni ne-am despărțit
Ea sus spre nori cântând s-a avântat,
Iar eu am adunat în coșul cel sfințit
Ce a rămas pe jos, de mine presărat.
Uite așa am petrecut o zi la coasă
Acompaniat de càntul ciocârliei,
Pe seară m-am întors voios acasă,
Și cu umor, am povestit totul...soției!
Prada-m căzut!
Am prins o rază de lumină
Pe care vreau să o primești,
Să-ți lumineze în întuneric
Și calea s-o găsești să ieși
Aș vrea să-ți mângâi inima
Cu sentimente de iubire,
Dar te-ai închis în carapace
Și te-ai legat cu mii de fire
Nu știu cum să ajung la tine
Să-ți răscolesc vreo amintire,
De când eram îndrăgostiți
Și mă visam să-ți devin mire
Prea repede ne-am depărtat
Fără s-avem motiv întemeiat,
Prada-m căzut la bârfa lumii
Și tot ce-a fost s-a destrămat
Suntem ca doi necunoscuți
Ce nu-și răspund la telefon,
Iar mulți cu răutate-mi spun
Că din iubit am devenit bufon
Mă rog s-avem înțelepciune
Și mâna să ne-o întindem iar,
Pe care să ne punem verighete
Și să scăpăm de-al nost' amar!