Speranță-mi pun!

Vă rog nu mă băgați în seamă 

Când azi pe mulți vă contrazic, 

Eu sunt ca voi o lume trecătoare 

Și-n univers un punct destul de mic. 

Încerc mereu doar să vă spun 

C-am fost și eu un simplu lucrător, 

Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă 

Ca voi în timp să construiți un viitor. 

Dar oare toți gândiți pentru popor?

Când văd cât unii adunați în conturi, 

Iar când vă cerem puțin și pentru noi 

Ne ziceți c-avem prea multe mofturi. 

Prea mult ați dărâmat în astă țară 

Și prea puțin clădit în anii risipiți, 

Sunteți prea sus pe scară cocoțați 

Și-i greu la cel ce n-are să coborâți. 

Însă vă rog să-i ascultați pe oameni 

Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi, 

Și le-ați promis să-aduceți bunăstare 

Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!

Viața întreagă e o  poveste

Pe care unii vor s-o spună,

Iar alții vor s-o  țină ascunsă

De oameni și a lor minciună

Viața e un izvor de apă

Ce curge lin fără-ncetare,

La fel se scurg și anii noștri

Ușor, ușor  pân'la plecare

Viața e lupta permanentă

Cu cei din jur și tine însuți,

Iar răul lumii îl poți răpune

Când niciodată nu renunți

Viața e-n trupul tău de lut

Ce nu o cumperi de la piață,

E sufletul ce ți-l dă Domnul

Curat să-l ții, lumină-n ceață

Viața ți-o dăruiește mama

Încă de când în pântec ești,

Apoi ea pasul ți-l veghează

Pe unde calci să nu greșești

Viața e firul încurcat de ață

Ce mult nu ține și se duce,

Așa că zboară Sus cu fapte

C-aici rămâne..un nume pe o cruce!

E minunat să fii îndrăgostit,

Și darul fericirii să îl primești,

De la ființa pentru care-ai suferit,

Și ai sperat că într-o zi o întâlnești

În ochii tăi, ea n-are asemănare,

Și nici vreun grad de comparare,

E ca un astru ce pe cer răsare,

Și îți trimite lumină de la soare

Să lupți pentru iubirea ce-ai visat,

E mersul vieții și chiar un sacrificiu,

Iar in final de poti să spui.. a meritat,

Înseamnă ca-i trecut orice supliciu

Cât de frumoasă e dragostea adevărată,

Când întâlnești în viață ființa potrivită,

Cu care să pășești alături pe calea dreaptă,

Și să trăiești iubirea..ce poate fi povestită!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

E-ntâi Decembrie și sărbătorim,

Unirea Mare și-n inimă simțim,

O mare tensiune de la eroi primită,

Care-au murit, pentru cauza sfântă

Ei toți au dus lupta cea dreaptă,

Pentru ca țara să nu fie sfârtecată,

Cu gândul doar la Marea Unire,

Și pentru-a noastră sfântă-nfrățire

N

oi an de an, ne zicem,,La mulți ani",

Și ne dorim s-avem în cont mulți bani,

Dar la români urarea mult nu ține,

Că ei se dușmănesc, în ziua care vine

Imnul țării emoționați îl ascultăm,

Iar mulți din noi ușor îl fredonăm,

În trup simțim fiori și ochiul plânge,

Lăsând o lacrimă, ce pe obraz prelinge

Participăm în număr mare la paradă,

Privim la cei ce defilează-n stradă,

Ne place să vedem toată armata,

Și tehnica de luptă, cu care-i înzestrată

În jur mulți politicieni și guvernanți,

Te uiți și-i vezi cât sunt de aroganți,

Cum oamenii salută, spre ei se-nclină,

Nevinovați ei par, nu poartă nicio vină

Tot ei ne spun să fim uniți pe veci,

Rostind discursuri lungi și seci,

Și ne promit acum la sărbătoare,

Că-n anul viitor, vom avea bunăstare

Cu toții știm cât pot să mintă,

Pentru-ași atinge a lor țintă,

Încă un vot și patru ani să treacă,

Să ne conducă și noi averi să facă

Hai azi să urăm cum se cuvine,

La toți cei ce ne doresc doar bine,

Din țara noastră și din străinătate,

La muți ani, unire, fericire, sănătate!

Pe curând!

Tu-mi ești soția mea cea bună

Prietenă, iubită și sare și piper,

Sunt împlinit cu tine pe pământ

Și fericit să fiu al tău iubit prizonier

Te-am întâlnit cândva demult

Trimisă către mine de ursită,

Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită

Și de atunci suprema mea ispită

Pe drumul vieții noi am pornit

Trecând prin bune și prin rele,

Nimic și nimeni nu ne-a clintit

Chiar dacă au fost și clipe grele

Timpul s-a scurs fară-ncetare

Și ani frumoși am adunat în doi,

Mă regăsesc în soțul norocos

Ce a cules..trifoi cu patru foi!

Zăpadă peste tot și încă frig
Doar calendarul mă anunță,
Că primăvara e pe-aproape
Așa... că la palton... renunță.

Mână mi-o-ntind spre tine
Prietenă, iubită, dragă soție,
Să colindăm... ca-n tinerețe
Și un sărut să-ți fur...Mărie.

Poteca ne invită, s-o pășim
Să ne-amintim, de altădată,
Cum zi și seară ne-am jurat
Iubire-n dragoste adevărată.

Și-apoi să ne oprim din drum
Și să privim prin lupa... vieții,
La tot ce s-a'ntâmplat cu noi
Până aici la ceasul..bătrâneții.

Nu simt c-am fi doi bătrânei
Atâta timp cât inima ne zice,
Uitați de anii scriși în buletin
Că ei... iubirea...n-o interzice.

Așa că-ntinde-mi mâna, doamnă
Și la plimbare să pornim în iarnă,
Îmbrățișați, pe veci...îndrăgostiți
Că viața trece și... nu se-ntoarnă!

Un val de 

Prin marea de verde si floare,

Ne pierdem cu pasii grăbiti

lar mai, cu bratele-i de soare,

Ne strânge la piept, fericiti.

Se simte în aer un cantec

Parfum de cires si de dor,

E-al vietii suav descântec

Purtat de un vânt călător.

Te uită cum totul învie,

lubirea e-un dar infinit

În mai, orice clipă e vie

Sub cerul curat, însorit.

Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,

Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.

Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,

O simfonie magică, ce ochii ne încântă.

Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,

Un tablou fermecător, ce vestește iarna.

Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,

Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.

Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,

Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.

Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,

Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.

Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,

Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.

În lumina zorilor întregul univers dansează,

O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.

Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,

Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.

Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc

Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.

Ce zi frumoasă de toamnă!

Nuanțe de galben-roșiatic,

Maroniul frunzelor stă s-adoarmă

Și crează momentul romantic.

Copacii încearcă să mențină

Bucuria și căldura zilelor de vară.

Dar totul se transformă în rutină

Și așteaptă iarna ca pe-o povară.

Păsările în zbor, zgomotoase,

Duc al lor cântec și trilul duios,

Pe meleaguri mai călduroase

Înfruntând un drum anevoios.

Tiptilii pași ce cutreieră aleile

Prin foșnetul de frunze moarte,

Găsesc în toamnă plăcerile

Unui gând ce se pierde-n noapte.

Cu drag m-aș lăsa admirat

Dar vântul mi-a furat petala,

Și frunza toată mi s-a uscat

Iar tulpina-și pierde verticala.

Din floarea-naltă și făloasă

Acum eu vă arăt doar țepii,

Nimeni la mine nu privește

Și pe ascuns mă râd și plopii.

Mă uit în jur și văd tristețe

Și la suratele cândva semețe,

Cù toate acum suntem ofilite

Și nu ne mai vedem prin piețe.

Cu mare tremur aștept iarna

Și griji îmi fac cum să rezist

La gerul lui Ianuar - Februar

Și-n viitor în buchet să exist.

Vă rog mă așteptați la vară

Când în grădini am să revin,

Să fur priviri, s-aprind iubiri

Un trandafir și-un dar...divin!

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,

Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;

Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,

Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.

Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!

Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;

Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne

Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

--- 2 ---

Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol

Det skinner og fjerner havet af sne.

Her er en let slæde, der går over dalene...

Ranglen lød i den muntre luft.

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.