Eforturi și caramele

Ocazional mă gândesc la tine 

Deși încerc în disperare să țin în mine 

Mă trezesc adesea în locurile frecventate de tine 

Aș dori să fim împreună 

Să privim împreună cerul înstelat sub clar de Lună 

Știu că în sinea ta ești un romantic 

Marcat de o oarecare ezitare 

În a spune ce gândești și ce simți 

Adesea te puteam citi sub aceea mască

Sub care pari atât de singur și în lumea ta 

Pari a tânji după iubire și totuși fugi de ea 

De parcă îți provoacă suferință 

Mi-am dat silința să te uit, aruncându-mă în brațe străine 

Crezând că o să-mi găsesc liniștea în iubirea altuia 

Dar în mintea mea se află în continuare acel zâmbet 

Și mirosul de țigare 

Dar cum vremea trece 

Am ajuns să cred că doar eu am iubit 

Iar tu nu ai vrut deloc să mă vezi 

Deși eram în fața ta.

O să mă uiti ....O să mă uiti

Cum spui că ai uitat pe mulți

Dar nu mă supăr

Că și uitarea-i scrisă de legile omenești

Sau poate ochii tăi o să-și urmeze o cale

Topindu-se ca un ecou în zare

Și poate o să-ți cadă două-trei lacrimi reci de călătoare

Deci nu-ți cer jurăminte , soptite printre sărutări

Nu cer să-mi spui nimic din ce ai spus și la alții

Nu-ți cer iubire pătimașă

Jurată noaptea cu lacrimi stivite pe cămașă

Nu vreau un pat pătat de margarete sau esență grea de brad

Dar care mai incă poartă mirosul unui alt bărbat

Eu vreau să imi spui , ce altora nu ai spus nicicând 

Mai vreau in gând si-n suflet sa-mpletești

Din vorbe și-amăgiri și din greșeli 

Șirul iubirilor ce poate nu pier

Să-mi scrii în suflet

Iubirea ta la care încă sper.

Asta este altă zi în care nu mă simt de loc bine 

Asta este o altă zi în care mi-am amintit de tine 

Mi-am amintit de cât de mult m-ai iubit 

Mi-am amintit c-am fost prost și te-am rănit 

Chiar dacă aș putea cumva să dau timpul înapoi 

Nu cred c-aș putea schimba ce-a fost între noi 

Tu ești o fire perfecționistă eu sunt total defect 

Decât să încerc iar mai bine înbrățișez un regret 

Nu mă înțelege greșit, eu chiar te iubesc dar..

Orice aș alege toate îmi lasă un gust amar 

Nu este vina ta, eu sunt singurul vinovat 

În lumea ta echilibrată eu eram dezechilibrat

Autopsia sufletului – operă tăcută,

Lumină bântuită în umbre de carne,

Fiecare gând un nerv înveninat,

Fiecare emoție, o rană ce curge în zare.

Am deschis pielea gândurilor,

Și în adâncuri am găsit un țesut de neliniște,

Fibrele iubirii se răsfrâng în spini de dor,

Arterele durerii bat ritmul unei inimi străine.

Timpul, chirurgul cu mâini tremurând,

Taie firul memoriei și leagă fragmentele,

Pe masa rece a existenței, ne reîntoarcem,

Căutând o esență în praf de visuri risipite.

Aici, sub bisturiul privirii,

Se scurge lacrima unui adevăr adânc,

Fiecare strat al ființei e o carcasă

Și totuși... sufletul trăiește, ascuns în cenușa lui.

Sufletul, un organ rupt între cer și pământ,

Nu moare niciodată, dar se naște cu o răsuflare de frică,

În fiecare fereastră se oglindește un strigăt mut,

Fiecare respirație o sută de mii de săgeți.

Iată, mă opresc... să aud tăcerea lui,

În autopsia aceasta, nu există vindecare, doar înțelegere.

Ai venit in viata mea

Si ai parut ca esti,

Un om normal,

Pana ai decis sa pleci.

Ai plecat,

Nu ai ezitat.

Ai uitat tot ce s-a intamplat

Nu ai vrut sa te uiti in spate,

Tu cu ochii inainte , sa distrugi regate.

Am vorbit, si a fost frumos

Insa, totul trebuie sa se termine chiar daca nu are niciun rost.

M-ai lasat, asa ca altii,

Distrusa si fara speranta.

As vrea, sa nu fi vorbit cu tine,

Dar nu pot sa nu ma gandesc la amintirile alea nemărginite.

As vrea, sa pot sa te uit,

Chiar daca recent ai decis sa fugi.

Sa fugi de adevar si fapte,

Sa alergi departe.

Ai fost aici timp de 3 luni,

Dar nu as vrea sa uit, nici cele mici chestiuni.

As vrea sa uit de tine,

Insa stiu ca viata nu ar fi mai bine.

As vrea,sa nu fi plans

In seara cand mi-ai spus,

Toate acele lucruri,

Care m-au rapus.

As vrea sa nu ma mai gandesc,

Ca in tine a mai ramas un pic de sentiment dumnezeiesc.

Nu m-ai distrus tu,

Ci altii ce m-au strapuns,

Cu sabii de cuvinte ascutite,

Si lovituri cerebrale iesite, din comun.

Ai fost si tu o lovitura,

La inimioara mea abatuta,

Iar lucrurile pe care mi le-ai spus,

Au fost doar miciuni pe care le-ai compus.

Ai venit in viata mea,

Si mi-ai redat speranta.

Dar la sfarsit a fost doar o farsa.

Mi-ai spus ca si tu la mine te gandesti,

Dar amandoi stim ca nici nu-ti amintesti,

culoarea mea preferata.

As vrea sa uit de tine,

Numai ca, la inceput ai parit normal

Pana ai devenit doar un grosolan.

Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii

Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici

Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici

Cum pot să trăiesc fără tine?

Cum poți tu dormi noaptea

Cu gândul că nu vom mai vorbi

Când eu stau zi și noapte 

Și te caut în venin?

iubirea mea poate a fost prea mult 

La fel precum încrederea pe care ți-am dăruit-o.

"Your fault!" Asta ai spus

Când eu plângeam dorindu-mi o îmbrățișare la apus...

Înainte eram totul,

În prezent suntem nimic

Decât un zâmbet pe ascuns 

Și un "bună" nespus.