Dă-mi Doamne!

Sunt ani de când tu ai plecat

Pe-acel tărâm lipsit de dor,

Lăsându-ne străini pe lume

Făr'a avea la cine cere ajutor. 

Cândva eram cu toți la masă

Și fericirea-n casă ne plutea,

Îl ascultam pe tata în tăcere

Când rugăciunea ne spunea. 

Îți văd și-acum chipul frumos

Ce mi-a rămas doar amintire,

Mi-e foarte dor de tine, mamă

Și trist că nu primesc...vreo știre. 

Cât mi-aș dori să-ți povestesc

Despre nepoții ce i-ai crescut,

Că sunt cu carte și, la casa lor

Așa cum tu bunică, le-ai cerut. 

Dar câte aș avea să îți mai spun

Din cele ce n-am putut cândva,

Să nu te supăr, așa am judecat

Crezând că timpul, le va rezolva. 

Revin la casa noastră tot mai rar

Și flori cu lacrimi pun pe mormânt,

Îl rog pe tata, care știu că e cu tine

Grijă să aibă, când Sus... adie vânt!

Vreau să fiu eu astrul care,

Îți luminează calea pe pământ

Și niciodată să nu-mi dispară

Iubirea promisă ție sub jurământ

Sub soare să fiu norul care,

Picură pe tine apa binecuvântată

Iar inima-ți tot timpul să-mi arate

Că este pentru mine cu dragoste-ncărcată

Și aș mai vrea să fiu eu infinitul,

De unde să-ți primești tu fericirea,

Să-mi fii iubita mea cea mult visată

Și lângă tine să-mi trăiesc eu..nemurirea!

Sunt ud că a căzut norul pe mine

Și apa m-a pătruns până la piele,

Frigul m-a prins că-s dezbrăcat

Dar nu e bai, au fost zile mai rele.

Timp n-am avut să mă ascund

Și m-am trezit cu ceru-ntunecat,

Nimic nu anunța că vine vântul

Și că din adiere, va deveni turbat.

Furtuna m-a găsit pe bicicletă

Pe un traseu ce urcă-n munte,

Cu ochiul atent la frumusețea

Pădurii și lacului din amonte.

În stânga mă însoțesc copacii

Iar la dreapta Bâtca Doamnei,

Vai cât este de frumos pe-aici

Pedalez pân'la venirea toamnei.

Cer ajutorul unui stejar bătrân

Să mă primească sub corola sa,

Până când cerul se va însenina

Iar raza soarelui, mă va usca.

Pornesc alert din nou la drum

Însă acum cu sens spre casă,

Am flămânzit și-abia aștept

Să mânc ceva gustos la masă.

..................................

Așa se-ntâmplă des la munte

Să plouă și-apoi vreme bună,

La fel cum este viața noastră

De la născare pân' să apună!

M-am rătăcit prin labirintul vieții,

Umblând să te găsesc pe tine,

Mi-am irosit toți anii tinereții,

Tot așteptând să vii spre mine

În tine am crezut și te-am iubit,

Și n-am privit vreodat' la altă fată,

În schimb cu ușurință m-ai mințit,

Fără să-mi spui că inima-ți e dată

Credeam că tot ce spui e-adevărat,

Când strânsi de mână ne țineam,

Dar vai câtă minciună s-a strecurat,

Iar eu naiv, cuvinte dulci șopteam

Visam ca împreună noi să fim,

Să ne iubim și să avem copii,

Unul de altul, să ne îndrăgostim,

Și frâu liber să-i dăm inimii

Și într-o zi totul s-a dărâmat,

Văzând-o-n parc cu un băiat,

Iubirea-n ură s-a transformat,

Făra-nțelege, de ce sunt înșelat

................................

Am suferit după a mea iubire,

Cu greu mi-am găsit liniștea,

Totul a devenit doar amintire,

Cand inima și-a aflat..

dragostea!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Azi, iubito vreau să ne-amintim

De vremuri și tinerețea noastră,

Și cum timid eu mâna ți-am cerut

Iar ei în cor zicând..casă de piatră

S-a întâmplat acum mult timp

Când inima ți-am dat-o ție,

Și n-am avut nicio-ndoială

Știind că tu-mi vei fi soție

Dar nu doar eu am dăruit

Și tu mi-ai dat iubirea pură,

Și din jumăți a fost întregul

Uniți pe veci prin semnătură

Gândul m-a dus înspre Copou

Către aleea cu teii plini de flori,

Pe care ne plimbam îmbrățișați

Pătrunși de-al dragostei fiori

Și cum să mergem în altă parte

Că doar aici a început povestea,

Pe care niciodată n-am s-o uit

Și unde inima a rezonat cu mintea

Din Piatra am plecat spre Iași

Către orașul celor șapte coline,

Am mers pe-alei și-am discutat

Despre trecut, prezent și mâine

Pe unde am călcat era schimbarea

Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,

Și doar cărarea a rămas la locul ei

Drumul iubirii, cantină...facultate

Înfometați dar plini de amintiri

Ne-am îndreptat spre un local,

Soția comandând doar o salată

Iar eu flămând, friptură de batal

Când luna a strălucit în noapte

Și raza ei calea ne-a luminat,

La pas ne-am dus către cazare

Simțind că-s omul...binecuvântat!

Când printre fete te-am văzut

Era pe toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic cum mi-ai plăcut

Dar știu ce dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc cum tu mi-ai spus

Că ai venit să îți încerci norocul,

Ce mândra-i fost când lista s-a adus

Și cum pe mine m-ai călcat cu tocul

Am tresărit simțind ceva durere

Ce mi-a trecut când te-ai scuzat,

Privirea ta m-a lăsat fără repere

Și instinctiv eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvălit torentul de iubire

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

............................

Ce a urmat a fost lunga poveste

Trăită zi de zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe

Nu am căzut, sperând în fericire

........................ ....

Și-ndrăgostit am fost la prima vedere

De ea, ce-n timp mi-a devenit soție,

Din dragoste noi ne-am extras putere

Și-s fericit că sunt iubit de-a mea Mărie!

Cu tine lumea-i mai frumoasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Privirea ta îmi dă lumină,

Iar inima nu mai suspină.

Când ești aproape, totul cântă,

Chiar și tăcerea e mai blândă.

Tu ești răspuns la orice dor,

Tu faci din clipă viitor.

Cu tine zilele-s senine,

Iar nopțile sunt pline, pline.

De vise calde și iubire,

De pace, dor și fericire.

Cu tine lumea prinde viață,

Iar timpul parcă nu mă-ngheață.

Rămâi cu mine, viața-mi pasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Ne-am cunoscut în parc sub nuc,

Îmi amintesc clar, cum să nu,

Când ţi-am propus să bem un suc,

Dar tu serioasă mi-ai zis nu.

Atunci ţi-am spus că dacă vrei

Să luăm o bere, iar de nu,

Să mergem la un ceai de tei,

Dar tu mi-ai zis că nu şi nu.

Când am văzut că nu doreşti,

Te-am întrebat de vrei sau nu,

La o cafea să mă-nsoţeşti,

Dar tu, că nu şi nu şi nu.

Dar ce să vezi, când ţi-am cerut,

Pe veci să fii aleasa mea,

Chiar să primeşti n-aş fi crezut,

Dar tu serioasă mi-ai zis...da!

Şi când ţi-am spus entuziasmat,

Că vreau să avem copii cândva,

Că o s-accepţi n-aş fi sperat,

Dar tu mi-ai zis că da şi da!

Iar ca să mergem într-o zi,

Noi doi bunici, la o cafea,

Nici nu visam de acord să fii,

Dar tu, că da şi da şi da!

Azi, e ziua mea, când m-am născut
Și ani frumoși și, mulți s-au adunat,
Sunt fericit, că mi-ai rămas aproape
Și mulțumit, cu ce Domnul, mi-a dat.

A fost în zi de zece Mai, în primăvară
Când am scâncit, pentru întâia oară,
Și când părinții, mi-au dat prenume
Cu bucurie, că al nume, n-o să moară.

De mic, am fost crescut și îndrumat
Să port respect, celor din jurul meu,
Să nu m-abat de la dreptate, adevăr
Și-n suflet să-l port, pe Bunul D-zeu.

În viață au urmat și, școli și pregătire
Om să devin, cu o menire, în astă lume,
Să am calificări, să fiu un bun specialist
Și mai ales, prin muncă, să am...renume.

Ușor n-a fost și m-am luptat cu încercări
Ce au venit, când mai puțin, le așteptam,
De la dușmani ,,amici", ce-n viață îi avem
Cu care mă pupam și mâna le strângeam.

Pe calea vieții, iubita mea, te-am întâlnit
Ce-mi ești speranța, de-a iubi și-a fi iubit,
Formăm, în doi, perechea..de îndrăgostiți
Chiar și-n prezent, când părul...ne-a albit.

Acum, la ceas de sărbătoare și-n veselie
Ne regăsim cu toții, la masă... împreună,
Gândul îmi e la ei, la cei ce mă-nconjoară
Și-mi zic, Doamne Îți mulțumesc și-mi Fii lumină!
.......un număr...64!

.....mic...mare??....

Sunt prin viață, doar un călător 

Pe-ăst pământ... unde iubesc,

Mult aș vrea să fiu, nemuritor 

Însă, vine-o zi, când mă opresc!

Umbre vii ale codrilor senini

Trilul florilor răsunătoare din priviri

Pământul ce mustește a viața 

Curge lin și îmbietor 

Liniștea ce o parcurg 

Printre verdele senin 

Un bondar ce caută 

Nectarul și parfumul vieții sale,

În el se întrezărește 

Frumusețea și liniștea naturii.

aș vrea să-ți mai pot fi refugiu

în nopțile în care

haosul îți inundă creierul

și nimic nu mai pare a fi real.

aș vrea să-ți mai pot fi zâmbet

în zilele anoste,

când tristețea te copleșește

și nici măcar nu știi de ce.

aș vrea să-ți mai pot fi lacrima

care ți se prelinge pe chipul firav,

când iubirea e prea puternică

ca să fie spusă în cuvinte.

aș vrea să-ți mai pot fi îmbrățișarea

care să-ți aducă alinare,

când lumea de afară

e pur și simplu prea mult.

aș vrea să-ți mai pot fi

măcar încă o zi iubită,

ca să-ți pot arăta

cât de mult înseamnă pentru mine

să fac parte din lumea ta.

Purtând un dor pentru totdeauna 

Îmi ascund iubirea-n adâncuri, 

Sub valuri de tăceri și furtună, 

In gânduri ce mor printre rânduri.

Nu spun, nu strig, nu cer nimic, 

Dar dorul crește ca o rană....

În suflet cântă un vis mic, 

Și inima... mi-o ia la goană...

Și nu va şti nimeni vreodată 

Cât te-am sperat, tăcut, curat, 

Cum dorul meu plângea în soaptă 

Când ne visam îmbrățișați.

Purtându-ți dorul pentru totdeauna,

Rămas-am prizonieră în tăcerea grea, 

Povestea noastră...o taină bună...

E locul unde-n gând, mereu, te voi îmbrățișa...