Cu tine lumea-i mai frumoasă
Cu tine lumea-i mai frumoasă,
Lângă tine eu mă simt acasă.
Privirea ta îmi dă lumină,
Iar inima nu mai suspină.
Când ești aproape, totul cântă,
Chiar și tăcerea e mai blândă.
Tu ești răspuns la orice dor,
Tu faci din clipă viitor.
Cu tine zilele-s senine,
Iar nopțile sunt pline, pline.
De vise calde și iubire,
De pace, dor și fericire.
Cu tine lumea prinde viață,
Iar timpul parcă nu mă-ngheață.
Rămâi cu mine, viața-mi pasă,
Lângă tine eu mă simt acasă.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Andreia Aga
Data postării: 20 noiembrie 2024
Vizualizări: 258
Poezii din aceiaşi categorie
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
O amintire mi-a zâmbit
Azi mi-a zâmbit o amintire-n suflet
De-atunci inima-mi bate mai alert
Privirea ta n-o pot scoate din minte
Dintr-o poză trimisă acum două veri...
Îmi amintesc că ți-am răspuns
"Cât de frumos ești, cum să nu te ador!?"
Cine-ar fi zis că voi ajunge să-mi interzici
Totul... ca și când ți-ai fi dorit să mor...
Cumva ai reușit... de ceva timp doar mor
Când amintirile te caută cu dor
Și doar tăcerea-n drumul lor le iese
Ce o ții zid... fără să-ți pese...
O amintire cu tine azi mi-a zâmbit
Pentru o clipă sufletul te-a avut cu plăcere
Până când o alta din minte a răsărit
Amintindu-mi că azi îmi ești doar durere
FANTEZIE PE ŢĂRM
Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
în leagănul mareelor lunare...
această noapte scurtă se trecu,
ca umbra pescăruşilor în mare.
Acum, pe ţărmul gol încărunţesc
de dorul tău, de dorul cărnii tale...
acesta e destinul meu lumesc,
pândit de plictiseli duminicale.
Aş vrea să dorm aici, cu întristarea
la piept. Culcat pe ţărm ca un artist,
dar din adâncuri, mi te aruncă marea,
ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.
Scrisoarea I
Făurită din ochi de demiurg
Din ale dorințelor meschine,
Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,
Ca să te iubesc doar pe tine.
Cu a ta strălucire, unică pe pământ,
O scânteie îți sare din a ta privire,
Lăsându-mă să te caut muribund
Alunecând nebun printre stele...
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute
Ce-mi dai inimii doar alint,
Iar sufletului, dorințe învrăjbite.
Mă mai străbate prin suflet un jint,
Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,
Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?
Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....
Ori în suflet, ori pământ
Stări gingașe nemiloase
Gânduri smulse și întoarse
Crezul vindecării cere
Un sărut și-omângâiere
Azi e azi, mâine e ieri
Sentimente, adieri
Vreme bună, vreme rea
O speranță-nvârf de stea
Un noroc rătăcitor
O direcție și un zbor
Un pământ amețitor
Un fior nemuritor
Vraja tainică îmbină
Cercuri negre de lumină
Simpatie colorată
O fobie blestemată
Câmpuri vesele, topite
Munți tociți, dealuri orbite
Raze tulburi se coboară
Voci aprinse și-o vioară
Vântul bate, gândul tace
O iubire rece zace
Într-un piept purificat
De boli surde și mișcat
Cheia fuge, cheamă norul
Să-mi conducă-ncet amorul
Poartă albul legământ
Ori în suflet, ori pământ
Carcere de veșnicie
Flăcări ample și-o hârtie
Mici iviri de păpădie
O ușoară melodie
Cântec jalnic, armonie
Dor, durere, vitejie
Amintiri, ghid de amar
Căi închise și coșmar
Închisori, mormânt și jar
Ape repezi iubiri par
Anotimp neamintit
Cerul iners s-a rotit
Viziuni mărturisite
Suspine neodihnite
Vitejii neadormite
Și cuvinte potrivite
Un nămol imaculat
Un război din nou purtat
Un învins abandonat
O conștiință în păcat
Suflet sumbru, întinat
Glasul mut și sufocat
Cer femeie, împăcat
O secundă, apoi neant.
Ai fost
Acum ca nu ti-am scris de mult,
Ce ar mai fi de spus?
Ca trebuia sa te ascult,
Sau ca -mi lipsesti nespus?
Eu te-am iubit, eu te-am lasat,
Am cautat motive,
Acum ca totu-i incheiat,
Visez pe portative.
Eu am ramas singur si trist,
Tu ti-ai vazut de viata,
Am fost mereu prins in trecut
Si n-am pasit in fata .
Te mai astept la o cafea,
Macar sa iti simt parfumul,
Ai fost candva iubita mea,
Eu prostul,ti-am dat drumul...
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
O amintire mi-a zâmbit
Azi mi-a zâmbit o amintire-n suflet
De-atunci inima-mi bate mai alert
Privirea ta n-o pot scoate din minte
Dintr-o poză trimisă acum două veri...
Îmi amintesc că ți-am răspuns
"Cât de frumos ești, cum să nu te ador!?"
Cine-ar fi zis că voi ajunge să-mi interzici
Totul... ca și când ți-ai fi dorit să mor...
Cumva ai reușit... de ceva timp doar mor
Când amintirile te caută cu dor
Și doar tăcerea-n drumul lor le iese
Ce o ții zid... fără să-ți pese...
O amintire cu tine azi mi-a zâmbit
Pentru o clipă sufletul te-a avut cu plăcere
Până când o alta din minte a răsărit
Amintindu-mi că azi îmi ești doar durere
FANTEZIE PE ŢĂRM
Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
în leagănul mareelor lunare...
această noapte scurtă se trecu,
ca umbra pescăruşilor în mare.
Acum, pe ţărmul gol încărunţesc
de dorul tău, de dorul cărnii tale...
acesta e destinul meu lumesc,
pândit de plictiseli duminicale.
Aş vrea să dorm aici, cu întristarea
la piept. Culcat pe ţărm ca un artist,
dar din adâncuri, mi te aruncă marea,
ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.
Scrisoarea I
Făurită din ochi de demiurg
Din ale dorințelor meschine,
Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,
Ca să te iubesc doar pe tine.
Cu a ta strălucire, unică pe pământ,
O scânteie îți sare din a ta privire,
Lăsându-mă să te caut muribund
Alunecând nebun printre stele...
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute
Ce-mi dai inimii doar alint,
Iar sufletului, dorințe învrăjbite.
Mă mai străbate prin suflet un jint,
Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,
Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?
Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....
Ori în suflet, ori pământ
Stări gingașe nemiloase
Gânduri smulse și întoarse
Crezul vindecării cere
Un sărut și-omângâiere
Azi e azi, mâine e ieri
Sentimente, adieri
Vreme bună, vreme rea
O speranță-nvârf de stea
Un noroc rătăcitor
O direcție și un zbor
Un pământ amețitor
Un fior nemuritor
Vraja tainică îmbină
Cercuri negre de lumină
Simpatie colorată
O fobie blestemată
Câmpuri vesele, topite
Munți tociți, dealuri orbite
Raze tulburi se coboară
Voci aprinse și-o vioară
Vântul bate, gândul tace
O iubire rece zace
Într-un piept purificat
De boli surde și mișcat
Cheia fuge, cheamă norul
Să-mi conducă-ncet amorul
Poartă albul legământ
Ori în suflet, ori pământ
Carcere de veșnicie
Flăcări ample și-o hârtie
Mici iviri de păpădie
O ușoară melodie
Cântec jalnic, armonie
Dor, durere, vitejie
Amintiri, ghid de amar
Căi închise și coșmar
Închisori, mormânt și jar
Ape repezi iubiri par
Anotimp neamintit
Cerul iners s-a rotit
Viziuni mărturisite
Suspine neodihnite
Vitejii neadormite
Și cuvinte potrivite
Un nămol imaculat
Un război din nou purtat
Un învins abandonat
O conștiință în păcat
Suflet sumbru, întinat
Glasul mut și sufocat
Cer femeie, împăcat
O secundă, apoi neant.
Ai fost
Acum ca nu ti-am scris de mult,
Ce ar mai fi de spus?
Ca trebuia sa te ascult,
Sau ca -mi lipsesti nespus?
Eu te-am iubit, eu te-am lasat,
Am cautat motive,
Acum ca totu-i incheiat,
Visez pe portative.
Eu am ramas singur si trist,
Tu ti-ai vazut de viata,
Am fost mereu prins in trecut
Si n-am pasit in fata .
Te mai astept la o cafea,
Macar sa iti simt parfumul,
Ai fost candva iubita mea,
Eu prostul,ti-am dat drumul...
Alte poezii ale autorului
Schimb de inimi
Schimb de inimi
Hai să facem schimb de inimi,
Doar o clipă, nu mai mult –
Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,
Eu pe-a ta, cu dor tăcut.
A mea-i plină de iubire,
De speranțe, de cuvânt,
De priviri ce-ți dau putere,
De tăceri ce te-au înfrânt.
A ta pare o cetate
Fără foc, fără culori,
Dar o port să văd ce simți tu
Când te sting din prea puțini fiori.
Poate-n pieptul tău s-aprinde
Un fior ce n-ai mai dus,
Poate simți ce-nseamnă viața
Când iubești fără răspuns
Apoi facem iar schimbarea —
Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,
Dar s-o duci mai puțin rece,
Cu puțin din al meu dor.
Vrei s-o facem… pentru doi?
Hai să facem schimb de inimi —
Și-apoi le luăm înapoi.
Amintiri
Sus, acolo unde ești,
Dincolo de nori cerești,
Te simt aproape, veghetor,
Un dor al meu nemuritor.
Lumina ta mă însoțește,
Un far ce-n suflet îmi vorbește,
Iar pașii mei, oricât de grei,
Îți caută urmele-alei.
Tată drag, când vântu-i rece,
Și noaptea-n gânduri mă petrece,
Eu știu că steaua ce-o privesc
E glasul tău cel părintesc.
Sus, acolo, printre astre,
Îți duci destinul peste noastre,
Dar eu, aici, pe-acest pământ,
Îți port iubirea în cuvânt.
Cu fiecare zi ce trece,
Te simt mai viu, nimic nu plece.
Ești rădăcina ce mă ține,
Ești cerul meu, ești totu-n mine.
Așa că, tată, sus privește,
Din zări albastre-mi zâmbește.
Eu știu că timpul nu-i hotar –
Tu ești cu mine-n gândul clar.
Cadouri din suflet
Cadouri din suflet
Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,
Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,
Un dar modest, dar plin de iubire,
E mai valoros decât orice avuție-n neștire.
Un zâmbet pus într-o floare discretă,
O scrisoare simplă, dar atât de completă,
În ele găsesc povești și trăiri,
Cuvinte ce alină și fac amintiri.
Cadourile din suflet sunt daruri divine,
Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,
Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,
Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.
Ploaia
Ploaia cade blând pe stradă,
Vântul suflă și mă-ndeamnă,
Să mă pierd printre uitare,
Într-o lume înșelătoare.
Tristețea curge pe alei,
Pașii mei sunt tot mai grei,
Norii joacă peste mine,
Ca un gând ce nu mai vine.
Dar din ploaie, printre stropi,
Se arată raze-n topi,
Și-n tristețea care doare,
Se ascunde-o alinare.
Căci și norii când dispar,
Lasă cerul iar hoinar,
Și tristețea ce mă-mparte,
Va pleca, ca ploaia-n noapte.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Schimb de inimi
Schimb de inimi
Hai să facem schimb de inimi,
Doar o clipă, nu mai mult –
Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,
Eu pe-a ta, cu dor tăcut.
A mea-i plină de iubire,
De speranțe, de cuvânt,
De priviri ce-ți dau putere,
De tăceri ce te-au înfrânt.
A ta pare o cetate
Fără foc, fără culori,
Dar o port să văd ce simți tu
Când te sting din prea puțini fiori.
Poate-n pieptul tău s-aprinde
Un fior ce n-ai mai dus,
Poate simți ce-nseamnă viața
Când iubești fără răspuns
Apoi facem iar schimbarea —
Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,
Dar s-o duci mai puțin rece,
Cu puțin din al meu dor.
Vrei s-o facem… pentru doi?
Hai să facem schimb de inimi —
Și-apoi le luăm înapoi.
Amintiri
Sus, acolo unde ești,
Dincolo de nori cerești,
Te simt aproape, veghetor,
Un dor al meu nemuritor.
Lumina ta mă însoțește,
Un far ce-n suflet îmi vorbește,
Iar pașii mei, oricât de grei,
Îți caută urmele-alei.
Tată drag, când vântu-i rece,
Și noaptea-n gânduri mă petrece,
Eu știu că steaua ce-o privesc
E glasul tău cel părintesc.
Sus, acolo, printre astre,
Îți duci destinul peste noastre,
Dar eu, aici, pe-acest pământ,
Îți port iubirea în cuvânt.
Cu fiecare zi ce trece,
Te simt mai viu, nimic nu plece.
Ești rădăcina ce mă ține,
Ești cerul meu, ești totu-n mine.
Așa că, tată, sus privește,
Din zări albastre-mi zâmbește.
Eu știu că timpul nu-i hotar –
Tu ești cu mine-n gândul clar.
Cadouri din suflet
Cadouri din suflet
Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,
Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,
Un dar modest, dar plin de iubire,
E mai valoros decât orice avuție-n neștire.
Un zâmbet pus într-o floare discretă,
O scrisoare simplă, dar atât de completă,
În ele găsesc povești și trăiri,
Cuvinte ce alină și fac amintiri.
Cadourile din suflet sunt daruri divine,
Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,
Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,
Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.
Ploaia
Ploaia cade blând pe stradă,
Vântul suflă și mă-ndeamnă,
Să mă pierd printre uitare,
Într-o lume înșelătoare.
Tristețea curge pe alei,
Pașii mei sunt tot mai grei,
Norii joacă peste mine,
Ca un gând ce nu mai vine.
Dar din ploaie, printre stropi,
Se arată raze-n topi,
Și-n tristețea care doare,
Se ascunde-o alinare.
Căci și norii când dispar,
Lasă cerul iar hoinar,
Și tristețea ce mă-mparte,
Va pleca, ca ploaia-n noapte.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.