Eu sunt
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Andreia Aga
Data postării: 17 noiembrie 2024
Comentarii: 1
Vizualizări: 297
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Rule no 1
Rule No 1
I broke to rule, the sacred rule to happiness
Once i cry everything stops, once she breaks the world goes on. Its not fair how loyal she is, she gives her life for someone like me and the life i give its worthless for a soul so pure
The way she acts, the way she loves me, im her muse her everything, im hers and she is mine but she loves to see me happy but that makes her wanna cry, I guess, because she cares, she cares for me but i hate the way she fights, i hate that im the reason she cries
It says its fine and it was a long time ago, but the pain in her heart she keeps hidden and the only place it goes its her paper, mirroring her soul and thoughts. She wants to give me the world even though it means hers will also break…
I broke the rule, rule no 1…
Sunt ca un mort
Sunt un mort
Ce îsi caută mormântul
Sunt o carte
Ce îsi caută cuvântul
Așa mă simt de-o viață încoace
Dar ca acuma niciodată
Aș vrea să te las in pace
ce poveste palpitantă
Mă simt așa....
Pierdut, nebun
Știu că ai prefera
Sa pornim pe același drum
Pe o potecă necălcată
Nici de alții,nici de noi
C-o poveste neuitată
Începută de noi doi
Anatema disforiei
Este deja axiomatică întâmplarea căci se desfășoară într-un permptoriu deoarece languditatea persită redundant în mintea mea
Languidă la întruchiparea mea în oglindă căci privesc printre cioburi sparte viziunea prin care mă sparg și eu printre ele
Este languidă, mult prea putredă ca să mai cred că mai pot schimba ceva, când chipul și sufletul își știu rolul deja
Rolul de vrăjitoare, ce și acum își caută leacul pentru frumusețe
Printre atâtea copile și femei frumoase, nici-n una nu mă regăsesc
Eu sunt doar eu, un eu al nimănui, un eu opus al frumuseții
Iar toți rad-n cor când îmi văd al meu aspect urâțit purtând prevestirea desfigurării
Iar privirea-mi adâncă în ecoul morții, iar ai mei ochii privesc obosiți căci toti mor în coșmarurile lor, dar doar eu de sine în realitatea mea
Umbrele timpului
Timpul rătăcește, ne lovește ușor,
Îți promite un viitor, dar adesea ne lasă în urmă,
Ne învăluie în umbre, cu privirea unui străin,
Și ne învață, fără cuvinte, cum să uităm, cum să fim.
Iubirea nu cere permisiune,
Dar adesea își cere prețul în tăcere,
Pășind pe drumuri ce ne par cunoscute,
Dar fiecare pas adâncește o rană pe care nu o vedem.
Și în fiecare întâlnire, în fiecare privire,
Găsim o fărâmă de noi, rătăcind printre amintiri,
Așteptând să fim salvați, așteptând să ne regăsim,
Dar de multe ori, tot ce rămâne e doar o umbră a ceea ce am fost.
Rule no 1
Rule No 1
I broke to rule, the sacred rule to happiness
Once i cry everything stops, once she breaks the world goes on. Its not fair how loyal she is, she gives her life for someone like me and the life i give its worthless for a soul so pure
The way she acts, the way she loves me, im her muse her everything, im hers and she is mine but she loves to see me happy but that makes her wanna cry, I guess, because she cares, she cares for me but i hate the way she fights, i hate that im the reason she cries
It says its fine and it was a long time ago, but the pain in her heart she keeps hidden and the only place it goes its her paper, mirroring her soul and thoughts. She wants to give me the world even though it means hers will also break…
I broke the rule, rule no 1…
Sunt ca un mort
Sunt un mort
Ce îsi caută mormântul
Sunt o carte
Ce îsi caută cuvântul
Așa mă simt de-o viață încoace
Dar ca acuma niciodată
Aș vrea să te las in pace
ce poveste palpitantă
Mă simt așa....
Pierdut, nebun
Știu că ai prefera
Sa pornim pe același drum
Pe o potecă necălcată
Nici de alții,nici de noi
C-o poveste neuitată
Începută de noi doi
Anatema disforiei
Este deja axiomatică întâmplarea căci se desfășoară într-un permptoriu deoarece languditatea persită redundant în mintea mea
Languidă la întruchiparea mea în oglindă căci privesc printre cioburi sparte viziunea prin care mă sparg și eu printre ele
Este languidă, mult prea putredă ca să mai cred că mai pot schimba ceva, când chipul și sufletul își știu rolul deja
Rolul de vrăjitoare, ce și acum își caută leacul pentru frumusețe
Printre atâtea copile și femei frumoase, nici-n una nu mă regăsesc
Eu sunt doar eu, un eu al nimănui, un eu opus al frumuseții
Iar toți rad-n cor când îmi văd al meu aspect urâțit purtând prevestirea desfigurării
Iar privirea-mi adâncă în ecoul morții, iar ai mei ochii privesc obosiți căci toti mor în coșmarurile lor, dar doar eu de sine în realitatea mea
Umbrele timpului
Timpul rătăcește, ne lovește ușor,
Îți promite un viitor, dar adesea ne lasă în urmă,
Ne învăluie în umbre, cu privirea unui străin,
Și ne învață, fără cuvinte, cum să uităm, cum să fim.
Iubirea nu cere permisiune,
Dar adesea își cere prețul în tăcere,
Pășind pe drumuri ce ne par cunoscute,
Dar fiecare pas adâncește o rană pe care nu o vedem.
Și în fiecare întâlnire, în fiecare privire,
Găsim o fărâmă de noi, rătăcind printre amintiri,
Așteptând să fim salvați, așteptând să ne regăsim,
Dar de multe ori, tot ce rămâne e doar o umbră a ceea ce am fost.
Alte poezii ale autorului
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Amintiri
Sus, acolo unde ești,
Dincolo de nori cerești,
Te simt aproape, veghetor,
Un dor al meu nemuritor.
Lumina ta mă însoțește,
Un far ce-n suflet îmi vorbește,
Iar pașii mei, oricât de grei,
Îți caută urmele-alei.
Tată drag, când vântu-i rece,
Și noaptea-n gânduri mă petrece,
Eu știu că steaua ce-o privesc
E glasul tău cel părintesc.
Sus, acolo, printre astre,
Îți duci destinul peste noastre,
Dar eu, aici, pe-acest pământ,
Îți port iubirea în cuvânt.
Cu fiecare zi ce trece,
Te simt mai viu, nimic nu plece.
Ești rădăcina ce mă ține,
Ești cerul meu, ești totu-n mine.
Așa că, tată, sus privește,
Din zări albastre-mi zâmbește.
Eu știu că timpul nu-i hotar –
Tu ești cu mine-n gândul clar.
Recunoștință
Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,
Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,
Pentru raze de soare și ploi în amurg,
Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.
Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,
Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,
Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,
Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.
Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,
Pentru liniștea serii și foșnetul lin,
Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,
Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.
Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,
Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,
Căci în inima plină de recunoștință curată,
Găsesc bucurie, pacea adevărată.
Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,
Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,
Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,
Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.
Poate ai iubit
Poate-ai iubit, dar n-ai știut
Să dai din tine ce nu doare,
Și eu, cu sufletul prea tăcut,
Ți-am fost doar umbră trecătoare.
Te aștept
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Nu te aștept, dar vreau să vii,
Să ne-ntâlnim ca prima oară,
Să te rescriu în poezii.
Să-mi aduci un zâmbet cald,
Un semn că timpul n-a trecut,
Să ne iubim în versuri mari,
Așa cum nu am mai făcut.
Să-ți fie glasul vechi și dulce,
Cum l-am purtat în amintiri,
Să-mbrățișăm tăceri de gheață
Și să le-aprindem în iubiri.
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Dar încă știu ce-nseamnă dor,
Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,
Un vers pierdut, regăsitor.
Dorul ce arde
Când norii se-adună pe-al vieții hotar,
Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,
E dorul ce arde, ca focul mocnit,
O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.
În șoapta tăcută a nopții târzii,
Se naște un cântec din amintiri vii,
E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,
Un far luminos pe-al timpului crez.
Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,
Dorul mă cheamă să vin iar la tine,
Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,
Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Amintiri
Sus, acolo unde ești,
Dincolo de nori cerești,
Te simt aproape, veghetor,
Un dor al meu nemuritor.
Lumina ta mă însoțește,
Un far ce-n suflet îmi vorbește,
Iar pașii mei, oricât de grei,
Îți caută urmele-alei.
Tată drag, când vântu-i rece,
Și noaptea-n gânduri mă petrece,
Eu știu că steaua ce-o privesc
E glasul tău cel părintesc.
Sus, acolo, printre astre,
Îți duci destinul peste noastre,
Dar eu, aici, pe-acest pământ,
Îți port iubirea în cuvânt.
Cu fiecare zi ce trece,
Te simt mai viu, nimic nu plece.
Ești rădăcina ce mă ține,
Ești cerul meu, ești totu-n mine.
Așa că, tată, sus privește,
Din zări albastre-mi zâmbește.
Eu știu că timpul nu-i hotar –
Tu ești cu mine-n gândul clar.
Recunoștință
Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,
Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,
Pentru raze de soare și ploi în amurg,
Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.
Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,
Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,
Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,
Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.
Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,
Pentru liniștea serii și foșnetul lin,
Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,
Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.
Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,
Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,
Căci în inima plină de recunoștință curată,
Găsesc bucurie, pacea adevărată.
Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,
Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,
Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,
Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.
Poate ai iubit
Poate-ai iubit, dar n-ai știut
Să dai din tine ce nu doare,
Și eu, cu sufletul prea tăcut,
Ți-am fost doar umbră trecătoare.
Te aștept
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Nu te aștept, dar vreau să vii,
Să ne-ntâlnim ca prima oară,
Să te rescriu în poezii.
Să-mi aduci un zâmbet cald,
Un semn că timpul n-a trecut,
Să ne iubim în versuri mari,
Așa cum nu am mai făcut.
Să-ți fie glasul vechi și dulce,
Cum l-am purtat în amintiri,
Să-mbrățișăm tăceri de gheață
Și să le-aprindem în iubiri.
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Dar încă știu ce-nseamnă dor,
Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,
Un vers pierdut, regăsitor.
Dorul ce arde
Când norii se-adună pe-al vieții hotar,
Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,
E dorul ce arde, ca focul mocnit,
O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.
În șoapta tăcută a nopții târzii,
Se naște un cântec din amintiri vii,
E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,
Un far luminos pe-al timpului crez.
Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,
Dorul mă cheamă să vin iar la tine,
Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,
Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.
RAO