Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 5 octombrie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 637
Poezii din aceiaşi categorie
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Amar
Amara-i fiecare noapte
Pe care o dorm iar plangand
Ca visinile ce nu-s coapte
Amar, adorm cu tine in gand
Amare mi-s diminetile toate
Cafeaua e si ea amara
Ca daca pui tu zahar, poate
Pot sa ma bucur de ea iară
Amar mi-e sufletul mereu
Ca visinile ce nu-s coapte
Mie imi e, tie ti-e greu?
Macar cat imi e mie, pe jumate?
Amare zile, amare ganduri
Tot ce-i in urma ta-i amar
Amare mi-s a mele randuri
Ca tu nu vezi, scriu in zadar..
Amar pe limba, amar in gura
E doar rece, gri, uscat..
Pe ce-ai calcat si tot in urma
E amar de cand ai plecat.
Dă-mi Doamne!
Dă-mi Doamne înțelepciune
Să pătrund în gândul omului,
Nu pentru-a afla ceva secrete
Și, să mă feresc de forța răului.
Dă-mi Doamne multă răbdare
Si-mi stopează a mea pornire,
Fă-mă blând precum e mielul
Și părtaș în Cer...la nemurire.
Dă-mi în casă Doamne bogăție
Dar, nu bani, averi și doar iubire,
Să pot dărui și face fapte bune
Din ce-am strâns și este ispitire.
Dă-mi și mie Doamne sănătate
Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,
Iar când cad Te rog, Tu mă ridică
Și ferește-mă s-alunec în ispită.
Nu-mi da Doamne cât pot duce
Că sunt pe pământ copilul Tău,
Doamne, doar trimite-mi încercări
Să mă-ndrept...pe drumul meu.
Privirea dimineții
Azi m-am trezit in fața ochilor
Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva
Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor
Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...
Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,
"Dragostea vieții mele"....
Declarație ce-a îndulcit un apus
Azi doar un vers în poeziile mele.
Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper
Ca-n urmă va rămâne ceva bun
Și chiar de timpul peste noi va trece
Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...
Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi
Și îmi doream să mi te simt in brațe
Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin
Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.
Calea iertării
Atunci când te simți complet pierdut
Și ți-e greu printre oameni să trăiești,
Amintește-ți că există o cale
Și anume să ierți.
Căci, de vrei să iubești mult,
Pentru toți trebuie să te jertfești,
Să renunți la orgoliile tale
Și să înveți să ierți.
Căci și tu, la rândul tău, ai greșit,
Poate aruncând cuvinte aiurea
Sau lovind cu fapte care dor...
„Iartă-mă", cel mai frumos cuvânt
Ce-ți aduce al Raiului pace,
Fiind scara care duce la cer,
Unde-ți vei găsi cunună.
Căci și Hristos, fiind pe pământ,
Când Crucea în spate își duce,
Cu ochi în lacrimi, se roagă sincer:
„Iartă-le a lor vină,
Părinte, căci nu știu ce fac acum."
Deci, de vrei să fii fiul lui Dumnezeu,
Mergi și fă la fel cu semenul tău.
Iertarea e calea cea strâmtă,
În care te faci asemeni lui Hristos,
Luând asupra Sa pedeapsa pe care
A dus-o pentru toți.
Și din coasta Sa, de noi frântă,
Sângele Său cel sfânt și l-a vărsat jos,
Lăsându-și Trupul ca și mâncare,
Ne-a înviat din morți.
Și de atunci, la orice Liturghie,
Auzi: „Acesta este Sângele Meu,
Ce pentru mulți se varsă
Spre iertare de păcate."
Stea printre stele!
În astă seară mâna mi-am întins
Poate voi reuși să mângâi stele,
Dar cineva de acolo sus mi-a spus
Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele
Fără a sta prea mult pe gânduri
Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,
Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică
Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar
Și am vorbit cu Steaua Nordului
Să-mi fie far când calea rătăcesc,
Să-mi lumineze drumu-n noapte
S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc
Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit
Că n-am putut să mai repet dorința,
Că dintr-o dată cerul s-a înnourat
Și între noi s-a încheiat ședința
Voi încerca din nou și mâine seară
Să stau de vorbă și, cu alte stele,
Și poate voi avea puțin noroc
Să aflu, că una-i mama...dintre ele!
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Amar
Amara-i fiecare noapte
Pe care o dorm iar plangand
Ca visinile ce nu-s coapte
Amar, adorm cu tine in gand
Amare mi-s diminetile toate
Cafeaua e si ea amara
Ca daca pui tu zahar, poate
Pot sa ma bucur de ea iară
Amar mi-e sufletul mereu
Ca visinile ce nu-s coapte
Mie imi e, tie ti-e greu?
Macar cat imi e mie, pe jumate?
Amare zile, amare ganduri
Tot ce-i in urma ta-i amar
Amare mi-s a mele randuri
Ca tu nu vezi, scriu in zadar..
Amar pe limba, amar in gura
E doar rece, gri, uscat..
Pe ce-ai calcat si tot in urma
E amar de cand ai plecat.
Dă-mi Doamne!
Dă-mi Doamne înțelepciune
Să pătrund în gândul omului,
Nu pentru-a afla ceva secrete
Și, să mă feresc de forța răului.
Dă-mi Doamne multă răbdare
Si-mi stopează a mea pornire,
Fă-mă blând precum e mielul
Și părtaș în Cer...la nemurire.
Dă-mi în casă Doamne bogăție
Dar, nu bani, averi și doar iubire,
Să pot dărui și face fapte bune
Din ce-am strâns și este ispitire.
Dă-mi și mie Doamne sănătate
Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,
Iar când cad Te rog, Tu mă ridică
Și ferește-mă s-alunec în ispită.
Nu-mi da Doamne cât pot duce
Că sunt pe pământ copilul Tău,
Doamne, doar trimite-mi încercări
Să mă-ndrept...pe drumul meu.
Privirea dimineții
Azi m-am trezit in fața ochilor
Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva
Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor
Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...
Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,
"Dragostea vieții mele"....
Declarație ce-a îndulcit un apus
Azi doar un vers în poeziile mele.
Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper
Ca-n urmă va rămâne ceva bun
Și chiar de timpul peste noi va trece
Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...
Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi
Și îmi doream să mi te simt in brațe
Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin
Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.
Calea iertării
Atunci când te simți complet pierdut
Și ți-e greu printre oameni să trăiești,
Amintește-ți că există o cale
Și anume să ierți.
Căci, de vrei să iubești mult,
Pentru toți trebuie să te jertfești,
Să renunți la orgoliile tale
Și să înveți să ierți.
Căci și tu, la rândul tău, ai greșit,
Poate aruncând cuvinte aiurea
Sau lovind cu fapte care dor...
„Iartă-mă", cel mai frumos cuvânt
Ce-ți aduce al Raiului pace,
Fiind scara care duce la cer,
Unde-ți vei găsi cunună.
Căci și Hristos, fiind pe pământ,
Când Crucea în spate își duce,
Cu ochi în lacrimi, se roagă sincer:
„Iartă-le a lor vină,
Părinte, căci nu știu ce fac acum."
Deci, de vrei să fii fiul lui Dumnezeu,
Mergi și fă la fel cu semenul tău.
Iertarea e calea cea strâmtă,
În care te faci asemeni lui Hristos,
Luând asupra Sa pedeapsa pe care
A dus-o pentru toți.
Și din coasta Sa, de noi frântă,
Sângele Său cel sfânt și l-a vărsat jos,
Lăsându-și Trupul ca și mâncare,
Ne-a înviat din morți.
Și de atunci, la orice Liturghie,
Auzi: „Acesta este Sângele Meu,
Ce pentru mulți se varsă
Spre iertare de păcate."
Stea printre stele!
În astă seară mâna mi-am întins
Poate voi reuși să mângâi stele,
Dar cineva de acolo sus mi-a spus
Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele
Fără a sta prea mult pe gânduri
Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,
Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică
Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar
Și am vorbit cu Steaua Nordului
Să-mi fie far când calea rătăcesc,
Să-mi lumineze drumu-n noapte
S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc
Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit
Că n-am putut să mai repet dorința,
Că dintr-o dată cerul s-a înnourat
Și între noi s-a încheiat ședința
Voi încerca din nou și mâine seară
Să stau de vorbă și, cu alte stele,
Și poate voi avea puțin noroc
Să aflu, că una-i mama...dintre ele!
Alte poezii ale autorului
Nu mă stinge
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea mă pierde-n decor
Nu-mi stinge cuvântul pe buze
Storcându-l de miere sonor
Tăcerile strigă confuze
Surzindu-mă liniștea-n cor
Nu-mi stinge din suflet căldura
De gheață s-ajung fără om
Îmi piere strivită măsura
Incert bântuind incolor
În palmă se stinge-așteptarea
Arzând prinde aerul gol
Cu mâna pornind căutarea
Găsesc doar amnezicul dor
Mă caută stinsă iertarea
Să-mi măture gănd cerșetor
Nu poate să-mi șteargă eroarea
Rămân să mă sting visător
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Răsturnat
Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit
Curmând lumina dimineți-n amintire
Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit
Gravând speranța unei rime pe hârtie
Gura lipsită de ureche-a amuțit
Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte
Buzele tremură sărutul nerostit
Zâmbetul piere furișându-se în noapte
Ochii se scutură uscându-se cumplit
Eliberând picuri fierbinți spre mistuire
Alunecând ploile curg fără sfârșit
Sufletul cade lăcrimând în agonie
Norii aruncă peste soare valuri gri
Răstoarnă razele pierindu-le-necate
Rămas în beznă caut cioburi încă vii
S-adun bătăile de inim-aruncate
Spre viitor se oglindește ce-i trecut
Lăsând prezentul navigând în rătăcire
M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput
Pierzând tăcerile zidite-n amintire
Durerea
Mușcă din mine timpul rece și-o durere
Topește ceasul amintirile fumând
Convoacă rănile pătrunse la tăiere
Se conformează nepăsării suspinând
Curge tăcerea preligându-se cuminte
Liniștea picură durere sângerând
Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte
Usucă stările confuze respirând
Pierind culorile sucombă transparente
Cade lumina dezmembrându-se arzând
Rămase petele albastre conștiente
Pictate orb de o durere persistând
Zboară prezențele urcând independente
Umblă pe aripile timpului visând
Pleacă scrisorile-ajungând indiferente
Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând
Mâhnite gândurile calcă neglijente
Uitarea nu le risipește măturând
Privirea capătă sclipirile absente
Durerea sapă adevărul ucigând
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Nu mă stinge
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea mă pierde-n decor
Nu-mi stinge cuvântul pe buze
Storcându-l de miere sonor
Tăcerile strigă confuze
Surzindu-mă liniștea-n cor
Nu-mi stinge din suflet căldura
De gheață s-ajung fără om
Îmi piere strivită măsura
Incert bântuind incolor
În palmă se stinge-așteptarea
Arzând prinde aerul gol
Cu mâna pornind căutarea
Găsesc doar amnezicul dor
Mă caută stinsă iertarea
Să-mi măture gănd cerșetor
Nu poate să-mi șteargă eroarea
Rămân să mă sting visător
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Răsturnat
Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit
Curmând lumina dimineți-n amintire
Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit
Gravând speranța unei rime pe hârtie
Gura lipsită de ureche-a amuțit
Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte
Buzele tremură sărutul nerostit
Zâmbetul piere furișându-se în noapte
Ochii se scutură uscându-se cumplit
Eliberând picuri fierbinți spre mistuire
Alunecând ploile curg fără sfârșit
Sufletul cade lăcrimând în agonie
Norii aruncă peste soare valuri gri
Răstoarnă razele pierindu-le-necate
Rămas în beznă caut cioburi încă vii
S-adun bătăile de inim-aruncate
Spre viitor se oglindește ce-i trecut
Lăsând prezentul navigând în rătăcire
M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput
Pierzând tăcerile zidite-n amintire
Durerea
Mușcă din mine timpul rece și-o durere
Topește ceasul amintirile fumând
Convoacă rănile pătrunse la tăiere
Se conformează nepăsării suspinând
Curge tăcerea preligându-se cuminte
Liniștea picură durere sângerând
Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte
Usucă stările confuze respirând
Pierind culorile sucombă transparente
Cade lumina dezmembrându-se arzând
Rămase petele albastre conștiente
Pictate orb de o durere persistând
Zboară prezențele urcând independente
Umblă pe aripile timpului visând
Pleacă scrisorile-ajungând indiferente
Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând
Mâhnite gândurile calcă neglijente
Uitarea nu le risipește măturând
Privirea capătă sclipirile absente
Durerea sapă adevărul ucigând
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’