Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Category: Love poems
All author's poems: Silvian Costin
Date of posting: 5 октября 2023
Added in favorites: 1
Views: 602
Poems in the same category
Într-o colibă cântă un pian
Într-o colibă cânt-un pian,
Mama dansează cadril,
Eu, cocoţat pe divan,
Mimez un dans pueril.
Tata citeşte acelaşi ziar,
Ros pe la colţuri de cari,
Grijile sale reapar,
Scrise-n antet cu litere mari.
Ploaia, de mai bine de-o lună,
Ne picură-n străchini mereu,
Mama, dansând o adună,
Şi plângând, îmi cere s-o beu.
Chiţăie şoareci în pod,
Se muşcă între ei de ureche,
O prescură uscată eu rod,
Şi-mi pare proaspăt de veche.
În colibă cântă acelaşi pian,
Mama şi tata valsează,
Trupu-mi, moţăind pe divan,
La o viaţă minunată visează.
Tăcere
N-am mai vorbit demult cu tine,
Dar nici nu pare să îți pese,
Pe buzele ce-mi sunt străine,
Păianjenii au început să țese.
Sunt scrib de când nu mai vorbesc,
Adio, îmi scriu în fiecare zi pe față,
Aş vrea să strig că te iubesc,
Dar parcă-s mut de-o viață.
Limbajul corpului am învățat,
Și-s strălucit în pantomimă,
Şi n-am crezut cu adevărat,
Că a vorbi este egal cu crimă.
Mai bine aș fi și orb, și surd,
Să nu mai știu nimic de tine,
Și n-aș vedea ceva absurd,
Dac-ar urla cuvintele în mine.
De doua ori
Nu te cunosc, nu ma cunoști,
Dar ale noastre priviri,
S-au întâlnit ca în astrele cerești,
Cu un miros plăcut de trandafiri,
A fost o prima data, o splendoare,
Cum îmi zâmbeai plăcut,
Ca florile, în razele de soare,
A fost un vis tot ce ai făcut.
Apoi, știind ca vei pleca,
Un gol imens tu mi-ai lasat în inima,
Dar ce sa întâmplat nu pot uita,
Iubirea mea nu are limită.
A doua oara, pe neașteptate,
Nu știu cum, când sau de ce,
În ziua mi-ai transformat a mea noapte,
Si lumea mea nu mai era rece.
Acea privire induiosatoare,
Ma făcea sa tremur iar și iar,
Iar inima mea de ce oare?
Era ca lemnele pe jar?
Si iarăși urma despărțirea,
Eu nu știam, era definitiva?
Dacă aceasta e sortirea,
Eu voi afla într-o clipita.
Un baiat cu un skate si chitara
Un baiat cu un skate si chiatara
Se plimba aseara in gara
l am vazut si m am gandit
Oare ce are baiatul asta de oferit
Am mers la el statea pe skate cu chitara in spate
si imi povestea de iubirea lui mare
l am ascultat fara ca el sa stie
Ca as fi vrut sa fiu marea lui iubire
Sub lumina lunii blande
Mi am scos camera sa ne facem poze
O poza mi a fost de ajuns sa ii fac
sa stiu ca e cel mai minunat baiat
Acum poza ta ma bantuie
ca stiu ca am stricat totul
un baiat cu skate si o chitara
sper sa ne mai revedem odata
Mai ține Domne clipa-n loc
Mai ține, Doamne, sfârșitul, nu-l lăsa să cadă,
Că inima-mi arde și încă n-a spus tot.
Mai dă-mi o zi, o noapte — o stradă,
S-o fac a mea, sub cerul tău rotund și socotit de foc.
Am în sânge dorință, și-n palme promisiuni,
Nu cer veșnicie, doar puțin din infinit
Să-i simt sufletul fremătând, între rugă și dorinți,
Să-i spun că o iubesc… nu-n vis, nu-n gând, la răsărit.
Mai am să-i spun că e frumoasă
Într-un fel pe care stelele l-ar invidia.
Mai am să-i dau și ultima mea dorință
Să nu mai fie lume fără ea.
Și-apoi, dacă vrei, sfârșește, sfărâmă tot pământul,
Dar nu-mi răpi secunda în care am fost al ei.
Mai lasă-mi dragostea să-i ardă începutul,
Căci mor cu ea în gând… și-n gândul ei sunt zeu.
Într-o colibă cântă un pian
Într-o colibă cânt-un pian,
Mama dansează cadril,
Eu, cocoţat pe divan,
Mimez un dans pueril.
Tata citeşte acelaşi ziar,
Ros pe la colţuri de cari,
Grijile sale reapar,
Scrise-n antet cu litere mari.
Ploaia, de mai bine de-o lună,
Ne picură-n străchini mereu,
Mama, dansând o adună,
Şi plângând, îmi cere s-o beu.
Chiţăie şoareci în pod,
Se muşcă între ei de ureche,
O prescură uscată eu rod,
Şi-mi pare proaspăt de veche.
În colibă cântă acelaşi pian,
Mama şi tata valsează,
Trupu-mi, moţăind pe divan,
La o viaţă minunată visează.
Tăcere
N-am mai vorbit demult cu tine,
Dar nici nu pare să îți pese,
Pe buzele ce-mi sunt străine,
Păianjenii au început să țese.
Sunt scrib de când nu mai vorbesc,
Adio, îmi scriu în fiecare zi pe față,
Aş vrea să strig că te iubesc,
Dar parcă-s mut de-o viață.
Limbajul corpului am învățat,
Și-s strălucit în pantomimă,
Şi n-am crezut cu adevărat,
Că a vorbi este egal cu crimă.
Mai bine aș fi și orb, și surd,
Să nu mai știu nimic de tine,
Și n-aș vedea ceva absurd,
Dac-ar urla cuvintele în mine.
De doua ori
Nu te cunosc, nu ma cunoști,
Dar ale noastre priviri,
S-au întâlnit ca în astrele cerești,
Cu un miros plăcut de trandafiri,
A fost o prima data, o splendoare,
Cum îmi zâmbeai plăcut,
Ca florile, în razele de soare,
A fost un vis tot ce ai făcut.
Apoi, știind ca vei pleca,
Un gol imens tu mi-ai lasat în inima,
Dar ce sa întâmplat nu pot uita,
Iubirea mea nu are limită.
A doua oara, pe neașteptate,
Nu știu cum, când sau de ce,
În ziua mi-ai transformat a mea noapte,
Si lumea mea nu mai era rece.
Acea privire induiosatoare,
Ma făcea sa tremur iar și iar,
Iar inima mea de ce oare?
Era ca lemnele pe jar?
Si iarăși urma despărțirea,
Eu nu știam, era definitiva?
Dacă aceasta e sortirea,
Eu voi afla într-o clipita.
Un baiat cu un skate si chitara
Un baiat cu un skate si chiatara
Se plimba aseara in gara
l am vazut si m am gandit
Oare ce are baiatul asta de oferit
Am mers la el statea pe skate cu chitara in spate
si imi povestea de iubirea lui mare
l am ascultat fara ca el sa stie
Ca as fi vrut sa fiu marea lui iubire
Sub lumina lunii blande
Mi am scos camera sa ne facem poze
O poza mi a fost de ajuns sa ii fac
sa stiu ca e cel mai minunat baiat
Acum poza ta ma bantuie
ca stiu ca am stricat totul
un baiat cu skate si o chitara
sper sa ne mai revedem odata
Mai ține Domne clipa-n loc
Mai ține, Doamne, sfârșitul, nu-l lăsa să cadă,
Că inima-mi arde și încă n-a spus tot.
Mai dă-mi o zi, o noapte — o stradă,
S-o fac a mea, sub cerul tău rotund și socotit de foc.
Am în sânge dorință, și-n palme promisiuni,
Nu cer veșnicie, doar puțin din infinit
Să-i simt sufletul fremătând, între rugă și dorinți,
Să-i spun că o iubesc… nu-n vis, nu-n gând, la răsărit.
Mai am să-i spun că e frumoasă
Într-un fel pe care stelele l-ar invidia.
Mai am să-i dau și ultima mea dorință
Să nu mai fie lume fără ea.
Și-apoi, dacă vrei, sfârșește, sfărâmă tot pământul,
Dar nu-mi răpi secunda în care am fost al ei.
Mai lasă-mi dragostea să-i ardă începutul,
Căci mor cu ea în gând… și-n gândul ei sunt zeu.
Other poems by the author
E toamnă
Briza de toamnă umblă frunza în cădere
Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele
Storcându-mi verdele rugina curge-n vene
Anunță iernile sortite vieții mele
Se plimbă soarele vărsând lumină rece
Alungă zilele scurtându-le să plece
Caută nopțile visând să mă înece
Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece
Norul umbrește amintirile flămânde
Udând privirile cu lacrimă le-ascunde
Ploile caută absențele-n secunde
Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde
Plutește ceața învelind orbă speranță
O țesătură din tăcere și distanță
Umblând cărările pierdute fără șansă
Încurcă pașii abătând drumul spre casă
Toamna bogată o adun într-o cămară
Întemnițând lumini vremelnice de vară
Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară
Pierzând culorile sentința mă doboară
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Simte ce simt
Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul
Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul
Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul
Împinge și în vele s-atingă barca malul
Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit
Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt
Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit
Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt
Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine
Închide-mă-ntre ele să luminăm destine
Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine
Din suflet luăm culoare pictând o poezie
O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină
Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină
Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină
Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă
De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
Vânt în aripi, zbor de frunze
Vântul pierdut a stat demult, abia adie
Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie
Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie
Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie
De zbor uitând caut în gând prin amintire
Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție
Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie
Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire
Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine
Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține
Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine
Frunzele-mi tremură urlând în agonie
Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine
Aruncă sufletul plăpând schimbând destine
Usucă frunzele zburând printr-e suspine
Să mă golească transformând inima-n rime
Lipsit de vânt caut pământ cu ape line
Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine
Zboru-i o frunză tremurând de amăgire
Ajung din om un simplu gând pe o hârtie
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
E toamnă
Briza de toamnă umblă frunza în cădere
Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele
Storcându-mi verdele rugina curge-n vene
Anunță iernile sortite vieții mele
Se plimbă soarele vărsând lumină rece
Alungă zilele scurtându-le să plece
Caută nopțile visând să mă înece
Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece
Norul umbrește amintirile flămânde
Udând privirile cu lacrimă le-ascunde
Ploile caută absențele-n secunde
Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde
Plutește ceața învelind orbă speranță
O țesătură din tăcere și distanță
Umblând cărările pierdute fără șansă
Încurcă pașii abătând drumul spre casă
Toamna bogată o adun într-o cămară
Întemnițând lumini vremelnice de vară
Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară
Pierzând culorile sentința mă doboară
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Simte ce simt
Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul
Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul
Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul
Împinge și în vele s-atingă barca malul
Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit
Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt
Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit
Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt
Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine
Închide-mă-ntre ele să luminăm destine
Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine
Din suflet luăm culoare pictând o poezie
O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină
Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină
Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină
Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă
De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
Vânt în aripi, zbor de frunze
Vântul pierdut a stat demult, abia adie
Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie
Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie
Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie
De zbor uitând caut în gând prin amintire
Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție
Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie
Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire
Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine
Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține
Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine
Frunzele-mi tremură urlând în agonie
Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine
Aruncă sufletul plăpând schimbând destine
Usucă frunzele zburând printr-e suspine
Să mă golească transformând inima-n rime
Lipsit de vânt caut pământ cu ape line
Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine
Zboru-i o frunză tremurând de amăgire
Ajung din om un simplu gând pe o hârtie
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece