TE-AM ÎNTÂNLIT

Lipsesc eu oare undeva ?

Sunt căutat prin lume eu ? 

Se îngrijorează cineva ? 

De chinul și suspinul meu.

Mă-ntreb adesea ce să fac ? 

Singurătate s-o infring. 

Cum inimă să mi-o desfac ? 

Rugina grea din ea s-o string. 

Pamintul mă tot trage-n jos

Eu tind afară cu efort 

Iar el mă-nghite nemilos 

De parcă nu-s, de parcă-s mort

Mă cert cu lumea,

Mă cert cu mine,

Mă cert cu tine, dragul meu.

Sunt o epavă,

O nesimțită, 

Ceva ce mi am dorit mereu.

Atâta zarvă,

Atâtea lacrimi, 

Atât tamatam pentru nimic.

Mi e dor de tine,

Mi e dor de mine,

De cum eram noi fericiți.

As cere totul,

Totul pe tavă,

Însă știu ca nu am nimic,

Iar eu sa pierd,

Tu sa câștigi

Un stres nespus,

Un lucru mic.

De ce mă rog, 

De ce mai plâng, 

Când știu ca n are rost nimic? 

De ce mai stai,

De ce nu pleci,

Când vezi ca totu-i chinuit?

Tu mă iubești,

Eu te urăsc,

Însă nimic pe astă lumea

Nu s ar iubi,

Nu s ar simți

La fel cum fac

Eu și cu tine. 

Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.

Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.

Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.

De la început viata părea simplă,

Acum,clipă cu clipă,e diferită.

Am început să iau totul în serios,

Dar gîndul tot mi-e la tecutul dureros.

Viaţa merge înainte,dar amintirile rămîn,

Ramîn în suflet si te framînt.

Cu zîmbet pe faţă si sufletu-nlăcrimat,

Zîmbesti simţindute vinovat.

Inima zîmbeste cu ură,

Sufletul iubeste si asteaptă sa vii.

Ochii se-ntorc in amintirea dură,

Dar eu plec pe un tărîm,

Făr de iubiri.

Știai prea bine ca nu o să te pot uita 

Știai și totuși ai plecat... nu ti-a păsat 

Și mi-am croit singură cer din lipsa ta

Atât de mult să te întorci sufletul a sperat

Si-am tot visat că intr-o zi o să te întâlnesc 

Că-n brațe mă primești, cald să mă îmbrățișezi 

Cu vinul dulce dorul să mi-l sting

Să uit cum de durere am învățat să plâng. 

Și-am tot sperat în timp ce încercam să uit

Privirea ta din ziua când ultima dată ne-am văzut 

Tu mă certai cum ceartă un copil un urs de pluș

Eu ascultam și să te privesc nu știam cum să mă satur....

Și-am tot gândit că timpul va mai trece 

Și stând un pic cu tine o să îți amintești 

Că am uitat pe buzele tale dulceața și parfumul

Unui ultim vin, în doi, îmbrățișați ca în povești.

tout le monde est en colère contre nous parce qu'on s'aime

une rose fanée, un soleil rouge et avec eux des poètes extraterrestres.

Le vin rouge est notre faiblesse 

mon rêve, toi. 

Je vous dis le mot « amour » dans toutes les langues.

l'hiver est fini.

Je l'aime toujours.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 23.10.2024.

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

Te cântă poeții natură ,

În versuri frumoase pe strună ,

Îți cântă pădurea și marea ,

Îți cântă munții , dealul și valea ,

Îți cântă văzduhul albastru ,

Și-n cântec îmi cântă visarea .

Tălăzuieste valul spre mal

Nisipu-i curat , firișoare de opal .

Litoralul stăluceste sub valul de stele 

Și murmură marea un cântec

Cu buzele mele .

Zefirul mă învăluie în rochie de bal ,

Valul se duce și vine la mal ,

În zare își flutură aripa sirene ...

Spre alte surate aplecat să le cheme ,

Spectacolul feeric îl cerne prin gene .

Te cântă poetii , natură ,

În versuri frumoase pe strună ,

Te cântă de multe milenii ...

Uimiți de atâta frumusețe .

În veci te vor cânta poetii .

                     T.A.D.

Lungă-i  calea ,drumu-i greu,

Nu-l abandona de ai un țel .

De undeva ,se va vedea ,

Luminița din tunel !

Noaptea se lasă tăcută pe vale

Drumul e lung pe îngusta cărare

Pădurea-i în beznă

Doar luna și o stea

Face lumină în inima mea .

Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,

Fructele coapte își anunță căderea ,

Păsări nocturne își tânguie glasul

Drumul e lung și-i lungă cărarea ...

Noaptea-i târzie și-i neagră

Mă așteaptă-n grădina din vale

Iubita mea dragă!...

Secată de sărăcie,

De boală și anarhie,

C-o justiție  beteagă

Un popor ,o țară întreagă

Osândit la moarte lentă...

De corupție și șpagă.

Cremator pentru bătrâni 

Într-o lume de nebuni.

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.