Despărțirea

Cum ai dori să îți vorbesc

Și poate chiar să mă ferești,

Să nu mai sufăr atât de mult

Pentru că simt că mă iubești.

Deacolo de undeva din piept

Mă-mpingi contra voinței mele,

Și cu bătăi ce sar peste o sută

Mă-ndemni spre fapte tare rele.

Îmi spui că vina este în privire

Ce vede și îți schimbă pulsul,

De nimeni nu vreți să ascultați

Iar mintea spuneți că e intrusul.

Vai cât de păcătoase mai sunteți

Și tu privire și mai ales inima mea,

Când știți că stavilă nu pot să pun

Nici cordului, nici ție... privire rea.

Încerc din greu să am controlul

Și de ispite mereu să mă păzesc,

Să fug de ,,ele" că inima mi-i plină

De dragostea ființei...ce-o iubesc!

Și gara e pustie 

Și trenul n o sa vie 

Și n ai sa vii nici tu 

Căci ți ai găsit pe altu  

Ești curcubeu după furtuna

Ești cer înstelat cu luna 

Ești liniștea ce o aștept 

Te port cu drag în piept 

Zile multe au trecut 

De când noi doi ne am pierdut 

A trecut aproape un an 

De când în brațe nu te am..

Liniștea ta mă adoarme și-mi încetează gânduri

De cum te-aș putea pierde pe viitor

Și nu aud decât vocea ta, care-mi răsună în vise

Și mă ghidează cum să urc pe trepte. 

Liniștea ta mă culcă, mă trezește, 

Și parcă tot ce-aș face nu mai controlez, 

Când mă cuprind fiorii liniștii tale 

De care îmi e teama că mă voi despărți. 

Liniștea ta mă atacă în negura nopții 

Prin gândurile mele care se duc spre tine, 

Gânduri care nu se întorc, dar de repeta, 

Și mă lasă adormită de dragoste. 

In liniștea ta dormeam cu ochii deschiși, 

Căci inima-ți mă lăsa să te visez, 

Și nu îndrăzneam să privesc în viitor sau în trecut, 

Atunci când petreceam timpul lângă tine. 

Adam Ioana Andreea Lenuța, 9 aprilie 20:42

Străinătate blestemată

M-ai amăgit că o să pot! 

Am ajuns chiar prea departe

Știind că pot să mai înot.

Prin adâncimi m-am scufundat,

Sperai să mă înec...

Dar oceanul liniștit,

Pot încă să-l mai trec.

Am lăsat părinți acasă, 

Ce-mi duc dorul neîncetat!

Mai amăgit străinătate

De lângă ei eu am plecat.

Acum suspină sufletul prin lacrimi

Ce se adâncesc în oase.

Să rămâi tu blestemată

Ca-i luat pe toți din case.

Rădăcini îndurerate

Din familii sunt plecate.

Muncesc pentru bani,

rămân doar cu păcate.

Am alergat atâția ani la rând

Doar după bani, am înțeles...

Pe când părinții mei iubiți, 

Se roagă pentru al meu succes.

Am ales să merg doar înainte

Fără căi ce nu au sens.

Străinătate blestemată

N-ai avut pe altul de ales?

Mult timp chiar a trecut

probabil că sunt ani.

N-am adunat nimic mai mult,

Decât sudoare și doi bani.

Și-mi vine câte-o dată să te sun

Ca prin minune să te întorci din drum

Povestea unei despărțiri să-ti spun

Trăită-n nopti cu aburi de tutun.

#unpahardepoezie

Aproape vindecată în prezent

Lovita de un sentiment absent,

Te-nchid intr-o mare de gânduri

Te scot si te scriu printre randuri,

Te-asez cu suflet pe hârtie

Și te transform în poezie.

#onewinewoman

Consum cerneala în neștire

Doar asa sa te simt mai pot

Om ce te-ai vrut intamplator

Muză tristă pentru vesnicie...

luna mi este chiar un mentor

si m ajuta n viitor,

sa zambesc si sa devin

tot ceea ce sustin.

lunii eu ii povestesc

de cine ma ndragostesc

si ma asculta

si ma ajuta

sa trec peste el

si sa trec la alt nivel

despre el imi stie totul

caci a observat

si ne a mpreunat

in tot zgomotul

lunii eu ii povestesc

de mine, de tine

de noi doi

dar ea doar ma asculta

caci nu te poate schimba

nici mintea ta flamanda

luna a ramas in urma

caci tot crede ca

pe culoarul iubirii subrede

noi am mai avea vreo suma

luna inca crede

in mine si n tine,

in noi doi,

dar doar perna mi

stie prin ce

tu m ai facut

sa trec,

cat te am placut

si cat ma nec.

Inima este ca un nestins vulcan.

Strânge în suflet multe momente

Și întreg alaiul de sentimente,

Și în timp izbucnește ca un hurican.

O hrănești cu lieduri și versuri,

Prin care muzica și poezia

Lasă să intervină amnezia

Clipelor nedorite în sensuri.

Bătăile inimii îmi sunt orchestra,

Și gândurile un sunet de viori.

Sentimentele-s un cuplu de fiori,

Bagheta destinului este maestra.

Clocotește în suflet nădejdea

Că mai poți obține de la soartă

Cheia care deschide o poartă

Prin care gonești deznădejdea.

Arcușul jucăuș pe coardele vieții

Provoacă destinul să vibreze,

În inimă palpitații să genereze,

Dăruind un dulce aspect dimineții.

O desfătare în serile lungi,

În clipele de relaxare,

Cu ochii minții să ajungi

Și să asculți freamăt de mare.

O liniște lăuntrică se naște.

Curând vei adormi visând

Un câmp cu un căluț ce paște

Și mii de fluturași zburând.

Lumini strălucitor aprinse,

Se-ntrezăresc la orizont.

Nouri albi și stele sunt cuprinse

Într-un dans dumnezeesc.

Răsună din străfunduri,

Din suflet, din mănunchiuri,

Din eu-l meu profund,

Suferințe ce se ascund.

Oftat și mângâiere,

Și bucurii ca o refugiere,

În griji împletite,

Cu greu stăpânite.

Astăzi, ca niciodată,

Priveam îngândurată

La stropii grei de ploaie

Ce se scurgeau șiroaie.

Vedeam cum trecătorii

Doreau s-alunge norii.

Dar ropotul de ploaie

Curgea mereu șuvoaie.

Treceau femei grăbite,

Cu rochile boțite

De-a ploii ape reci

Ce acopereau poteci.

Bărbați cu ochii triști,

Aidoma măștilor de artiști,

Cu pași umili și repezi

Se adăposteau sub lespezi.

Dar totul prinde viață

Când norii ca o ceață,

Lăsându-i loc să treacă

Pe soare îl dezbracă.

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbușe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

Dorința, gândirea și faptă

Împletite într-un arc al voinței,

Săgeata-i spre culmea căinței

Cuprinsă-n privire și șoaptă.

Sentimente curate și-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalță, năzuind către tine

Floare de colț crescută-ntre stânci.

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o ființă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viață,

Topind încleștarea-i de gheață

Protejând boboci ce-nfloresc.

Oare fugit-a gândul de la tine

Și n-aș putea să mai gândesc.

Dar ce să fac de-mi vii în minte

Și dacă-n ochi te oglindesc.

Nu poți ca să-mi mai ieși în cale

Ci doar în gând să te-ntânesc.

Dar pot eu oare ca vreodată

Din minte să mi te gonesc?

Să-ți spun că drag mi-ești și acuma

Deși aici, cu mine nu mai ești.

Dorința în zadar s-ar zbuciuma,

Și-n suflet dorul aprig răsucești.