Muza tristă
Și-mi vine câte-o dată să te sun
Ca prin minune să te întorci din drum
Povestea unei despărțiri să-ti spun
Trăită-n nopti cu aburi de tutun.
#unpahardepoezie
Aproape vindecată în prezent
Lovita de un sentiment absent,
Te-nchid intr-o mare de gânduri
Te scot si te scriu printre randuri,
Te-asez cu suflet pe hârtie
Și te transform în poezie.
#onewinewoman
Consum cerneala în neștire
Doar asa sa te simt mai pot
Om ce te-ai vrut intamplator
Muză tristă pentru vesnicie...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 4 ianuarie
Vizualizări: 215
Poezii din aceiaşi categorie
La umbra ta!
La umbra ta aș vrea să stau
Cand soarele arde fierbinte,
Si inima de vrei ție ți-o dau
Că bate pentru tine și ea nu minte.
Aș vrea să îți sărut obrazul,
Și să îți mângâi ale tale pleoape,
Să pot să-ndepărtez necazul
Și să te simt cât mai aproape.
Tristețea se simte pe chipul tău
Și am aflat acum de unde vine,
Și văd că între voi este un hău
Așa că te invit să vii spre mine.
Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus
Nu pare pe moment să fie prea ușor,
Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus
De ea să te agăți și să pornim în zbor.
Sper să plutim și să uităm de lume
De vorba și răutatea fără seamăn,
Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit
Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.
Dacă acum socoți că nu se poate
Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,
Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape
Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.
Steaua-mi (Vega)
Pe când ceru-i-ntunecat
stele strălucesc puternic
eu-ți vorbesc întins culcat
când veghezi însingurat...
De atâtea ori mă rog să vii,
să cobori ca dintr-o navă,
să mă iei sau să rămâi,
să fim doar noi doi...
Iar de fiecare dată îmi
trimiți plăceri deșarte,
să te uit printre extaze,
să-mi pierzi dragostea prin raze...
Mă transformi în ceilalți oameni,
ce nu știu cum se iubește,
mă împingi spre animalul
ce de trup se îngrijește.
Dar te-ascult ș-accept cu drag
orice îmi trimiți în vag,
gândul meu e îndreptat
către-ți sufletul-ndepărtat...
Regăsesc puțin din el
în orice trup ce-am cunoscut
trimis de tine să m-afund,
să fiu simplu om în vânt...
Îi voi iubi pe toți ce m-au
văzut în trupul intim,
trădându-te-n noaptea ta,
să știi că primul te-am iubit
și singur ești ce-n suflet,
nu în trup, eu te-am primit...
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
Șoapte de dimineață
Iubito, îți voi șopti și astăzi
Ale sărutului promisiuni
Și voi lăsa îmbrățișările iubirii tale
Să îmi șoptească dragostea ce-ți poartă fără să vrea a ochilor culoare ce inima-mi străpung
Când îi privesc,
Când ți-i doresc și ți-i sărut,
Simțindu-i cum se zbat și cum clipesc...!
Aud acele șoapte ale tale,
Văd visele ce le trimiți
Te vreau din ce în ce mai tare,
Iar tu îmi spui că mă iubești,
Știind că nu-s povești de dimineață,
Îți reșoptesc și eu că te iubesc!
(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
SUNTEM NOMAZI
Chipuri triste,chipuri grave,
Cuibăresc pe străzi pustii
Fără uși și fără geamuri
Un culcuș pentru o zi.
Că nomazi am fost odată
Asta ține de trecut...
Azi nomadă-i țara toară!
Ne întoarcem în trecut?
Pictură
De-ar fi ca gândurile mele
În plasa timpului să-ți prindă urmele,
Ți-ar mângâia visarea,
Ți-ar răsplăti răbdarea,
Te-ar săruta cu patos
Să uiți al vieții curs,
Ți-ar desena iubirea pe-o așchie de os
Să-ți amintească zilnic de al ei parcurs.
Și-așa, tăcută....visând la tine,
Pictez în minte ale noastre destine,
Privesc melancolică un ieri când te-am cunoscut
Și-un mâine de demult când m-am îndrăgostit.
La umbra ta!
La umbra ta aș vrea să stau
Cand soarele arde fierbinte,
Si inima de vrei ție ți-o dau
Că bate pentru tine și ea nu minte.
Aș vrea să îți sărut obrazul,
Și să îți mângâi ale tale pleoape,
Să pot să-ndepărtez necazul
Și să te simt cât mai aproape.
Tristețea se simte pe chipul tău
Și am aflat acum de unde vine,
Și văd că între voi este un hău
Așa că te invit să vii spre mine.
Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus
Nu pare pe moment să fie prea ușor,
Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus
De ea să te agăți și să pornim în zbor.
Sper să plutim și să uităm de lume
De vorba și răutatea fără seamăn,
Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit
Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.
Dacă acum socoți că nu se poate
Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,
Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape
Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.
Steaua-mi (Vega)
Pe când ceru-i-ntunecat
stele strălucesc puternic
eu-ți vorbesc întins culcat
când veghezi însingurat...
De atâtea ori mă rog să vii,
să cobori ca dintr-o navă,
să mă iei sau să rămâi,
să fim doar noi doi...
Iar de fiecare dată îmi
trimiți plăceri deșarte,
să te uit printre extaze,
să-mi pierzi dragostea prin raze...
Mă transformi în ceilalți oameni,
ce nu știu cum se iubește,
mă împingi spre animalul
ce de trup se îngrijește.
Dar te-ascult ș-accept cu drag
orice îmi trimiți în vag,
gândul meu e îndreptat
către-ți sufletul-ndepărtat...
Regăsesc puțin din el
în orice trup ce-am cunoscut
trimis de tine să m-afund,
să fiu simplu om în vânt...
Îi voi iubi pe toți ce m-au
văzut în trupul intim,
trădându-te-n noaptea ta,
să știi că primul te-am iubit
și singur ești ce-n suflet,
nu în trup, eu te-am primit...
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
Șoapte de dimineață
Iubito, îți voi șopti și astăzi
Ale sărutului promisiuni
Și voi lăsa îmbrățișările iubirii tale
Să îmi șoptească dragostea ce-ți poartă fără să vrea a ochilor culoare ce inima-mi străpung
Când îi privesc,
Când ți-i doresc și ți-i sărut,
Simțindu-i cum se zbat și cum clipesc...!
Aud acele șoapte ale tale,
Văd visele ce le trimiți
Te vreau din ce în ce mai tare,
Iar tu îmi spui că mă iubești,
Știind că nu-s povești de dimineață,
Îți reșoptesc și eu că te iubesc!
(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
SUNTEM NOMAZI
Chipuri triste,chipuri grave,
Cuibăresc pe străzi pustii
Fără uși și fără geamuri
Un culcuș pentru o zi.
Că nomazi am fost odată
Asta ține de trecut...
Azi nomadă-i țara toară!
Ne întoarcem în trecut?
Pictură
De-ar fi ca gândurile mele
În plasa timpului să-ți prindă urmele,
Ți-ar mângâia visarea,
Ți-ar răsplăti răbdarea,
Te-ar săruta cu patos
Să uiți al vieții curs,
Ți-ar desena iubirea pe-o așchie de os
Să-ți amintească zilnic de al ei parcurs.
Și-așa, tăcută....visând la tine,
Pictez în minte ale noastre destine,
Privesc melancolică un ieri când te-am cunoscut
Și-un mâine de demult când m-am îndrăgostit.
Alte poezii ale autorului
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
Freamătul din mine
In freamatul liniștii mele
Imi ascund sufletul rătăcitor
Aici răul imi e bine,
Si binele-i nimicitor.
Mi-s ochii de aramă
Privirea, senină ca un cer
Mi-e inima în ramă
Nutrind simțiri de înger.
Timpu-mi tremură-n secunde,
Tot cuprinsul arde ca un gând
Ce-n adâncuri i se tot ascunde
Un infinit plin de cuvânt.
Si-aici ma pierd cel mai frumos
Caci din durerea-mi nesfârșită
Se strânge tot Universul
Între vis si-naltul cerul.
Și de mă voi pierde in cuvinte
Lasă-mă să te găsesc
Aievea să-ți aduci aminte
Ca tot te-am scris...din ce iubesc.
Sfarsit de decembrie
Sfarsit de decembrie, lasă-mă să-ți spun...
Că noul an il sper ceva mai bun
Mi-ai fost furtunā, lacrimă și suferinţă
Mai presus de toate mi-ai fost dorinţă..
Sfârșit de an, mai scrie-mi o dată
De-ti amintești a noastră poveste ciudată
Eu să-ți spun că tot anul în versuri te-am scris
Să-ți scriu îmi era frică de ce mi-ai fi zis.
Sfarsit de decembrie, lasă-mă să-ți spun....
Că în lipsa ta nu am știut să mă adun
Și stiu că nimic nu se va schimba dacă te întorci
M-am cam obișnuit cu lipsa pe care o provoci...
Visul meu trădat
Poate n-a fost trădare, dar doare fără rost,
Un vis ce s-a desprins tăcut, rămas fără adăpost.
Eram senină, plină, o floare în lumină,
Acum mi-e inima pustie, și dorul mă termină....
Soarele mi-era pe tot ce-aveam in gând,
Acum se-ascunde rece, și tremur toată-n vânt
Sunt ca o stea căzută în somnul fără vis
Un pumn de praf de stele suflat în abis.
El sus rămâne-n cer, cu raze neatinse,
Eu jos, în valea umbrelor, cu aripile frânte,
Sufletul greu mă strânge, ca piatra in cădere,
Și tot mă-ntreb, în noapte: va fi vreo revedere?
Va fi din nou o zi, cu soare în privire?
Sau am rămas captivă în propria rătăcire?
Când bate vântul rece prin visul meu trădat,
Încerc să sper că timpul nu a trecut in van.
Un poem...spumant
E iarnă...e întuneric și e rece
Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,
Timpu-i greoi și pare că nu mai trece
Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.
N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor
Sau că de-un an nu mi te pot uita
Căci din iubire nu cred că am să mor,
Și dacă da...într-un final, e moartea mea.
Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul
Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată
Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul
Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.
Un an întreg am rătăcit prin viața mea
Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit
Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa
De m-am pierdut și nici că m-am găsit...
Și după tot, sunt vie dar fără de viață
Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit
Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață
Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.
E atât de rece că și luna a înghețat
Sunt singură înconjurată doar de gânduri
Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant
Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
Freamătul din mine
In freamatul liniștii mele
Imi ascund sufletul rătăcitor
Aici răul imi e bine,
Si binele-i nimicitor.
Mi-s ochii de aramă
Privirea, senină ca un cer
Mi-e inima în ramă
Nutrind simțiri de înger.
Timpu-mi tremură-n secunde,
Tot cuprinsul arde ca un gând
Ce-n adâncuri i se tot ascunde
Un infinit plin de cuvânt.
Si-aici ma pierd cel mai frumos
Caci din durerea-mi nesfârșită
Se strânge tot Universul
Între vis si-naltul cerul.
Și de mă voi pierde in cuvinte
Lasă-mă să te găsesc
Aievea să-ți aduci aminte
Ca tot te-am scris...din ce iubesc.
Sfarsit de decembrie
Sfarsit de decembrie, lasă-mă să-ți spun...
Că noul an il sper ceva mai bun
Mi-ai fost furtunā, lacrimă și suferinţă
Mai presus de toate mi-ai fost dorinţă..
Sfârșit de an, mai scrie-mi o dată
De-ti amintești a noastră poveste ciudată
Eu să-ți spun că tot anul în versuri te-am scris
Să-ți scriu îmi era frică de ce mi-ai fi zis.
Sfarsit de decembrie, lasă-mă să-ți spun....
Că în lipsa ta nu am știut să mă adun
Și stiu că nimic nu se va schimba dacă te întorci
M-am cam obișnuit cu lipsa pe care o provoci...
Visul meu trădat
Poate n-a fost trădare, dar doare fără rost,
Un vis ce s-a desprins tăcut, rămas fără adăpost.
Eram senină, plină, o floare în lumină,
Acum mi-e inima pustie, și dorul mă termină....
Soarele mi-era pe tot ce-aveam in gând,
Acum se-ascunde rece, și tremur toată-n vânt
Sunt ca o stea căzută în somnul fără vis
Un pumn de praf de stele suflat în abis.
El sus rămâne-n cer, cu raze neatinse,
Eu jos, în valea umbrelor, cu aripile frânte,
Sufletul greu mă strânge, ca piatra in cădere,
Și tot mă-ntreb, în noapte: va fi vreo revedere?
Va fi din nou o zi, cu soare în privire?
Sau am rămas captivă în propria rătăcire?
Când bate vântul rece prin visul meu trădat,
Încerc să sper că timpul nu a trecut in van.
Un poem...spumant
E iarnă...e întuneric și e rece
Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,
Timpu-i greoi și pare că nu mai trece
Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.
N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor
Sau că de-un an nu mi te pot uita
Căci din iubire nu cred că am să mor,
Și dacă da...într-un final, e moartea mea.
Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul
Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată
Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul
Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.
Un an întreg am rătăcit prin viața mea
Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit
Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa
De m-am pierdut și nici că m-am găsit...
Și după tot, sunt vie dar fără de viață
Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit
Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață
Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.
E atât de rece că și luna a înghețat
Sunt singură înconjurată doar de gânduri
Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant
Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...