Iubire pe Hârtie

Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector

Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință

Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.

M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.

Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Amber flows of flavours in delicate array,
A waterfall sweet, alchemy alike survey,
Tastes of a new boundary, I can embrace,
As a fragrant smile, it makes me trace.

Glided essence, spun sunlight's nuzzle.
Precious gems, a trapping puzzle,
In hues of stars, where universe aligns,
Building love for their heavenly designs.

With each sip, I journey through delight,
Blend of orange warmth, her guise flight,
For in simple ritual, affection finds plea,
In the timeless dances of orange caramel tea.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Tremură inima când te simt mai departe,
Ecvestră teamă mă strânge, mă roade în noapte.
Vegherea-ți fuge și mă lasă-n tăcere,
Răpitoare umbre de îndoieli ce mă sperie, mă cere.

Eclipsă de lumină, prins în lanțuri de gânduri,
A te cucerii în nevăzute fapte și dulci rânduri.
Unice minuni din dorință, din teamă profundă,
Literele să-ți capteze atenția ce pare să ascundă.

A inimii bătaie, înfrântă și goală,
Novice dragostei mele e un cântec ce cheamă.
Gânditor sperând că va răspunde, că va veni,
A o îmbrățișă, spunându-mi a mă odihni.

-Mi este dor s-o văd, și frica mă apasă,
Iar timpul trece iute, că clipa e sfioasă,
Numai sper ca-ntr-o zi, când zorii vor veni,
Emancipare a ochilor, și teama va pieri.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.

And sitting in a chair.

I look in my front seeing a little ghost reading a poem, this poem, with a lot of beauty and courage she looked at the empty chairs seeing only me applauding the interpretation.

The ghost ashamed fled to the left exit whispering millions of words in an uncertain time, every word, letter sounds different and invokes different emotion and feelings.

Now...the ghost departed
The Lights no longer light the historic amphitheater
Only the poem read by the ghost remained in my mind

I started to repeat the poem over and over again until the light turned on again
Somebody applauding me from far

I realised that I was the ghost whose life is
like history...

It repeats itself.

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

In the troubling silence I make a gasp,
Slowly touching the wooden gate,
As my blind vision runs late,
I feel a sharp pain like a wasp.
Blinded by the cold mud,
A rotten root in hand I take.
Playing it like an expired turd,
I hear a sound I didn't make
Perhaps I'm not alone,
Not in this wrecked creek,
It was the sound of a door steek,
In my mind lone insane.
I find unease but mercy,
Justice but cruelty.
The lone root becomes five,
Crawling on me like an olive.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Смотри на небо, звёзды!

Они мечтают о тебе.

Я знаю зайка, поздно...

Не бойся, ты не одна во тьме.

Слышишь? Одинокий вой,

Это мой друг, он нас хранит.

Ты не молчи, мне тихо пой,

Твой голос для меня магнит.

Твои глаза мои ловушки,

Я в них попал ешё тогда.

Когда искали мы ракушки,

Когда не спали до утра.

Смотри на небо, звёзды!

Они уже бледны.

Я знаю зайка, поздно,

Смотри цвентые сны.

În seara asta numai tu,

Nici cerul să nu mă asculte,

Gândindu-mă la chipul tău,

Ți-aș spune atât de multe…

Ți-aș spune cât de mult te ador,

Că fără tine toamna nu știe,

Că frunzele-n picajul lor,

Renasc în ochii tăi… pe vecie.

Ți-aș spune că ești cea mai frumoasă,

O vară, o nebunie,

Ești cea mai drăgălașă din lume

Și cea mai dragă mie.

Și-aș continua să-ți tot spun, 

Dar ochii-mi clipesc tot mai greu

Atât îți mai spun, tu ești locul,

Cel mai aproape de-un curcubeu.

Și dacă timpul s-ar duce

Și valurile vieții te-ar smulge,

Te-aș regăsi în curcubeu,

În vară, în toamnă, în frunze.

Și dacă gândurile mele

Ar fi păsări,

Aș putea umple 

Cerul tău albastru 

Cu strălucirea zborului lor!

Și dacă visele mele 

Ar fi flori,

Aș putea umple 

Cu parfumul lor

Gradina inimii tale!

Și dacă eu..

Aș fi doar lumină,

Tu nu ai mai cunoaște

Întunericul!

Nicicând!

Justina Butaroiu 

Mi-ai lăsat în vene o toamnă

Și pleoapele grele de ploi,

În piept îmi cad frunze uscate,

Și pașii îmi sună goi.

Tu ești vara ce s-a stins devreme,

Lăsând în pământ doar noroi,

Eu sunt copacul care te-a crezut,

Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.

Dar toamna nu plânge, doar știe

Că iernile vin și se duc,

Și chiar de azi tremură vântul,

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!

Te port în clipele târzii

Ca pe-o lumină ce se stinge,

Și-n liniștea din nopți pustii

Îți simt absența cum mă-nvinge.

Nu știu de ești sau nu mai ești

În lumea-n care eu mai ard,

Dar dorul meu, de-l întâlnești, 

Ți-ar spune tot de unde cad.

Că te-am iubit fără măsură,

Cu-un suflet simplu, ne-nțeles,

Și azi, în marea de tăcere,

Sunt doar un nume necules.

Iar mintea, valuri ce se frâng,

Mă poartă-n cercuri fără rost,

Îmi spune blând că nu mai sunt,

Apoi mă-ntreabă cine-am fost.

Și poate tu, sub alt apus,

Trăiești senin, fără să știi

Că-n mine timpul s-a supus

Unei lumi unde nu-mi aparții