Copilărie

Oare unde mai esti?

Oare unde te-ai dus?

De te-aș ști undeva,

Ți-aș fi zori și apus.

Oare unde-ai plecat?

Oare ce ai simțit?

În ce tărâm fermecat,

Să te caut smintit?

În ce doruri trăiești,

În ce suspin lăcrimezi,

Oare unde mai ești,

Și de ce nu mă vezi?

Oare te voi găsi,

Sub un cer neumblat?

Oare cum e o zi,

Fără chin și oftat?

Oare unde te-ai dus?

Urma nu-ți văd,

Ochiul meu a apus,

Și în mine-i prăpăd.

Oare unde-ai ajuns?

Pe ce drum te-ai pierdut?

Nicăieri nu-i răspuns,

Doar urme de lut...

Ai fost un înger de fatǎ

Trimisǎ de demoni fără sǎ știe

Ca răul s-ajungǎ pânǎ la mine

Fără sǎ-l vezi vreun pic lângă tine

Eu știu cǎ sunt bun şi plin de iubire

Și ție ți-am dat și cât nu am avut

Știu cǎ și tu trebuie să renunți la mine

Și sǎ nu mă mai vrei așa cum ai spus

Ai vrut sǎ adormi.. dar e gălăgie

În liniștea asta-n ce nu se-aude nimic

Îmi pare rău că n-a fost să fie

Dar sper să fii bine și să te vindeci în timp

Și sper sǎ nu-ți fie dor cǎ eu știu cât doare

Și chiar sǎ fii bine în inima ta

Chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată, apare

O poezie aşa cum ți-am promis eu cândva

De câte ori ți-am scris cu lacrimi amare,

Eu nu doar te-am vrut, eu chiar te-am iubit

Știu cǎ n-a mers, n-am vrut împăcare

Și-mi pare rău cǎ nu pot sǎ te-alin

Atunci când citești, nu știu de-s în viațǎ

Nu știu unde sunt, nu știu cum o duc

Dar știu cǎ dacǎ tu cauți un pic de speranța

Pot sǎ ți-o las într-o strofă, în rând

Ferește-te de gândurile ce nu-s ale tale

De gânduri prea negre pentru pământ

Și tu să știi cǎ m-aş ruga pentru tine chiar dacă

M-ai înjunghia și m-ai bǎga în mormânt,

Să știi, n-am vrut sǎ-ți fac rău niciodată

Și știu cǎ într-o zi vei realiza

Te rog fi puternică fatǎ frumoasă

Eu te voi iubi și nu te voi uita

Te rog mă iartă că am vrut prea mult, 

Să rămâi parte frumoasă din viața mea

Că am căutat cu orice gând și cuvânt 

Un loc în lumea și inima ta.

N-am cerut prea mult, doar un semn

Doar un strop de atenție, o vorbă blândă 

De azi nu mai vreau să-ți tulbur tăcerea 

Mă retrag... mi-e inima mult prea frântă.

Ți-am strâns promisiunile cu grijă 

Și le-am așezat pe-a uitării aripă 

Nu vreau să mă mai gândesc la ele...

Să-mi treacă viața așteptând.... o clipă.

M-am regăsit în pribegia tufei de ciulin,
Rostogolit de vânt, în ploi mărunte și amare,
Stingher, pe țărmul pustiit al mării de argint,
Cu tâmpla arsă în jăratecul din zare...

În van te-am căutat în holda de secară,
Gândindu-mă la tine, în tristă contemplare,
S-a mai trecut, fierbinte, încă o zi de vară,
Însingurat în mult prea multă așteptare...

Nu te-am găsit, pierdută poate pentru totdeauna,
Și-am plâns amar în dorul nopții grele,
Iar câtă vreme în amurg voi mai ști luna,
O să mai simt aroma ta pe piele...

Te uiti la mine

Cu ochi de indragostit

Te prefaci vrajit

Orbit de ceea ce crezi tu

Ca inseamna iubire

Vorbesti fara sentimente

Remuscari, regrete

Ce inseamna iubirea

Daca nu te lasi condus

De hormoni?

Te uiti la mine

De parca ti ar pasa,

Te prefaci implicat

Te scoti din orice situatie

Egoistule

Si te prefaci ca iti pasa

Ca ai habar de ce inseamna iubire.

Nu iubesti cand te impartasesti mai multor fete

Nu iubesti cand vrei corp

Nu iubesti cand nu esti devotat

Nu iubesti cand vrei ca ceilalti sa vada

Ca stii sa iubesti

In secolul 21

Intelesul iubirii s a pierdut

Si odata, si nevoia de a ne contopi

Dar eu incerc

Cu multiple sanse, cu multiple exemple

Sa te indrum spre drumul cel bun

Chiar daca nici eu nu stiu

Ce inseamna dragostea

Ce inseamna ca buzele mele sa formeze

“Te iubesc”

Te ghidez cu propriul orgoliu

Dar nu e despre mine

Iar manipulezi situatia

Iar esti victima

De ce nu poti fi si victima lui Cupidon

Decât să pierd iubirea-n vânt,

Mai bine las mândria-nfrânt.

Căci sufletul ce-i plin de dor

Se stinge-n umbra unui zbor.

Un om în deșert poate spera,

Dar deșertul din suflet nu va pleca.

Mai bine să cad și să mă ridic,

Decât să rămân un suflet mic.

Iubirea nu-i joc de mărire,

E foc ce aduce sfințire.

Decât să pierzi tot ce-ai iubit,

Mai bine fii cel ce-a zâmbit.

Căci omul nu-i deșert pustiu,

Ci râu ce-apasă spre târziu.

Să ierți, să crești, să dăruiești,

Așa iubirea o trăiești.

Te caut printre amintiri,

Prin vise blânde, prin priviri,

Dar timpul crud și nemilos

Te-a dus departe… prea frumos.

Și dor cu dor urc către stele,

Prin nopți tăcute, gânduri grele,

Și știu că dincolo de zări

Mă aștepți lin, fără-ntristări.

Mi-e dor de glasul tău duios,

De râsul cald, de chip frumos

De grijile de pe pământ—

Acum ești înger și cuvânt.

Dar știu că-n liniștea cerească

Ne-om regăsi în zi firească,

Că dor cu dor se face rai

Și-n ceruri nu există grai

Decât iubirea ce ne leagă—

Din veșnicie… înspre veșnicie tată.

Tu nu știi că versul scris

E un far aprins în zare,

O lumină-n cer deschis

Ce în noapte dă răbdare?

Poezia-i stea ce-nvie

Dorul blând ce ne alină,

Scut fragil de armonie

Pentru inimi ce suspină.

Ea răsare să ne-mbrace

Cu iubire și visare,

Să ne țină-n brațe, pace,

Până-n vara viitoare.

În bănci stă strălucirea anilor voștri,

Priviri curajoase, suflete maiastre,

Culegeți vise, țeseți dorințe,

Sunteți comori, pline de științe.

În voi văd speranță, văd putere, văd dor,

Esența copilăriei, al ei viitor,

Și chiar dacă anii vă vor purta departe,

În inima mea, veți rămâne aproape.

E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,

Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,

Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,

Un gând al meu bun vă va însoți undeva.

Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,

Sunteți lumină, suflet și parfum,

Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,

În colțul cel cald al sufletului meu.

A.A.✨

Poate-ai iubit, dar n-ai știut

Să dai din tine ce nu doare,

Și eu, cu sufletul prea tăcut,

Ți-am fost doar umbră trecătoare.

MAi iubit, dar fără să te uiți 

Ca inima mereu e fără scut

Si ai lăsat așa, mereu în agonie

O inima ce arde fără de manie. 

Orașul gol

Orașul pare mai pustiu,

De când nu-ți mai trimit ce scriu.

Străzile tac, luminile pier,

Vântul îmi șoptește stingher.

Băncile vechi îmi spun de noi,

Umbre se-ntind pe trotuare goi.

Fără cuvinte, fără avânt,

Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.

Dar dacă mâna-mi va scrie iar,

Poate va fi un alt hotar,

Unde orașul va înflori,

Și tu, din nou, vei reveni.