Copilărie

Par o copilă, uneori,

Cu vise-n păr, cu flori în zori,

Dar port pe umeri, nevăzut,

Un dor adânc, un gând tăcut.

 

Par o copilă, uneori,

Cu râsul prins în vis și flori,

Dar port pe umeri, zi de zi,

Povara unor amintiri.

 

Mă bucur încă de ce-i mic,

De vânt, de ploaie, de un chic,

Dar viața-n taină mi-a lăsat

Și lacrimi ce m-au încercat.

 

Încerc să râd, să nu mă frâng,

Să cred că-n mine-i foc adânc,

Că orice vânt ar vrea să bată,

Eu tot rămân… mereu întreagă.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Andreia Aga poezii.online Copilărie

Data postării: 26 martie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 673

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Iubirea de după plecare

 

 

Doar după ce murim ne fac icoană,

Ne-aduc cu flori și lacrimi în pridvor,

Dar n-au știut, în viață, să ne cheme,

Să ne sărute fruntea tuturor.

 

Când încă eram vii, eram uitare,

Un chip pierdut în zori și-n amurgiri,

Dar moartea dă iubirii o cărare,

Pe care-o calcă toți, cu amintiri.

 

Atunci suntem eroi fără de vină,

Cu vorbe dulci sculptate pe mormânt,

Dar cât eram, doar vânt și rădăcină,

Ne-au lăsat singuri, praf purtat de vânt.

 

Ce trist e să primești flori fără viață,

Când trupul doarme-n liniștea de humă.

Iubiți-mă acum, cât sunt aici,

Nu când mi-oi pierde umbra de pe urmă.

 

Căci viața e o lampă ce se stinge,

Iar focul ei cu vântul se topește,

Iubiți-mă acum, cu foc, cu dor,

Nu după ce destinul mă sfârșește.

 

Mai mult...

Răni..

Rănile mele sunt flori ce nu mor,

Petale de foc ce ard în decor.

Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,

Dar cântă în mine, cu voce brutală.

 

În suflet se scurg ca un râu fără mal,

Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.

Din durerea ce arde, un sens se arată,

Un drum ce renaște din inima spartă.

 

Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,

Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.

Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,

Povestea ce-ncape în mii de lulele.

 

Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,

Că-n viață renasc doar cei care se frâng.

Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,

Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.

Mai mult...

Puterea cărții

Puterea Cărții

 

Citește azi, căci vei zbura

Pe-aripi de vis, în lumea ta.

O carte-i cheia spre mister,

Te duce sus, dincolo-n cer.

 

Cu fiecare rând citit,

Un drum nou ți s-a deschis grăbit,

Ești călător prin univers,

În pagini scrise-n tainic vers.

 

Întâlnești zâne, împărați,

Eroi puternici, înțelepți, curați.

Din vremuri vechi până departe,

Te poartă cartea mai departe.

 

Ea te învață să visezi,

Să lupți, să crezi, să nu cedezi.

Cuvântul scris e dar divin,

Izvor de har, al tău destin.

 

Așa că-n fiecare zi,

O carte-n suflet îți va fi,

Prieten bun și sfetnic drag,

Când pașii-n lume ți se-nșir pe prag.

Mai mult...

Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul

Dă-mi ploi târzii și cer senin,

Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,

Dă-mi focul care arde mut,

Dar nu-mi da drumul nici un minut.

 

Dă-mi vântul care rupe crengi,

Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,

Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,

Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.

 

Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,

Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,

Dă-mi stele stinse, fără zare,

Dar ține-mă, nu-mi da uitare.

 

Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,

Oricât de greu ar apăsa,

Dar lasă-mi jurământul sumbru:

Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.

Mai mult...

Credința

Sub cerul greu, cu nori de plumb,
Un prunc pășea pe-al vieții drum.
Ținea icoana strâns la piept,
Cu suflet blând și doru-i drept.

Credința lui, de mic sădită,
Era lumină neclintită.
Privirea-n sus, spre ceruri largi,
Spre îngeri blânzi și sfinții dragi.

În inimă purta comoară,
Un dor de cer, o sfântă scară.
Copil curat, cu chip senin,
Se ruga-n taină, zi de zi, divin.

Prin vânt și ger, cu pasul mic,
El știe calea spre rai, ce-i unic.
Credința lui, din pruncie arsă,
E stea ce-l ține, neclintită, aleasă.
A.A.✨

Mai mult...

Am văzut un om plâng..

Am văzut un om plâng

 

Am văzut un om plâng, în timp ce zâmbea,

Ascuns în lumină, dar gol pe dinăuntru era.

Ochii-i luceau ca și cum ar fi fost fericit,

Dar sufletul lui, în tăcere, era rănit.

 

Râdea printre oameni, glumea și vorbea,

Dar noaptea, în umbră, pe sine se pierdea.

Părea că-i puternic, că nimic nu-l atinge,

Dar dorul din piept încet îl învinge.

 

Avea pe buze un zâmbet frumos,

Dar inima-i plângea fără vreun folos.

Se-ascundea de lume, dar nu și de sine,

Căci lacrimile dor chiar și când nu se văd bine.

 

Am vrut să-l întreb ce durere-l apasă,

Dar tăcerea lui grea m-a ținut mai în față.

Și-am înțeles atunci, fără să spună un cuvânt,

Că unele suflete plâng… chiar râzând.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

În dragoste îmi e..plăcerea!



De câte ori mă lași să-aștept
Venirea ta și vocea să-ți aud,
Simt că-s pierdut prin univers
Și-al meu destin e unul...crud.

Mult mi-aș dori să fim mereu
Nedespărțiți și nu-n distanță,
Eu pe aici, iar tu pe alt meleag
Să ne-ntâlnim doar în vacanță.

Cândva eram atât de-aproape
Îndrăgostiți...cu gând de viitor,
Iară acum, ceva pare schimbat
Și-am devenit un pic.. șovăitor.

Vorbim când seara ne cuprinde
Cu multe îndoieli despre iubire,
Șoptesc în telefon cuvinte dulci
Și mă visez să fiu cândva și mire.

Și timpul trece fără să stea în loc
Iar noi vorbim din ce în ce mai rar,
Ne zicem vorbe fără vreun înțeles
Și nu mai cred că sunt un temerar.
....................................
Răspunsul a venit cum m-așteptam
Când sec mi-a spus că nu se-ntoarce,
Cu greu din inimă și minte a dispărut
Și mult am suferit, ascuns în carapace.
........................................
Acum trăiesc îndrăgostit și-s fericit
Lângă a mea soție, ce-mi e perechea,
Demult fata ,,straină"... am dat uitării
Iubesc și-n dragoste îmi e...plăcerea!

Mai mult...

Iubirea noastră în șapte zile

Luni te-am zărit întâia oară,
Privirea ta era de ceară.
Tăceai frumos, ca o fecioară,
Cu zâmbet cald de primăvară.


Marți, glasul tău s-a strecurat
În sufletul meu încuiat.
Vorbeai încet, dar luminat,
Și timpul s-a oprit mirat.


Miercuri, din colțuri de tăcere,
Ne urmăream cu o plăcere.
Râzând, mi-ai spus cu glas netot:
„Hei, dragul meu… you miss a spot.”


Joi, la mămăruța acasă,
Ne cunoșteam cu drag în față.
Într-un borcan, bilețele,
Ne puneau întrebări grele.


Vineri, sub cerul dimineții răcoros,
Sărutul tău m-a topit frumos.

A fost întâiul legământ,
Ca taina lunii peste pământ.


Sâmbătă, lumea dispărea,
Când de mână mergeam cu ea.
Trecătorii nu ne simțeau,
Căci ei un singur trup vedeau.


Duminică stăteam plecați,
În biserică, așezați.
Rugam tăcerea să rămână,
Cu mâna ta lipită-ntr-a mea mână.

 

Odată, două omiduțe se țineau strâns în același cocon, țesându-și împreună un vis de nemurire. Dar timpul, cu aripile lui nevăzute, a metamorfozat-o pe una, ce-a ales să zboare spre înalturi, spre lumina ce o chema. Cealaltă omidă, rămasă cu sufletul gol, îi poartă dorul în fiecare clipă, în fiecare zi ce se scurge ca o lacrimă de rouă pe frunza amintirii. Speranța încă arde în inima ei – să se metamorfozeze și ea, să-și rupă în sfârșit propria crisalidă și să zboare în urmă, să o ajungă și să o strângă iarăși în brațe. Așa și-au jurat odată, în tăcerea dulce a serilor, că nimic nu-i va despărți.

 

Mai mult...

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,

te-ai învălui în lumina zilelor mele,

fiecare gând ar fi o adiere de dor,

fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.

Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –

neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.

 

Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,

ai înțelege că iubirea nu cere,

nu cere nimic altceva decât să fie –

simplă, pură, fără forme,

fără ziduri de apărat,

fără măști de purtat.

Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,

și tot ce am fost,

și tot ce voi fi.

 

Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,

în acele colțuri de lumina dimineții

în care eu mă regăsesc cu tine,

fără cuvinte,

fără planuri,

doar un puls comun între două inimi.

 

Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea

fără frică, fără teamă de-a pierde.

Dacă ai ține la tine,

ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,

ca un secret păstrat în pielea ta,

ca o fereastră deschisă către lume,

unde doar noi doi știm cum să iubim.

 

 

Mai mult...

Vis

Eu nu regret ca te-am cunoscut 

Și nici focul ce-n mine tu l-ai stârnit 

Regret doar ca povestea s-a sfârșit 

Traumatic...cu-n dor ce va arde la infinit.

 

Ai fost bucuria ce n-am mai simțit 

Un vis ce părea a nu se sfarsi 

Si deși încerc să merg mai departe

O parte din mine te ține aproape.

 

Încă mai cred undeva în adânc

Ca vom mai bea un vin in doi

Ca visul acesta deși pare stins

Încă mai poate renaște din gol.

 

Cealaltă parte din mine, rece,

Știe ca totul e doar o părere 

Un vis pierdut in al iernii vânt 

Ce lasa-n urmă dor și cuvânt.

 

Între vis și real, pendulez și mă frâng 

Cu inima prinsa-n ce-i drept și nedrept

Și deși știu că noi nu vom mai fi

Intr-o parte din mine...esti visul ce va dăinui

Mai mult...

Iubirea mea pierdută!

Am încercat să te găsesc

Iubirea mea pierdută,

Nu am știut să te păstrez

Și-am renunțat la luptă

 

Am căutat prin multe locuri

Poate, găsesc cumpărătorul,

Și m-am trezit că râd de mine

Zicând, că eu sunt vânzătorul

 

Oare, cum de s-a-ntâmplat

Să devenim noi doi străini,

Când se vedea că ne iubim

Și nu să fim tulpini de spini

 

Mai ieri curgea lapte și miere

Și toți din jur erau invidioși,

Și mai în glumă, mai în serios

Se auzea, că suntem norocoși

 

Pe nesimțite ne-am îndepărtat

Și fiecare a luat cu el ce a crezut,

Și când nu a mai fost de împărțit

De drumuri diferite ne-am văzut

 

Atunci am dat vina unul pe altul

Și ne-am adus acuze fără număr,

Acum aș ști să trec peste dispute

Și să visez din nou pe al tău umăr

 

Dar știu că asta nu se poate

Că umărul tău este ocupat,

Degeaba caut ce-am pierdut

Că e târziu și cred că-s..vinovat!

 

 

 

Mai mult...

Hai să jucam șah!

Hai să jucăm șah –

Și să vedem

Cine câștigă

Și cine pierde

 

Hai să ne întrecem

În alb și negru,

În rece și cald,

În pași calculați

Și priviri cu-nțeles

 

Totul este la fel

În lumea asta închisă –

O luptă veche,

Și-am obosit.

 

Hai să jucăm șah

Dar eu nu știu…

Decât…

O deschidere…

Și nici pe-aia bine.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍