Rostul meu
Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător
Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit
Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?
Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?
Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus
Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu
Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.
Poezii din aceiaşi categorie
Poezia mea nu e bună
nu e bine să-mi zici
că poeziile mele,
nu au nici o valoare.
Că nu-i drept ceia ce spui tu.
de ce privești cu ochiul,orbiș?
dacă nu vezi frumusețea poeziei mele?
mai bine stai, liniștit și taci!
decât,
să critici poeziile mele.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
fulguiri//2
regele lear,
și astăzi
mai caută un punct de sprijin,
prin gunoaie....
aroma-mbietoare
a ceaiului de mentă.
i-aduce norii
la picioare.
Dialog cu Dumnezeu
Dacă te plictisești acolo sus,
Nu o să te țin mult de vorbă.
Îți spun pe scurt.
Nu vreau să te mai văd.
Te întreb, ce vezi în cearcănele mele,
In ochii roșii, plânși?
Păcate, nesimțire,
Poate chiar lipsă de empatie?
Ce vezi in părul smuls din creștet,
În palmele rănite?
Un simț de superioritate?
O să te surprind.
Nu mă consider mai bună decât cei din jur,
Doar mai bună decât tine.
Aș fi făcut lumea în 8 zile,
Ca o zi să o ofer iubirii.
Știai că indiferența ne ucide, ne macină oasele murdare
Știai că lumea noastră, cea de jos, este întinată.
Stau aici încăpățânată, in fața ta și îți spun:
Nu ai făcut lumea perfectă.
Nu te pot iubi și nu te pot ierta.
Aștept răspunsul tău cu nerăbdare,
În pustiu întunecat,
În liniște deplină.
Blue monday
În lumea umbrelor, sub cerul adânc,
Lunea albastră plânge în tăcere.
Cu chipul său palid, ca de argint,
Adună amintiri, durere și mister.
Cea mai tristă zi a anului s-a coborât,
Cu umbre lungi și inimi înfrânte.
Lunea albastră, în tristețe s-a înfășurat,
Ca o pânză de catifea, întunecată și sfâșiată.
Prin vălul ei întunecat, stele răsar ca lacrimi,
În noapte rece, se aude un cântec tăcut.
Amintiri înghețate, ca râuri fără limbi,
Lunea albastră, într-un dans trist, se avântă mut.
Privind spre cer, cu privirea apatică,
O lume întreagă simte povara ei.
Lunea albastră, în singurătatea sa magică,
Răscolește în suflete amintiri de demult.
Dar în umbra ei întunecată, să știi,
Că și lunea albastră ascunde un farmec.
Ea aduce trecerea, speranța și iertarea,
În noapte întunecată, poartă un secret.
Lunea albastră, nu fi doar tristă și sumbră,
Ci fii oglinda sufletelor noastre adânci.
Prin lacrimile tale, să răsune o cântare,
De renăscere și iubire, în veșnicie să ne îmbie.
Terori noctorne
m-am trezit în dimineața aceasta confuz
nu eram nici om pe de-a-ntregul
nici spirit
dar puteam să merg
să deschid fereastra
să primesc ziua înăuntru-mi
printre ruinile sufletului
să-mi calc cu tălpile goale pe inimă
sub privirile tale încremenite
Doamne
exclami
și te văd adunându-mi resturile
fragmente din care încă mai picura sânge
„cum ai putut face asta?”
mă-ntrebi
iar eu îți răspund că n-am făcut nimic
că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii
sfârtecat de monștri
tu plecasei de cu seară să numeri stelele
de pe cer
la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta
n-am înțeles
te căutam înfrigurat printre cearșafuri
încolțit de toate stihiile întunericului
dar nu erai acolo
nu aveam de ce să mă prind
în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte
când îți vezi viața derulată la viteză maximă
înapoi
și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți
cu sufletul încremenit
asemenea unei stalactite imense
pe tavanul unei peșteri antice...
Cenușa Strălucitoare a Decepției
Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?
Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?
Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă
Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască
El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece
El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam
"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame
Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet
Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie
I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?
Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire"
Alte poezii ale autorului
Rădăcini
În ziua unei februarii atât de friguroase...
Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...
Între o mare de crizanteme,
În mijlocul tuturor, indiferent de vreme,
O mică tulpină care de când se stabilise,
Stătea nemișcată, cu florile închise.
Ascunsă de lume ca o stea de dimineață,
Iar la atingere, rece ca de gheață.
Un violet puternic și închis o cuprindea,
Ca nimeni să nu o poată vedea.
Nu o mai observase nimeni înflorind.
Dar dorind grația ei să surprind,
În genunchi rapid m-am pus,
Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.
Chiar atunci, de nicăieri,
Din pricina acestei apropieri,
Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.
Galben în mijloc și violet împre-jur.
Cea mai frumoasă floare,
De cea mai extraordinară culoare,
De decenii nemaivăzută de popoare,
Singură în lume, uitată chiar și de soare.
Dar nu vreau a te îngrijora...
Secretul tău nu am să divulg...
Și nu aș putea eu vreodată să te smulg,
Din pământul tău, din casa ta.
Eu pur și simplu am crezut că poate,
Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile,
Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?
Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile,
Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...
...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.
Le-am ridicat și din ele am mușcat,
Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...
Și o senzație de neexplicat m-a atacat,
La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.
Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat,
O clipă mai târziu, de lume am uitat.
La floarea mea frumoasă am revenit...
Am văzut ceva așa de nemaipomenit,
Nu eram sigur dacă nu înebuneam...
Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...
M-a luat de braț și încet vals am dansat.
Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.
Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie,
Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...
Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.
Inima mea a început să geamă...
Când mi-a spus că mă iubește,
Și că din pricina mea, ea trăiește,
A găsit unde să se împlinească,
Unde să se stabilească,
Și cum noua viață să își pornească.
Îi pare rău totuși că din pricina ei,
Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...
Inima rapid a început să îmi bată,
Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată
„Totul va fi okay, Andrei.”
Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...
Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.
Your smile, Our future
As from work I came back home,
And stood in front of my door,
I noticed a small envelope on the floor,
It was about an event, not here in Rome.
It was an invitation to a dance,
A waltz in San Marino, in the three towers.
It said, to arrive between the nights hours, with flowers,
And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.
The envelope had such a powerful smell,
As to read I begin, it made my head spin.
At the same time, it was slowly pulling me in,
It was as if I was under a sort of spell.
Inside, a letter with a small kiss at the end,
It was stamped with a single name, Dery.
Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…
It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?
The day of the party grew nearer,
And things started to become clearer.
It must have been some sort of elaborate trick,
This was probably how someone got their kick.
I wanted to look up the party online,
But I couldn't find anything that to the date would align.
Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,
That I needed to go and what this was about, to see.
I decided to wear my best, navy blue with the black hue,
I was happy with my decision when I saw who,
Was going to attend and how much they were able to spend.
The richest men and women from their cars would descend.
Some of the wealthiest people of the world gathered,
For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.
It seemed like the biggest thing of the year,
But it would appear, that online no one knew what was going on here.
The music was blaring all around the yard,
Although there was no sight of any sort of guard.
We were all asked inside the ball-room,
I was wondering how Dery our night would try to illume.
Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.
I had a feeling that something dark was nigh.
As if it was so close that I could hear,
Whispering in my ear, to it drawing me near.
I stopped and went away from the crowd,
In the mirror I saw something, to myself I thought,
I looked and looked but around me was naught.
I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.
The room was massive, it even had a mezzanine floor,
We were all invited to drinks and the party started to roar.
The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,
And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.
My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,
The person who came down the stairs,
Looked like out of a movie she had been cropped.
She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.
As I was the only alone one,
I really stuck out as the sore thumb,
When by her eyes I was found, I wanted to run,
But she beckoned me and my legs felt numb.
The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,
As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.
But before I could understand my circumstance,
She took me by the wrist and made us twist.
She was dazzling to all who laid eyes upon her,
Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.
The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,
Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.
She gave me her first smile of the night,
With a deep look into the eyes,
I didn't stop to think of what that implies,
Because at first sight, everything felt just right.
But suddenly, I had the strangest feeling,
My instinct told me that I had seen her before,
It was as if something from me she was concealing.
She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…
She had the gentleness of a red aster,
And as the crescendo was quickly approaching,
She on my chest was intentionally encroaching.
Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.
Step by step, we entered into the limelight,
The only couple who the speed could withstand,
I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,
She understood, held me tight and let me take her to another height.
As we released each other, everyone stood aside,
The cheers of the crowd were like those of a choir,
Now, it was clear, between us, there was a fire.
There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.
I was almost exhausted to death,
But she didn't even seem affected,
And after herself she had quickly collected,
With her next breath she whispered a shibboleth.
I knew the dialect but barely remembered the word.
Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!
She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.
Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.
Two servants quickly rushed behind her,
Before one came to tell me,
"Our mistress at the top wishes to see thee.
" Please make your way to the stairs, sir."
It hit me, as I entered the room at the top of the tower,
Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.
And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,
As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."
" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "
Her voice seemed to come out of no-where,
' I could swear there was no one there'.
" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."
I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,
But she grabbed me before my mouth I could move,
" Shush now, you've got nothing more to prove,"
" I am ecstatic you finally figured it out."
I tried to open my mouth but no words would come out,
" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."
" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "
She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.
" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."
I grabbed her hand and waist once more and started slow,
" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "
Her eyes began to glow as we danced to the music below.
" So tell me now, are you a vampire of yore? "
" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."
" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"
" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials. "
' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '
" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."
" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "
" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "
" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"
' Pain? What are you even talking about? '
" Thou didn't think I brought thee here in vain…"
" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."
" I have examined thou for a very long time, "
" We have met before…a long time back, ten years ago, "
" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"
" Thou were twenty five then, in your prime. "
" You mean…Aysel? Is that really you?"
" You just left me, without any warning…"
" I woke up that day and you were gone by the morning…"
" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"
" Thou were too young my motives to comprehended. "
" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"
'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '
' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'
"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "
"But I hath given this much consideration."
"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"
"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."
"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"
"Thy life will be one of knowledge and power,"
"But with misery and despair the Earth you'll scour."
"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."
"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"
"Our love you'll have to finally forfeit and forget."
'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'
"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."
So now, your decision please make
----
Drink the tea
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,
She grabs my neck and whispers in my ear.
"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…
----
Leave
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I saw the sadness in her face as I made to leave that place,
With a smile I weaved through the crowd, the dance…
…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…
Trecutul, Prezentul, Viitorul
Trecutule, de ce nu ai mai stat? De ce ai plecat?
În dorul tău m-am înecat.
În căutarea ta pe drum m-am pierdut.
Ție, chiar atât de mult ți-am cerut?
Sunt tânăr, totul e permis.
Toată lumea pare că mi s-a deschis.
Că timpul, limitele vechi mi le-a ucis.
Dar atunci de ce mă simt atât de închis?
Lumea este vastă și complicată, sofisticată.
Cum aș putea eu vreodată să îmi dau seama dacă
Pe alocuri mai e și puțin stricată.
Te întreb asta pentru că în capul meu se joacă.
O idee idioată, că intr-un univers, o să se poată
Macar o dată, să schimb eu lumea toată.
În România, ne e greu…
…mulți observă asta din înainte să ajungă prin liceu…
Fiecare șef se crede zeu,
În timp ce noi ne bătem pe acel leu să urcam și noi în troleu.
Fiecare politician crede că are drept la bani
Chiar dacă se mai împrumută pe la americani sau la germani.
În final, tot noi taxele le plătim.
Munca lor “grea” le-o răsplătim.
De a ne minții pe față.
În timp ce noi ne întrebăm cum o să mai reusim, de dimineață.
Dar tu, cititorule, nu te enerva
Deoarece nu e foarte diferit altundeva.
Țările încă se pot compara
Pentru că toți mai fură câte ceva.
Acest război, nu te îngrijora, va trece.
Dar lumea deja e mult mai rece.
Media mereu a vrut să amestece.
Populația, care greul duce, cu cel ce o conduce.
Și dacă în cap, ești la răscruce
Gândește-te ce ai face dacă salariul tău la zero s-ar reduce…
Unde te-ai duce?
Rusia mereu a fost o țară ciudată.
Dar acum, ea în timp e suspendată.
Umbrele trecutului încă rămân o pată pe ea toată.
Nu poate scapa de ce a fost odată.
Poate că ai obosit
Acasă tocmai ai sosit
Ai vrut să citești ceva frumos
Si eu ce fac? Îți vorbesc de demos…
Aș fii și vanitos să îți vorbesc de kratos.
Să îți fiu sincer, nu știu dacă există vreo soluție
Dar fără vreun fel de rezoluție, cred că o să mai avem o revoluție.
Și da, știu că în poeziile astea nu spun prea multe
Și că nici macăr nu sunt prea mulți care să mă asculte
Dar sper să înțelegi că la altarul creației stau, plin de gânduri străine
Întrebându-mă…Ce piesă să mai dau din mine?
Așa că, dragă cititor, te rog nu te supăra așa ușor,
Că această poezie nu este de amor
Dar sufletul nu mai știu cum să mi-l omor
Incercând să îți spun că de ea încă îmi e dor.
1 Decembrie
E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.
Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.
De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.
Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas
Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.
Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.
Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?
Nopți calde
Mademoiselle, la ce te mai gandești?
Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?
Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,
Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.
Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,
Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.
Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...
Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...
Tot speram ca visele mele să devină reale,
Brațele mele în jurul taliei tale.
Lumina lunii care să ne ghideze,
Pasiunea noastră să o ilumineze.
Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?
Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,
Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.
Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.
Știu că ai dreptate, în întregime.
Dragostea are o anumită cruzime.
Dar știu că împreună am fi reușit...
Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...
Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...
...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,
Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,
Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"