În zgomot de lacrimi

E sfârșit de octombrie

Și-as vrea să te beau

Dintr-un pahar de vin

Rosu, cum buzele-ți erau.

Sfârşit de octombrie

Altă lună fără de noi

Visele-mi miros a-nceput

Tăcerea ta .doar a ploi...

Acuș ne ajunge brumarul

Și gol tu fmi tiipaharul

De simţi ce dor mi-e de voi

la seamă și.. vino inapoi.

Se spune că marile taine nu se oferă, ci se merită... Multă vreme am privit de pe margine, somelieră de ocazie prin vitrine străine, așteptând ca "Maestrul" să decidă că "Ucenica" e gata sa-i guste "lucrarea".

Dar cum timpul are obiceiul să fie mai generos decât orgoliile noastre, Destinul a decis să scurteze distanța dintre dorință și pahar. Nu a fost un hatâr, ci o cuvenită răsplată cerească🙏

Vă invit să gustați, printre versuri, povestea unei așteptări care s-a transformat, în sfârșit, în desfătare.

Somelieră de ocazie🍷

Prin pahare-i nebunie, branduri mari se bat în nume,

De la Recaș și Jidvei, cele mai vestite-n lume!

Cotnari e cam guraliv, cu o Grasă de poveste,

Iar din Beciul cel Domnesc, vinul face salt spre creste.

Ceptura și Sâmburești se dau mari prin tribunale,

Lângă Davino, Liliac – rafinamente internaționale!

Gîrboiu vine cu Bacanta, pare că-s in mare formă,

Aurelia Vișinescu sparge gura de la normă.

Purcari vine cu prestanță, Alira, Rasova... hop!

Știrbey, Avincis, Oprișor – se dezbracă de-al lor dop

Caii de la Letea fug, Licorna e cam zăpăcită,

Iar Tohani cu Apogeum are cupa pregătită.

Fie Regală sau Neagră, Feteasca e pusă pe glume,

Novacul și cu Băbeasca sunt cele mai tari din lume!

Toate-s bune, n-ai ce zice, sunt lucrate cu mult spor,

Să te-amețească un piculeț și să-ți vindece un dor.

Dar dincolo de etichete și de rafturi poleite,

Eu am căutat aroma amintirilor trăite.

Căci cel ce m-a inițiat în tainica licoare,

M-a ținut, cu distincție, într-o lungă așteptare.

M-a învățat să simt pământul, soarele și via,

Dar mi-a refuzat cu tact, subtil, ce crezi?... însăși bucuria!

S-a lăsat mult așteptată sticla lui făgăduită,

De parcă era o licoare doar de zei împărtășită.

Tot mai bun e vinul de un suflet drag croit,

Artizanal și nobil, din pasiune pregătit.

N-are medalii la gât, dar e cel mai iscusit,

Iar după atâta vreme, e un dar neprețuit.

Mă tulbură cu blândețe și mă lasă fericită,

Căci "ucenicia", în sfârșit, e în taină răsplătită.

Destinul, peste toate, a vrut să se întâmple

Mi-a adus licoarea-n dar... rănile să mi le stingă.

Când el încă pune preț pe orgolii și pe soartă,

Cerul mi-a deschis zâmbind, către vinul său, o poartă!

.......................

Deschid o lume nouă, un prag îl trec mai lin,

Căci sticla e fereastră spre tot ce-nseamnă vin.

Cu zâmbet în privire, dau cortina la o parte,

Să-mi scriu pe suflet, astăzi, a vinului frumoasă carte!

Privesc femeia din oglindă 

Are în ochi povești nespuse

De dor inima-i e cuprinsă 

De-atâtea taine nerostite...

Ii sting lumina să nu vadă 

Cum ochii i se scalda-n lacrimi 

Cum inima ii stă pe loc

De când te poartă ca un foc.. 

O strâng de mână dar ea stie

Ca încă ești amintire vie

Si-oricât vrea să te lase în trecut

Ești omul ce prea mult a durut...

Privesc femeia din oglindă 

Ce plânge și uneori te strigă 

Dar tu nu vrei sa o auzi

Decât in vise vii... în viață fugi.

Nu-i zi lăsată să nu-mi amintesc de tine

Că suntem doi straini..(sắ plâng iarași îmi

vine)..

Nu-i seară să mă rog la Univers

Prin vers..

Se risipes c amintirile cu noi în plâns

Unele s-au frânt....au rămas doar un vis

De-as putea să te-ntorc o clipă să stai

Să ma..

Mi-e dat de-un timp s-adorm în lacrimi

Somnul să-mi fie un șir de patimi

Doar să revii pe-a vântului aripă

O clipă..

Și mă trezesc cu gândul doar la tine

Și-ncep din vise să cos rime

Despre o poveste uitată în trecut

Ce s-a pierdut..

 Un roșu greu în cupă se așază,

E liniște sub cerul ancestral,

Trecutul nu mai doare, nu mai arde,

S-a preschimbat în cioburi de cristal.

Se simte tușa murelor pe buza de pahar,

O umbră de tutun și lemn de manuscris,

E amintirea ta ce nu mai doare în zadar,

Ci s-a zidit tăcut în noaptea unui vis.

Se varsă lent a timpului licoare,

Lăsând în boabe gust de vis curat,

Iar dorul vechi, din marea de ardoare,

În valuri de liniște s-a înecat.

Închin cu umbra ta de altădată,

Pe străzi străine, sub un cer deschis,

Sunt liberă, cu inima împăcată,

Că tot ce-a fost s-a prefăcut în vis.

Sorb liniștea din ultima ta șoaptă,

E vinul sec, dar drumul e senin,

Iertarea este pâinea bine coaptă,

Ce-o gust acum din cupa cu festin.

Pun sticla jos, e gata marea trecere,

Un ultim strop în cupă a rămas,

Povestea s-a retras în plină tăcere,

Sub sigiliul unui ultim ceas...

Emotii, dor, bătăi de inimă accelerate

Toate-s cuprinse în paradisul meu, 

Unde serile îmi pun în gând speranțe 

Că într-o zi voi mai gusta din vinul tău...

Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet

Și m-ai blocat să-ți fiu doar în tăcere 

Unde scrisul mi-e singurul urlet

Ce strigă în versuri a mea durere.

Mi l-ai lăsat dorință veșnică 

Într-un pahar gol în eternitate

Îmi e intens în amintire... încă 

L-ai interzis... să-l lași ca amintire

.........................................................

(Ți s-a părut o... ilegalitate?!)

Păcatul meu a fost că am băut din plin

Iluzia ce mi-ai lăsat-o-n dar,

Și-acum mă-nec cu propriul tău venin,

Strângând în pumni cioburi dintr-un pahar.

Ce n-aș da să-mi infuzez aerul ponosit cu aroma ta și adierea anotimpului meu sec cu respirația ta fierbinte și pătrunzătoare 

Ce plesnește peisajul naturii cu a sa paradigmat căci tu transpui cu culoare vie și orice șuier cântă vioi sub posesia ta

Ești singura mea dulce mângâiere și sigurul meu gând sfâșietor

Căci dragostea îmi e sădită dintr-un pământ răpitor ce te-a purtat o viață întreagă pe brațe în umbrele timpului predestinate 

Ne-am născut nemuritori căci doar oamenii cu suflet bun încă râmn în amintirea perpetuă a paradisului, ei nu se uită niciodată, doar atunci când amintirea lor doare mult prea tare și vor s-o uite

Nu-i așa? Pentru că cel puțin tu ai rămas viu în mintea mea, chiar dacă timpul a dorit să-mi rămâi străin

Cred că el nu a avut totuși intenții rele ci a vrut doar să uităm ce ne doare căci tu pentru prima dată chiar mă dori

Mi-ai șoptit să las în amintire ce împreună am trăit,

Mă-mbrățișai atât de cald, de lung...

M-ai sărutat pe frunte încă o dată,

Știind că n-o să o mai faci vreodată.

Mi-ai spus că e ultima noapte 

Când voi mai fi de tine îmbrățișată...

Și m-ai rugat să nu mai privesc înapoi 

Nici măcar când aș simți dor de noi.

M-ai rugat să nu vărs lacrimi pentru tine

Că ochii mi s-ar întrista... și ar fi păcat de mine.

Că-mi vei lăsa cea mai frumoasă amintire

Când îmi e dor...să mă alin cu vinul de la tine.

Mi-ai spus în șoaptă să nu te mai aștept 

Să rămânem o poveste... nu o rană în piept,

Că viața ta nu poate continua așa lângă a mea

Și nu ai vrea să știi, că m-ar rupe lipsa ta. 

Mi-ai spus de toate, numai astea...NU

Mi le-am închipuit doar eu în nopțile târzii 

Când paharul cu durere mi s-a umplut

Așteptând să-ți amintești.... să revii...

Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult

Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?

Vai și-amar de ce se va întâmpla

În cel mai rău caz te arunc în Prut.

Mă arde sudoarea plină de frustrare

Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ

Ca apoi să îmi devină părul cărunt

Clipe frumoase de crizare.

Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea

Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede

Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire

Am să te prind și-am să te sărut.

Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg

Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva

Când vei putea tu observa?

Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.

Îmi lipsește aroma ta la nebunie

Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut

L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut

Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…

Tu, prima mea iubire, nu te pot uita

Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?

Noul tău soț când vei dormi te va veghea?

Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?

Încredere?.....de unde încredere,

S-a risipit odata cu noi.

In bezna nopții întunecate,

La fel ca și amintirile noaste 

Încredere........nu mai am incredere,

Nu mai cred in povești pentru o clipă.

In vorbe goale spuse de umplutură,

Și nici....și nici în iubirea de odinioară.

Mi-ai promis iubire și respect,

Dar mi-ai oferit ura și blestem.

Mi-ai promis un viitor împreună,

Dar mi-ai oferit durere.

Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,

Dar unde ești acum...ai plecat.

Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o

Facand-o in mii de bucăți 

Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .

Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.

Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,

Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,

Stiind că suntem doar niște străini.

Într-o noapte, tăcerea a prins viață.

S-a ridicat din umbra pereților,

Întinsă și fluidă, un animal fără formă,

Cu ochii tăi, cu gesturile tale pierdute

În miezul unui timp care nu mai curge.

Am privit-o cum respiră în unghiurile camerei,

Cum înghite aerul ca o foame de alte lumi.

Era plină de întrebări care nu aveau răspunsuri,

De fraze pe care nu le-am rostit niciodată

Și care acum mă priveau ca niște fiare captive.

Tăcerea mea s-a lipit de mine,

Ca un al doilea strat de piele.

A început să-mi vorbească în șoapte ciudate,

Despre stele care ard în vid și nu se sting,

Despre oameni care iubesc ca să se piardă,

Nu ca să se găsească.

Am întrebat-o unde ești tu,

Dar a râs. Nu un râs uman, ci unul

Care vibra ca un fir subțire de lumină

Într-o cameră întunecată.

Mi-a spus că tu ești un ecou care niciodată nu revine,

Un punct pe o hartă care se șterge

De fiecare dată când încerc să-l ating.

M-am ascuns în mine, încercând să fug,

Dar tăcerea m-a urmat ca o umbră străvezie,

Și am început să mă dizolv în ea,

Să devin și eu un gol plin de sensuri ascunse,

Un fel de poezie care își uită începutul

Și se repetă până devine cântec.

În final, nu mai eram decât o idee,

Un fragment dintr-o poveste

Pe care tăcerea o rostea în locul meu.

Și acolo, în mijlocul acelui nimic care era tot,

Am înțeles că te-am pierdut de mult.

Că nu tu lipseai, ci eu,

Pierdută într-o tăcere care mă iubea prea mult

Ca să mă lase să vorbesc.

Afară e extrem de rece

Căci tare bate vantul

Iar mie-mi zboară gândul 

Iubirea să mi-o încerce

Afară este frig

Zici că trăim la minus zece

Amorul vrea să plece

Dar eu încep să-l strig

Aievea tot încerc 

Să îl întorc din drum

Prin ceață să-l îndrum

Când el se-nvârte în cerc

Așa că îl las liber

Să zboare către cer

Chiar dacă asta va să-nsemne

Că ușor eu am să pier