Noaptea aceasta

Mulțumesc că ești cu mine 

Și că mă iubești ,

Aveam nevoie de tine 

Și ai apărut de nicăieri ,

Îmi pierdusem orice speranță 

Că voi găsi pe cineva ,să mă iubească ,

Așa cum sunt eu, ciudata,

Aveam nevoie de tine, in viața mea ,

Să o faci mai frumoasa ,

Să simt cu adevărat ce e iubirea.

  Prima iubire nu se uita niciodata,

  Nici eu nu te-am uitat.

  Te-am așteptat o vreme bună,

  Și uite, s-a meritat.

  Ca te întorci, nu era niciun semn,

  Dar inima mea bătea pentru tine la fel.

  Aveam emoții, speram ca tu să fii,

  Cel care inima mi va înveseli.

  Inima te strigă…ochii te privesc,

  Ești cel pe care mereu o să-l iubesc.

  Te-am așteptat și nu regret,

  Din contră, chiar îți mulțumesc.

  Pentru ca  m-ai învățat să zâmbesc,

  Și mai mult…să te iubesc!

Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,

Iar poate e probabil.

Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.

Du-mă acasă drum nebun,

Du-mă, nu mă rătăci,

Am să-ţi cânt şi am să-ţi spun,

Toată jalea inimii.

Du-mă acasă nord şi sud,

Şi-n pustiuri nu mă pierde,

Vreau pe-ai mei să-i mai aud,

Vreau să calc pe iarbă verde.

Du-mă acasă est şi vest,

Şi mă-ndrumă la răscruci,

Pasul îl am tot mai funest,

Gândul mi-e un zbor de cuci.

Du-mă acasă drum îngust,

În străini nu mă lăsa,

Pâinea mamei vreau s-o gust,

Vinul tatei să-l pot bea.

Du-mă acasă drum nebun,

C-o să stau şi -o să-ţi adun,

Pietre din apă stătută,

Să-ţi fac calea mai bătută.

Du-mă acasă drumul meu,

Calea mea, destin ursit...

Căci de-un veac mă plimb mereu,

Şi mi-e dor, şi-s obosit.

Când privești frunza bătută de vânt,

Razele de soare jugăușe-ntre rămurele,

Și-asculți triluri și ciripit de păsărele,

Ființa-n simțire dorește-un avânt.

Zumzet de gâze și susur de râuri,

Pajiști întinse-n tomnatice culori,

Septembrie apare cu strune de viori

Și melancolic se așterne pe drumuri.

Ce frumoasa este dragostea de fapt…

si eu ma pierd cu gandul tot la noi

Iar acum cred in minciuni

afectiunea lor mi-a lasat urme

Ce este mai nedrept

decat o inima pura

imbatata acum cu durere

Este atat de just —

doar o naiva fara suflare,

prinsa-n mreje.

Si ma voi fii invatat vreodata?

ma voi fii ars la degete atat de tare,

sa vreau sa ma scufund in lacul cosmosului

inghetat —

Unde stelele ma orbesc,

unde inteapa cu coltii lor…

Si cand intr-un final ma voi opri in loc,

nu voi mai gravita intre douazeci si unu de sentimente

poate voi deveni imuna

la loviturile lor

Si la acelea

ale celor din lume.

Dumnezeu.O, domnule.

Ești doar unul și veșnic,

Și unicul pe Pământ.

De ce nu-mi dai încă?

o șansă pentru a mai trăi?

Să-mi văd părinții,

Să-mi sărut copii? 

Soarele să-l îmbrățișez.

În lumina lunii să mă ivesc din nou,

Și poate incă odată,

Să mai iubesc.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Vreau să trăies din plin viața mea,

să uit de durere, să pot mereu cânta.

Toate zilele,nopțile,săptămânile 

Lunile,anii întregi.

cu persoana dragă să le petrec.

Să am copii și o familie,

ceia ce doar, îmi trebuie mie.

Dar și de prieteni nu-o să uit,

pe la ei în ospeție să mă duc.

Pe părinți sănătoși să-i văd,

și să-i strâng la piept.

Pe frate să-l admir,

cât de mare a crescut.

nu am nevoie nici de cele 

mai scumpe comori,

pentru mine ele n-au valoare.

părinții, fratele, prietenii 

și familia mi-sunt 

comoara vieții mele,

știind că sunt ei alături.

atunci sufletul meu,

pacea sufletească o va găsi!

Autor Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia a fost compusă pe (02.10.2024)

Rău și frumos,să pleci,

din casa cu amintiri.

Rău și frumos,să uiți.

totul din trecut.

Rău și frumos,să zici că pleci,

din cartea vechilor momente.

Rău și frumos,să cânți,

Blândul poem,al poetului

Autor Zamurca Alina 🌷 

 Sub sabia mea de fier,

 Dușmanii vor cădea.

 De sabia mea de fier,

 Toți se vor temea.

Poezie dedicată dușmanului.

Mult stimate,astru soare.

M-am decis să-ți scriu o scrisoare,

M-am și m-am hotărât să vin.

Pe la tine în ospeție.

Soare astru, îmi ești drag,

Te voi aștepta la prag,

Și nu va înceta veșnica așteptare,

Ce o simt de a câta oară.

Soare astru,mare cel frumos,

Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!

Ești muza mea,o tu,astrule!

Îți sunt recunoscătoare.

la prima vedere ți-oi zâmbi,

Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.

Am crescut puțin mai mare,

Dar nu a venit de la tine răspuns,

La scrisoare,

Poate că te întreb și nu e nevoie,

Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie

Te voi aștepta drag soare,

Cu răspunsul tău la scrisoare!

Scrisoare lui stimate astru soare.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Am pictat cu vopsele,

pe un vechi adânc al cerului.

Unde apusul s-a aurit,

și soarele după orizont s-a ascuns.

În urma,spumei albe,

vezi marea albastră,

Iar pietricelele din mare.

se prevăd întrând în apă.

Autor Zamurca Alina 🌷