Zilele mele in iad
Spargi ferestre,strigi la mine,
Așa se întâmplă ades cu tine.
Când ești mâniat pe mine.
Mă lovești,mă faci să plâng,
Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi?
Parcă-ți sunt un rob
Pe care-l ții legat de pat,
Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.
Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.
Cu durere și numai cu durere amestecate,
Zi de zi în casa ta,eu cad,
Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.
Nu mai am salvare eu din casa ta,
Poate în timpul va trecea,
și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.
Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.
Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Alina
Data postării: 4 iunie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 538
Poezii din aceiaşi categorie
Metamorfoza tăcerii
Într-o noapte, tăcerea a prins viață.
S-a ridicat din umbra pereților,
Întinsă și fluidă, un animal fără formă,
Cu ochii tăi, cu gesturile tale pierdute
În miezul unui timp care nu mai curge.
Am privit-o cum respiră în unghiurile camerei,
Cum înghite aerul ca o foame de alte lumi.
Era plină de întrebări care nu aveau răspunsuri,
De fraze pe care nu le-am rostit niciodată
Și care acum mă priveau ca niște fiare captive.
Tăcerea mea s-a lipit de mine,
Ca un al doilea strat de piele.
A început să-mi vorbească în șoapte ciudate,
Despre stele care ard în vid și nu se sting,
Despre oameni care iubesc ca să se piardă,
Nu ca să se găsească.
Am întrebat-o unde ești tu,
Dar a râs. Nu un râs uman, ci unul
Care vibra ca un fir subțire de lumină
Într-o cameră întunecată.
Mi-a spus că tu ești un ecou care niciodată nu revine,
Un punct pe o hartă care se șterge
De fiecare dată când încerc să-l ating.
M-am ascuns în mine, încercând să fug,
Dar tăcerea m-a urmat ca o umbră străvezie,
Și am început să mă dizolv în ea,
Să devin și eu un gol plin de sensuri ascunse,
Un fel de poezie care își uită începutul
Și se repetă până devine cântec.
În final, nu mai eram decât o idee,
Un fragment dintr-o poveste
Pe care tăcerea o rostea în locul meu.
Și acolo, în mijlocul acelui nimic care era tot,
Am înțeles că te-am pierdut de mult.
Că nu tu lipseai, ci eu,
Pierdută într-o tăcere care mă iubea prea mult
Ca să mă lase să vorbesc.
Rondelul stelelor ce ard
E vremea stelelor ce ard,
Ard pe cer și se sting în mine-
Și au fost de viață, atât de pline,
Azi se sting așa ușor.
Și mă lasă să mor.
Jalea asta-i în orișicine.
E vremea stelelor ce ard-
Ard pe cer și se sting în mine,
Pe sub nopțile de-ntunecime,
Dispar fluturii frumoși,
Și marea zi care vine
Nu așteaptă noaptea deloc...-
E vremea stelelor ce ard.
Poezie fixă rondel
Compusă pe 04.03.2025
Autor Alina Zamurca
Dincolo de cuvinte
Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...
Aceea care doare... fără glas,
Un pas pierdut ce-şi caută alinarea
În visul unei clipe de bun rămas.
Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,
În zeci de rânduri fără nume,
Dar dorul nu se stinge când doar scriu
Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.
Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,
Păstrează-mă în gând, fără regrete,
Căci tot ce n-am putut să-ți spun,
Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete..
Poezie
Si am decis să nu mai plang după două pahare de vin,
Am simţit în tine acel venin
Te-ai transformat ,nu te mai recunosc
poate îţi povestesc şi eu cum am fost.
Iubit
M-ai iubit? Poate.
Te-am iubit ? Mereu.
S-a meritat? Prin fapte.
Ai uitat? Sunt eu.
Ai plecat? Departe.
Să te iert? Mi-e greu.
Poem nocturn
În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui
Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere
Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"
Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..
Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere
Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald
Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân
"contact blocat"
Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea
O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti
Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea
Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti
E trecut de 10.. apune noaptea peste mine
Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de
speranță
C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună
Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața...
Metamorfoza tăcerii
Într-o noapte, tăcerea a prins viață.
S-a ridicat din umbra pereților,
Întinsă și fluidă, un animal fără formă,
Cu ochii tăi, cu gesturile tale pierdute
În miezul unui timp care nu mai curge.
Am privit-o cum respiră în unghiurile camerei,
Cum înghite aerul ca o foame de alte lumi.
Era plină de întrebări care nu aveau răspunsuri,
De fraze pe care nu le-am rostit niciodată
Și care acum mă priveau ca niște fiare captive.
Tăcerea mea s-a lipit de mine,
Ca un al doilea strat de piele.
A început să-mi vorbească în șoapte ciudate,
Despre stele care ard în vid și nu se sting,
Despre oameni care iubesc ca să se piardă,
Nu ca să se găsească.
Am întrebat-o unde ești tu,
Dar a râs. Nu un râs uman, ci unul
Care vibra ca un fir subțire de lumină
Într-o cameră întunecată.
Mi-a spus că tu ești un ecou care niciodată nu revine,
Un punct pe o hartă care se șterge
De fiecare dată când încerc să-l ating.
M-am ascuns în mine, încercând să fug,
Dar tăcerea m-a urmat ca o umbră străvezie,
Și am început să mă dizolv în ea,
Să devin și eu un gol plin de sensuri ascunse,
Un fel de poezie care își uită începutul
Și se repetă până devine cântec.
În final, nu mai eram decât o idee,
Un fragment dintr-o poveste
Pe care tăcerea o rostea în locul meu.
Și acolo, în mijlocul acelui nimic care era tot,
Am înțeles că te-am pierdut de mult.
Că nu tu lipseai, ci eu,
Pierdută într-o tăcere care mă iubea prea mult
Ca să mă lase să vorbesc.
Rondelul stelelor ce ard
E vremea stelelor ce ard,
Ard pe cer și se sting în mine-
Și au fost de viață, atât de pline,
Azi se sting așa ușor.
Și mă lasă să mor.
Jalea asta-i în orișicine.
E vremea stelelor ce ard-
Ard pe cer și se sting în mine,
Pe sub nopțile de-ntunecime,
Dispar fluturii frumoși,
Și marea zi care vine
Nu așteaptă noaptea deloc...-
E vremea stelelor ce ard.
Poezie fixă rondel
Compusă pe 04.03.2025
Autor Alina Zamurca
Dincolo de cuvinte
Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...
Aceea care doare... fără glas,
Un pas pierdut ce-şi caută alinarea
În visul unei clipe de bun rămas.
Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,
În zeci de rânduri fără nume,
Dar dorul nu se stinge când doar scriu
Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.
Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,
Păstrează-mă în gând, fără regrete,
Căci tot ce n-am putut să-ți spun,
Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete..
Poezie
Si am decis să nu mai plang după două pahare de vin,
Am simţit în tine acel venin
Te-ai transformat ,nu te mai recunosc
poate îţi povestesc şi eu cum am fost.
Iubit
M-ai iubit? Poate.
Te-am iubit ? Mereu.
S-a meritat? Prin fapte.
Ai uitat? Sunt eu.
Ai plecat? Departe.
Să te iert? Mi-e greu.
Poem nocturn
În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui
Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere
Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"
Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..
Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere
Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald
Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân
"contact blocat"
Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea
O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti
Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea
Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti
E trecut de 10.. apune noaptea peste mine
Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de
speranță
C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună
Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața...
Alte poezii ale autorului
Noaptea aceasta
Noaptea aceasta la stele am privit,
Și pe cer ceva am zărit.
Cerul parcă de-ar cădea,
În seninul lunii.
Noaptea aceasta mi-a privit lin,
Și m-am pierdut în plopi,
Când
Pasărea cânta,
În întunericul pădurii.
Alături, de plopi.
Râul și pietricelele murmură,
sub apă.
Și noaptea tot privește la mine,
Sub cerurile senine.
Autor Zamurca Alina 🌷
Lui stimate soare
Mult stimate,astru soare.
M-am decis să-ți scriu o scrisoare,
M-am și m-am hotărât să vin.
Pe la tine în ospeție.
Soare astru, îmi ești drag,
Te voi aștepta la prag,
Și nu va înceta veșnica așteptare,
Ce o simt de a câta oară.
Soare astru,mare cel frumos,
Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!
Ești muza mea,o tu,astrule!
Îți sunt recunoscătoare.
la prima vedere ți-oi zâmbi,
Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.
Am crescut puțin mai mare,
Dar nu a venit de la tine răspuns,
La scrisoare,
Poate că te întreb și nu e nevoie,
Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie
Te voi aștepta drag soare,
Cu răspunsul tău la scrisoare!
Scrisoare lui stimate astru soare.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Cerșesc
Cerșesc pământ și țărână,
Peste vreme ce va trece.
Din nou cerșesc,
Ca vagabonul
Ce peste vreme moare.
Cerșesc o viață bună,
Pe care nu o pot avea.
Cerșesc o mică floare.
Cerșesc de la Dumnezeu,
o rază de la soare.
Cerșesc ca mândra
O scrisoare.
Și vremelnica splendoare.
Autor:Zamurca Alina, clasa 9, Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Duminica tulbură
Era o duminică tulbură,
Mergând pe pământul umezit,
În fața mea,în urma mea deasă,
Frunzele cad încontinuu,
Soarele a uitat de noi.
Și ne trimite doar noi suri și ploi.
Merg plângând acasă:
Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.
Aurul frunzelor se împrăștie în vânt,
Lumina albă-mi picură pe față.
Și mă trezește din somnul meu de gând,
Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.
Autor 🤎Zamurca Alina✨
Tărână și morminte
După mâna mea și pază.
Nu las eu drept avere.
În morminte țărâna e neagră,
Iar sufletul ți-e alb.
Sufletul e alb ca negru,
tot în proprii,sacre cuvinte.
Luminii galbene și tinere,
Albul îi încurcă.
Servesc tot drept avere:
Cântarea spre apus,
Și în mâna ta domnie!
în stare și cuvinte.
Arma în jos!
Arma în jos..
Nu-ţi sunt duşman!
Arma o vei ridica,
Când ţi-oi fi duşman.
Iar acum tu taci şi ascultă!
Fără vorbă multă.
Mi-ai fost un bun amice,
Iar acum îmi eşti duşman.
Timp nu mult a trecut,
Şi răutatea ţi-a crescut.
Arma în sus ai ridicat,
Şi erai neînfricat.
În ochii tăi nici nu vedeai,
Cât de mult greşeai.
Nici frică nu-ți era,arma s-o ridici,
De atunci tu-mi ești dușman.
Să te bată Dumnezeu.
Să te vadă Dumnezeu.
Ce greșeală ai făcut,
Ridicând arma-n sus la mine.
Poezie dedicată dușmanului.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Noaptea aceasta
Noaptea aceasta la stele am privit,
Și pe cer ceva am zărit.
Cerul parcă de-ar cădea,
În seninul lunii.
Noaptea aceasta mi-a privit lin,
Și m-am pierdut în plopi,
Când
Pasărea cânta,
În întunericul pădurii.
Alături, de plopi.
Râul și pietricelele murmură,
sub apă.
Și noaptea tot privește la mine,
Sub cerurile senine.
Autor Zamurca Alina 🌷
Lui stimate soare
Mult stimate,astru soare.
M-am decis să-ți scriu o scrisoare,
M-am și m-am hotărât să vin.
Pe la tine în ospeție.
Soare astru, îmi ești drag,
Te voi aștepta la prag,
Și nu va înceta veșnica așteptare,
Ce o simt de a câta oară.
Soare astru,mare cel frumos,
Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!
Ești muza mea,o tu,astrule!
Îți sunt recunoscătoare.
la prima vedere ți-oi zâmbi,
Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.
Am crescut puțin mai mare,
Dar nu a venit de la tine răspuns,
La scrisoare,
Poate că te întreb și nu e nevoie,
Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie
Te voi aștepta drag soare,
Cu răspunsul tău la scrisoare!
Scrisoare lui stimate astru soare.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Cerșesc
Cerșesc pământ și țărână,
Peste vreme ce va trece.
Din nou cerșesc,
Ca vagabonul
Ce peste vreme moare.
Cerșesc o viață bună,
Pe care nu o pot avea.
Cerșesc o mică floare.
Cerșesc de la Dumnezeu,
o rază de la soare.
Cerșesc ca mândra
O scrisoare.
Și vremelnica splendoare.
Autor:Zamurca Alina, clasa 9, Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Duminica tulbură
Era o duminică tulbură,
Mergând pe pământul umezit,
În fața mea,în urma mea deasă,
Frunzele cad încontinuu,
Soarele a uitat de noi.
Și ne trimite doar noi suri și ploi.
Merg plângând acasă:
Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.
Aurul frunzelor se împrăștie în vânt,
Lumina albă-mi picură pe față.
Și mă trezește din somnul meu de gând,
Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.
Autor 🤎Zamurca Alina✨
Tărână și morminte
După mâna mea și pază.
Nu las eu drept avere.
În morminte țărâna e neagră,
Iar sufletul ți-e alb.
Sufletul e alb ca negru,
tot în proprii,sacre cuvinte.
Luminii galbene și tinere,
Albul îi încurcă.
Servesc tot drept avere:
Cântarea spre apus,
Și în mâna ta domnie!
în stare și cuvinte.
Arma în jos!
Arma în jos..
Nu-ţi sunt duşman!
Arma o vei ridica,
Când ţi-oi fi duşman.
Iar acum tu taci şi ascultă!
Fără vorbă multă.
Mi-ai fost un bun amice,
Iar acum îmi eşti duşman.
Timp nu mult a trecut,
Şi răutatea ţi-a crescut.
Arma în sus ai ridicat,
Şi erai neînfricat.
În ochii tăi nici nu vedeai,
Cât de mult greşeai.
Nici frică nu-ți era,arma s-o ridici,
De atunci tu-mi ești dușman.
Să te bată Dumnezeu.
Să te vadă Dumnezeu.
Ce greșeală ai făcut,
Ridicând arma-n sus la mine.
Poezie dedicată dușmanului.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤