Zilele mele in iad

Şi ce dacă

lumea ne atacă?

eu mă bucur că trăiesc

în al meu sat natal locuiesc.

Și ce?dacă norii suspină?

După norii negri soarele vine

din nou ne va zâmbi

lumina,bucuria ne-o va vesti.

Și ce?dacă clipele 

de neuitat se uită?

și nu îmi voi aduce aminte 

Sunt bucuroasă de tot ce am

Acum și pân la moment.

Zamurca Alina ❤️ 

Se scutur frunzele toamna

și nu am nici -o emoție când ele cad.

Iar pe alții când îi privesc,

și îmi apar în cale,

se bucură, fac poze.

Dar mie îmi este paralel de tot.

Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.

 că nu-mi place toamna!

de ce alții o iubesc?

E răcoare, copii se duc la școală?

roadele oamenii le adună?

Nu-mi place toamna!

nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.

dar tac și privesc în jurul meu.

 și mă așez uneori pe un scaun din parc.

și mă uit la toți 

cum își petrec hazliu și frumos,

ei toamna.

Autor:Zamurca Alina

Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍

Judecătoria cea mare

pentru om.

Scoteți-l ca vinovat

spuneți că-i rău,

a greșit,a făcut multe păcate

și a blestemat prea mult.

dar cel ce e vinovat tace.

și ascultă tot răul ce e spus.

de frați,surori, părinți și rude.

și-și spune îl gândul său 

În judecătoria asta eu trebuie, 

            să ies câștigător.

Când veni rândul celui vinovat 

se gândiseră puțin și rosti

în voce tare,

să-l audă toată sala

Da e drept sunt păcătos,

și multe ori eu am greșit.

mi-a fost așa menit,

dar în genunchi îmi ceream

iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu să ne fie judecător,

el ne iartă păcatele 

orice și pe micul copil 

îl iartă că fereastra

vecinului,

a spart-o.

Autor Alina Zamurca 🤍 

19.07.2024 am scris poezia

Noaptea aceasta la stele am privit,

Și pe cer ceva am zărit.

Cerul parcă de-ar cădea,

În seninul lunii.

Noaptea aceasta mi-a privit lin,

Și m-am pierdut în plopi,

Când

Pasărea cânta,

În întunericul pădurii.

Alături, de plopi.

Râul și pietricelele murmură,

sub apă.

Și noaptea tot privește la mine,

Sub cerurile senine.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Timpul trece greu,

În această stare sunt mereu,

Aș striga la cer,

De durere m-aș arunca în mare,

Să nu mai privesc.

Să nu mai simt nimic.

Inimă mi-e de aur,

Stropită cu sânge.

Teamă și frică de mine ,

Și de Dumnezeu.

Ăsta tot face timpu,

Nu mă ascultă.

Mă blesteamă.

Fără frică fără teamă.

Zamurca Alina 

Твой ангел

Пусть ангел тебя хранит

Даже тогда, когда

ты далеко от дома,

Когда нет ни брата  ни сестры,

И,ты только со своей тенью

Один.

Пусть ангел услышит тебя

и приподнимет  тебе руку,

И поможет тебе,и тогда

Ты будешь гордым,

Даже очень.

Взглянет на тебя,и скажет тебе:

Что ты не один на этой земле.

Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.

Te-am pierdut, te-am pierdut și m-a durut

Dacă îmi ziceai, sigur as fi priceput

Dar ai ales sa minți

Ai ales sa minți și ma durut

Erai acel ceva, ce de sus eu am cerut

Dacă spuneai, orice as fi făcut

Dar ai ales sa minți

Ai ales sa minți și m-a durut

Am crezut ca vom fi bine, am crezut ca v-om fi doi

Insa drumul nu e pentru amândoi

Ai mințit, ai mințit nu ți-a păsat

Ai ales sa minți, când eu inima ți-am dat

Carne fragedă,

Descântec lin,

Aș vrea să plec

Aș vrea să vin.

Du-mă,ia-mă

Lasă-mi demnitatea

Ghem țepos,

Te iubesc,te urăsc.

Atinge-mă,

Dă-mi drumul,

Du-mă,ia-mă

Te rog iartă-mă.

Lovește-mă

Oprește-te,

Spin ucigaș

Împunge-mă.

Îmi plâng ochii

Grav bocet,

Dezgustător,

Te urăsc,te iubesc.

Șterge-mă,

Ca pe o pată de cafea,

Iubirea mea

Se va șterge cu buretele.

[…]

Trup idealizat

Caracter deficitar,

Ochi plini de har

Suflet carnal.

Du-mă,ia-mă

Doar lasă-mă,

Sufăr

Pentru al nostru eșuat plan.

În tot ce-i frumos și tot ce-i urât,

Fie că-i trăire, idee ori sentiment și atât,

Te regăsesc în orice moment atins

De inima mea care, de curând ți-a cuprins,

Sufletul și mângâierea cu simțire de rai

Și toată credința ce aveai să mi-o dai.

Fie în formă de privire divină,

Cu-n sentiment albăstrui, ca oceanul să vină,

Ca un reflux ce cuprinde cer și pământ,

Ori soare și stele și luna fără de cuvânt.

Fie în formă de vorbă melodioasă,

Cântec de înger ce n-avea să iasă,

Dintr-o conștiință firavă, scufundată-n amintiri,

Cântec sublim ce întrezărește trăiri.

Fie în formă de rază de soare,

Atingere blândă ce din simțire nu moare.

Ca o adiere de vânt, învie în pustietate

Frunzele unui copac ce acum rămân mișcate.

Fie în formă de mireasmă de flori,

Trezind în lume culoare și fiori.

Îmbietoare animează chiar viața

Și imprimă în mulțimea timpului de clipe dulceața.

Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut 

Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut

Poate că așa ne-a fost scris de la bun început 

S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut 

Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună 

Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână 

Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată 

Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască

Locul stelelor este pe cer

Tu ce cauți la mine-n suflet?

Să pleci eu acum îți cer

Nu mai pot forța acest zâmbet,

M-am lăsat orbit de lumina ta

M-am lăsat păcălit de tine,

Locul meu nu este lângă o stea

Locul meu n-a fost lângă tine,

Marș și luminează-i la altu viața

Dispari, nu vreau să te mai văd,

De tine începe să mă ia greața

Nu te las să-mi faci în suflet prăpăd,

Nu încerca să vi înapoi

Alta ți-a luat deja locul,

Nu mai este nimic între noi

Între noi s-a stins de mult focul.

De ce nu mă iubești, când zorii se-nfioară,

Când cerul plin de stele te cheamă să tresară?

Când floarea din grădină, cu roua-n zori curată,

Îți șoptește blând dorința-mi ne-mpăcată?

De ce nu mă iubești, când vântul lin adie,

Și-n cântec de cocori se-ascunde-o armonie?

Când soarele răsare și-ți mângâie obrazul,

Eu tot te caut mut, pierdut sub al meu haznăl.

De ce nu mă iubești, când inima-mi te cheamă,

Când nopțile-s pustii și dorul meu te-ndeamnă?

Când fiecare pas pe drum mă poartă-ntruna,

Spre locul unde ești, să-ți sorb eu privirea una?

De ce nu mă iubești, când timpul parcă zace,

Și clipele, în taină, doar visul meu prefac?

Când glasul tău răsună, o șoaptă de cleștar,

Eu tremur ca un prunc, pierdut sub al tău har.

De ce nu mă iubești? N-am să-nțeleg vreodată,

Dar dorul va rămâne, povară neschimbată.

Iar dacă-ntr-un târziu, privirea ți-o întorci,

Voi fi aici, așteptând… de-atâta vreme-n porți.