Copilăria

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

arhetipul mielului - să ne hrănim

cu un

neinițiat!

cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri

de lume!

- ah! injustiție, boală

a sudului -

straniu blestem!

(copil al odihnei barbare)

galben dezrădăcinat. -

*

nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență

*

zbor -

veghe a bolilor, noapte

de noapte.

poate-mi pun o pană,

două,

din pasărea speranței!

va veni vremea

când prietena mea, piatra,

va cânta poema adevărului.

voi fi eu acolo?

*

(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din

afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)

*

ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!

Care din voi firește,

Ar putea satura,

Cu pâine și cu pește,

Pe atâția și atâția.

Atunci la nunta mare,

Când vin nu mai era,

Din apa aceea multă,

Miracol el făcea.

Bolnav de ești

Și crezi cu adevărat 

Cu tine este Domnul...

De boală ești scăpat.

Bolnav ologul care

Dorea a se scalda,

Să scape de durere.,

Pe el îl aștepta.

Credința-i importantă,

Ea te-ajuta mereu,

Să ai mereu aproape,

Pe bunul Dumnezeu .

Cu fața îndreptată către cer,

Pornii la drum a mia oară,

Picioarele odihnă-mi cer,

Că mersu-mi este ca pe sfoară.

Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,

Dar trupul revoltat se abține,

Mă-ntorc în el și calm îi zic:

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

Popasuri fac doar în abisuri,

Întunecimi cu pasu-mi luminez,

Şi tot ce mișcă prin desișuri,

În mersul meu îi angrenez.

Mi-e lesne să m-avânt oriunde,

Dar sufletului nu-i convine,

Și-i zic prin respirări profunde,

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

Escaladez și piscuri mari de gheață,

Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,

Doar gândul încă îmi mai este în viață,

Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.

Aproape când sublimul să-l ating,

Aud un urlet lung venind din mine,

Și-mi spuse înainte să-l conving,

- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!

Scriu de ură și iubire

Și, chiar despre viața mea,

Presărată cu de toate

Greu să scoți ceva din ea

Am fost și pe înălțimi

Dar și sub nivelul mării,

Niciodată nu m-am plâns

Celor ce sunt capul țării

Cui să-i spui o nedreptate

Ce o simți pe pielea ta,

Chiar de știi că ai dreptate

Nimeni-nveci nu ți-o va da

Este-n jur multă minciună

Și trăim cu mult păcat,

Ni se-ascunde adevărul

Și prin fals ești promovat

Nu mai știm ce e iertarea

Și pe toți îi judecăm,

Chiar de ne lipsește proba

Nu contează...acuzăm

Suntem plini de răutate

Și-am uitat să mai iubim,

Unii cer un colț de pâine

Noi la masă nu-i poftim

Rugă înălțăm la Domnul

Să ne ierte de păcate,

Știm să cerem, nu să dăm

Suntem fără bunătate

Toți am vrea să aruncăm

Cu o piatră unu-n altul,

Bârna-i greu să ne-o vedem

Paiul a-ntrecut copacul

Ce ușor e să dai sfaturi

Când nimic nu ai a spune,

Și ce trist e fără carte

Și fără rușine-n lume

Tot mai greu este să fim

Și corecți și fără de păcat,

Dar putem să fim mai buni

Și să dăm..că, ni s-a dat!

În miezul nopții 

Sufletul îmi plânge 

Chemarea morții 

Încet și sigur din urmă m-ajunge 

La fel ca hoții

Mi-ai luat tot și inima-mi plânge

Ți-ai înfipt colții

Sufletul din mine încet se scurge 

Mi-am pierdut speranța 

Încet mi-am distrus viața 

Brusc se lasă ceața 

Aștept să vină dimineața 

Poate la răsărit îmi recapăt speranța...

Poate îmi reconstruiesc viața 

Poate la răsărit totul o să fie bine 

Poate la răsărit o să te-ntorci la mine 

Sau poate răsăritul este doar un alt apus

Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s

Poate că n-am dreptul să te privesc

Poate că n-am dreptul să te iubesc 

Poate că n-am dreptul să trăiesc

Dar am toate drepturile să-nebunesc...

Decizii si directii, momente si proiectii...

credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,

sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare

si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut 

divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,

sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,

credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,

pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,

dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.

...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...

dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,

ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....

 Îngerul meu păzitor

Tare mult îmi este dor

Sa mă rog, frumos la el

Fiind dar a lui Dumnezeu

Dar acum am crescut mare 

Am și eu o disperare

Fiindcă lumea asta judeca 

Îngerul acum, ajută! 

Cu el nu îmi este greu 

Darul meu de la Dumnezeu

Și îl iubesc mult prea mult 

Când ne da o sărutare

El ne iubește mult 

Chiar daca am greșit

Plângând, el ne-a ajutat 

Și lacrimile ni le-a luat

Cu el nu îmi este teamă

Am nevoie de o strigare

Dumnezeu frumos vorbește 

Și îngerului poruncește 

Pe mine să mă facă bine 

Sa aibe grija de mine 

Nimic sa nu mă doară

Și să stau frumos la școală

Îngerul mereu mă ajută 

Și plângând el tot o face 

Că știe că mult îmi place 

Și mai știe că-l iubesc 

Sufletul eu îl deschid 

Și nimic nu va mai zic 

Că deja e mult prea mult 

S-a încheiat și nu mai spun

Eu v-am zis

Cât am putut

Data viitoare

O sa scriu mult mai mult 

Inima să vă strălucească

Sufletul sa vă zâmbească

Eu aici vă las in pace 

Că nu mai am inspirație 

Ingerul meu🙏🏻
de Stoica Alessia Karina

Ce n-as da sa fiu o stea

Sa m-arat in fata ta...

Si-am dansa pe mandrul cer,

Amandoi cuprinși de ger.

Eu o zână, tu un cânt 

N-am atins vârf de Pământ,

Ci-n înalte locuri sunt...

Dar era o amintire

Suspin plină de uimire,

Fiindca-s singură întinsă 

Pe câmpia etern ninsa.

Ma scufund tot mai adânc 

In al bolții rău prea-sfant,

Tu mă vezi, eu te aud,

Sufletul mi-i veșnic surd.

Si c-o urmă de regret,

N-am să te mai strâng la piept,

N-o să-ți mai aud vreodată 

Vocea dulce-o-nestemată.

Căci în marea de tristețe 

Tot te văd ca-n tinerețe.

Dar voi fi veșnic plecată,

Caci de azi sunt ... înecată. 

Cu-a mea ultima suflare 

Te doresc cu multă-ardoare.

Inima plină de dor,

Ce n-as da să nu mai mor...

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.

Univers de praf,

Un gol căzut,

Râvnit într-o singurătateo toxică a stărilor de toamnă.

Trăirea asta nu e importantă. 

E pierdere-a emoții pure,

Naiv de proastă

A unei ficțiuni - oraş

Nelocuit şi cald de rece.

Oceanul de singurătate...

Mai pierde astăzi o speranţ- a nopții simple.

Şi toamna asta se va pierde, 

Și va rămâne tot uitătă,

O trecere de timp în nefiinţă.

Ah! Şi cât e de banal,  deprinzător, prostesc... 

O starea a naibii de-a speran în nesperanța ce-o trăieşti.