A fost odată

Eu am alunecat înspre tine

Tu nu erai acolo...

Tu ai alunecat înspre mine

Eu nu eram acolo....

Amândoi eram două lacrimi

Ce cădeau din norii jucăuși

Purtând chipul unor îngeri,

Noi doi întrebându-ne din priviri,

Ce-i dragostea dacă nu ploaia sau vântul,

Ce ne mângâie pe obrajii plânși,

Sau poate anotimpurile ce se scurg și ne lasă triști,

Asteptând să aflăm ce-i dragostea...

Eu am alunecat înspre tine

Tu m-ai prins

Apoi tu cădeai înspre mine

Eu neexistând!

Mă întrebai dacă dragostea are și alt nume,

Numele tău ți-am răspuns....

Te vedeam undeva ca într-un vis, plângând...

Mă intrebai unde se află dragostea;

Ți-am răspuns că stă undeva în gând,

Când la tine când la mine

Când ne îmbrățișează pe-amandoi suspinând;

M-ai întrebat dacă dragostea moare,

Am tăcut pentru un timp

Apoi ți-am răspuns !

Poate că dragostea așteaptă mereu un nou început,

Dragostea este captivă într-un surâs,

Într-o speranță într-un sărut,

Chiar dacă acesta uită să vină...

Dragostea suntem noi,

Tu căzând înspre mine...

Eu căzând înspre tine!

Dragostea este o ființă născută de noi doi,

Sau doar de mine!

(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Portretul tău este însăși iubirea

Și cum nimeni nicând nu va cunoaște taina aceasta,

Iubito, așa cum fumul sau chiar ceața

Ori norii jucăuși pot desena portrete,

Sau valurile mării învolburate,

Pot vijelios să ni se-ncrunte,

Iar tunetele înspăimântătoare chiar să ne-alunge temători,

Îți spun că nici un pictor nu-ți poate desena portretul!

Căci muritorii nu văd departe,

Nici înțelegerea adâncă n-au,

Portretul dragostei este himeră,

E arta cea înaltă ce ține prizoniere toate celelalte arte,

Ce-i descifrată doar de zei!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

De vrei să fugi de mine,să mă alungi,

Îți voi rămâne-n amintiri așa de strâns

Căci dragostea ce ți-am trimis

Minciună nu-i ,îți jur....

E treaba ta ce vrei să crezi sau nu,

Eu prizonierul tău fiind,

Căci fără tine nu exist..!

Ohhh Vasilica vis frumos îmi ești,

Ori doar blestem și amăgire ,

Sper să nu fii așa...

Doar Dumnezeu e cel ce știe ce-a trimis,

Și-n calea mea ai apărut precum un vis...!

Dar ce-i un vis când dragostea există?

Și unde-i moartea când viața cântă?

Nu-i dragostea aici,acum ce-ți poartă chipul?

Nu tu ești cântul,frumosul,promisiunea,fericirea?

Pot exista eu fără toate acestea oare?

Nu tu ești dragostea care alungă durerea sau tristețea și tot ce moare?

(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubesc privirea ta iubito

Cum ochii îți clipesc,

Tu mă aprobi mișcându-ți gingaș capul,

Ca pe-o icoană te privesc!

Iubesc ce nu se vede

Privindu-te iar te iubesc

Și te doresc iubito

Să te iubesc într-una

Și să te tot privesc!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ești a dimineții floare,

Ce se deschide ca un soare,

Cu zâmbetul ca de copil,

Și ochii vii sosiți din cer,

Voi știi să înțeleg al lor mister?

Cum pot visa amorul fără a lor clipire,

Cum să respir fără sărutul dulce ce nu-mi vine,

Când nu sunt cu-a mea iubire

Cu tine Vasilica ,draga de tine?

Nu tu ești floarea rară a iubirii,

Ce-o vor bărbații toți din lumea largă,

Iar tu mi-ai dat-o mie,un oarecare...!

Iar de-i așa, iubită dragă

Îți voi cădea pe veșnicie la picioare,

Ca sclavul antic ce ți-i dator cu viața sa fără valoare

Fie din Roma sau Atena...!

Tu preafrumoasa mea stăpână,

Știu că nu-s demn de frumusețea ta și nici de tine!

Nu-i zi să nu te rog ca un milog

Sau jalnic cerșetor de inimi și iubire,

Păstrează-mă cu tine,

Nu m-alunga frumoasă

Vasilica,

Mai bine mor de mii și mii de ori!

(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito dă-mi mâna

Mâna ta dreaptă,

Să ți-o sărut într-una,

Ca un nebun..

Privește cerul de noapte

Se vede Luna

Ascultă vântul,

Vine furtna,

Se-adună roată norii-ncruntați,

Frumoasă-i natura ce joacă într-una,

Piese de teatru fără actori!

Iubito nu-ți fie teamă

E vremea noastră

Strigă într-una despre amor...

Ne știe bine,

Strigă pe nume,

Nici că ne pasă

De gura lumii ori altceva...

Moară rușinea,vină curajul

Asta-i povestea ce-o să rămână

Ca mărturie dar nu se știe...

Iubirea noastră pe timp de seară,

Dansează ritmic un dans pe sârmă,

Cum e la circ,

Și poartă titlul ce-i fără vină

Iubire nocturnă,

Așa am să-i zic!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Cineva m-a întrebat demult

Cum a fost copilăria mea?

M-am gândit mult să-i răspund

Și apoi am spus cuvântul..grea

S-a uitat mirat și lung la mine

Făr' a crede că ce zic e-adevărat,

Era mic copil, nimic nu îî lipsea

Nici că timpul multe a schimbat

Atunci în brațe l-am luat cu drag

Și-am povestit despre copilărie,

Ce-a fost frumos și greu în viață

Și cum s-a trăit în multă sărăcie

N-avea de und' să știe ce a fost

Că s-a născut în anul nouăzeci,

Când s-a murit pentru democrație

Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci

Acum ați înțeles cine a întrebat

Dorind să afle de a mea copilărie,

El este fiul nostru binecuvântat

Un dar dat mie..de-a mea Mărie!

Ascensorul ne transportă către o lume a picturilor,

Până să coborâm pentru a putea ajunge, vedem pești exotici viu colorați, rechini, nudibranhii (curcubeu viu al marilor și oceanelor), tot felul de melci marini,

Ajungem la destinație

Ca să vedem acea minunăție,

Sunt opere de artă atârnate pe pereții galeriei,

Frumos luminate la exterior cu LED-uri fluorescente,

Faptul că vedem pești prin pereții galeriei îi adaugă un plus de viață,

Uneori se mai stârnește furtună marină și parcă ar fi ceață,

Vedem așadar picturi: de epocă, mai în stil renascentist, creații artistice futuristice italiene

Picturile devin parcă mai dinamice datorită detaliilor estetice,

Opere cubiste, cu foarte multe unghiuri, portrete realizate din tot felul de jocuri ale conturului,

Peisaje avangardiste cu apus de soare venețian, străzi înguste și foarte multe case zugrăvite, când roz, când turcoaz, mov deschis, când galbene, cu palmieri,

Peisaje cu castele din Spania, fortărețe, fel și fel de citadele,

La secțiunea mai amuzantă a galeriei vedem picturi suprarealiste:

Un pește care stă la masă și este servit cu caviar,

Turbină eoliană de care s-au prins parașutiștii și îi învârte ca la bâlci,

Tiroliană de care atârnă țurțuri și pe care se face patinaj artistic, mai zărim în alt tablou,

În altă imagine, vedem un ocean înghețat din care crește iarbă de gheață, arbori de gheață, o junglă de gheață, sunt liane de care se agață cimpanzeii, și ei tot înghețați,

Mai apare și câte un portret al unei pisici voiajoare ce călătorește cu balonul cu aer cald

Și, de ce nu? Întâlnim și operă realistă:

Vedem o fructieră aurie ce se vrea a fi o frunză convexă în care stau fructe.

Ele sunt foarte realist redate prin cum cade lumina pe ele, prin cum se vede umbra, prin acest joc al contrastelor,

...Trebuie să recunosc, s-au păstrat foarte bine ținând cont că este o galerie subacvatică și umiditatea este maximă...

Începem să ne apropiem de genurile care îmi plac cel mai mult

Observăm pictură expresionistă,

Femeie care strigă în ogor și parcă tot tabloul este realizat din valuri de culoare,

Firele subțiri de pensulă s-au amestecat pentru a-i da formă,

Apoi vedem pictură în ulei, cu foarte multă apă, portretul unei doamne în vârstă, în nuanțe, când gălbui, când mai roșiatice, când de verde la ochi, când mai bej la pălăria pe care o poartă, saturația culorii nu este cine știe ce intensă, 

Privit de departe, seamănă cu un vitraliu,

Mai vedem și un cuplu care se plimbă prin parc, toamna, seara, la lumina felinarelor, tablou realizat din bucăți de puzzle.

În altă parte, ne delectăm privirile cu peisaje, un oraș cu blocuri-turn, clădirile au fost realizate din carouri,

Mai vedem câte o persoană în funcția de curator al unui muzeu, destul de plinuță tipa, dormind pe o canapea la intrarea în muzeu, opera o prezintă dormind bine, uitând de toate grijile, părul răsfirat pe pernă, un braț întins, mai are puțin și cade de pe canapea,

Alt tablou prezintă un pahar de vin alb, totul este pictat în nuanțe de galben, atât paharul prezentat în prim-plan, cât și fundalul încețoșat cu sclipiri, pe ici pe colo de galben, când mai deschis, când mai închis, când poate auriu.

Ajungem și la opera impresionistă:

Vedem pictat un bulevard, stropit parcă cu apă, cu pete de culoare aruncate spontan pe tablou, liniuțele foarte fin trasate vor să arate că mergem pe o străduță tot înainte, foarte frumos, doar în nuanțe de gri, negru, albastru închis, dar și galben pentru a arăta partea luminată de felinare, nu este nicio mașină, suntem doar noi cu noi înșine,

Dar, nu in ultimul rând, întâlnim artă abstractă:

Un tablou ce nu seamănă cu nimic altceva decât cu o cârpă care a adunat pe ea toate culorile picturilor prezentate anterior;

Aceasta câștigă pentru că are câte ceva din fiecare, este în același timp și cubistă, și expresionistă, suprarealistă, realistă, impresionistă, este orice ne-am putea dori, are atâta culoare pe ea, a fost experimentul care a dat naștere întregii galerii, de aceea și este atât de diversificată.

Cel mai frumos tablou din întreaga galerie.

Acolo pe marginea unui râu,

Unde liniștea este adâncă,

Mi-am ținut cuvintele în frâu

Si am fost ca o stancă.

M-am spălat de durere,

M-am limpezit de păcate,

Plânge liniștea la atingere,

Urlă doruri încătușate.

Păsările cântă,nimeni nu aude,

Gândurile mele ca pietrele crude,

Se rostogolesc,se înmulțesc,le potolesc,

Până sufletul mi-l umilesc.

Acolo pe marginea unui râu,

Lângă o holdă bogată de grâu,

M-am regăsit întâia oară,

Spălată, încolțită, cu suflet de căprioară.

Nopțile sunt făcute din timp stricat.
Se varsă peste noi
ca vinul de țară
pe fețele de masă.
Le strângem în pumni,
dar se scurg.
Nimeni nu mai reface ceasurile
care plâng.
Doar rugăciunile
mai știu
cât e ora,
dar și ele
tac.

Plină de spelndoare 

Eu merg pe a mea cărare 

Cu o iubire fara de hotare 

Eu trăiesc în lumea mare.

Trăind în suflet cu speranțe

Dovedind mereu doar pace

Ajungând și la dorințe 

Ce nu au fost îndeplinite.

Zi de zi mai cu avânt 

Eu călătoresc cu al meu cânt 

Zi de zi mai frumușică 

Precum un fir de levănțică.