Despre iarna

În noaptea sfântă de Crăciun,

Luminițele strălucesc în drum.

Îngerii cântă cu voce blândă,

Vestind nașterea lui Isus în lumea bună 

Clopotele sună în depărtare,

Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.

Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,

Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos. 

Prin casele noastre se-arată lumina,

Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.

Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,

Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,

Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.

Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,

Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.

În jurul focului, în căldura casei noastre,

Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.

Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,

Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.

Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,

Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.

Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,

Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:

În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,

Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.

Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,

Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.

Ce frumos pictat e cerul 

La nașterea lui Hristos,

În noaptea din Bethlehem-ul

Cu drum lung, dar prețios.

După ce s-ar fi aflat 

Profeția-n Nazaret,

Cei trei magi au și plecat 

La-nchinarea Non-Regret.

S-a născut un Prea-Înalt,

Divin Suflet Minunat,

În ieslea de de-demult

Devotat fiind luminat.

Steaua Sfânt-a răsărit 

La secunda cea dintâi,

Cu credință a-ncălzit

Pruncul dulce-l mângâi.

Steaua de la Bethlehem,

Pașii clar ții tot ghida,

Îți șopti ce-i mai suprem-

Liber gându-ți lucida.

S-a născut un Prea-Înalt,

Divin Suflet Minunat, 

În ieslea de de-demult

Devotat fiind luminat.

Divin Suflet Minunat,

Devotat fiind luminat. 

Devotat și Minunat

Divin Suflet Luminat.

Frunză lată din poieni,  

Sunt flăcău de la Deleni,  

Unde-i ceru' plin de stele  

Ca ochii muierii mele,

Frunza verde ca măslia,  

Sunt flăcău din Bucovina,  

Și-am venit în astă seară,  

Tocmai ici la dumneavoastră,  

Să vă spun, iubită gazdă,  

O pățanie de-a noastră.

Am plecat de-un an de-acasă  

Să îmi fac și eu nevastă  

Dintr-un sat, dintr-o comună,  

Să cunosc o mândră bună.

La distanță de vreo lună,  

Mi-am găsit o fată bună,  

Frumușică mai era,  

Dar de muncă nu știa.

Ea știa să se aranjeze,  

Machieze și penseze,  

Și pe-acasă nu dădea,  

Nici de tac-su o bătea.

Și de rău nu-i șade bine,  

Când se duce, parcă vine.  

De mâncare n-am ce zice,  

Face cate-o mămăligă,  

De nici câinii n-o mănâncă.  

Nici motanul de pe stradă  

N-o mănâncă, nici s-o vadă.  

Și de crudă ce era,  

Nici la porci nu le plăcea.

De sarmale ce pot zice?  

Îi place să le mănânce,  

De ziceam să-mi facă ea,  

Mă ducea la mumă-sa.

Zurgălăi și clopoței,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!

Eu mi-am luat una mai mică,  

Ard-o focu de geloasă,  

Niciodată nu-mi dă pace,  

Și doar nervii știe să-i toace.

Cred că face și blesteme,  

Cum vede-n telenovele,  

Că de când eu sunt cu ea,  

Dau din necaz în belea.

Să vedeți și dumneavoastră,  

De credeți că n-am dreptate,  

Ce se întâmplă într-o seară,  

Când plecam spre aparate.

Ușurel mergeam pe stradă,  

Și-am văzut doi ochi de fată,  

Ochi căprui și buni de joc,  

De-am rămas oprit în loc.

Gându' iară îmi zbura,  

Limba mi se-ncâlcea,  

Graiul mi se bâlbâia,  

Iar inima mi se oprea.

Și-auleu, ce-aș fi vrut  

Ochii feti să-i sărut!  

Mă uitai ceva mai bine,  

Aoleu și vai de mine!  

Nu-i nici fată, nici nevastă,  

Era mă-sa la fereastră.  

Stătea dânsa și privea,  

Cum mă-ndrăgosteam de ea.

Și multe, multe am mai spune,  

Că noi știm destule glume.  

Și dac-am scăpa a spune,  

Multe zile am rămâne.

Iar acuma pe sfârșite,  

Am făcut o socoteală.  

Și-am să iau vreo trei parale  

Chiar din casa dumneavoastră.

Și de coniac o sticlă plină,  

Să-mi șterg gâtul de rugină.  

De-ați avea și sarmale,  

Să scăpăm noi și de foame.

Am mai veni și la anul care vine,  

Să vă găsim din nou cu bine.

Clopoței și zurgălăi,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!  

Frunză verde ciocălăi,  

Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!

Sub cer de iarnă, stele plâng

Lumini din depărtări se strâng,

Colindă îngerii-n zbor lin,

Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.

Din sat în sat, din prag în prag,

Cu suflet cald, cu glas de drag,

Mergem să spunem vestea iar,

Că s-a născut un Prunc, un dar.

Prin neaua albă, blând, coboară

Un cântec vechi, din seara clară,

E Crăciunul, sfințit cu har,

În fiecare colț de țară-n dar.

Bucură-te, o lume-ntreagă,

Că Ceru-n palme ne dezleagă,

Și pacea sfântă se așterne lin,

Colind de Crăciun, veșnic divin.

Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu,  bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând  înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.

……………………………………………

Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea  promisă   mângâiere.
Fulgi albi  colindă  pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului   crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…

………………………………………………………

Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la  icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru  nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă  somnul,
Un brăduț frumos împodobit.

…………………………………………………

Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța,  spre depărtate zări
Apoi,  de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.

1.Prin zăpadă albă și pură

În noaptea sfântă de Crăciun

Colindăm cu inimă plină de căldură

Spre casele luminate de lumină divină

2: Îngerii cântă în coruri cerești

Vestind nașterea Mântuitorului iubit

Cu bucurie și speranță în sufletele noastre nestemate

Purtăm vestea cea mare prin fiecare colind rostit

3: La uși batem cu blândețe și respect

Cerând voie să intrăm în căminul vostru frumos

Cu colindele noastre vesele și perfecte

Aducem bucurie și pace, ca un dar prețios

 4: Lumânările ardeau cu foc aprins

În bradul împodobit cu dragoste și grijă

Ne rugăm ca în sufletele voastre să pătrundă lumină și senin

Și să vă umple viața de bucurie și fericirea cea mai înaltă

 5: În colindul nostru aducem binecuvântare

Pentru fiecare casă, pentru fiecare familie

Sărbătorim nașterea Domnului cu mare cinstire

Și ne dorim ca pacea să domnească în întreaga lume, în vecie

Tata e eroul meu,

Mă ajută, el, mereu,

Nu mă lasă nici la greu, 

Cel mai bine îl știu doar eu. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Să facem poezii,

E grozav să știi,

E o lume virtuală,

O lume distractivă,

Și la asta sunt activă,

E lumea creată de mine,

Acum mă simt mai bine,

Că am și eu o lume,

Care poartă și ea un nume.

Autor: Nicoleta Postovan 

Cântă niște colindători,

Trecând în prag cu mii de fiori,

Ninge afară cu fulgi ușori, 

Ce par în noapte mii de flori.

Noaptea asta e ca o magie, 

În case se află doar armonie,

Stele pe cerul înstelat, 

Să le privești și să stai în pat. 

O magie trece pe acolo,

Ce trece în stânga dreapta colo colo,

De afară se aud clopoței, 

Venind ei cu prietenii mei. 

Autor Nicoleta Postovan 

Acum e începutul iernii,

Și aduce apei gheață,

Peștii sunt mai fericiți,

Incalzandu-se în viață.

Toți copacii fără frunze,

Lacuri înghețate iar,

În reviste văd meduze,

Parte dură,gheața iernii.

Autor: Nicoleta Postovan 

Sunt pitic,

Sunt foarte mic,

Și nu regret chiar niciun pic. 

Nu sunt înalt, 

Nu pot să salt, 

Eu pot să spun, 

Sunt foarte bun.

Nu sunt înalt și n am record,

Și cu tine sunt de acord, 

Vezi nu știu să fac chiar tot, 

Am pisic și îl cheamă Crot.

Autor: Nicoleta Postovan 

O floare ciudată ,azi stă în ogradă,

Puțin E surie ca trotuarul de pe stradă,

E ca firul alb de pe al nostru cer,

Ce ne veghează ca un vis efemer.

În noapte strălucește chiar dacă soare nu-i,

Ai vrea așa o mie să le scoți și să le pui,

Ea e o minune printre cele mai frumoase,

Dar dacă ar fi om ar fi fost cam somnoroase.

De zi cu zi tot crește mai înaltă,

O vede iepurașul și-ncepe să mai salte,

Iar acel miros suav aduce fericire,

Îi aduce un farmec doar dintr-o sclipire.

Una cea mai unică printre toate,

Să sclipească asta o să poată,

Să uimească acum nu-i speranță,

Deoarece deja uimește cu eleganță.

Autor: Nicoleta Postovan