Cosmos.
El o sună ca disperatul
Dar apelurile sunt respinse,
Regina a părăsit regatul
Acum planurile regelui sunt compromise..
El caută răspunsuri
La câteva sute de întrebări,
Inima lui plină de neajunsuri
Nu suportă a reginei plecări.....
O caută zi și noapte
Până și pe cele mai înguste cărări,
O caută printre strigăte și șoapte
O caută printre sentimente și diferite stări,
O caută printre galaxii și constelații,
Întoarce stelele și planetele pe dos,
O caută printre zvonuri și conspirații
Bate toate drumurile în sus și-n jos,
Uneori o zărește din depărtare,
Dar se face nevăzută la loc,
Inima i-se umple de disperare,
Și întregului cosmos ar da foc,
Ar spulbera planetă după planetă,
Ar stinge stea după stea,
Ar redirecționa fiecare cometă
Doar ca să se apropie de orbita ta,
Două corpuri astrale,
Fizice sau doar imaginere,
Suflete sau simple obiecte,
Perfecte sau pline de defecte,
În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Djl6m6dnn1r
Дата публикации: 19 января
Просмотры: 368
Стихи из этой категории
Nopții-n eter nedormite
În noaptea-aceasta grea, mă pierd,
Sub cerul tăcut, ce-n tăcere plânge,
Somnul îmi fuge, ca un vis pierdut,
Iar trupul meu în doruri adânci plânge.
Cu ochii deschiși, în abis mă simt,
Fără răspunsuri, fără alinare,
În umbre mă frâng, sub tăcerea grea,
O luptă mută, ce nu dă vreo iertare.
Boli ce mă sfâșie, încet, cu răbdare,
Îmi sug din viață, din puterea mea,
Fiecare durere mă înfrânge-n tăcere,
Și-n fața lor, nu mai rămâne vreo stea.
În clipe grele, când nimic nu mai vine,
Sufletul meu se frânge sub greul lor,
Somnul nu mă iubește, nu vrea să mă țină,
Mă lasă-n zori, pierdută, fără dor.
Vise nu vin, doar umbre mă apasă,
Un ceas ce bate fără milă-n piept,
În tăcerea lui, se scurge viața,
Și nu se sfârșește, doar se face tot mai pustiu.
Mă scufund în abisuri reci, fără de răspuns,
Pe marginea nopții, mă simt ca o umbră,
Trupul meu e o clipă ce nu mai durează,
Iar mintea, o mare ce mă înghite-n risipă.
Fiecare ceas îmi frânge speranța,
Boala mă toacă cu pași de înger răi,
Viața mea e o luptă fără balanță,
O noapte ce nu sfârșește, ce mă face să plâng din noi.
În adâncuri de noapte, fără alinare,
Aș vrea să dorm, să găsesc o chemare,
Dar insomnia mă ține strâns, ca o lanț de fier,
Și rămân doar eu, o umbră în abisul nopții, fără un cer.
Căci noaptea-mi e prietena tăcută,
Mă cuprinde-ntr-o adâncă uitare,
Și-n fiecare minut mă simt ruptă,
De viața ce mă frânge cu fiecare fior de durere.
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Ai fost😔
Ai fost atât de crunt cu mine
M-ai pedepsit că am simţit,
Că am visat un vin în doi
La un apus de soare.de sfârsit.
Ai fost atât de dur cu mine
Când peste noapte te-ai schimbat
M-ai obligat să-mi frâng simţiri
Ce sufletul mi-au colorat.
Și mi-ai fost plin de nepăsare
De câte ori am încercat
Să caut in suflet la tine
Regretul unui alt final.
Și mi-ai rămas dezamăgire
Că nu te-ai vrut îmbrătişat
Mi-ai lăsat sete de mine
Când cu un vin mă încântai.
Și mi-ai rămas fior ce arde
Precum văpaia unui vis de jar
O rimă îmbrățișată în poezie,
Un vers ce uneori, mă face să tresar.
Și am rămas aici cu brațele deschise
Cu-n foc ce arde-ades în van
Îmi ești o lume doar din vise scrise
Născute din speranța unui altceva..
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Prieten adevărat
Un prieten adevărat,
E cel ce nu trădează,
E cel ce e bun,
Și e cel ce stimează.
Autor: Nicoleta Postovan
Nopții-n eter nedormite
În noaptea-aceasta grea, mă pierd,
Sub cerul tăcut, ce-n tăcere plânge,
Somnul îmi fuge, ca un vis pierdut,
Iar trupul meu în doruri adânci plânge.
Cu ochii deschiși, în abis mă simt,
Fără răspunsuri, fără alinare,
În umbre mă frâng, sub tăcerea grea,
O luptă mută, ce nu dă vreo iertare.
Boli ce mă sfâșie, încet, cu răbdare,
Îmi sug din viață, din puterea mea,
Fiecare durere mă înfrânge-n tăcere,
Și-n fața lor, nu mai rămâne vreo stea.
În clipe grele, când nimic nu mai vine,
Sufletul meu se frânge sub greul lor,
Somnul nu mă iubește, nu vrea să mă țină,
Mă lasă-n zori, pierdută, fără dor.
Vise nu vin, doar umbre mă apasă,
Un ceas ce bate fără milă-n piept,
În tăcerea lui, se scurge viața,
Și nu se sfârșește, doar se face tot mai pustiu.
Mă scufund în abisuri reci, fără de răspuns,
Pe marginea nopții, mă simt ca o umbră,
Trupul meu e o clipă ce nu mai durează,
Iar mintea, o mare ce mă înghite-n risipă.
Fiecare ceas îmi frânge speranța,
Boala mă toacă cu pași de înger răi,
Viața mea e o luptă fără balanță,
O noapte ce nu sfârșește, ce mă face să plâng din noi.
În adâncuri de noapte, fără alinare,
Aș vrea să dorm, să găsesc o chemare,
Dar insomnia mă ține strâns, ca o lanț de fier,
Și rămân doar eu, o umbră în abisul nopții, fără un cer.
Căci noaptea-mi e prietena tăcută,
Mă cuprinde-ntr-o adâncă uitare,
Și-n fiecare minut mă simt ruptă,
De viața ce mă frânge cu fiecare fior de durere.
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Ai fost😔
Ai fost atât de crunt cu mine
M-ai pedepsit că am simţit,
Că am visat un vin în doi
La un apus de soare.de sfârsit.
Ai fost atât de dur cu mine
Când peste noapte te-ai schimbat
M-ai obligat să-mi frâng simţiri
Ce sufletul mi-au colorat.
Și mi-ai fost plin de nepăsare
De câte ori am încercat
Să caut in suflet la tine
Regretul unui alt final.
Și mi-ai rămas dezamăgire
Că nu te-ai vrut îmbrătişat
Mi-ai lăsat sete de mine
Când cu un vin mă încântai.
Și mi-ai rămas fior ce arde
Precum văpaia unui vis de jar
O rimă îmbrățișată în poezie,
Un vers ce uneori, mă face să tresar.
Și am rămas aici cu brațele deschise
Cu-n foc ce arde-ades în van
Îmi ești o lume doar din vise scrise
Născute din speranța unui altceva..
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Prieten adevărat
Un prieten adevărat,
E cel ce nu trădează,
E cel ce e bun,
Și e cel ce stimează.
Autor: Nicoleta Postovan
Другие стихотворения автора
Fara titlu
Mai torn încă un pahar de vin
Să scap de-al tău venin ,
Să uit prin tot ce-am trecut
Să nu regret că te-am pierdut.
Mă doare pentru că mi-ai făcut rău
De la început eu n-am fost pe gustul tău,
Pentru că gustul tău a fost amar
Visul tău pentru mine a fost un coșmar.
Nu ne potriveam indiferent ce făceam
Noi nu căutam fericirea, doar rătăceam
Din cele mai banale lucruri mereu ne certam
N-aveam dialog pentru că eu mereu tăceam
Dacă îți spunem de la început tot
Poate azi n-aș mai avea sufletul mort
De ce mai trăiesc?
Nu credeam că lipsa ta o să mă pună la pământ,
Ultimul sărut mi-a deschis drumul către mormânt,
Nu știam că pentru tine iubirea-i doar un cuvânt,
Ști că fără tine nu-mi găsesc locul pe acest pământ........
De ce n-ai venit cu mine când te-am chemat?
De ce mi-ai zis că mă iubești și după ai plecat?
De ce m-ai abandonat fix când eram complet debusolat?
Vreau să-ți spun că .....de tine nici acum nu m-am vindecat.........
Nu pot să renunț la noi,
Nu pot să renunț la tot ce-am trăit împreună,
Dacă știam că n-o să m-ai fim noi,
Nu-ți dădeam niciodată drumul la mână.....
Poate pentru tine n-a însemnat nimic,
Însă pentru mine a însemnat tot,
Nu-nțeleg de ce-mi place să mă complic,
Nu-nțeleg de ce încă nu sunt mort.....
Mi-e greu, mi-e dor și incă mă doare
Eram dispus să-ți pun întreaga lume la picioare,
Sunt dispus să trec prin iad pentru a ta sărutare,
Doar că uneori simt cum rămâm fără răbdare......
Uneori îmi vine să plec, să las totul în urmă,
La fel ca-n prima zi, vreau să-mi iau viața-n glumă....
Rece ca de gheață.
Mereu te simt rece ca de gheață
Chiar dacă-mi zici că mă iubești,
A venit timpul să dăm cărțile pe față
Eu nu sunt persoana pe care ți-o dorești....
Poate ți-ai dori să fiu,
Poate că-ți dorești să mă iubești,
Poate am eu sufletul prea pustiu,
Sau poate tu altceva îți dorești,
Poate nu-nțeleg eu ce-i iubirea,
Sau poate tu nu ști să iubești,
Poate ți-am ratat eu privirea,
Care să-mi dea de-nțeles că mă dorești...
Poate n-am fost eu atent la gesturi,
Sau poate nu ști tu să gesticulezi,
Poate din iubirea ta au rămas doar resturi
Din cauza cărora tu acum mă pierzi...
Poate nu ești tu de vină,
Poate nu sunt nici eu,
Pur și simplu lipsește iubirea divină,
Pentru care ș-ar da viața orice zeu,
Poate simți și tu la fel ca mine,
Sau poate o simți diferit în felul tău,
Abandonăm o poveste între ruine,
Ca să evităm să ne facă rău.....
Mi-a plăcut că ești diferită,
Eu o vedeam în sensul bun,
Voiam să te fac fericită,
Dar acum o să-mi văd de drum......
Poate dacă mor...
Poate că moarte-mi este în zadar
Însă viața-mi oferă acest dar
Cum să refuz să scap din coșmar
Toate zilele-mi au un gust amar
Iubirea pentru mine e blestem
Pentru fericire sunt nedemn
Îmi doresc doar o cruce de lemn
Pentru că ea nu vine când o chem
Ea nu m-aude noaptea când o strig
Nu mă-ncălzește când mi-e frig
Nu m-aprinde când mă sting
Nu mă-nvie când sunt mort
Nu-mi dă nimic când pierd tot
Nu mă stinge când iau foc
Nu m-așteaptă când stau pe loc
Ea merge doar în față
Nu-i pasă de-a mea viață
Nu vede că mă pierd în ceață
De asta îmi doresc să mor
Să mă conving că totu-i trecător
Poate așa am să scap de-al tău dor
Dacă mor poate n-am să te mai iubesc
Sau poate mor ca prostul și greșesc
Dar ce să fac dacă fără tine înebunesc
Vreau să mor, doar asta îmi mai doresc
Dacă nu pot să fiu cu tine ce sens au toate?
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte
Acum sunt curios dacă asta chiar se poate
De obicei nu fac promisiuni nefondate
Să mor de dorul tău...
Prezentul mi-e trecut,
Nu mă pot gândi la viitor,
Stau și ascult un cântec mut,
Stau și aștept să mor....
Am să mor de dorul ce ți-l port
Asta-mi este ultima dorință,
Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort
Ce-a trecut de mult în neființă....
Am să mor de dragul tău,
Am să mor singur în tăcere,
Nu mai pot să fiu al tău,
Sunt sătul de această durere....
Prefer o eternitate-n iad
Decât o viață fără tine,
Poate dacă-n flăcări o să ard
Îmi voi lua gândul de la tine.....
Fara titlu
Ce sens mai are răsăritul
Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,
Vreau să-nbrățișez apusul
În singurătatea sufletului meu.....
Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău
Doar a mea o face,
Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău
Pentru tine trece peste toate........
Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,
Este prins într-o buclă temporală,
Este blestemat să se simtă nemuritor,
Prins într-o poveste fără morală......
Morala e prezentă
Dar imposibil de dedus,
Luciditatea e absentă
Dacă ăsta-i ultimul apus......
Vreau să fie ultimul,
Vreau ca aici să se termine tot,
Că doar n-oi fi eu singurul,
Care la finalul zilei este mort....
V-or mai trece suflete cu mine
Prin poarta către uitare,
Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine
Se v-or pierde-n nepăsare.....
Poveștile au suflet,
Multe sunt triste și pline de durere,
Durerea n-are zâmbet,
Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........
Fara titlu
Mai torn încă un pahar de vin
Să scap de-al tău venin ,
Să uit prin tot ce-am trecut
Să nu regret că te-am pierdut.
Mă doare pentru că mi-ai făcut rău
De la început eu n-am fost pe gustul tău,
Pentru că gustul tău a fost amar
Visul tău pentru mine a fost un coșmar.
Nu ne potriveam indiferent ce făceam
Noi nu căutam fericirea, doar rătăceam
Din cele mai banale lucruri mereu ne certam
N-aveam dialog pentru că eu mereu tăceam
Dacă îți spunem de la început tot
Poate azi n-aș mai avea sufletul mort
De ce mai trăiesc?
Nu credeam că lipsa ta o să mă pună la pământ,
Ultimul sărut mi-a deschis drumul către mormânt,
Nu știam că pentru tine iubirea-i doar un cuvânt,
Ști că fără tine nu-mi găsesc locul pe acest pământ........
De ce n-ai venit cu mine când te-am chemat?
De ce mi-ai zis că mă iubești și după ai plecat?
De ce m-ai abandonat fix când eram complet debusolat?
Vreau să-ți spun că .....de tine nici acum nu m-am vindecat.........
Nu pot să renunț la noi,
Nu pot să renunț la tot ce-am trăit împreună,
Dacă știam că n-o să m-ai fim noi,
Nu-ți dădeam niciodată drumul la mână.....
Poate pentru tine n-a însemnat nimic,
Însă pentru mine a însemnat tot,
Nu-nțeleg de ce-mi place să mă complic,
Nu-nțeleg de ce încă nu sunt mort.....
Mi-e greu, mi-e dor și incă mă doare
Eram dispus să-ți pun întreaga lume la picioare,
Sunt dispus să trec prin iad pentru a ta sărutare,
Doar că uneori simt cum rămâm fără răbdare......
Uneori îmi vine să plec, să las totul în urmă,
La fel ca-n prima zi, vreau să-mi iau viața-n glumă....
Rece ca de gheață.
Mereu te simt rece ca de gheață
Chiar dacă-mi zici că mă iubești,
A venit timpul să dăm cărțile pe față
Eu nu sunt persoana pe care ți-o dorești....
Poate ți-ai dori să fiu,
Poate că-ți dorești să mă iubești,
Poate am eu sufletul prea pustiu,
Sau poate tu altceva îți dorești,
Poate nu-nțeleg eu ce-i iubirea,
Sau poate tu nu ști să iubești,
Poate ți-am ratat eu privirea,
Care să-mi dea de-nțeles că mă dorești...
Poate n-am fost eu atent la gesturi,
Sau poate nu ști tu să gesticulezi,
Poate din iubirea ta au rămas doar resturi
Din cauza cărora tu acum mă pierzi...
Poate nu ești tu de vină,
Poate nu sunt nici eu,
Pur și simplu lipsește iubirea divină,
Pentru care ș-ar da viața orice zeu,
Poate simți și tu la fel ca mine,
Sau poate o simți diferit în felul tău,
Abandonăm o poveste între ruine,
Ca să evităm să ne facă rău.....
Mi-a plăcut că ești diferită,
Eu o vedeam în sensul bun,
Voiam să te fac fericită,
Dar acum o să-mi văd de drum......
Poate dacă mor...
Poate că moarte-mi este în zadar
Însă viața-mi oferă acest dar
Cum să refuz să scap din coșmar
Toate zilele-mi au un gust amar
Iubirea pentru mine e blestem
Pentru fericire sunt nedemn
Îmi doresc doar o cruce de lemn
Pentru că ea nu vine când o chem
Ea nu m-aude noaptea când o strig
Nu mă-ncălzește când mi-e frig
Nu m-aprinde când mă sting
Nu mă-nvie când sunt mort
Nu-mi dă nimic când pierd tot
Nu mă stinge când iau foc
Nu m-așteaptă când stau pe loc
Ea merge doar în față
Nu-i pasă de-a mea viață
Nu vede că mă pierd în ceață
De asta îmi doresc să mor
Să mă conving că totu-i trecător
Poate așa am să scap de-al tău dor
Dacă mor poate n-am să te mai iubesc
Sau poate mor ca prostul și greșesc
Dar ce să fac dacă fără tine înebunesc
Vreau să mor, doar asta îmi mai doresc
Dacă nu pot să fiu cu tine ce sens au toate?
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte
Acum sunt curios dacă asta chiar se poate
De obicei nu fac promisiuni nefondate
Să mor de dorul tău...
Prezentul mi-e trecut,
Nu mă pot gândi la viitor,
Stau și ascult un cântec mut,
Stau și aștept să mor....
Am să mor de dorul ce ți-l port
Asta-mi este ultima dorință,
Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort
Ce-a trecut de mult în neființă....
Am să mor de dragul tău,
Am să mor singur în tăcere,
Nu mai pot să fiu al tău,
Sunt sătul de această durere....
Prefer o eternitate-n iad
Decât o viață fără tine,
Poate dacă-n flăcări o să ard
Îmi voi lua gândul de la tine.....
Fara titlu
Ce sens mai are răsăritul
Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,
Vreau să-nbrățișez apusul
În singurătatea sufletului meu.....
Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău
Doar a mea o face,
Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău
Pentru tine trece peste toate........
Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,
Este prins într-o buclă temporală,
Este blestemat să se simtă nemuritor,
Prins într-o poveste fără morală......
Morala e prezentă
Dar imposibil de dedus,
Luciditatea e absentă
Dacă ăsta-i ultimul apus......
Vreau să fie ultimul,
Vreau ca aici să se termine tot,
Că doar n-oi fi eu singurul,
Care la finalul zilei este mort....
V-or mai trece suflete cu mine
Prin poarta către uitare,
Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine
Se v-or pierde-n nepăsare.....
Poveștile au suflet,
Multe sunt triste și pline de durere,
Durerea n-are zâmbet,
Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........