„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Andrei Mocanu Oficial 
Дата публикации: 2 мая
Просмотры: 133
