Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
Категория: Стихи про животных
Все стихи автора: Andrei Mocanu Oficial
#MareleZalmoxis, #ConexiuneaCuDivinul, #RugaciuneLupuluiAlb, #LegaturaCuNatura
Дата публикации: 14 января 2024
Просмотры: 678
Стихи из этой категории
Vrăbiuța
--Încotro zbori, vrăbiuță,
fără pui, fără surori,
tocmai când se lasă noaptea
și e cerul plin de nori?
--Puii dorm și merg la mama,
sus în paltin, să-i duc mei
că de-o vreme nu mai zboară
și-i sunt, ochii, tare grei…
Și mi-e dor de glasul mamei
cum ne ciripea duios,
învelindu-ne sub aripi
să putem visa frumos!...
Îmi aduc aminte ziua
când m-a învățat să zbor
și mi-a dăruit o fragă
pe floarea unui bujor.
Apoi, câte și mai câte
mângâieri, cum numai ea
știa să ni le împartă
în timp ce ne adormea…
Ne-a adus și o petală
de cais, în cuib, cândva,
să bem picături de rouă,
în zori, când se lumina.
Dac-ar fi să zbor cu mama
iarăși, ca de-atâtea ori,
ne-am opri încă o dată
printre fragi, printre bujori…
Nu e noapte pentru mine
și nici nori nu sunt destui
ca să nu ajung la mama
și apoi, din nou, la pui!
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Peștișorul auriu
Habitat de apa pura,
Energie din terestru.
Incolor,fără glazura!
Interzis pentru pedestru.
Interior de mic acvariu,
Cu cristale și oglinzi!
Pentru peștișorul auriu,
Ce din magic îl desprinzi.
Singuratic și țâfnos,
Albastrui spre mov electric!
In oglinda-i majestuos,
Ambient mereu prielnic.
Inoata delicat și încrezător,
Ma observa zi și noapte.
Ca și conștiința impunător!
El își va schimba culorile toate!
Am o singura dorința,
Sa te fac sa nu fi trist!
O așa magica ființa,
La fericirea ta as vrea sa asist!
Iti aduc și lumânări,
Pietricele,nestemate!
Sa îți treacă supărări,
Si a tale-ți jumătate.
Va rămâne un mister,
De ce preferi tu singurel.
Esti tu oare din eter?
Sau ma înțelegi tu suflețel?
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Vrăbiuța
--Încotro zbori, vrăbiuță,
fără pui, fără surori,
tocmai când se lasă noaptea
și e cerul plin de nori?
--Puii dorm și merg la mama,
sus în paltin, să-i duc mei
că de-o vreme nu mai zboară
și-i sunt, ochii, tare grei…
Și mi-e dor de glasul mamei
cum ne ciripea duios,
învelindu-ne sub aripi
să putem visa frumos!...
Îmi aduc aminte ziua
când m-a învățat să zbor
și mi-a dăruit o fragă
pe floarea unui bujor.
Apoi, câte și mai câte
mângâieri, cum numai ea
știa să ni le împartă
în timp ce ne adormea…
Ne-a adus și o petală
de cais, în cuib, cândva,
să bem picături de rouă,
în zori, când se lumina.
Dac-ar fi să zbor cu mama
iarăși, ca de-atâtea ori,
ne-am opri încă o dată
printre fragi, printre bujori…
Nu e noapte pentru mine
și nici nori nu sunt destui
ca să nu ajung la mama
și apoi, din nou, la pui!
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Peștișorul auriu
Habitat de apa pura,
Energie din terestru.
Incolor,fără glazura!
Interzis pentru pedestru.
Interior de mic acvariu,
Cu cristale și oglinzi!
Pentru peștișorul auriu,
Ce din magic îl desprinzi.
Singuratic și țâfnos,
Albastrui spre mov electric!
In oglinda-i majestuos,
Ambient mereu prielnic.
Inoata delicat și încrezător,
Ma observa zi și noapte.
Ca și conștiința impunător!
El își va schimba culorile toate!
Am o singura dorința,
Sa te fac sa nu fi trist!
O așa magica ființa,
La fericirea ta as vrea sa asist!
Iti aduc și lumânări,
Pietricele,nestemate!
Sa îți treacă supărări,
Si a tale-ți jumătate.
Va rămâne un mister,
De ce preferi tu singurel.
Esti tu oare din eter?
Sau ma înțelegi tu suflețel?
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Другие стихотворения автора
Mihai Eminescu - Floarea limbi române
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,
Ai scris într-o epocă de mari schimbări
Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.
Într-un timp de tulburări și suferințe,
Când țara era subjugată de alții,
Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate
Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.
Versurile tale sunt ca niște raze de soare
Ce luminează cu blândețe și culoare
Frumusețea naturii și iubirea de neam
Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.
Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt
Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,
Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune
Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,
Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime
E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Mihai Eminescu - Floarea limbi române
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,
Ai scris într-o epocă de mari schimbări
Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.
Într-un timp de tulburări și suferințe,
Când țara era subjugată de alții,
Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate
Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.
Versurile tale sunt ca niște raze de soare
Ce luminează cu blândețe și culoare
Frumusețea naturii și iubirea de neam
Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.
Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt
Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,
Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune
Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,
Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime
E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Mihai Eminescu - Floarea limbi române
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,
Ai scris într-o epocă de mari schimbări
Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.
Într-un timp de tulburări și suferințe,
Când țara era subjugată de alții,
Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate
Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.
Versurile tale sunt ca niște raze de soare
Ce luminează cu blândețe și culoare
Frumusețea naturii și iubirea de neam
Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.
Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt
Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,
Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune
Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,
Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime
E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023