Pufy

Câteodată vine ploaia,

Lăcrimând pereții,

Întunecând odaia 

În surâsul dimineții...

Uneori ne fulgeră 

Din cerul prăfuit 

Gândul care tulbură 

Obișnuitul circuit..

Din când în când e ceață 

Și umbre mișcătoare 

Privirea ne îngheață 

Sub febrilul soare..

Sporadic ne inundă 

Liniștea din hol,

Ce tremură -n oglindă 

Și ne prăbușim in gol...

În ochii tăi se scaldă marea,

Ma scufund in ea,plutesc. 

Pt o clipă-mi țin suflarea,

Sa pot rosti un te iubesc..

Glasul tău ma înfioară ,

Ma -nvaluie seducător;

Ca un sunet de vioară, 

Penduland amețitor. 

Arde mâna ta sub haină, 

În trupul tău Ma cuibăresc. 

Mă săruți in taină 

Ma dorești si te doresc. 

Sa fugim in lume oare,

Unde nimeni nu ne știe ?...

Si iubirea nu mai doare;

Sa fim soțul si soție  

Ma iei in brațe si oftezi, 

Cuprins de vise colorate, 

Ce ai stăruit sa le pictezi 

Pe cearșafuri șifonate.

Ne vedem diseară iar;

Sa uitam de ieri, de mâine, 

Purtați de dulcele amar,

Ca soarta nu ne aparține..

Printre nori de promoroacă 

Raze firave de soare 

De-a v-ați ascunselea se joacă,

Împrăștiind a toamnei boare,

Pomii-si scutură podoaba 

Sub a vântului suflare,

Ruginise chiar și iarba,

Ofilind urma de floare.

Raid de păsări călătoare 

Creiona pe cer petale.

Își luă avânt să zboare,

Dănțuindu-se-n spirale.

Ploaia tropăie pe case,

Pe ferestre se prelinge,

Pe la colțuri se retrase,

Unde molcom plânge..

Calcă -n baltă și noroi,

Coborând din deal la vale 

Cu pași iuți și tărăboi,

Străbate câmpuri în escale.

Se lungi pt o clipă 

Pe obrazul unui lac 

Și fu potolită -n pripă 

De-al timpului tic tac..

Zbor prin vise ciudate,

Ce se perindă toate 

Haotic, fără sens,

Tacite în consens.

Mă pierd în gândurile mele 

Sub cerul pustiu de stele;

Norii sumbri mă -nconjoarä 

A lor povară mă doboară.

Un fascicul se strecoară,

Mimând umbra solară;

Iscä o rază de speranță,

Ce freamătă de la distanță.

Întind brațele -mi firave,

Pășesc pe urmele jilave.

Mă izbește -n treacăt 

Al sufletului geamăt,

Ce scoate fulgere din mine

Pt ce-am lăsat în ruine..

Răbufni din neant o ploaie,

Curgând sudori șiroaie 

Pe trupu-mi vlăguit și gol,

Spălându-mä de nămol;

Zorii mijiră, mă trezesc;

Venise ceasul să zâmbesc...

Căzură trupuri pe asfalt 

De pe un pod înalt,

Stârnind valurile mării 

Și croncănitul ciorii.

Norii izbucniră -n plâns,

Cerul de jale e cuprins,

Cât și de-o furie nebună,

Ce dezlănțui furtună 

Peste sufletele goale 

De semne vitale.

Pustnicul chemă în grabă 

În modesta lui cocioabă 

Făptașii gestului nefast,

Ospătându -i cu fast.

Apoi cu fiecare -n parte

Vorbise despre moarte 

Și despre darul divin

Oferit fiecărui creștin;

De-a se naște pe pământ,

De -a trăi sub jurământ.

Prețuind fiecare clipă,

Cumpătat,nu în pripă.

Ii privi cu milă,nu dojană,

Promițând să dea pomană 

Pt iertarea de păcate 

Și dreptul la imunitate,

Când judecata de Apoi 

Ii va tără prin noroi..

-Urcati la Domnul, vă așteaptă,

Să motivați morbida faptă.

Îi îndrumă blândul sihastru,

Înălțându-se pe-un astru.

Prin multe am trecut cu tine;

Pasiune, deziluzie, pricină,

Certuri,bucurii ,suspine,

Împărțind aceiași vină.

Suntem atrași ireversibil 

De o forță nevăzută,

Ce ne leagă vizibil 

Și nu e loc de dispută.

Binecuvântare ori blestem,

Pătimim orice -ar fi

Doar să fim un tandem,

Chiar de astfel ne-am jertfi.

De ne-ar lovi un trăsnet 

Pe motiv să ne despartă,

Îmbrățișați în cuget

Vom fugi de soartă.

Pe-un tărâm necunoscut 

Să renaștem împreună 

Intr -un duo absolut 

Cu ecou,sub clar de lună...

Porumbiță albă,

Agale mi-ai ieșit în față

Numai tu,domniță,

Îmi ești ultima speranță

De unde vii,adu-mi norocul

Ce-ți poartă veselie

lar de ești darnică cu mine,

Îți voi da și eu ție

O ramură de măslin,

Din pomul cel mai strașnic

Să duci spre cerul cel senin,

Simbolul cel mai pașnic 

Nu există ceas în zi

O poznă ea să nu facă

Și cuminte de ar fi

Glasul nu o să îi tacă.

Fac eforturi să pricep

Lumea asta pisăcească

Zâmbetul forțat și sec

Pare să mă obosească.

O mișcare de aș face

Pe loc sunt descoperit

Deși cred că nu mă place

Fac un pas îs urmărit.

Și în liniște ,când toarce

Mă privește tot suspect

Simt în minte cum le coace

Stau în gardă și aștept.

Zvăpăiată ești tu Luna

Cât să pot răbda și eu

Ești mereu precum furtuna

Mături tot în jurul tău.

Scoți gheruțe la atac

La orice îți iese-n cale

Cu nuia îți vin de hac

Mă provoci ,așa îmi pare.

Liniște să am aș vrea

Pisică prea zăpăcită

Nu vrei cred a mă testa

Mai bine stai potolită.

Am ținut în brațe o ființă dragă.Un deceniu l-am chemat la masă.

Dimineața, ocupațiile noastre erau diferite, dar nu la distanță;

La bucătărie eu pregătind masa, își făcea de lucru pe o treaptă a scării

cu privirea-n stradă, vedea trecătorii, de-i cunoștea dădea din codiță, un salut în grabă. 

     De vedea că nu fac nimic, îmi aducea mingea, să ne jucăm un pic, de plecam la 

piață, ședea lăngă poartă, aștepta, aștepta, nu se plictisea, seara la culcare era la locul 

lui dar din seara aste, nu-i, nu-i ...Să plângi după un câne nu-mi pare ciudat.

     Un câine e atât de credincios, cât un om un poate fi. Pune-l la încercare și-ți va dovedi.

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.