Eu nu omor minciuna

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat

Luându-ne din ceasuri de hodină

Ogoru-n toamnă că nu am arat

Că lenea ne e mumă-n greaua vină.

Nimicul, ce ne este împărat

Din haos stea în frunte-i să devină -

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat

Luându-ne din ceasuri de hodină.

O trândăvie că am cumpărat

Ce e infern cu pajure divină,

Parfum în nări și ochi e în grădină

Și lacrima ne e de un carat -

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat.

Pe urmele mele vine pubertatea,

dar am atâtea amintiri,

din această copilărie plina de bucurii,

as vrea sa rămână la mine dar trece până mâine ,

sper că își amintește să mă viziteze,

într-o zi cu soare, când voi fi mare.

de Panait Mirela

nu te speria 

caci dumnezeu e cu tine 

bucurate ca esti sanatos 

si fii voios 

bucura-te ca ai ce manca 

si ca traiesti undeva 

bucura-te si de studii

caci iti vor fii de folos 

nu te lasa batut 

si fii tare pentru ca viata e grea 

si nu te va ajuta nimeni 

pentru ca trebuie sa te descurci singur 

precum stelele pe cer sunt asezate si pica la momentul potrivit 

asa si tu trebuie sa fii pregatit 

si nu mereu pentru rau

ci pentru binele tau si al celor din jur 

ca concluzie 

traieste pentru tine parintii tai dumnezeu SI ATAT 

bucura-te copile 

Sunt zile negre,întunecate,

În care aștept și tot nu vii,

Eu stau în parc,la masa noastră,

Te-a aștept să vii,te-a aștept să vii..

Doar gândurile mă alină,

Căci sufletul îmi este trist,

Să mă înțeleagă n-are cine,

Doar tu puteai să mă alini.

Sunt zile grele,fără somn,

În care aștept și tot nu vii

Singurătatea îmi bate în ușă,

O las să intre,căci tu nu vii…

  eu am vrut numa sa ma asculti

  dar tu tot ce ai făcut a fost sa renunți

  cu ce am greșit ca sa ma uiți ?

  sufletul meu încă nu uita

  iubirea ta ce mi-ai dat-o odată

  inima inca o așteaptă

   hai sa ne întâlnim

   și sa mai vorbim

   despre tot ce ne-a durut

   despre zilele in care ne vedem

   și ne sărutam

   ca doi adolescenți nebuni

   lasă-mă sa te mai pot avea

   măcar odată să te mai pot vedea

   cu inima să mă gândesc

   ca mă iubești

   dar în zadar mă tot intreb

   de cea ce eu nu mai am

Stau asa și ma gândesc,

Ma gândesc la ce suntem acum

Dacă te mai iubesc, dacă ma iubesti,

Cu siguranță inca nu.

Ma gândesc la cum ar fi

Sa fim amândoi,

Sa ne iubim asa frumos

Sincer si fără griji.

Dar știu ca oricum

Și oricât mi as dori,

Acea zi nu va veni.

Da, te iubesc, te iubesc nespus,

Pentru asta te las sa te duci.

Sa fii fericit și sincer iubit.

NOIembrie a venit,

Dar NOI tot nu ne am găsit...

    M-am modelat din lut și m-am turnat în argilă,
    Mereu privindu-mi umbra peste umăr cu milă,
    Spre cer, am îndrăznit să zbor uneori,
    Cu aripile grele de rouă, în zori...
    
    Căci sunt zbor izvorât din genuni și durere,
    Din cuvintele scrise cu migală-n tăcere,
    Zbor câteodată-mplinit, alteori frânt,
    Transparent, cu trupul peste mine veșmânt...
    
    Zburând prin răgaz de lumini și-ntuneric,
    Urmat de cuvintele mele, complet și eteric,
    Deschis-am cu trudă porțile aurite și grele,
    Pășind cu ecou și sfială în colbul de stele...
    
    Către lumile mele, doar prin zbor am ajuns,
    În căderi am pierdut sensuri de nepătruns,
    Împărțind anotimpuri în ani și secunde,
    Filtrându-mi durerea în cuvinte fecunde...
    
    Zborul acesta al meu întrupat cu credință,
    Putându-mi umbra subțire ca pe-o ființă,
    Cu fiecare pas făcut, m-a reclădit lumină-
    O stea care a căzut pe-a cerului grădină…

Nu știu dacă magice miracole

Trebuiau s-apară fără obstacole,

Sau destinul unei vieți triumfale,

Soarta să nu o scoată în cale.

Oare în calea destinului mereu

Va flutura în vânt ca un clișeu,

Sămânța presărată a speranței,

Aducând pe cea a siguranței?

De ce atunci când dorim în viață

O lume plină de toleranță,

Ne lovim și întâlnim intoleranță,

Și ne scăldăm în nesiguranță.

Atunci când visăm la fericcire

Ne-mpiedicăm de zădărnicire.

Suntem împinși spre buimăcire

Și ne afundăm în pipernicire.

Societatea, scumpă societate

Tot mereu ești mai în spate

Tremurând sub rugăciune

Poate apuci să-o spui și mâine

De dormi, speri că poate,

Mâine nu mai dai din coate,

Sau nu prea mai dormi deloc

Umbli buimac să ai foc

Tremuri atunci când îți-e rău

Dar să te schimbi nu vrei, zău

Te uimești cin’ te conduce

Și te plângi că nu-ți ajunge

Nici să mori nor’ să te lase

Și-ți vor pune peste tot plase

Iar la final îți poți spune

Subjugat, o rugăciune

Din vidul răsărit după ecou

O altă cale-ncepe să se-arate,

Privirea se îndreaptă spre nou

Lăsând în urmă pagini terminate.

Un pas timid deschide altă poartă

Trecutul este doar un sol fertil.

Pe valul vieții ce din nou ne poartă

Găsim un sens mai simplu si umil.

Speranta nu e oarbă, ci curată

Se naste caldă dintr-un vechi apus, 

Iar inima, de umbre vindecată

Priveste liberă doar înspre sus.

Voi nu știți ce e durerea 

Nu ați gustat dezamăgirea 

Nu ştiţi rugina şi tacerea 

Ce este golul , amintirea ....

Noroc sau fericire nu-i 

Există doar o întîmplare 

Și sa te rogi tot nu ai cui

Î-ţi pui doar mintea la spălare 

Nu sunt un mucenic sau sfînt 

Dar chinul l-am custat din plin

Acum pot spune un cuvint

E doar ,,Venin''... sorbesc ,,Venin''

Increderea i-un zbor orbit 

Iubirea e joc cu sine

Credinţa e ceva clumplit 

Puterea este doar in tine 

Chiar și realitatea-i falsa

Un ghem prea crud de viermi pe trup

Speranta prea demult e arsa 

Iar in cutie doar un lup

O încheiere nu mai am

Sfârșitul e și el haios 

Cum n-ai roti sau te feri 

Tot dai de colțul cel tăios 

    La nici doi paşi de infinit,
    Te pregăteai de nemurire,
    Dar mai apoi te-ai răzgândit: 
    N-ai vrea să fii o amintire... 
    
    Şi te-ai întors umil către pământ,
    Şi zboru' tău, acuma-i în zadar,
    Să cauţi iar şi iar, din nou, cuvânt: 
    Mătănii rătăcite-n umbra sfântului altar... 
    
    Căci din tăcerea sfântului locaş,
    Ai ferecat în viers, mii de cuvinte,
    Şi fiecare vorbă-a fost un pas: 
    Înmugurind în suflet şi în minte... 
    
    Prins, nu vei fi, în timp şi spaţiu,
    Nemuritor, pierdut în stare de visare,
    Cu mintea rătăcită, sufletul pustiu,
    Cuvântul tău, nu-i parte din uitare... 
    
    O brazdă-ntreagă ai umbrit cu trudă,
    Şi ai cules dintr-însa ce-ai sădit:
    Din lacrimi flori, din spini lumină,
    Şi fii cutezător şi împlinit... 
    
    Şi fiindcă eşti săpat din cea mai dură stâncă,
    Cu-aceste slove, fără umbră de păcat,
    Încredinţat fi-voi că-n timp, durează încă, 
    Legenda sfântului crucificat…