A fost odată
De crezi orice poveste auzită,
Că-i doar minciună colorată,
Scornită să te-adormă iarna
Când ziua repede se-ascunde,
Și fuge-n fulgii de zăpadă
Iar gerul te gonește-n casă,
Alunecând pe oglindita gheață
Sperând că va sosi iubirea cea visată,
Fără să știi ce-ascunde blestemata,
Închipuindu-ți viața-ntreagă
Lung șir de roze fericite;
Ei bine, află că toate basmele frumoase,
Sunt chiar adevărate!
Caci nu degeaba poveștile încep la fel,
A fost odată ca niciodată,
Caci de n-ar fi fost nici că s-ar povesti!
Am cunoscut o prea frumoasă fată,
De tine este vorba...
Cum te cheamă....?
Ai să te recunoști de-ndată!
Căci timpul tău sosise poate,
Iar eu cel ce speram să te găsesc de zor...
Căci rabdător de fel nu sunt,
Ți-am oferit al meu vrăjit sărut,
Să te trezesc din vremea de demult...
Să te ridic din tragicul plictis,
Și câte și mai câte ți-am promis,
Trecându-te ca personaj de vis
În a mea de poeme carte;
Unde sub jurământ promit să nu vă mint,
Pe voi,cei ce-mi citiți povestea,
Știindu-mă cu toții poet desăvârșit!
Și nu greșiți deloc căci dintre cei pe care i-am citit,
De mi-au plăcut sau nu,
E altă povestire....
Pe mine mă consider absolut!
Iar modestia de care se tot vorbește,
Nu are un miros plăcut!
Când vine vorba de literatură,
Ori strălucește lumină aducând
Trezind ce-i adormit în cititor,
Altfel, să fie lipsă...!
Să revenim la aventura noastră,
Doar adevărul singur să-l lăsăm să se ivească!
Iar de vă spun că sunt în felul meu vrăjit,
Nimic nu-i înflorit!
Sau de vă spun că-s chipeș cavaler vestit,
Să credeți toate exact cum auziți!
Vă rog să urmăriți povestea de iubire pân' la capăt,
Chiar dacă zmeul nu se lasă domolit,
Și vrea ce nu se cade să-și dorească,
Iubita mea, adică chiar pe tine!
Da,da...exact ce-ai auzit!
Îți amintești cum te-am răpit,
Din turnul blestemat,
Plângeai de ani și ani de zile,
Iar Zmeul cel turbat ne-a urmărit prin nori,pe mare ,peste munți,
Dar murgul meu era vrăjit și foc pe nări scotea,
Tu te țineai plângând strânsă de șa,
Dar am scapat ca prin minune!
Ai uitat?
Acum probabil îți amintești cu siguranță de iubirea mea dar și de mine!
De ți-a plăcut, bine-ai facut citind,
Căci nu-i sfârșit mai potrivit
Decât cel povestit deja...
Încalecând pe șa v-am spus povestea mea,
Iar celor ce-mi vor spune că-s minciuni sfruntate..
Ei bine mă voi preface că nu i-am auzit!
(1 noiembrie 2022/9 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Category: Diverse poems
All author's poems: Horia Stănicel
Date of posting: 15 сентября 2023
Views: 658
Poems in the same category
🎤 Marieta
corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească
dar micul ei magazin
mirosea a migdale
doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider
dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate
doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras
ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale
și a nefericire
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
Telefonul!
Sunt obosit și noaptea e târzie
Îmi strâng hârtiile împrăștiate,
Și mă îndrept ușor spre dormitor
Când ceasul arată unșpe-jumătate.
Deschid și îmi consult telefonul
Văzând căsuța plină de mesaje,
Răspund rapid la câteva din ele
Și văd cum stau partidele-n sondaje.
Apăs pe clolpțel și-l las pe mut
Și îmi fixez alarma pe ora șapte,
Rostesc o rugăciune la culcare
Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.
Somnul nu vrea să vină către mine
Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,
Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz
Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.
Arunc un ochi la orologiul din perete
Și cu tristețe constat că-i dimineața,
Opresc alarma să nu-mi trezesc soția
Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.
Încep să-mi butonez iar telefonul
Care-mi arată că azi va fi vreme rea,
Și-mi amitește să-mi plătesc restanța
La gaz, că altufel va fi mare belea.
Dezmeticit dar cu multe-ntrebări
Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,
Și îmi repet în gând cu indignare
Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!
Fiul ploii
Plouă întruna de un veac,
Ba plouă chiar de sub pământ,
Natura nu-și mai află leac,
Iar Domnul nu mai face legământ.
Mi-e ochiul ud și în orbită,
Iar inima în piept stă inundată,
Mi-e udă pâinea de pe plită,
Iar apa din fântână e udată.
Un nor în curte îmi pare că se joacă,
Că apa-i cățărată în copac,
Iar soarele e dus ca să petreacă,
Căci umbra îmi e moartă de un veac.
Din apocrife aflu cum era uscatul,
Cum soarele zâmbea la răsărit,
Iar mama cred că a mușcat păcatul,
Căci plouă chiar de când m-a zămislit.
Și plouă întruna de un veac,
S-au înecat în valuri toți eroii,
Și-aud o știre de dincolo de lac,
Că moartea-l caută pe fiul ploii.
Lacrimi, la apusul vieții
Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...
Şi te gândeşti adesea şi la mine...
Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...
N-auzi plãcutul zumzet de albine,
Nici pasãrea ce cântã prin livezi.
Cu gândul obosit de-atâta trudã,
Cu ochii tãi albaştri şi senini,
Tu cercetezi a zãrii hainã udã,
Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,
Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.
Atâţia nori trecurã peste tine
Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,
Atâtea temeri, zâmbete, suspine
Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!
Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,
Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;
Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:
Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!
Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,
Mã uit acum, din nou, la dumneata
Cum, de pe prispã, intri în odaie,
Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:
De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
🎤 Marieta
corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească
dar micul ei magazin
mirosea a migdale
doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider
dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate
doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras
ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale
și a nefericire
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
Telefonul!
Sunt obosit și noaptea e târzie
Îmi strâng hârtiile împrăștiate,
Și mă îndrept ușor spre dormitor
Când ceasul arată unșpe-jumătate.
Deschid și îmi consult telefonul
Văzând căsuța plină de mesaje,
Răspund rapid la câteva din ele
Și văd cum stau partidele-n sondaje.
Apăs pe clolpțel și-l las pe mut
Și îmi fixez alarma pe ora șapte,
Rostesc o rugăciune la culcare
Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.
Somnul nu vrea să vină către mine
Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,
Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz
Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.
Arunc un ochi la orologiul din perete
Și cu tristețe constat că-i dimineața,
Opresc alarma să nu-mi trezesc soția
Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.
Încep să-mi butonez iar telefonul
Care-mi arată că azi va fi vreme rea,
Și-mi amitește să-mi plătesc restanța
La gaz, că altufel va fi mare belea.
Dezmeticit dar cu multe-ntrebări
Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,
Și îmi repet în gând cu indignare
Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!
Fiul ploii
Plouă întruna de un veac,
Ba plouă chiar de sub pământ,
Natura nu-și mai află leac,
Iar Domnul nu mai face legământ.
Mi-e ochiul ud și în orbită,
Iar inima în piept stă inundată,
Mi-e udă pâinea de pe plită,
Iar apa din fântână e udată.
Un nor în curte îmi pare că se joacă,
Că apa-i cățărată în copac,
Iar soarele e dus ca să petreacă,
Căci umbra îmi e moartă de un veac.
Din apocrife aflu cum era uscatul,
Cum soarele zâmbea la răsărit,
Iar mama cred că a mușcat păcatul,
Căci plouă chiar de când m-a zămislit.
Și plouă întruna de un veac,
S-au înecat în valuri toți eroii,
Și-aud o știre de dincolo de lac,
Că moartea-l caută pe fiul ploii.
Lacrimi, la apusul vieții
Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...
Şi te gândeşti adesea şi la mine...
Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...
N-auzi plãcutul zumzet de albine,
Nici pasãrea ce cântã prin livezi.
Cu gândul obosit de-atâta trudã,
Cu ochii tãi albaştri şi senini,
Tu cercetezi a zãrii hainã udã,
Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,
Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.
Atâţia nori trecurã peste tine
Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,
Atâtea temeri, zâmbete, suspine
Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!
Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,
Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;
Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:
Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!
Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,
Mã uit acum, din nou, la dumneata
Cum, de pe prispã, intri în odaie,
Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:
De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Other poems by the author
Poem unic de amor
Ție îți scriu acum frumoasa mea,
Poemul unic de amor,
Tu fiind iubita mea fară egal..
Cu siguranță ți-am mai spus așa ceva!
Nu-mi pasă dacă mă repet,
Căci dragostea de nu vorbește ca un prost,
Ce se repetă fără rost
Și spune-ntr-una aceleași vorbe,
Moare...și eu nu vreau așa ceva!
Așa că preafrumoasa mea
Te rog mă trece cu vederea
Și azi și mâine, mai mereu
De îți voi spune te iubescul ce îl știi...
Dar te asigur că-l voi scrie altfel colorat,
Să-ți placă forma lui ce-o voi schimba mereu,
Iar de te-ntrebi ce vreau de fapt,
Este să-ți fur un zâmbet sau surâsul tău!
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Zi de zi
Zi de zi,declarații de dragoste sosite,
Toate-s noi pentru tine scornite,
Este dragostea noastră născocire?
Dacă da,de cine?
Zi de zi îți trimit fermecate de amor aurite cuvinte,
Doar așa depărtarea cea rece trece,
Doar așa ești aici,acum lângă mine!
Zi de zi construim o frumoasă iubire,
Dumnezeu e prezent e chemat permanent,
Când de tine când de mine,
Prin de taină blândă și șoptită rugăciune...
Zi de zi ne iubim izgonind un sfârșit ce nu vine,
Ți-am mai spus,dragostea este doar urcuș,fericire,ascensiune...
Zi de zi construim infinitul iubirii cum îl vrem,
Arhitect e de fapt Dumnezeu,
Zi de zi tu si eu...
(1 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Eu,tu,noi
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Apoi noutatea zilei este ea...
Dragostea ce-i răspândită pretutindeni !
Ai vazut albina cum sărută florile,
Culegând aroma parcă interminabil în zborul ei?
Soarele îi este prieten!
Ea fiind bucuria și clipa sau hărnicia
Zumzăie melodia aceea
Ce-o știm amândoi!
Eu,tu,noi!
Același refren,aceleași promisiuni
Ce pleacă și vin!
Nu-mi lua iubirea promisă,
Căci e absurd să-mi iei ce încă nu mi-ai dat..
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Privește pescărușii cum își traiesc jocul,
Lacul este al lor decând lumea
Nu le pasă de noi,
Își șoptesc magice cuvinte,
A iubirii sonoră culoare ce zboară ca un nor,
Povești spuse timid,
Poate-și fac suave declarații de amor nebun,
De unde poți știi ce-și spun?
Eu,tu,noi
Existăm oare în ochii lor?
Știu ei că dragostea doare când moare,
Că există tristețe și lacrimi
Și disperare?
Sau speranțe deșarte luate de vânt,
Gânduri ce se rotesc nebunește și pleacă departe?
Oare nu vorbește fiecare floare
Fiecare culoare,fiecare rază de soare,
Cu mine,cu tine,cu noi?
Eu,tu,noi cu toții respirăm sperând că niciodată nimeni nu moare...
Apoi moartea apare cu veșmântul ei negru și trist!
Eu,tu,noi...
Cum să nu mai fim?
Să ne pierdem veșnic ca un praf risipit de vânt...
Și dacă totuși moartea e cea care moare
Și nu are ultimul cuvânt?
Cred că-i mai potrivit un final optimist,
Tu o să-mi spui că mă iubești infinit,
Iar eu te voi ține strâns
Parfumul magic să-ți simt
Și-ți voi spune că nu-i vis!
Eu,tu,noi
Iubito,fericirea este în doi!
(25 februarie 2023-Irepetabila iubire)
Vasilica mi amor
Vasilica mi amor
Ochii tăi sunt plini de dor,
De dor și de multă iubire
Ce vine iute la mine
Și doar când gândesc la asta,
Cred că mi-am găsit nevasta...
Ce-o să zici tu chiar nu știu
Dar mă rog la Dumnezeu
Cu tine mereu să fiu..
Vasilica mi amor
Parcă-mi vine ca să zbor
Să zbor plin de fericire,
Când gândesc puțin la tine..
Dragostea o ții pe buze,
Buze dulci pline de miere,
Nu găsești în lumea mare
Mai frumoase cum sunt ele..
Tare-aș vrea să ți le fur
Să ți le sărut puțin
Crezând că trăiesc un vis
Ori că sunt în Paradis..
Vasilica mi amor
Dragostea erai chiar tu
Am știut de la-nceput
Atunci când te-am și văzut
Tu știi bine s-o ascunzi
N-o arăți la om străin
Dar eu nu știu ce să fac
Ce să-ți spun,mai bine tac
Și îți zic ce știu mai bine,
De amor și de suspine...
Vasilica mi amor
Fără tine o să mor
Așa că, să-ți fie milă
De un rătăcit ca mine,
Ratăcit de pe cărare
Care te iubește tare!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sărutul nostru
Sărutul nostru e universal
Și delicat și cald,
Nemuritor cu viață de la zei
Nu știe a muri deloc,
E purul adevăr...
Este din foc și din lumină,
Sărutul nostru are forma sa
Rotund precum o lună!
Sărutul vostru nu-l cunosc
Cu sigurantă este altceva
Sincer vă spun,nu-i treaba mea
Eu am iubirea prea frumoasă
De ce să-mi pese de ceva
Ce nu îmi aparține?
Sarutul meu are ceva
Ce nu-i din lumea asta,
Mi-a spus-o cineva
Dar oare cine...
Acum vorbesc de tine!
(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Vară fierbinte, amor nemuritor
Doar lângă tine iubita mea,
Îți spun acum și tu știi bine adevărul,
Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,
Nu-s goale chiar dacă locuiesc în neputința lor,
Oricât e vara asta de fierbinte,
Eu doar când stau în brațe prins la tine,
Tu fiind cuprinsă în îmbrățișarea mea,
Simt fericirea ce lumea-ntreagă căutând o vrea,
Dar negăsind-o plânge și suspină,
Și moare tristă în singurătatea sa!
Tu ești chiar însăși fericirea pentru mine,
Acum, în clipa verii ăsteia fierbinte,
Crezând naiv într-un amor nemuritor,
Doar lângă tine frumoasa mea,
Îți spun acum și tu știi bine adevărul,
Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,
Nu-s goale chiar dacă viețuiesc în neputința lor!
(24 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poem unic de amor
Ție îți scriu acum frumoasa mea,
Poemul unic de amor,
Tu fiind iubita mea fară egal..
Cu siguranță ți-am mai spus așa ceva!
Nu-mi pasă dacă mă repet,
Căci dragostea de nu vorbește ca un prost,
Ce se repetă fără rost
Și spune-ntr-una aceleași vorbe,
Moare...și eu nu vreau așa ceva!
Așa că preafrumoasa mea
Te rog mă trece cu vederea
Și azi și mâine, mai mereu
De îți voi spune te iubescul ce îl știi...
Dar te asigur că-l voi scrie altfel colorat,
Să-ți placă forma lui ce-o voi schimba mereu,
Iar de te-ntrebi ce vreau de fapt,
Este să-ți fur un zâmbet sau surâsul tău!
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Zi de zi
Zi de zi,declarații de dragoste sosite,
Toate-s noi pentru tine scornite,
Este dragostea noastră născocire?
Dacă da,de cine?
Zi de zi îți trimit fermecate de amor aurite cuvinte,
Doar așa depărtarea cea rece trece,
Doar așa ești aici,acum lângă mine!
Zi de zi construim o frumoasă iubire,
Dumnezeu e prezent e chemat permanent,
Când de tine când de mine,
Prin de taină blândă și șoptită rugăciune...
Zi de zi ne iubim izgonind un sfârșit ce nu vine,
Ți-am mai spus,dragostea este doar urcuș,fericire,ascensiune...
Zi de zi construim infinitul iubirii cum îl vrem,
Arhitect e de fapt Dumnezeu,
Zi de zi tu si eu...
(1 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Eu,tu,noi
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Apoi noutatea zilei este ea...
Dragostea ce-i răspândită pretutindeni !
Ai vazut albina cum sărută florile,
Culegând aroma parcă interminabil în zborul ei?
Soarele îi este prieten!
Ea fiind bucuria și clipa sau hărnicia
Zumzăie melodia aceea
Ce-o știm amândoi!
Eu,tu,noi!
Același refren,aceleași promisiuni
Ce pleacă și vin!
Nu-mi lua iubirea promisă,
Căci e absurd să-mi iei ce încă nu mi-ai dat..
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Privește pescărușii cum își traiesc jocul,
Lacul este al lor decând lumea
Nu le pasă de noi,
Își șoptesc magice cuvinte,
A iubirii sonoră culoare ce zboară ca un nor,
Povești spuse timid,
Poate-și fac suave declarații de amor nebun,
De unde poți știi ce-și spun?
Eu,tu,noi
Existăm oare în ochii lor?
Știu ei că dragostea doare când moare,
Că există tristețe și lacrimi
Și disperare?
Sau speranțe deșarte luate de vânt,
Gânduri ce se rotesc nebunește și pleacă departe?
Oare nu vorbește fiecare floare
Fiecare culoare,fiecare rază de soare,
Cu mine,cu tine,cu noi?
Eu,tu,noi cu toții respirăm sperând că niciodată nimeni nu moare...
Apoi moartea apare cu veșmântul ei negru și trist!
Eu,tu,noi...
Cum să nu mai fim?
Să ne pierdem veșnic ca un praf risipit de vânt...
Și dacă totuși moartea e cea care moare
Și nu are ultimul cuvânt?
Cred că-i mai potrivit un final optimist,
Tu o să-mi spui că mă iubești infinit,
Iar eu te voi ține strâns
Parfumul magic să-ți simt
Și-ți voi spune că nu-i vis!
Eu,tu,noi
Iubito,fericirea este în doi!
(25 februarie 2023-Irepetabila iubire)
Vasilica mi amor
Vasilica mi amor
Ochii tăi sunt plini de dor,
De dor și de multă iubire
Ce vine iute la mine
Și doar când gândesc la asta,
Cred că mi-am găsit nevasta...
Ce-o să zici tu chiar nu știu
Dar mă rog la Dumnezeu
Cu tine mereu să fiu..
Vasilica mi amor
Parcă-mi vine ca să zbor
Să zbor plin de fericire,
Când gândesc puțin la tine..
Dragostea o ții pe buze,
Buze dulci pline de miere,
Nu găsești în lumea mare
Mai frumoase cum sunt ele..
Tare-aș vrea să ți le fur
Să ți le sărut puțin
Crezând că trăiesc un vis
Ori că sunt în Paradis..
Vasilica mi amor
Dragostea erai chiar tu
Am știut de la-nceput
Atunci când te-am și văzut
Tu știi bine s-o ascunzi
N-o arăți la om străin
Dar eu nu știu ce să fac
Ce să-ți spun,mai bine tac
Și îți zic ce știu mai bine,
De amor și de suspine...
Vasilica mi amor
Fără tine o să mor
Așa că, să-ți fie milă
De un rătăcit ca mine,
Ratăcit de pe cărare
Care te iubește tare!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sărutul nostru
Sărutul nostru e universal
Și delicat și cald,
Nemuritor cu viață de la zei
Nu știe a muri deloc,
E purul adevăr...
Este din foc și din lumină,
Sărutul nostru are forma sa
Rotund precum o lună!
Sărutul vostru nu-l cunosc
Cu sigurantă este altceva
Sincer vă spun,nu-i treaba mea
Eu am iubirea prea frumoasă
De ce să-mi pese de ceva
Ce nu îmi aparține?
Sarutul meu are ceva
Ce nu-i din lumea asta,
Mi-a spus-o cineva
Dar oare cine...
Acum vorbesc de tine!
(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Vară fierbinte, amor nemuritor
Doar lângă tine iubita mea,
Îți spun acum și tu știi bine adevărul,
Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,
Nu-s goale chiar dacă locuiesc în neputința lor,
Oricât e vara asta de fierbinte,
Eu doar când stau în brațe prins la tine,
Tu fiind cuprinsă în îmbrățișarea mea,
Simt fericirea ce lumea-ntreagă căutând o vrea,
Dar negăsind-o plânge și suspină,
Și moare tristă în singurătatea sa!
Tu ești chiar însăși fericirea pentru mine,
Acum, în clipa verii ăsteia fierbinte,
Crezând naiv într-un amor nemuritor,
Doar lângă tine frumoasa mea,
Îți spun acum și tu știi bine adevărul,
Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,
Nu-s goale chiar dacă viețuiesc în neputința lor!
(24 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)