Regasire

Acolo pe marginea unui râu,

Unde liniștea este adâncă,

Mi-am ținut cuvintele în frâu

Si am fost ca o stancă.

 

M-am spălat de durere,

M-am limpezit de păcate,

Plânge liniștea la atingere,

Urlă doruri încătușate.

 

Păsările cântă,nimeni nu aude,

Gândurile mele ca pietrele crude,

Se rostogolesc,se înmulțesc,le potolesc,

Până sufletul mi-l umilesc.

 

Acolo pe marginea unui râu,

Lângă o holdă bogată de grâu,

M-am regăsit întâia oară,

Spălată, încolțită, cu suflet de căprioară.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Natalia Gheorghe poezii.online Regasire

Дата публикации: 1 декабря 2022

Просмотры: 63

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Fluture

Afara sunt flori,

Dar eu merg prin nori.

Viata sa ma bucure

Si zobr ca un fluture,

Dar fluturele zboara

Din floare in floare,

Pina ajunge la o mare

Cu apa cit o floare,

Si acolo ea…

Pe o floare sedea

Un fluture in mina tinea

Si fluturele zbura mereu

De parca as fi eu ,

Dar eu nu eram,

Ci un fluture ce dispera,

Ca afara apunea…

Ci curind luna se va trezi

Si va muri,

Iar dimineata va fi din nou zi

Si iar se va trezi ...

Va face in continuare

Poezii pentru surioare...

Еще ...

Amintiri!

Încerc acum, să-mi amintesc,

De cum a fost, în alte timpuri,

Și cât de mult, mă regăsesc,

În aste timpuri, tare tulburi

 

Mai ieri, eram copil, desculț acasă,

Și ziua toată, alergam pe drum,

N-aveam timp, să stau la masă,

Iar colbul ridicat, părea un fum

 

Țin minte, cum cozi noi ne legam,

Făcute din cânepă, sau din haldani,

Și cum pe ulițe, în sat, fugeam,

Iar lumea ne spunea...nu fiți golani

 

Dimineața, fără pachet la școală,

Cu un ghiozdan, cam rupt, uzat,

Și foarte des, eram cu burta goală,

Dar cui să-i spui...sunt nemâncat

 

Acasă ajungând, luam ceva merindă,

Să-mi treacă foamea, și-apoi cu vaca,

Care mă astepta, în grajd, flămândă,

Pe vale să o duc și iarba, să o pască

 

 Seara, program de învățat aveam,

Fără curent electric și, doar la lampă,

Iar mama insista, chiar de plângeam,

Spunând, învața de nu vrei să ramâi, la sapă

 

Și clasă, după clasă, deloc ușoare,

A-ntâia, pân' a opta, urmând liceul,

Și-apoi și studii multe, superioare,

Și culmea vieții, apoi a început greul

 

Cànd studiile toate, s-au terminat,

Eu în producție, m-am angajat,

Ca tânăr stagiar și, de belea am dat,

Că nu puteam transpune, ce-am învățat

 

Dar greu zilei, n-a fost dezamăgire,

Din contra, mai tare m-a ambiționat,

Și-am profesat, mulți ani cu dăruire,

Punând în practică, tot, ce-am acumulat

 

Nimic nu este greu, în viață,

Când pasiune pui, în tot ce faci,

Și când tu, nu îți pierzi, speranța,

Și cu dușmanul, știi cănd și cum,

să te..împaci!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Еще ...

Un bătrîn

Sunt bătrân cu părul alb și gârbovit
Un baston tocit îmi ține tactul
La buzunarele vieții am cerșit
Să îmi dea, încă, o zi de primăvară.

Spectaculos a înflorit castanul
Ce-și pregătește în candelabre fructul.

Cu mersul încetinit și șchiopătat
Zilele vieții eu le rostuiesc
E târziu , anotimpul m-a înșelat
Doar trandafiri pe alei mă parfumară.

Vreau crizanteme timpului să-i dăruiesc
Dar el îmi dă ninsori de gânduri ce vuiesc.

E ora când la chioșc se vând ziare
Bătrânul cu bastonul lui tocit
N-a mai apărut, nu  știm a lui stare
Doar tufele de crizanteme lăcrimară…

Pe ale un nor ușor pașii a stropit
E încă toamnă și castanul a rodit.

Еще ...

Ca pasărea din aripi

Bat ca pasărea din aripi în sucul primordial,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capu-n stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante în încăpere, să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și abulite vise ale vălurilor ‘bastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de domni versați, de reputați intelecți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi, ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut, duzini de
drage trupuri apărură-ne-nainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare, merse
să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Еще ...

O latură uitată

În fiecare zi lucitoare,
cum apare pe cer
ca o fermecare,
visez frumos, visez la soare.
 
Să uit de straturi
ar fi foarte bine,
uite totul cum vine,
într-o singură bucată!
 
Trei momente, ultimul neglijat,
o centime ciuntită,
duplicitate de uscăciune mărită...
Stă, sper, doar azi, iar mâine să plece!
 
Îmi spun: “Nu încerca, e bine”,
dar sub ambalaj mă perisez,
urgisita explodează,
nu mai pot, mă despachetez.
 
Să lupți, să înfrunți roci,
podișuri, văi, câmpii;
sub aceste ștreanguri și furci,
cu munți de vată te joci.
Еще ...

E negru

Și dacă ramuri bat în geam,

Eu mă ridic să-ntreb copacul:

"Ar fi posibil că încerci

Să-mi spui în noapte adevărul?”

 

Dar nu răspunzi,

Îmi spui să plec.

 

Și-n beznă vise nu visez,

Cum zboară praf de stele văd,

De frică-a ce-ar putea să fie

Atunci când ochii nu privesc.

 

Un freamăt viu în frunze verzi,

Un tremur scurt de gânduri:

E negru, negru chiar și-n zori

Neînțelesul lumii;

Chiar dacă luna raza-și pierde,

În timp ce norii-ascund planete,

Oricum e negru, tot mai rece,

Acest mister al lumii.

Еще ...