Descriere
O sabie de lumină tâșnită din nisip
Dintr-o scoică albită sau dintr-un ciob găsit,
Lumina o stâncă ce se odihnea in murmurul apei.
Doream să fug de soare,de plânsul vieții.
Doream să găsesc umbra si odihna ta.
Dar o plajă întreagă vibrând de soare,
Mă împingea spre altceva.
Mă doare tot ce-a fost si tot ce știu,
Că va rămâne veșnic după mine.
Mă dor mult așteptatele agonii,
Privighetorile închise în colivii.
Romanțele cântate prea târziu,
De admiratori ce mi-au rămas străini.
Mă doare tot ce-am spus,deși nu am vrut,
Decât poate să tac și să rămân mut.
Mă doare lenevia cu care m-am născut,
Grăbita lăcomie a primului sărut.
Unde si când m-am ivit în lumină nu stiu, e o chemare.
Din umbră mă ispitesc să cred că lumea-i o cântare.
Străin, zâmbind, vrăjit , trepte suind,
În mijlocul ei mă împlinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe care nu mă cuprind.
Câteodată iubesc lucruri care nu îmi răspund.
De vânturi si ispravi visate îmi sunt ochii plini,
De umblat,umblu ca fiecare,
Când vinovat pe acoperișul iadului,
Când fără păcat, pe muntele cu crini.
Spune-mi tu, sub curcubeu,
Mi-ai căzut in cale ca o geană dintr-o ploapă a lui Dumnezeu?
Nu vreau decat să îmi port curate,
Degetele răsfirate prin părul tau
Și apoi prin nori.
Aș vrea să mă întorc în mine,
Să descopăr ce încă n-am găsit.
Rădăcina de la care am pornit și care s-a nimicit.
Aș vrea să mă privesc fără oglindă,
Să văd ceva spre care nimeni nu a putut să tindă.
Să mă descopăr pentru tine,
Să vezi tu,sufletul din mine.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Natalia Gheorghe 
Дата публикации: 1 декабря 2022
Просмотры: 2015
