Ceai

Nici Eminescu,

Nici Coșbuc,

Nici Alexandri sau Blaga

Stănescu sau Blandiana,

N-au avut o diplomă.

Așa din întâmplare au început,

Să scrie cum a putut.

Ea scrie, și tot scrie,

Scrie „lacrimi, zâmbete și soare”

Cu fiecare cuvânt iși adună o bogăție,

Artă într-o galerie.

400 peste de creații,

Toate minunății.

Apa lin curge prin izvoare

si ne ajuta la corecta informare.

Dar noi *prostilor* ne conformam

si lasam paganii peste ale noi hotare.

Dar il vad cum vine din departare,

pe Calin il vad calare,

Pe un cal alb frumos si mare,

Cu planul lui de infrumusetare,

Tara Noastra el o va salva,

stai linistit, nu te ingrijora.

Cu abilitati combinate,

ca el stie si sa inoate,

cu mandrie o sa poarte,

tricolorul pe spinare.

Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta

si mintile noastre, el le va indrepta.

Dar de fapt el in secret,

el se uita la tineret,

si devine un magnet.

Desigur ca daca zice el ceva,

noi tot credem cumva

ca el mereu inova,

si nu ne asiguram

ca ceea ce noi vazuram,

este ceea ce-i corect

si noi sarim direct,

si credem ca el zice ce-i drept.

Desigur ca omu' nu-i prost,

el stie ce face,

ii atrage pe cei prosti.

El vrea sa controleze,

ca un rege flamand dupa putere.

Dar stie ca omu destep e greu de controlat,

asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.

Si pentru el, din acest motiv 

orice om destept e negativ,

Un om periculos,

chiar daca de fapt a fost miraculos.

Rapapa

Antekiri
Curshifiki
Uenahasaun so fendiki
Jarbihernliki
Dinaptatiki
Uatinasiki

Dmua haliumen healoanei kita be an ahautiu
Rase calma hade
Giua elbi mefi ade
Nuanu abia du e albe
Mahada ze yee

Iumashu hagiabni rabde
Canadairan hap ani giambe
Neu kinda purhi mdatee
Adal aheb bek
hadal a have pa paru paru pa pa

Adal aheb bek
Hadala he have pa paru paru pa pa

Heie esathou
Ul el bambido
Hie felem romansi shia e fiah nam naam
Ulou shomou serbi rataa
eddie bidek hai haiata

Dmua haliumen healoanei kita be an ahautiu
Rase calma hade
Giua elbi mefi ade
Nuanu abia du e albe
Mahada ze yee

Iumashu hagiabni rabde
Canadairan hap ani giambe
Neu kinda purhi mbate
Hadalhe bek
Hadalahe pa paru paru pa pa

Hadal ahbe ek
Hadalahe be have pa paru paru pa pa

Shuma iu din nau
Suchi daima din nasau
Szuermete kirme ihl na na
Swala habib abir nas

Shiuma iu luna
Suenti daima din nasau
Szuermete kirme ihl na na
Swala habib abir nas

Shuba he be
Oh aba he be
Oh aba he beee

Papara para para

Hu te
Rase calma hade
Giua elbi mefi ade
Nuanu abia du e albe
Mahada ze yee

Iumashu hagiabni rabde
Canadairan hap ani giambe
Neu kinda purhi mdatee
Adal aheb bek
hadal a have pa paru paru pa pa

Adal aheb bek
Hadala he have pa paru paru pa pa

hadal ahe bek

Oglindă oglinjoară.
Spune-mi cine-i cel mai frumos din țară.

Oglindă magică de pe perete,
Umple-mă de epitete,
Șterge-mi toate petele,
Și adu-mi toate fetele.

Hai! Hai! Nu mai sta!

Măi oglindă oglinjoară,
Acum tot răul mă-nconjoară!
Ce mi-ai făcut măi oglinjoară?
Voiam doar o viață mai ușoară.

Eu nu asta ți-am cerut
Că ești magică si bună am crezut,
Dar, doar magia am văzut.

De departe-l vad aproape

pe omul ce bea lapte,

si miroase un trandafir,

si miroase a lavanda.

Tantarul bazaie,

si la ureche ma sacaie.

Foaie verde inmuiata,

eu ma sterg pana-s uscata.

In mare intru-n perechi,

si ies de unul singur.

Arbore inalt de caramida,

am vazut pe ea o omida.

Cand ma apropriu e inverzita,

cand plec, ea-i aurita.

Foaie galbena si-un pitic,

am cumparat un ibric

iar cum este foarte tipic,

eu l-am stricat

iar eu am strigat,

dar pana la urma eu m-am impacat.

Dar eu vad in departare,

Marele cer cade pe o floare,

iar eu merg pe o lunga carare,

si ajung la apune-soare

si inot pe pamantul uscat

si de doua ori sar in pat

si odata ma lovesc in cap.

Mă trezesc de dimineață

Pe la șase, afara-i ceață.

Îmi pun o cafea cu gheață,

Și apoi mă spăl pe dinți,

Dar din nu mai are pastă,

Și nu mă mai spăl calumea,

Așa că fac o mică gargară,

Cu-apa de gură a mea.

Îmi pun costumul alb pe mine.

Cu cravata-mi vine bine,

A zis Busu c-o să plouă

Și-mi comand rapid un Bolt.

Am ajuns în 5 minute,

Și am intrat în clădire,

Și pe masă văd o-ngrămădire

De acte nefăcute.

An de an de 12 Iulie,

Tre să dau cadou la Șefu',

Să-i aducă veselie,

Chiar daca nu mi-a cerut.

Așa-mi păstrez imaginea,

Ce-am fomat-o la-nceput

De când m-am angajat aice',

Doar că astazi-i în concediu.

Am scos cuvintele grele din limbaj:

adevăr, datorie, jertfă.

Le-am înlocuit cu variante ușoare,

ușor de purtat,

ușor de uitat.

Conștiința a devenit o aplicație

care se actualizează după trend,

iar binele - 

o alegere personală

cu termen de expirare.

Ne-am obisnuit să trăim fără verticală,

într-un echilibru comod,

unde nimic nu doare prea tare

și nimic nu obligă.

Am numit libertate

fuga de responsabilitate

și progres

uitarea rădăcinilor.

Dar noaptea,

când nu mai e nimeni de convins,

morala bate încet la ușă,

ca un oaspete vechi

pe care nu-l mai recunoaștem,

dar pe care încă îl așteptăm.

Orașul urlă de reclame,

dar în tine

e un alt fel de zgomot.

Un vuiet care nu se vede

dar care te mută

dintr-o cameră în alta

dintr-un gând în altul

te oprești lângă vitrine.

Nu pentru ce vezi

ci pentru ce simți

când lumea tace pentru o secundă.

Respiri

în timp ce alții tastează

și tu înveți

că liniștea nu e absența sunetului

ci felul în care îl alegi.

Atunci pentru o clipă

întregul oraș se potrivește

cu bătăile tale.

Cad frunzele galbene,trec clipele...

Copacii-și plâng nostalgic copiii când pleacă,

Ce mor să renască..

Și-așteaptă ca iarna să treacă!

Speranța nu moare ușor...

Iar noi stăm departe visând,

Visarea e gratis vinu-i mai scump,

Și totuși iubirea nu pleacă curând!

Romanța aceasta-i chiar toamna frumoasa!

Privește-o mereu,privește-o dimineața..

Căci toamna zâmbește și cântă-n apus,

Concertul de toamnă nu-i trist cum s-a spus,

Doar dragostea noastră are aceleași culori,

Iubirea nu-i anotimp muribund,

Tristețea ascunde-un fior,

Căci toamna-i romanță de vrei, Sau mai degrabă un cântec de amor!

(3 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Doamne,
Cel ce ești peste toate și în toate,
Cel ce vezi și când închid ochii,
Cel ce numeri firele de păr
și gândurile pe care le ascund sub limbă,

îți vorbesc cu mâna stângă
pentru că dreapta mea minte frumos.

Binecuvântează-mi începutul,
căci sfârșitul îl stric singur.

Tată,
am venit la Tine murdar,
dar nu de noroi,
ci de amintiri calde
care nu se spală cu apă sfințită.

Îmi aduc aminte de trupuri
așa cum alții își aduc aminte de icoane.
Le știu formele pe de rost
și totuși mă mir
că nu mă arde fulgerul.

Spune-mi:
păcatul e în carne
sau în dorința de a nu fi singur?

Doamne al oștirilor,
eu nu lupt ca sfinții.
Eu mă târguiesc.
Îți dau post
ca să-mi lași o amintire.
Îți dau o lumânare
ca să nu-mi ceri inima întreagă.

Mi-e frică de mântuire,
Doamne.
Prea multă lumină
pentru ochii mei obișnuiți cu penumbra.
Prea mult adevăr
pentru un om care și-a clădit viața
din jumătăți de mărturisire.

Iartă-mă
că Te folosesc ca decor
când îmi convine
și ca judecător
când mă sperii.

Iartă-mă
că spun „voia Ta”
cu speranța secretă
că nu o vei face.

Doamne,
dacă mă vezi tăcând,
să știi: nu m-am lepădat.
Doar mi-e rușine.

Rușinea mea nu e refuz,
e singurul adevăr
pe care încă îl pot spune fără să tremur.

Primește rugăciunea mea stângace,
scrisă strâmb,
cu cerneală care încă miroase a trup,
și dacă nu poți să mă cureți,
măcar ține-mă aproape,

ca pe unul care încă se luptă
și n-a învățat
să creadă fără să sângereze.

Amin.

Știu ca existi, mai presus de indoiala mea,
Fie impărăția ta, poate fara mine in ea,
Că mai incalc porunca ta,
Precum e in cer asa nu e pe Pâmânt.

In numele Tau iși crapă capul cu piatra,

Cerând după iertare, asta ne e soarta,
Că au suprapus credinta cu religia,
Crezând ca e un loc unde se pot refugia.

Ne ai dat liber arbitru, am luat o drept scuză,

Și-au mâncat din pom, în mintea lor confuză,
Și încă le plătim prețul deși n a venit nota,
Cu ochiul diavolului, ca banii ce nu pot cumpăra?

Și nu ne duce pe noi in ispită,

Si ne izbăveste de noi înșine. Amin!

Si cum viaţa e atât de vastă , îţi doresc numai bine:

Să fi la a ta casă, îmbrăcată-n iubire şi raze divine.

Să-ţi dai voie să fi vulnerabil, să-nveţi să te ierţi.

Din ale tale greseli, din care iubirile uneori

"cu ochii treji"

Vocea ratiunii mele mi-a zis să ard toate amintirile

Nefăcute cu tine, vorbind de el,

Scoţând cioburile cu mâinile mele sfinte

Acea despărţire n-a fost fizică, între ale noastre suflete...

Din pacate, nu ţi-am fost numită " cealaltă jumătate"

Care deseori se caută prin nopţile pierdute.