Ceai
(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)
Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?
Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot
Om1: Dar de ce nu poti?
Om2: Nu stiu.
Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.
Om2: NU POT!
Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!
Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.
Om1: Atunci...???
Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot
Om1: Incearca.
Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine
(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)
Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.
Om2: Vrei?
Om1: Te rog!
(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)
Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)
Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?
Om2: Scuze!
Category: Diverse poems
All author's poems: Bogdan
Date of posting: 1 июня
Added in favorites: 1
Views: 73
Poems in the same category
-Eroul căzut-
Pământul doarme sub grămada de regrete
Și dorul iubirii curge rosu pe petale,
Amintiri eterne cad azi de pe perete
Separând pe veci destine inegale.
Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,
Eroic pe câmpul de bombe distrus
Salvarea o scriu cu lacrimi soldații
La ultimul ceas de îngeri dispus.
Dar ziua sfârșește cu ochii închiși
Și prețul a fost doar păcate,
De dragul puterii sălbatic uciși,
Se zbat zeci de inimi curate...
Degeaba se varsă în marea pieirii,
Căci premiul mereu a fost "moarte",
Voința de luptă rămâne acasă
Să plângă un doliu aparte.
Nu s a întors nimeni la bietul băiat
Doar scuza că "tata muncește",
Și viața întreagă rămâne marcat
Privind steaua ce strălucește.
Scrisoarea de adio la cap de mormânt,
Aduce o mulțime de șoapte
"Iertare", rostește un singur cuvânt,
Sub cerul pe care l străbate.
Trec anii pe lângă un suflet pierdut
Și întreabă: "cine a fost oare?",
Pe cruce e scris: eroul căzut...
...Din grija iubirilor tale.
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.
La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.
Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.
Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.
Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!
Ca pasărea din aripi
Bat ca pasărea din aripi în negura nopții,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capul în stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante-n încăpere,
să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și calde vise
ale vălurilor albastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de reputați intelectuali, domni versați, nătângi târgoveți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi,
ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut,
duzini de dragi trupuri ne-au apărut înainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare,
merse să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Sfântul Valentin,
Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.
Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.
Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Toate florăriile din țara,
Fac din nou profituri iară.
Se cumpăra flori din plin,
Fiindcă îi Sfântul Valentin.
Mulți bărbați cumpăra flori,
Pentru doamne sau surori,
Pentru cei ce numele îl poartă,
Valentin sau Valentina cea frumoasă.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Este adoptat de la un popor străin.
Este sărbătorit ca în fiecare an,
Chiar de propriul popor italian.
El Valentin a fost un fecioraş,
Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.
Să îndrăgostit demult de o fată,
Și a fost executat atunci îndată.
Și de atunci el Valentin devine Sfânt,
Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.
În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,
Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !
-Eroul căzut-
Pământul doarme sub grămada de regrete
Și dorul iubirii curge rosu pe petale,
Amintiri eterne cad azi de pe perete
Separând pe veci destine inegale.
Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,
Eroic pe câmpul de bombe distrus
Salvarea o scriu cu lacrimi soldații
La ultimul ceas de îngeri dispus.
Dar ziua sfârșește cu ochii închiși
Și prețul a fost doar păcate,
De dragul puterii sălbatic uciși,
Se zbat zeci de inimi curate...
Degeaba se varsă în marea pieirii,
Căci premiul mereu a fost "moarte",
Voința de luptă rămâne acasă
Să plângă un doliu aparte.
Nu s a întors nimeni la bietul băiat
Doar scuza că "tata muncește",
Și viața întreagă rămâne marcat
Privind steaua ce strălucește.
Scrisoarea de adio la cap de mormânt,
Aduce o mulțime de șoapte
"Iertare", rostește un singur cuvânt,
Sub cerul pe care l străbate.
Trec anii pe lângă un suflet pierdut
Și întreabă: "cine a fost oare?",
Pe cruce e scris: eroul căzut...
...Din grija iubirilor tale.
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.
La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.
Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.
Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.
Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!
Ca pasărea din aripi
Bat ca pasărea din aripi în negura nopții,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capul în stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante-n încăpere,
să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și calde vise
ale vălurilor albastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de reputați intelectuali, domni versați, nătângi târgoveți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi,
ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut,
duzini de dragi trupuri ne-au apărut înainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare,
merse să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Sfântul Valentin,
Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.
Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.
Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Toate florăriile din țara,
Fac din nou profituri iară.
Se cumpăra flori din plin,
Fiindcă îi Sfântul Valentin.
Mulți bărbați cumpăra flori,
Pentru doamne sau surori,
Pentru cei ce numele îl poartă,
Valentin sau Valentina cea frumoasă.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Este adoptat de la un popor străin.
Este sărbătorit ca în fiecare an,
Chiar de propriul popor italian.
El Valentin a fost un fecioraş,
Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.
Să îndrăgostit demult de o fată,
Și a fost executat atunci îndată.
Și de atunci el Valentin devine Sfânt,
Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.
În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,
Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !
Other poems by the author
Pădure
Ies în pădurea dragă
toată atenția imi capturează,
si văd o veveriță cum aleargă.
Stau și mă plimb încet
și aud din crengi un clarinet.
Merg ce merg si mă opresc
si mă uimesc la ceea ce privesc,
că văd legat de o creangă,
o lungă frânghie largă.
Și ma trezesc sub pom,
și văd in depărtare un om,
ce se uită la acea frănghie,
și-l vad cum se agață de creangă,
iară pe mine un sentiment mă-njunghie,
ma ridic să-l depărtez de frânghie,
și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,
și-l văd pe omul vrednic,
cum își ia adio tragic.
Clasă normală
Eu am o clasă
Foarte normală,
Diriga ne ține
numa morală.
Câteva fete-s ca maimuțe,
Imediat le vezi că apucă niște PUNGUȚE.
Că ș-așa le place să sufle-nțigară.
Și dacă nu-i țigară,
Le e buza umflată sus,
Cu ce dracu mai e și ăla „snus”.
E unu cât un „urs”,
Așa i-a zis pe tot drumu parcurs.
De 5 ani încoace,
Nu termină să-l provoace.
Îs câțiva șmecherași,
Deloc dezvoltați.
La riglă măsurați,
Și poate chiar concurați.
Dar îs câteva anume,
Căteva mai calme dame,
Fete mai normale.
Îs vreo câțiva băieți normali,
În ore, mai puțin vocali.
Sigur, NU perfecți,
Dar nu așa de demenți,
(Adicăă.. să fim serioși,
nu de la vârsta asta te-mbeți!!!)
Pulover
Salut bă! Ce mai faci? -Mark
Bine... -Alex
Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark
Da... -Alex
Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark
Sigur... -Alex
Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark
Ba da... -Alex
Io-s eu.
Să fiu.
Băgamiaș!
Eu sunt!
Eu pot,
să cânt și,
aude-mă,
cunoașste-mă.
Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe,
Hei.. Ce faci? -Maria
Bine... -Alex
Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria
Da...-Alex
Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria
Oh nu,
merge,
a mers,
Pa! Pa!
Cine eu?
Cred că,
mă scufund,
și mă duc.
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe.
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
(nu vreau sa iți distrug maioul)
trage această ață în timp ce plec departe.
(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate)
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Viața ar fi un vis
Vis
Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis.
Dacă aș putea sa te duc în paradis,
și n-ai fii așa indecisă,
și ai veni cu mine în lumea luminoasă.
De fiecare dată când te văd,
un gând îmi vine în minte,
și-mi cânta ca multe instrumente.
Dacă ai face așa cum te-aș îndruma,
noi, am avea o viață de vis draga mea.
Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis,
dacă te-as putea duce în paradisul nostru
în locul nostru sacru,
și dacă mi-ai spune că sunt singurul pe care iubești
și doar cu mine să trăiesti.
Viața ar fi un vis.
Pădure
Ies în pădurea dragă
toată atenția imi capturează,
si văd o veveriță cum aleargă.
Stau și mă plimb încet
și aud din crengi un clarinet.
Merg ce merg si mă opresc
si mă uimesc la ceea ce privesc,
că văd legat de o creangă,
o lungă frânghie largă.
Și ma trezesc sub pom,
și văd in depărtare un om,
ce se uită la acea frănghie,
și-l vad cum se agață de creangă,
iară pe mine un sentiment mă-njunghie,
ma ridic să-l depărtez de frânghie,
și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,
și-l văd pe omul vrednic,
cum își ia adio tragic.
Clasă normală
Eu am o clasă
Foarte normală,
Diriga ne ține
numa morală.
Câteva fete-s ca maimuțe,
Imediat le vezi că apucă niște PUNGUȚE.
Că ș-așa le place să sufle-nțigară.
Și dacă nu-i țigară,
Le e buza umflată sus,
Cu ce dracu mai e și ăla „snus”.
E unu cât un „urs”,
Așa i-a zis pe tot drumu parcurs.
De 5 ani încoace,
Nu termină să-l provoace.
Îs câțiva șmecherași,
Deloc dezvoltați.
La riglă măsurați,
Și poate chiar concurați.
Dar îs câteva anume,
Căteva mai calme dame,
Fete mai normale.
Îs vreo câțiva băieți normali,
În ore, mai puțin vocali.
Sigur, NU perfecți,
Dar nu așa de demenți,
(Adicăă.. să fim serioși,
nu de la vârsta asta te-mbeți!!!)
Pulover
Salut bă! Ce mai faci? -Mark
Bine... -Alex
Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark
Da... -Alex
Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark
Sigur... -Alex
Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark
Ba da... -Alex
Io-s eu.
Să fiu.
Băgamiaș!
Eu sunt!
Eu pot,
să cânt și,
aude-mă,
cunoașste-mă.
Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe,
Hei.. Ce faci? -Maria
Bine... -Alex
Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria
Da...-Alex
Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria
Oh nu,
merge,
a mers,
Pa! Pa!
Cine eu?
Cred că,
mă scufund,
și mă duc.
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe.
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
(nu vreau sa iți distrug maioul)
trage această ață în timp ce plec departe.
(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate)
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Viața ar fi un vis
Vis
Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis.
Dacă aș putea sa te duc în paradis,
și n-ai fii așa indecisă,
și ai veni cu mine în lumea luminoasă.
De fiecare dată când te văd,
un gând îmi vine în minte,
și-mi cânta ca multe instrumente.
Dacă ai face așa cum te-aș îndruma,
noi, am avea o viață de vis draga mea.
Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis,
dacă te-as putea duce în paradisul nostru
în locul nostru sacru,
și dacă mi-ai spune că sunt singurul pe care iubești
și doar cu mine să trăiesti.
Viața ar fi un vis.