Vise în spam

Îmi doresc atât de mult, singură să fiu pentru o vreme

Să nu fiu întrebată cum sunt și ce mai fac

Cumva am primit lecții, acum doar îmi fac teme...

Și tot ce azi îmi mai doresc este să tac...

Doresc atât de mult, să mă ascund de toate pentr-o vreme

Vreau liniștea să o găsesc să-mi bată la fereștri...

C-am obosit s-alerg printre iluzii, când doar înfrunt orgolii omenești!

Oricum n-o să-ntelegeți nicicum durerea mea

Și nici subiect de râs nu îmi doresc a fi

E-o luptă ce o duc cu mine și chiar de este grea

Singură vreau să îmi duc războiul în aceste bătălii.

Și nu-mi doresc mai mult, decât sa fiu lăsată să sufăr în tăcere 

O să-mi revin, dar azi, tristețea și dorul mi-au zâmbit 

Și pentru că e greu, posibil că va mai dura o vreme

Și-atunci poate o să-nțelegeți...ce-a fost e c-am iubit!...

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

Tu pentru mine.. c-o inima de gheață

Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte

Si-asa vom înainta în viață

Doar aducându-ne aminte!

Tu doar cu gandul  rece

Eu cu un vis ca o văpaie,

Viața-ntreagă ne-om petrece

Când în soare, când în ploaie.

Tu tăios cu vorbe seci

Eu cu vorbe iubitoare...

Într-o zi ai sa-ntelegi,

Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....

E-o zi torida ca de vară

La meteo se-anunta ploi

Își intra-n drepturi mandra toamnă

Lăsând de frunze copacii goi.

E anotimpul când oamenii petrec

Cu el povestea vinului devine realitate

O frumoasă poveste de dragoste

Pentru suflet condiment îngeresc.

E anotimpul despărțirii noastre

Romanticul și tradiția nu s-au mai îneles..

Deschid fereastră sa privesc cât mai departe

Și parca gânduri și vise tind să împletes...

As vrea doar un minut sa mai putem vorbi

Să-ti spun ce dor mi-a fost de tine

Sa innecam emotia toamnei intr-un pahar cu vin

Pahar cu vin...născut din a ta pasiune.

27.09.2024

De te mai caut

În câte-o poezie,

Așa m-alin...

Că ești cu mine.

De te mai caut

În câte-o noapte,

Așa mă amăgesc... 

Că nu îmi ești departe.

Absența nu mai doare

Doar mă întristează

La fel și scurta fericire

Pentru care inima, încă oftează...

Și de răni mă mai dor, 

În câte-o poezie,

Îmi scriu lacrima ușor 

Așa, nimeni nu știe...

Când liniștea apăsătoare 

Se vrea doar triumfând 

Îmi scriu în taină gândul 

Așa te am... în orice rând...

..............................................

Și... ne găsesc,

În visul meu de noapte 

Îmbrățișați din nou

Sub ale lunii șoapte.

Mi-ai fost drag dincolo de timp 

Ca un legământ ars pe pământ 

Omul ce c-un vin imi bucura ființa 

Dar ai plecat lăsându-mi suferința...

Ai venit peste mine ca o furtună 

Într-o secundă m-ai întors pe dos

Însă atât cât tu ai vrut,

Ai fost visul meu frumos!

Azi tăcerea imi este glas,

Un strigăt mut la orice pas

Mi-ai fost drag de m-am pierdut

Iar tu m-ai uitat într-un minut...

Azi suntem doar doi străini 

Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...

Ai plecat fără un ultim vin

Într-o zi de toamnă, din viața mea.

Azi suntem doar doi străini 

Toate visele mi s-au stins

Însă dorul meu de vin, 

E-un foc ce-mi stă aprins...

Azi suntem doar doi străini,

Poezii pe zeci de pagini,

Scrise mereu cu același dor

Într-un colț de lumină ce doare ușor.

M-am săturat de versuri goale,

De rime false, de roze pale.

În cărțile-mi pline de amor,

Eu nu mai sunt, doar scrum și dor.

Cu mâna mea, prin cețuri dense,

Scriu poezii fără pretinse

Trăiri, ce-ar trebui să ardă-n mine –

Dar nu-i iubire, nici ruine.

Tu, care-ai fost al meu izvor,

M-ai părăsit și sunt un nor

Ce rătăcește-n noaptea mută,

Pe străzi pustii, de ploi bătută.

Îmi tremură stiloul stins,

Sub gândul tău pierdut, întins

Ca o aripă de vânt departe,

Ce frânge-n mine frunze moarte.

Scriu „te iubesc” de formă, sec,

Dar nu-i nimic, doar un decor veșted.

Nici un cuvânt nu-ți port în dar,

Nici un altar nu-ți fac, doar jar.

De-ai reveni, ai da fior

Poeziilor fără dor,

Și-ai înflori din nou în pagini

Un vis uitat, sub mii de margini.

Dar tu ești dus, iar eu, stingheră,

Cuvintele-mi sunt doar o povară.

Scriu despre dragoste, dar nu știu

Cum să mai simt. Tot ce-i al meu e pustiu.

O, întoarce-te, fă-mă vie,

Ca să-nțeleg ce-nseamnă a scrie

Din inima care, iară, bate –

Nu din ecouri, ci dintr-o șoaptă.

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!

Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

Apocalipsa biblică pare o poveste pentru copii

un fel de Divina Comedie a lui Dante Aligheri

implicând doar sufletele

într-o viață de apoi

dar adevărata Apocalipsă este trăită de noi, barbarii tehnologici,

astăzi

de la căldura înspăimântătoare și seceta cunplită

la topirea ghețarilor

de la inversarea polilor magnetici ai Pământului

la frecvența tot mai mare a dezastrelor

într-o lume a amenințărilor și războaielor nucleare

a foametei

a disperării

chipul lui Putin se suprapune peste chipul Satanei

acoperindu-l...

Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus

Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.

M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată

Aș face orice tu mi-ai fi propus

Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…

M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.

Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,

Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.

Aș fi în stare să fac lucruri extreme

Aș ajunge să confund apa cu solul.

Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,

Se vede după încercarea ta de a te ascunde.

Nici glumele mele n-ar putea să spargă

Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,

Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.

N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…

Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,

Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.

N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.

Acest sentiment pe creier mă zgârie,

Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…

Cad multe picături în iazul primei întâlniri,

Norii plâng, de parcă ar ști câmpiile sufletului meu pustii.

Deși nu spui nimic, mă lași cu gânduri multe,

Să aștept din partea ta cuvântările tale crunte.

Mă urmăresc și noaptea; nici când nu-mi dau pace,

Sunt înconjurat de umbre mute, ce m-au tras spre locul unde s-au născut.

Mă poartă în gânduri grele, neștiute,

Mă strigă din adâncuri și îmi lasă în suflet urme nevăzute.

Acolo unde ți-am cunoscut căutătura,

Stă inima mea.

Șoptește-mi dorințele tale,

Nu mai ezita.

Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...

Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...

Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...

Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...