În bratele tale

Ce este o icoană de nu revarsă valuri de speranță sau iubire?

Și ce-i iubirea dacă n-are o icoană?

Nu-i Dumnezeu o dragoste așa de mare

Care pe toți și toate le cuprinde?

Pe-a mea iubită El mi-a trimis-o s-o iubesc iar ea să mă iubească,

Cu dragoste nemuritoare si veșnică,desăvârșită..

Căci Dumnezeu toate le poate face,

Nu el iubirea naște și o trimite?

Iubito ,prin tine eu îl văd pe Dumnezeu,

Iar Dumnezeu mă vede doar prin ochii tăi frumoși

Pe care ți-i sărut mereu,

Tu fiind icoana mea,

Iar Dumnezeu șoptește tainic

Prin dragostea ce de la tine îmi sosește

Și ne iubim cuprinși de-același Dumnezeu!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Pe zi când lumina s-a desfășurat,

In 1 ianuarie, în prag de An Nou,

Al meu băiețel pe Pământ s-antrupat,

A fost dar divin, de la Dumnezeu!

Si nu am cuvinte sa il defineasca,

E clar pentru mine-i fiintă Cereasca!

Si el si a lui mama ce o iubesc,

Femeia pe care din veci mi-o doresc!

Cu ochii tai verzi si parul tau blond,

Frumoasa mea, ooh mare  iubire!

În brațele tale natura varsa,

Povestea noastra de fericire!

Intreg Universul se-nchina-ti in față

Ca esti un izvor datator si de viata,

Ca esti un izvor de iubire deplina,

Ca tu esti a mea... esti fiinta divina!

In fiece clipa el prinde contur,

Si-a noastra iubire-l inunda complet.

E Levi din ce in ce tot mai mult!

E tot pentru mine! Copilul perfect!

Si da, m-ai facut fericit peste poate,

De-aceea si trec usor peste toate!

Ca am mangaiere-n a mea batranete

Ce sta doar sa vina si  nu cu tristete!

Ca am eu acasa si-un alt baiat

Ce straluceste acum ca barbat!

Olimpic avem noi in casa, sa sti...

Ca e lucru mare sa-l vezi zi de zi!

Ca vine si vremea ca sa isi ia zborul,

Sa zboare n vazduhuri ca un porumbel,

Si-om plange amarnic ducandu-i doar dorul!

L-avem noi pe Levi, ne mangaie el!

Si uite asa viata-i buna cu mine,

Sa fiu fericit si sa o traiesc!

Sa fiu multumit ca azi te iubesc,

Ca tu sa fi azi fericita cu mine!

Vântul pierdut a stat demult, abia adie

Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie

Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie

Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie

De zbor uitând caut în gând prin amintire

Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție

Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie

Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire

Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine

Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține

Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine

Frunzele-mi tremură urlând în agonie

Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine

Aruncă sufletul plăpând schimbând destine

Usucă frunzele zburând printr-e suspine

Să mă golească transformând inima-n rime

Lipsit de vânt caut pământ cu ape line

Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine

Zboru-i o frunză tremurând de amăgire

Ajung din om un simplu gând pe o hârtie

Mai lasă-mă moarte un pic,

Copiii sunt mici, cresc fără tata,

Nu vreau ritualul să-ţi stric,

Mai dă-mi câţiva ani, şi-apoi gata.   

Mai lasă-mă moarte să stau,

Mama-i la pat şi-i bolnavă,

Am altceva la schimb să îţi dau,

Ia turma ce paşte-n dumbravă.

Mai lasă-mă moarte un timp,

Vreau cu ai mei să mă împac,

Îţi dau altceva ţie în schimb,

Ia de alături pielea de drac.

Mai lasă-mă moarte o vreme,

Am de păcate sufletul plin,

Îţi dau altceva la schimb, nu te teme,

Ia-mi nefericitul destin.

De-ar fi ca gândurile mele

În plasa timpului să-ți prindă urmele,

Ți-ar mângâia visarea,

Ți-ar răsplăti răbdarea,

Te-ar săruta cu patos

Să uiți al vieții curs,

Ți-ar desena iubirea pe-o așchie de os

Să-ți amintească zilnic de al ei parcurs.

Și-așa, tăcută....visând la tine,

Pictez în minte ale noastre destine,

Privesc melancolică un ieri când te-am cunoscut

Și-un mâine de demult când m-am îndrăgostit.

În palme-aș lua o bucată de cer
să afle și norii al nostru mister,
eternul sălbatic din zări să-l supun
cu vise-ncărcate-n ghiulele de tun.

Din stele mi-aș țese o noapte-n pridvor
să simtă și ele că omul e dor
ce moare și-nvie ca astrul din zori,
hoinar fără voie prin mii de alți sori.

Din ploaie mi-aș umple cu lacrimi un gând
în mine furtuna să tune râzând,
cu fulgere-n ochi înspre lume să curg
iubiri să aprind când iubirea-i amurg.

Doar părul l-aș ține departe de ierni,
cu albul zăpezii nu vreau să îl cerni,
căci albul mi-l lasă chiar timpul hulpav
ce tare aș vrea să mai cadă bolnav.

În suflet de-aș prinde o clipă pe veci
eu trupul ca haină ți-aș da să-l petreci
prin veacuri lăsate să-mi fie răgaz
în somnul ce nu știm de are zăgaz.

În palme de-aș ține-o bucată de cer
aș fi trubadurul născut din mister,
alese trăiri înspre zări să supun,
iubire să-ntorc peste glasuri de tun.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva ...

Și ochii îmi vor fi reci... cum a fost inima ta...

C-am fost odată ca niciodată 

Un suflet plin de viață, fără cicatrici

Mă bucuram de noi, de viață 

Dar am rămas imprejmuită de frici.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Mergând la braț cu amintirea ta

Cu amintirea a ce-am fost cândva 

Însemnată pe hârtie, într-o prefață 

Cu rămășițe ale vechiului meu suflet

Care încă mă bântuie în viață .

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Când uitată va fi despărțirea grea

Și luna-și va întoarce fața către mine

Și stele nu vor mai cădea 

Și inima-mi o să se dezghețe 

De doliul ce l-a purtat in urma ta.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Când sufletu-mi va depăși durerea grea

Azi... nu-mi mai gasesc locul nicăieri 

Și sinceră să fiu, de la un timp nu mai încerc 

Sunt ca o frunză încă verde căzută din copac

Să mă ridic aș vrea...dar unde să mai plec?

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Și soarele din nou va lumina pe fața mea

Cum bine știi speranța mi-a murit ultima

Târziu de tot de ea m-am despărțit 

Și m-am lăsat învăluită de ceața uitării 

Să nu mai văd nici eu in lipsa ta... ce am devenit.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Mai exact într-o altă viață...

În asta te văd cum dispari, cum te disipezi

Și nu pot face nimic... doar să mă conformez

Cum pleci de tot fără nici un cuvânt 

Te evapori ca și cum n-am fi fost nicicând. 

Noapte de martie, cod galben de vânt 

Gândurile îmi zboară rând pe rând 

Visele rătăcesc grăbite parcă și ele

Se pierd pe cer, în lumină de stele.

Ai fost doar vis și vis vei rămâne 

Un vis nestins pe această lume

Un vis ascuns ce încă mai arde

Când seara rătăcesc prin câte-o carte.

Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea

Și simt cum mi te șoptește amintirea

Și deși am purtat singură al tăcerii război 

Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.

... Că tot am făcut pasul în trecut...

Și-am scos sufletul de pe mut

Mă-ntreb așa de pură filozofie

Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?

În cartea vieții mele ai fost autor

M-ai trecut prin toate stările unui om

...am crezut intr-o poveste specială...

M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.

De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,

Înecate în amintirea ta tot mai profundă

Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat

Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...

Când imi urla tăcerea prin dor

Şi prin linisti durerea-mi adie

Numai asa pot trece mai ușor

Scriind din nou o poezie.

Nu e zi sa nu ma întreb

De ce ai fost asa cu mine

Şi seara sa nu îmi sterg

Lacrima de pe bărbie..

Sunt puternica și demnă

Pentru cei la care ţtin

Dar când pun capul pe pernă

La tristetea mea revin.

Poate asta mi-i menirea

Sa nu pot uita de tot

Cum ai ales risipirea

Unui ultim vin în 2.

Și rog stelele de sus

Să nu mă inraiasca

Atât cât mai am de dus

Durerea asta sufletească. 

Când iubești nu există hotare

Există doar EL în lumea asta mare.

Tot pământul se oglindește-n ochii lui căprui 

Numai pe EL ai vrea sa îl săruți!

Nimic si nimeni nu-ți stă în cale

Nici drumurile lungi sau tăcerea prea mare,

Căci inima iti bate din ce în ce mai tare

Când te gândești la o ultimă îmbrățișare.

Nu există distanță când pe EL îl iubești 

Și nici piedici impuse nefiresc 

Nimic nu ți-l poate scoate din gând 

Pe EL... ce ți-a cucerit inima pe veci!

Azi mă întreb... ce a rămas din noi

Din tot ce ieri a fost să fie

Un vis, o faptă, o dorință?

Sau gânduri purtate în neființă?

În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"

Să scriu povestea fără sfârșit 

Căutând răspunsuri iară și iară 

Și tot ce a rămas în final netrăit...

Tot ce-a rămas?.... e poezia 

Unde azi se scaldă amintirea,  

Mâine iubirea își caută menirea

Si durerea își așteaptă mântuirea.

Tot ce-a rămas?....să pot iubi

Cât pot și vreau și clar pe cine

E tot ce am, ce pot să dau,

Chiar de la schimb n-o face nimeni.

Sunt diferită...

Sunt diferită de cei ce mă rănesc...

Am prins curajul valului ce se îndepărtează 

Și puterea zâmbetului ce doare.. dar se afișează...

Dar sunt om, suflet și... obosesc ...

Să cred, să sper, să mă mint singură 

Deși nu vreau să-mi pierd visele, poveștile...

Mă-ncearcă foarte tare dorul și cad în neputință 

Un dor ce este al meu și îmi scrie poeziile...

Sunt diferită de când durerea nu mai are glas... doar greutate

De când mă fac bucăți și-apoi mă strâng cu mâinile goale

De când mă țin în brațe când simt că mă prăbușesc 

Sunt diferită de când am înțeles că nu merită pentru nimeni să te abandonezi.

Sunt diferită... iubesc în vise ce nu pot in realitate, dar iubesc

Și când mi-e dor citesc povestea rămasă nescrisă 

Căci te găsesc în toate.... atât de frumos și firesc

La un pahar de vin.... în acea ultimă îmbrățișare promisă.