Sa bata

Si nu mai vreau, ca si in noapte
Sa ma despart de al tau sarut
Sa fiu in zori, iar  tu departe
Regrete , da, de ce - ai tacut?

As fi un nor , tu steaua mea
Clipeste steaua - n departare
As fi nimic, tu bagatia  mea
Bogatia in nimic e valoare.

Ofer, un viitor sub soare
Pe ape, dealuri si cimpii
Iti dau un tot in departare
Zburdind in zare, noi, copii

In luna plina te voi saruta
Tu firava copila, in departare
In amurg de soare, voi striga
Din mii de flori plutesti in zare

Tu mama ai, ai fost iubita ?
Nu stii ce e in suflet !
Esti rea, aproape ofelita
Tu stii ce am in suflet ?

S-astept cu disperare, norul
Dar galbena-i lumina, dorul?
Acel trecut in zare, cerul
Ca iarba-n disperare, gerul.

Sa poti citi cuvintul, care
In zilele straine, doare?
Amar sa-ti fie clipa, mare
Sa stii ca a ta lipsa, doare.

Trezesti cu o privire, somnul
Dar lasi fara suflare, gindul !
Sa vad alaturi steaua, visul
Care imi da sperante, stii tu?

Pamint si azi rasare-ades
M-ai bat in geam copacii
Miscindu-ne prin univers
M- ai  rar se  fac colacii.

Sa poti opri tu vintul
Imbratisind mai des
Cu dragoste pamintul
Cel ce nu te-a respins.

Lumina sufletului meu
Din nou vei aparea
O luminare stinsa
Focul, tu vei reflecta

Nu-mi spune de iubire
Nu-mi zice tu de dor
Caci ai avut iubirea
Si ai lasato-n zbor

O lume de sperante
Ma duce iar spre tine
Dar inima ma roaga
M-ai simte pentru tine

Un gol ce mi-ai lasat
O suferinta amara
Te rog, nu mai pleca
Te rog, ramii deseara.

Dar trecînd ades şi azi, ca şi odinioară,
Văzu eu sau poate nu, fiind mai amară.
Privesc lung şi fară lacrimi, răsăritul, zarea,
Nu amîn, dar toata ziua, ocolesc schimbarea.

Nefiind acel străin în tăcerea iernii,
Mă ascund printre frunziş, alb ca prin troiene.
Fiind conştient că tu, singura suflare,
Preferi ades a zilei, lacrimi mai amare.

Ce rost m-ai au acele cautari
In univers , doar n-am gasit
Regret ca toamnele is reci
Regret ca soarta nu ne e amic

Sperante-n gol,dar marginite
Ca sabia plecata in jos
Nu este floare ca si tine
Cred ca la viata m-ai intors

Stiind ca tu, tu-mi aparitii
Ofer eu luna, soare luminat
Un cer cum a mai fost atunci
Ramas in nopti ce sau uitat

De ce ai tradat a soarelui caldura
Stia-i ca astfel ma vei condamna
Doar tu , ce rost regrete ,au acuma
Nu-s eu de vina, si nu te voi ierta

Ofer o zi , m-ambratisezi
Ma sting usor, iar tu ma pierzi
Pasind pe mal,imi luminezi
Ramin pe loc , dar evadezi.

Trecind ades, ma i-au fiori
Clipele stinse, acel dor
Zimbind sfios ca n-am fost ieri
Nespusa dragoste si mor!!

Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc   

Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.

Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,

Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.

Aripi rupte, încercând să zboare,

Dar frica le ține, aluzii clare

Ai plecat , fără a-mi lua la revedere

Și eu rămân aici, cu dor și durere.

Golul de tine mă sufocă în noapte,

Îmi răsună-n cap doar șoapte,

Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,

Te am în minte, ca o amintire fixată.

Ce imens cuprind spațiul numai dintr-o privire,

Cât de tangibil albastrul senin cu plapuma-i alb-vaporoasă,

Deasupra titanului de lumină cu pâlpâirea-i vâlvoare

În infinitul deschis, limitat pe o pânză lăptoasă.

E mai mare distanța dintre mine și tine,

Sub mătasea cearcefului ce ne cuprinde.

În temnița gândurilor furișate din praful de stele și vise deșarte,

Sentința tăcerii se așterne în lacrimi uscate.

E palpabil torentul de piatră ce mă inundă cu atâta osârdie

De parcă invizibilul ce-mi curge în piept s-ar cântări cu osândă

Și aș vrea să mă cuprindă somnul, să adorm de lângă tine o clipă,

Să mă trezesc din potopul pasiunii sterile, abandonat de ispită.

vorbeam cu luna despre tine, astă-seară,

și parcă m-asculta cu-atâta drag,

îi ziceam că-n ochii tăi e primăvară,

în ochii tăi adânci ce mă atrag.

i-am mai zis că o să te iubesc o viață,

și-n alte vieți, dacă voi mai avea,

dar luna trebuia să plece dis-de-dimineață,

atunci când eu mă întâlneam cu steaua mea.

eu cred că îmi zâmbea, sau mi se pare,

deși părea că nu-mi zice nimic,

simțeam cumva că îi e dor de soare,

probabil că-i singurul ei amic.

iar luna mi-a promis că o să ne privească,

și o să înțeleagă ce-avem amândoi,

cu siguranță soarele o s-o iubească,

dar nu mai mult decât ne iubim noi.

Colega mea de grădiniță

Frumoasă, dulce cu codițe

Ne-an întânlit pe drumul vieții,

Te admiram,eu băiat și tu fetiță.

Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,

Vorbeai câte în lună și în stele

Eu cu drag te-am ascultat

Pe o bancă într-un parc.

Ne plimbam ținându-ne de mână

Serveam prăjituri ori înghețată

Tu erai o surioară ,eu un frățior

Dar nu vorbeam despre viitor.

Mă gândeam ades la tine,

Să te văd îmi era dor

Vorbele de duh și pline de humor

Ne făcea să râdem amândoi în cor.

Cât a ținut prietenia noastră?

N-ai bănuit nimic?

Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit

Și mi-am simțit sufletul rănit ...

Te-am întânlit pe stradă

Te-am strâns în brațe fericit

Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?

Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...

Te-ai  dus iubirea mea departe,

Luându-mi  inima zălog

Pe unde oare te port pașii,

Și spre  ce clipă ....de noroc?

Te văd pe întinderi  mari de apă 

Trăind din amintiri și vise,

Doarr valurile îți sunt aproape

Și toate gândurile ucise....

Aproape sunt și eu mereu

Te urmăresc pe-al hărții drum

Mă rog la bunul Dumnezeu 

Și-ți  sărut ochii din album.     

Iubita mea,

Ești lacrima din mare

Purtată de furtună în adâncuri

Ești bobul de nisip, zâmbind în soare

Și visul meu de dor

          adus de vânturi.

Iubita mea,

Ești vara cea fierbinte,

Și briza ce-mi alină sărutul sângeros

Esti cea nemuritoare,

Și totuși cea învinsă

De valurile mării, de-adâncul răcoros.

Iubita mea,

Ești noaptea cea mai lungă

Și timpul ce-mi măsoară durerea în extaz,

Ești pasărea ce poarte pe aripi disperarea

Și lacrima din mare

         lovită de-un catarg.

Viorica E.