Adicţie
Sunt dependent de tine,
Când vreau să mă droghez,
Nu iau amfetamine,
Te alint şi te curtez!
Nu-mi trebuie nici prafuri,
Pe nas ca să le trag,
Nu-mi trebuie cocaină
Când te sărut cu drag.
Şi te privesc cu sete
În ochii larg deschişi,
Nu-mi trebuie marijuana,
Nu-mi trebuie haşiş.
Nu vreau nici heroină,
Vreau doar să nu mă laşi,
Cum pleci pentru o clipă,
Cum intru în sevraj.
Sunt dependent de tine,
Când vreau ca să plutesc,
Nu bag seringa-n mine,
Te alint şi te iubesc!
Category: Love poems
All author's poems: Cătălin Teodoreanu
Date of posting: 31 октября 2024
Views: 242
Poems in the same category
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Poem
Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine
Pe malul lacului ce se golește în neștire
Șoapte suave se disting din departare
Curenții de aer conferă formă apei
Ne uitam și noi în balta de cer
Seninul dintre nori sclipește
Precum soarele creează raze de speranță
Așa amandoi ne îmbrățișăm
Ne încălzim cu trupuirle de țărână
Ne răcim atunci când bate vantul
O singură lacrimă e necesară
Să știu că vrei să vezi viitorul
Îți spun ca vei avea ce îți dorești
Iar tu vrei doar fericire
Atunci pe loc buzele sau atins
Ochi ne priveau din departare
Simteam momentul ca niciodată
Amintirile rămân, ma fac sa plâng
Ochii, sentimentul nu se uită
Stau plângâd lânga mormânt.
Iubirea noastră
Stai liniștit
Suflet pur,
Și nu te mai îngrijora,
Lângă tine stă iubirea ta.
Dăruiește-mi inima
Știind că o s-o păstrez,
Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,
Vei trăii în veci în inima mea
Pentru că pe tine nu te voi uita
Voi fi parte mereu
Din inima ta
E un lanț gros
Ce nu se va dezlega,
Iubirea noastră este pură
La fel ca sufletul tău
Un lac lin de apă,
Unde luna reflectă printre nori.
Viața-i scurtă!
Mă duc și vin de nu știu unde
Iar mintea parcă îmi e furată,
De când am citit două cuvinte
Prin care scrii ,,sunt supărată".
Nu pot să înțeleg plecarea ta
Fără să discutăm ce te-a durut,
În seara când am fost la nuntă
Și cu prieteni buni am petrecut.
Știu doar că ți-am simțit tristețea
În zilele trecute după eveniment,
Dar n-am putut cumva a înțelege
Că starea ta era un mic avertisment.
Acum încerc să-mi dau o explicație
De unde a putut veni o așa supărare,
Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui
Și să ajungem grabnic la împăcare.
N-aș vrea să cred că poate fi gelozie
Și-ncredere nu mai există între noi,
C-atunci ne este în pericol și iubirea
Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.
Așa că-ți cer s-avem o întâlnire
Să discutăm în doi față în față,
Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm
Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Mai dă-mi o clipă (A doua poezie din seria ,,În căutarea dragostei "
1. M-ai dă-mi o clipă
Să îți spun cât îmi ești de dragă
Și apoi aruncă-mă în groapă
Căci gândul că te-aș pierde mă seacă de vlagă
2. Mai dă-mi o secundă
Să te sărut cu patos
Inima-n mine intens să ardă
Când simt ale tale buze, atât de grațios
3. Mai dă-mi un minut
Eu la ureche să-ți șoptesc
Cele mai dulci cuvinte, tăcut
Cald și ușor, să-ți spun cât de mult eu te iubesc
4. Mai dă-mi o oră
Te rog, încă nu pleca
Și am să-i aduc mamei o noră
Așa cum își dorea
5. Mai dă-mi o zi
Să petrec în a ta viață
Să-ți privesc sufletul prin ochii tăi verzi
Unde văd un viitor, eu și tu, o viață
6. Mai dă-mi o lună
Să te strâng la pieptul meu
Să-mi simt inima cum bate, nebună
Cum aleargă ici și colo, de dragul tău, mereu
7. Mai dă-mi un an
Să fie iubirea noastră un etern dans
Să-l parcurgem pas cu pas pe acest nesfârșit ocean
Plin de emoții în care mai împins
8. Mai dă-mi o viață
Să îmbătrânim în doi
Să fim un moșneguț și o băbuță
Așezați veseli, la a noastră casă în anii așezați pe păr, greoi
9. Mai dă-mi un infinit
Să-l petrec cu tine în rai
Să ne veselim de Hristos cel iubit
Acela care mi te v-a descoperii, ne va unii și-mi va dăruii cu tine un trai
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Poem
Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine
Pe malul lacului ce se golește în neștire
Șoapte suave se disting din departare
Curenții de aer conferă formă apei
Ne uitam și noi în balta de cer
Seninul dintre nori sclipește
Precum soarele creează raze de speranță
Așa amandoi ne îmbrățișăm
Ne încălzim cu trupuirle de țărână
Ne răcim atunci când bate vantul
O singură lacrimă e necesară
Să știu că vrei să vezi viitorul
Îți spun ca vei avea ce îți dorești
Iar tu vrei doar fericire
Atunci pe loc buzele sau atins
Ochi ne priveau din departare
Simteam momentul ca niciodată
Amintirile rămân, ma fac sa plâng
Ochii, sentimentul nu se uită
Stau plângâd lânga mormânt.
Iubirea noastră
Stai liniștit
Suflet pur,
Și nu te mai îngrijora,
Lângă tine stă iubirea ta.
Dăruiește-mi inima
Știind că o s-o păstrez,
Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,
Vei trăii în veci în inima mea
Pentru că pe tine nu te voi uita
Voi fi parte mereu
Din inima ta
E un lanț gros
Ce nu se va dezlega,
Iubirea noastră este pură
La fel ca sufletul tău
Un lac lin de apă,
Unde luna reflectă printre nori.
Viața-i scurtă!
Mă duc și vin de nu știu unde
Iar mintea parcă îmi e furată,
De când am citit două cuvinte
Prin care scrii ,,sunt supărată".
Nu pot să înțeleg plecarea ta
Fără să discutăm ce te-a durut,
În seara când am fost la nuntă
Și cu prieteni buni am petrecut.
Știu doar că ți-am simțit tristețea
În zilele trecute după eveniment,
Dar n-am putut cumva a înțelege
Că starea ta era un mic avertisment.
Acum încerc să-mi dau o explicație
De unde a putut veni o așa supărare,
Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui
Și să ajungem grabnic la împăcare.
N-aș vrea să cred că poate fi gelozie
Și-ncredere nu mai există între noi,
C-atunci ne este în pericol și iubirea
Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.
Așa că-ți cer s-avem o întâlnire
Să discutăm în doi față în față,
Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm
Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Mai dă-mi o clipă (A doua poezie din seria ,,În căutarea dragostei "
1. M-ai dă-mi o clipă
Să îți spun cât îmi ești de dragă
Și apoi aruncă-mă în groapă
Căci gândul că te-aș pierde mă seacă de vlagă
2. Mai dă-mi o secundă
Să te sărut cu patos
Inima-n mine intens să ardă
Când simt ale tale buze, atât de grațios
3. Mai dă-mi un minut
Eu la ureche să-ți șoptesc
Cele mai dulci cuvinte, tăcut
Cald și ușor, să-ți spun cât de mult eu te iubesc
4. Mai dă-mi o oră
Te rog, încă nu pleca
Și am să-i aduc mamei o noră
Așa cum își dorea
5. Mai dă-mi o zi
Să petrec în a ta viață
Să-ți privesc sufletul prin ochii tăi verzi
Unde văd un viitor, eu și tu, o viață
6. Mai dă-mi o lună
Să te strâng la pieptul meu
Să-mi simt inima cum bate, nebună
Cum aleargă ici și colo, de dragul tău, mereu
7. Mai dă-mi un an
Să fie iubirea noastră un etern dans
Să-l parcurgem pas cu pas pe acest nesfârșit ocean
Plin de emoții în care mai împins
8. Mai dă-mi o viață
Să îmbătrânim în doi
Să fim un moșneguț și o băbuță
Așezați veseli, la a noastră casă în anii așezați pe păr, greoi
9. Mai dă-mi un infinit
Să-l petrec cu tine în rai
Să ne veselim de Hristos cel iubit
Acela care mi te v-a descoperii, ne va unii și-mi va dăruii cu tine un trai
Other poems by the author
Când scriu
Nu vreau să fiu o pană,
Să zbor preţ de o clipă,
Eu vreau să zbor tot timpul,
Eu vreau să fiu aripă.
Să ard aşa cum sorii
Ard în Calea Lactee,
Eu vreau să ard o viaţă,
Nu vreau să fiu scânteie.
Şi nu vreau ca briceagul,
Doar să rănesc -când scriu-
Eu vreau să ajung la inimi,
Ca un pumnal să fiu.
Domnişoara Pogany
Iubita mea,
tu, Pasăre măiastră,
tu care zi de zi,
în lutul buzelor noastre
ciopleşti Poarta sărutului,
doar pentru noi doi.
Ia-mă şi mă urcă
pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,
până sus de tot,
deasupra de cuvinte,
în ţinutul iubirilor veşnice.
Acolo unde gurile noastre
dezbrăcate de cuvinte,
vor adormi îmbrăţişate
pe Masa tăcerii.
Mereu e primăvară
Sub soarele iubirii,
Mereu e primăvară
Şi înfrunzesc arinii,
Mereu cocorii zboară.
Mereu au flori salcâmii
Şi roşii-s trandafirii,
Ca ale tale buze,
Sub soarele iubirii.
Şi e mereu explozie
De verde prin livezi,
Şi dealurile arată
Ca ochii tăi cei verzi.
Şi-ntruna cântă mierla,
Şi izvoru'-ntruna curge,
Şi glasul lor se-ngână
Cu glasul tău cel dulce.
Sub al iubirii soare,
Dă iarba să răsară,
Mereu răsare o floare,
Mereu e primăvară.
Doar trupul tău fierbinte
Ca a soarelui dogoare,
Mai mult aduce a vară,
Sub al iubirii soare.
Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Împărtăşania
La fel ca un caşalot din abisale ape,
Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,
De unde după o vreme când sufocat aproape,
La suprafaţa apei iar după aer vine.
Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,
În care al meu cuget atât de adânc ajunge,
Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,
Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.
Când scriu
Nu vreau să fiu o pană,
Să zbor preţ de o clipă,
Eu vreau să zbor tot timpul,
Eu vreau să fiu aripă.
Să ard aşa cum sorii
Ard în Calea Lactee,
Eu vreau să ard o viaţă,
Nu vreau să fiu scânteie.
Şi nu vreau ca briceagul,
Doar să rănesc -când scriu-
Eu vreau să ajung la inimi,
Ca un pumnal să fiu.
Domnişoara Pogany
Iubita mea,
tu, Pasăre măiastră,
tu care zi de zi,
în lutul buzelor noastre
ciopleşti Poarta sărutului,
doar pentru noi doi.
Ia-mă şi mă urcă
pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,
până sus de tot,
deasupra de cuvinte,
în ţinutul iubirilor veşnice.
Acolo unde gurile noastre
dezbrăcate de cuvinte,
vor adormi îmbrăţişate
pe Masa tăcerii.
Mereu e primăvară
Sub soarele iubirii,
Mereu e primăvară
Şi înfrunzesc arinii,
Mereu cocorii zboară.
Mereu au flori salcâmii
Şi roşii-s trandafirii,
Ca ale tale buze,
Sub soarele iubirii.
Şi e mereu explozie
De verde prin livezi,
Şi dealurile arată
Ca ochii tăi cei verzi.
Şi-ntruna cântă mierla,
Şi izvoru'-ntruna curge,
Şi glasul lor se-ngână
Cu glasul tău cel dulce.
Sub al iubirii soare,
Dă iarba să răsară,
Mereu răsare o floare,
Mereu e primăvară.
Doar trupul tău fierbinte
Ca a soarelui dogoare,
Mai mult aduce a vară,
Sub al iubirii soare.
Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Împărtăşania
La fel ca un caşalot din abisale ape,
Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,
De unde după o vreme când sufocat aproape,
La suprafaţa apei iar după aer vine.
Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,
În care al meu cuget atât de adânc ajunge,
Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,
Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.