Din multitudinea de clipe...

Culoarea ta preferată era roșu, 

Buzele mele pentru tine erau roși 

Îți făceam obraji roși, 

Te iubeam...

Culoarea ta preferată este roșu 

Buzele mele din cauza ta sunt roși 

Obrajii mei sunt roșii, și ochii la fel. 

Te iubesc...

Si azi te port în suflet ca pe-o rază,

Deși știu bine că nu-i drept,

Ești visul meu ce nu se-așează,

Și nici nu vreau să plece cu regret.

Îți caut ochii negri printre stele,

Și-n orice pas, și-n orice gând.,

Dar drumurile noastre sunt rebele.

Ne țin departe, rând pe rând...

Și totusi, chiar de nu se poate, 

Visul meu nu vrea a pieri,

Rămâne taină-n zeci de șoapte,

Un dor ce-n suflet vesnic va trăi.

Nu ştiu cuvinte, să spun cât îmi lipsești 

Dar știu că mereu, în vis te găsesc 

La un vin în brațele mele te oprești 

Finalului o altă șansă-i dăruiesc...

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!

De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit

Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi

Cum am trece amandoi de mana prin razboi

Cum vom invinge ce-i rau

Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd

Esti intregul ce de mult il astept

Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc

Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti

Ea-i caldură

ce-ti toropește sufletu’

când ghețar pierdut in ape tulburi e

Ea e marea caldă și ascultătoare

când toți din jur sunt munți infrigurați și groaznici 

Ea e liniștea ce-ti îmbrățișează

veșnica poliloghie

Ea e soarele ce-ncalzeste pătimaș 

după furtuna

ce chinuit-a sufletul cel nărăvaș 

Ea e mâna care șterge lacrimile inimii

Ea dansează cu grijile in sufragerie

și le transformă in stele de pe cerul vieții

Ea îți sărută durerea

care te-a lipit pământului

și aduce vise, pace și speranță

Ea e dulcea alinarea

Intre stâlpii de tristete

Ea e valul ce se sparge

Să-ti aducă armonie și dulceață la ureche

Ea dresează chinurile 

și le-nedreapta spre pieire

ca să ti-e fie lină calea spre iubirea din povesti 

Ea intre ziduri construite din amar ridică zmee

Si-a sădit mixandre

in golul dintre inima ta și a ei

Și când ceata dinăuntru tău a rupt-o

in bucăți de fluturi mov

Ai știu că o iubești.

Un tren şi multă lume

Ce-aşteaptă-n el să urce,

Mă mir, locomotivă

Cu roţi de turtă dulce!

Vagonul un borcan

Cu miere de salcâm,

Stă pregătit să plece

La cel mai dulce drum.

Trec printre călătorii

Aflaţi pe un peron

Din cuburi mici de zahăr

Şi-ajung lângă vagon.

Citesc pe tren ce scrie,

Mă umplu de uimire

Să văd la destinaţie

Că e trecut: Iubire!

Ce dacă n-am bilete,

Sar repede-n vagon,

La tine vin iubire

Cu naşu' Cupidon.

Ciuuu ciuuuu!...

Cad florile-n fâneaţă,

Sub coasă secerate

Şi-mi pare că mă roagă

Să le scutesc de moarte.

Eu ştiu că nu se poate,

Că trebuie să le tai,

Ca să-mplinesc destinul

Fâneţei de pe plai.

Şi-ntruna ridic coasa

Şi-o-mplânt adânc în brazde,

Până-ntâlnesc cicoarea

Cu florile-i albastre.

Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!

Şi-o clipă mă opresc...

M-aplec, sărut cicoarea

Şi după o cosesc.

Chiar dacă în astă lume

E şi vreme de furtună,

Într-o altă dimensiune

Mereu este vreme bună!

Chiar dacă în astă lume,

Nori de ploaie trec şi vin,

Într-o altă dimensiune

Mereu este cer senin!

Chiar dacă în astă lume,

Ziua cu noaptea se-mbină,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar lumină!

Chiar dacă în astă lume,

Moartea rupe a vieţii aţă,

Într-o altă dimensiune

Mereu este numai viaţă!

Chiar dacă în astă lume

Este ură în neştire,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar iubire!

Tot ce pot spera de acum,

E că atunci când plec din lume,

S-ajung într-un loc mai bun...

Într-o altă dimensiune!

E atât de multă noapte-n noi,

Că bâjbâim orbeşte,

Chiar şi atunci când nu sunt nori

Şi soarele luceşte.

Şi chiar de nu suntem miopi,

Cu sufletele oarbe

Umblăm pe dinăuntru orbi,

Purtând bastoane albe.

Şi întunericul difuz,

Ce ne cuprinde lutul,

Ne umple până la refuz

Şi inima, şi gândul.

Doar unii dintre noi răzbim

Tenebrele prelungi,

Când sfinţi, Lumina o zărim

Pe lemnul propriei cruci.

Ce greu se iscă zorii

Din cea mai lungă noapte,

Prin ziua cea mai scurtă

Lumina abia răzbate.

Că noapte este afară,

Aşa cum între stele

E noaptea care umple

Prăpastia dintre ele.

Iar falduri de-ntuneric

Boţesc perdeaua groasă

A nopţii, ca lumina

Cât mai târziu să iasă.

Cu toate acestea zorii,

Chiar mai devreme apar,

Că începând de astăzi

Lumina creşte iar.

Eu - sat în vârf de munte,

Sub crestele semeţe,

Păduri de conifere,

Păşuni şi cu fâneţe.

Tu - capitală mare,

Cu liste lungi de preţuri,

Poşete şi parfumuri,

Pasiuni şi cu fineţuri.

Rămâne de văzut

Cum o să facem faţă,

Eu la pasiuni, fineţuri,

Tu la păşuni, fâneaţă.