În siguranța iubirii tale

Pe pamanturi straine

Asemenea unor ruine

Exista un suflet devotat

Dar in acelasi timp uitat

El iubea, cum nimeni n-a mai iubit vreodata

Dar dragostea nu-i era impartasita niciodata

Soarele răsărea, Luna murea,

Ca sufletul asemenea.

Pact cu Diavolul ar face

Un minut de ar vedea

Cum e dragostea simtita

Într-un infern ar continua.

Oare unde mai esti?

Oare unde te-ai dus?

De te-aș ști undeva,

Ți-aș fi zori și apus.

Oare unde-ai plecat?

Oare ce ai simțit?

În ce tărâm fermecat,

Să te caut smintit?

În ce doruri trăiești,

În ce suspin lăcrimezi,

Oare unde mai ești,

Și de ce nu mă vezi?

Oare te voi găsi,

Sub un cer neumblat?

Oare cum e o zi,

Fără chin și oftat?

Oare unde te-ai dus?

Urma nu-ți văd,

Ochiul meu a apus,

Și în mine-i prăpăd.

Oare unde-ai ajuns?

Pe ce drum te-ai pierdut?

Nicăieri nu-i răspuns,

Doar urme de lut...

Zboară în cercuri în gândurile mele 
Şi lasă nisip din aripile lor 
Să curgă peste amintiri şi peste durere 
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor. 

Sunt sclipitor de frumoşi în lumină 
Şi extrem de hidoşi pe interior 
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână 
Împunşi cu acele viselor lor. 

Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase, 
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură 
Mă privesc cu dulce durere şi... mor. 

Îi las apoi jos, şi iau un chibrit 
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor, 
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă 
Vise, durere, gânduri... şi dor.

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

Se prelinge lumina pe față

Și tresar mușchii fragezi sub fard ,

Oferind prospețime și viață

Senzualelor buze ce ard .

Umbre fine, contrastul crează,

În oglindă , al doilea profil ,

Când de-afară pătrunde o rază

Peste chipul tău drag de copil .

Printre gene pătrunde lumina ,

Limpezind ochii mari ce-i ador ,

Dilatând sub cornée , retina

Și pupilele-n mijlocul lor .

Îți ador frumusețea-n tăcere 

Și în taină , iubito te-ador ,

Sub tributul ce viața mi-l cere ,

Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .

Te ador când apari în grădina

Înfloritului parc cu alei ,

Printre care te-arăți Bellamina ,

Să te vadă în veci , ochii mei .

Ștefan Kaurek

Amintirile sunt vii,

Se-nalță-n nopțile târzii,

Și-n taină sufletul îmi plâng,

Când dorul vechi începe să-l frâng.

Sunt clipe ce nu pier nicicând,

Rămân în aer, tremurând,

Și chiar de timpul ne desparte,

Le simt aproape, ca o carte.

În șoapte blânde mă-nvelesc,

Cu chipuri dragi ce le iubesc,

Și-n liniștea ce mă cuprinde,

Un strop de pace iar mă prinde.

Amintirile sunt vii mereu,

În ele e ceva divin,

Un fir ce leagă, dulce, greu,

Ce-a fost cândva și ce-i destin.

Privesc la malul unui râu

Și brusc te văd pe tine 

Observ că apa-i pân' la brâu 

Şi ceva în cap îmi vine.

Mi-aduc aminte în trecut 

Când încă ne iubeam 

C-aici mereu am petrecut

Și-aici mereu zâmbeam.

Curând nu voi mai fi

 Voi pune capăt sorții 

Cât pot mă voi jertfi 

Și voi ține pactul morții.

Ce-aș mai putea face acum?

Ce mă voi face pe ziua de mâine ?

Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână

Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.

Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune

Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas

Ți-am povestit toate momentele bune

Te-am tras încontinuu de nas.

M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc

Am reușit să le fac mai calde.

Degeaba dacă n-am putut să le trezesc

Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.

M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală

M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg

De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală

N-am simțit niciodată că-nțeleg

Dar acum realizez că o fac.

Viața este un dar de la Dumnezeu

Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris   

Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu

Niciodată cel cu mare dificultate

Asta e prostia omului indecis.

Moartea este o mare binecuvântare…

Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade

Și ai știut să-ți ceri iertare

Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade

Trăind veșnic în împărăția Lui.

M-am abținut atât de mult să nu te plâng

N-am reușit în totalitate,moșneguțule

Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng

Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.

Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică

Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână

Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică

Speram să nu te duci în lumea eternă

Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…

Ne vom mai întâlni noi vreodată?

Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare

Dacă slabul de mine atârnă?

N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?

Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…

Ți-am scris. Așteptam un răspuns de la tine.

Mi-ai scris înapoi. Ce zâmbet frumos mi-a apărut pe buze,

M-a făcut să mă gândesc la noi,nu doar la mine,

M-a făcut să uit de scuze.

Ne știm de-abia de 5 minute,

Dar simt ca te cunosc de atât amar de timp…

Deja simt ca te iubesc.

Poate o fi doar de un moment,

Dar mă atragi încet, încet și pic cu pic

Doamne, ai părul ăla care mă face să înnebunesc

Mai lung decât al meu,șaten, oare să ți-l pocesc?

Figură slabă și un chip inocent ca de înger,

Îmi vine să îți spun că n-am deloc plângeri.

Sper să-mi fii vis în noaptea asta rece de iarnă

Fiindcă distanța îmi șoptește

Că dorința ta de lumină către mine aleargă

Îmi șoptește, îmi șoptește…

“Du-te la el,du-te înconjoară-l cu ale tale mâine!”

Of...Mama mea cu ochii blânzi

Un foc profund în mine-aprinzi.

Mă tem că vei îmbătrâni?

Că într-o zi nu vei mai fi.

Mergi doar pe unde vrei 

Și știu că ai alte idei,

Dar vreau să-ți dăruiesc

Un simplu te iubesc...

Aștepți să mă căiesc ,

Să nu mă-npotmolesc.

Am să-ți cer ceva

Ce nu vei observa. 

Știu c-am greșit mereu,

Dar uneori e greu 

Și vreau să-ți cer acum

Iertare oarecum. 

Doar tu știi tot despre mine ,

Mereu mă vei susține ,

Pentru asta-ți mulțumesc 

Și copilul tău eu mă numesc. 

Ai încercat, te-ai străduit 

Pentru-n viitor mai strălucit

Și-ai salvat viețile noastre 

Trecând pe mările albastre.

Au trecut aproape doi ani

Doi ani de când zaci acolo sub pământ

Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani

mereu când îți pun lumânări pe mormânt.

Mi-e așa dor de tine

Nici nu știu când trece timpul

Trece,trece și te alungă departe de mine

Așa cu el trece și anotimpul…

Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici

Totul e la fel,doar vieți normale

Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări

și de saluturile noastre speciale.

N-am să te mint… chiar îmi lipsești

Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală

Te văd doar prin poze vechi

Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.

Sper că ești bine acolo oriunde te aflii

Sper că nu ți-e frig la mâine

Că n-am să pot a le încălzi

N-am să pot a le atinge

Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…

Acest poem îl voi dedica etern

Într-un mod diferit de cel modern. 

A ta iubire nu am cum să o uit 

Splendoarea ta, iubito, m-a uluit! 

Încă nu m-ai văzut pe mine să plâng 

Dar pe la spate sunt doar un nătâng

Și în brațe tare aș vrea să te strâng. 

Când pe lângă casa ta treceam 

În mintea mea "Iubito!" te strigam.  

Mă trezesc noaptea într-un coșmar sec

Dar îmi revin când aud al tău cântec. 

De cum tu în visul meu ai apărut

Ți-am dat în dar primul meu sărut

Și îmi tot spui că ai mai fi vrut .

Dumnezeule! Dar ce frumoasă!

Însă știu că în suflet ești fricoasă.

Inimile noastre sunt complete

De la frig ai buzele violete 

De la fereastra casei te urmăresc

Culorile reci ți se potrivesc!

Și știi că mâinele-ți iubesc. 

Mă întrebi:De unde dragoste? 

Sunt îndrăgostit de o pacoste. 

Și stau și mă gândesc toată noaptea 

N-are cum să ne despartă moartea 

În mine se află o ruină de fantezii 

Pline de-ale tale perfecte trăiri 

Când te simt lângă mine scriu poezii. 

Licoare din râul tău cristalin 

Mi-ai dat să beau până am fost plin.