Prima iubire nu se uită
Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult
Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?
Vai și-amar de ce se va întâmpla
În cel mai rău caz te arunc în Prut.
Mă arde sudoarea plină de frustrare
Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ
Ca apoi să îmi devină părul cărunt
Clipe frumoase de crizare.
Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea
Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede
Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire
Am să te prind și-am să te sărut.
Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg
Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva
Când vei putea tu observa?
Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.
Îmi lipsește aroma ta la nebunie
Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut
L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut
Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…
Tu, prima mea iubire, nu te pot uita
Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?
Noul tău soț când vei dormi te va veghea?
Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?
Poems in the same category
Ne-am întâmplat...
Azi, ne-am întâmplat neprevăzut
Pentru o clipă.... pe mut...
Privirea ta m-a înghețat
Sufletul mi-a săgetat...
Am trecut cu pasul tremurând
Ochii mi se înecau lăcrimând
Înapoi un moment am vrut să privesc
Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.
Mi-am continuat de drum mai departe
Deși tremura totul în mine... un chin!...
O clipă simțeam că lipsește
Să nu mă prăbușesc... să leșin.
Un văl negru mi-a-ntunecat privirea
Am simțit cum de tot mă pierd
Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,
E nevoie... să mă pierd complet.
Azi ne-am întâmplat neprevăzut
Ca doi străini... cândva o poveste
Pentru o clipă... pe mut,
SFÂRȘIT....
El
Dau vina pe traume sau pe trecut,
Căci nu știi să mi dai un răspuns.
Doar stai în fața mea tăcut,
Și aștepți să fii străpuns.
Cu faptul de a iubii,
Cu gândul de a fi uitat,
Cu inimă de a trăi,
Și cu sufletul împăcat.
Ești sec,distant,nu știi ce mai vrei
mă dorești,mă îndrăgești,doar până la trei.
Dis de dimineață, să nu ți dau răspuns,
Numai poți vorbi,fiind deja străpuns.
Ne-am jucat vesel tot anul întreg
Ea a plecat să învețe în altă țară,
El a uitat de ea.
Minutele,toate anotimpurile pe ei i-au unit,
De o prietenie strânsă.
Apusul și răsăritul soarelui,
L-au întâlnit împreună.
Cântecele la chitară,
Amândoi le cântau.
Mâncarea la doi o împărțeau,
Sentimentele și prietenia un rol mare jucau.
S-au văzut ei peste zece ani,
El ridică ochii și o observă,
Pe prietena sa, din adolescență.
Ea cu fața de copilaș a rămas,
Dar băiatul a devenit matur și frumos.
Fetița nici nu la cunoscut,
Iar când i-a auzit vocea,
La cunoscut,este el ce nu îl poate scoate din
Al său gând.
-Salut draga mea ,ce faci ,cum la tine?
-Salut,la mine e tot bine dar tu ?
-Eu mă pregătesc de un nou proiect
la locul de muncă.
-Bine pa trebuie să plec, soția mă așteaptă.
-ce??? Pa
În gândul său fata a zis
Ne-am jucat vesel tot anul întreg
Dar acum el e însurat, și soție are.
A privit pentru ultima oară,la prietenul său.
Și tristă a plecat la soțul ei.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 17.10.2024
Ploaia nopții
E noapte și gândul sună a ploaie
Din ochi se revarsă șiroaie
Sufletul se îneacă în agonie
Când durerea cântă a ei simfonie
Gândul mă doare atât de cumplit
De când sufletul mi-ai rănit
Rog ploaia să spele al tău cuvânt
Ce fără milă inima mi-a înfrânt.
E noapte și tăcerea e surdă
Se-aud picuri de șoapte otrăvite
Si mintea îmi cade în amorțire
Când amintirea revine în simțire...
Ne-am întâmplat...
Azi, ne-am întâmplat neprevăzut
Pentru o clipă.... pe mut...
Privirea ta m-a înghețat
Sufletul mi-a săgetat...
Am trecut cu pasul tremurând
Ochii mi se înecau lăcrimând
Înapoi un moment am vrut să privesc
Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.
Mi-am continuat de drum mai departe
Deși tremura totul în mine... un chin!...
O clipă simțeam că lipsește
Să nu mă prăbușesc... să leșin.
Un văl negru mi-a-ntunecat privirea
Am simțit cum de tot mă pierd
Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,
E nevoie... să mă pierd complet.
Azi ne-am întâmplat neprevăzut
Ca doi străini... cândva o poveste
Pentru o clipă... pe mut,
SFÂRȘIT....
El
Dau vina pe traume sau pe trecut,
Căci nu știi să mi dai un răspuns.
Doar stai în fața mea tăcut,
Și aștepți să fii străpuns.
Cu faptul de a iubii,
Cu gândul de a fi uitat,
Cu inimă de a trăi,
Și cu sufletul împăcat.
Ești sec,distant,nu știi ce mai vrei
mă dorești,mă îndrăgești,doar până la trei.
Dis de dimineață, să nu ți dau răspuns,
Numai poți vorbi,fiind deja străpuns.
Ne-am jucat vesel tot anul întreg
Ea a plecat să învețe în altă țară,
El a uitat de ea.
Minutele,toate anotimpurile pe ei i-au unit,
De o prietenie strânsă.
Apusul și răsăritul soarelui,
L-au întâlnit împreună.
Cântecele la chitară,
Amândoi le cântau.
Mâncarea la doi o împărțeau,
Sentimentele și prietenia un rol mare jucau.
S-au văzut ei peste zece ani,
El ridică ochii și o observă,
Pe prietena sa, din adolescență.
Ea cu fața de copilaș a rămas,
Dar băiatul a devenit matur și frumos.
Fetița nici nu la cunoscut,
Iar când i-a auzit vocea,
La cunoscut,este el ce nu îl poate scoate din
Al său gând.
-Salut draga mea ,ce faci ,cum la tine?
-Salut,la mine e tot bine dar tu ?
-Eu mă pregătesc de un nou proiect
la locul de muncă.
-Bine pa trebuie să plec, soția mă așteaptă.
-ce??? Pa
În gândul său fata a zis
Ne-am jucat vesel tot anul întreg
Dar acum el e însurat, și soție are.
A privit pentru ultima oară,la prietenul său.
Și tristă a plecat la soțul ei.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 17.10.2024
Ploaia nopții
E noapte și gândul sună a ploaie
Din ochi se revarsă șiroaie
Sufletul se îneacă în agonie
Când durerea cântă a ei simfonie
Gândul mă doare atât de cumplit
De când sufletul mi-ai rănit
Rog ploaia să spele al tău cuvânt
Ce fără milă inima mi-a înfrânt.
E noapte și tăcerea e surdă
Se-aud picuri de șoapte otrăvite
Si mintea îmi cade în amorțire
Când amintirea revine în simțire...
Other poems by the author
Bogăția sărăcirii cu tine
Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.
Brațele în care mă regăsesc
Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire
Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.
Mă văd fericită alături de al tău braț
M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie
Mi se pare ireal.
Îmi alungi până și amarul fierii mele
Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi
Mă faci să nu mai știu ce e real
Mă pierd în jurul a mii de stele
Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:
“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.
Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”
N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine
Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe
Să mă spun , să-ți spun suspinele
Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat
De spus cuvintele de nespus…
Ultimul buchet de viorele
În fiecare noapte sunt binecuvântat de viorele,
Sub fiecare asfințit se află strălucirea lor de altădată,
Însă, când mă uit în buchetul mâinilor mele, pătruns de viorele,
Ochii îmi cad asupra unui mic spin.
Ghimpele îmi străpunge palmele,
Sângele meu ia miros de vin,
Iar când privesc din nou, ochii îmi joacă feste.
[...]
Apar dintr-o dată mii de viorele îndesate în râul sanguin.
În timp ce mă sting, încerc să simt mireasma florilor,
Petrec ultimele mele clipe mirosind parfumul îndulcegător al viorelelor,
Suflu tot mai încet... Cred că a sosit timpul...
Cred că a sosit timpul să plec...
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
Îmi ești defectă
Îmi ești defectă
Cu toate pălăvrăgiile tale
Nu ești deloc atentă
Pe unde s-o iei, pe care cale…
Mă enervezi,e-un toxic amurg
Dar îmi ești viață
La fiecare ceartă lacrimi îmi curg
Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.
Vai,Doamne , dar te iubesc
Și chiar și defectele tale ar vrea
Să le deosebesc.
Să-mi schimbe starea…
Când râzi,mi se topește sufletul
Simt că suntem doar noi
Și așa voi deveni poetul
Care te va scrie în mii și mii de foi…
Capul mi-e umplut de tine
Și buzele mele încă îți simt gustul
Își fac apariția întrebările străine
Am să-ți mai ating vreodată trupul?..
Voi mai fi la fel chiar dacă viața
îi va da o șansă vocii interioare ?
Voi mai trece eu vreodată ceața
care-mi stă la picioare ?
Atâtea întrebări fără răspuns
Tot ce știu e că te admir
Te admir că încă nu m-ai străpuns
Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.
Bogăția sărăcirii cu tine
Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.
Brațele în care mă regăsesc
Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire
Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.
Mă văd fericită alături de al tău braț
M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie
Mi se pare ireal.
Îmi alungi până și amarul fierii mele
Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi
Mă faci să nu mai știu ce e real
Mă pierd în jurul a mii de stele
Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:
“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.
Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”
N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine
Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe
Să mă spun , să-ți spun suspinele
Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat
De spus cuvintele de nespus…
Ultimul buchet de viorele
În fiecare noapte sunt binecuvântat de viorele,
Sub fiecare asfințit se află strălucirea lor de altădată,
Însă, când mă uit în buchetul mâinilor mele, pătruns de viorele,
Ochii îmi cad asupra unui mic spin.
Ghimpele îmi străpunge palmele,
Sângele meu ia miros de vin,
Iar când privesc din nou, ochii îmi joacă feste.
[...]
Apar dintr-o dată mii de viorele îndesate în râul sanguin.
În timp ce mă sting, încerc să simt mireasma florilor,
Petrec ultimele mele clipe mirosind parfumul îndulcegător al viorelelor,
Suflu tot mai încet... Cred că a sosit timpul...
Cred că a sosit timpul să plec...
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
Îmi ești defectă
Îmi ești defectă
Cu toate pălăvrăgiile tale
Nu ești deloc atentă
Pe unde s-o iei, pe care cale…
Mă enervezi,e-un toxic amurg
Dar îmi ești viață
La fiecare ceartă lacrimi îmi curg
Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.
Vai,Doamne , dar te iubesc
Și chiar și defectele tale ar vrea
Să le deosebesc.
Să-mi schimbe starea…
Când râzi,mi se topește sufletul
Simt că suntem doar noi
Și așa voi deveni poetul
Care te va scrie în mii și mii de foi…
Capul mi-e umplut de tine
Și buzele mele încă îți simt gustul
Își fac apariția întrebările străine
Am să-ți mai ating vreodată trupul?..
Voi mai fi la fel chiar dacă viața
îi va da o șansă vocii interioare ?
Voi mai trece eu vreodată ceața
care-mi stă la picioare ?
Atâtea întrebări fără răspuns
Tot ce știu e că te admir
Te admir că încă nu m-ai străpuns
Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.