Doamne,iartă-mă

Ninge peste străzi uitate,

Peste gânduri fără rost,

Peste vise destrămate

Și ce-a fost, si ce n-a fost..

Ninge peste tot ce doare,

Peste tot ce-am amânat,

Peste nopți ce dor in taina,

Peste tot ce n-am uitat.

Și se-așază blând, pe suflet,

Un tăcut și alb oftat—

Parcă ninge cu regrete,

Parcă ninge cu păcat.

Încerc acum, să-mi amintesc,

De cum a fost, în alte timpuri,

Și cât de mult, mă regăsesc,

În aste timpuri, tare tulburi

Mai ieri, eram copil, desculț acasă,

Și ziua toată, alergam pe drum,

N-aveam timp, să stau la masă,

Iar colbul ridicat, părea un fum

Țin minte, cum cozi noi ne legam,

Făcute din cânepă, sau din haldani,

Și cum pe ulițe, în sat, fugeam,

Iar lumea ne spunea...nu fiți golani

Dimineața, fără pachet la școală,

Cu un ghiozdan, cam rupt, uzat,

Și foarte des, eram cu burta goală,

Dar cui să-i spui...sunt nemâncat

Acasă ajungând, luam ceva merindă,

Să-mi treacă foamea, și-apoi cu vaca,

Care mă astepta, în grajd, flămândă,

Pe vale să o duc și iarba, să o pască

 Seara, program de învățat aveam,

Fără curent electric și, doar la lampă,

Iar mama insista, chiar de plângeam,

Spunând, învața de nu vrei să ramâi, la sapă

Și clasă, după clasă, deloc ușoare,

A-ntâia, pân' a opta, urmând liceul,

Și-apoi și studii multe, superioare,

Și culmea vieții, apoi a început greul

Cànd studiile toate, s-au terminat,

Eu în producție, m-am angajat,

Ca tânăr stagiar și, de belea am dat,

Că nu puteam transpune, ce-am învățat

Dar greu zilei, n-a fost dezamăgire,

Din contra, mai tare m-a ambiționat,

Și-am profesat, mulți ani cu dăruire,

Punând în practică, tot, ce-am acumulat

Nimic nu este greu, în viață,

Când pasiune pui, în tot ce faci,

Și când tu, nu îți pierzi, speranța,

Și cu dușmanul, știi cănd și cum,

să te..împaci!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,

O tristă lampă pâlpâie în agonie,

Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,

Și nemilos mă scurg prin poezie.  

Pe masă plânge-o foaie de hârtie,

Iar albul ei zăpezi siberiene arată,

De frig, condeiul nu mai poate scrie,

Și hibernează într-o rătăcită pată.

Aud un cântec venit din iernile polare,

Pe geamul nins pictează flori de gheață,

Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,

Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.

Îmi bate în tâmple o muză înghețată,

I-aș face-un ceai și am valsa boem,

Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,

Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Segelboot

Liebes Segelboot, du schwebst im scheinbar endlosen Ozean,

Auf welche Kontinente wirst du dieses Mal wieder reisen,

Was erwartet Sie an Ihrem nächsten Ziel?

Segelboot, Segelboot...

Warum hast du mir nicht gesagt, dass dir das Segeln so viel Spaß macht?

Warum hast du mich nicht gewarnt?

Warum hast du, nachdem ich dir nur für einen Moment den Rücken gekehrt habe, den Hafen verlassen?

Wie kann ich mich an die Leere gewöhnen, die du mir hinterlassen hast?

Wie werde ich es füllen?

Segelboot, Segelboot...

Du warst leicht wie ein Spatz,

Ich hoffe, du kommst glücklicher zurück als dort, wo du hingegangen bist,

Mir ist klar, dass du gehen musstest

So hast du dich gefühlt

Das hast du gedacht.

Wir hatten dich so gut gebaut, aus Holz, dem Ruder, dem Deck,

Aus mehreren Segelblättern,

Ich habe sogar deinen Anker angebracht,

Ich weiß, es wird nicht einfach für dich sein,

Der Ozean hat seine Launen,

Sie wissen nicht, was Sie erwartet,

Wenn es unruhig wird und dich in alle Richtungen schüttelt,

Er nimmt Sie nur auf den für ihn zugänglicheren Wegen mit,

Wenn es für Sie schwer wird, wenn Sie das Gefühl haben, keine Möglichkeit zu haben, sich über Wasser zu halten,

Bitte schauen Sie nach unten, sehen Sie den angebrachten Anker,

Denken Sie, dass aus der Ferne, sogar aus Tausenden von Kilometern Entfernung,

Ich wache über dich, ich habe dich in meinem Herzen,

Es ist nur so, dass du nicht mehr in meiner Nähe bist, um es dir zu zeigen,

Wirklich, wie viel bedeutete unsere Verbindung,

(In einem argumentativen Ton)

Fühle dich gut, lass los, vergiss, wer dich gemacht hat,

In zwei Wochen kamen wir nicht einmal annähernd heran,

Wenn Sie das glauben, ist es Ihre Entscheidung...

Wisse einfach, dass ich mich um dich kümmere, deshalb habe ich dich so gut aufgebaut,

Als letzte Ermutigung sage ich Ihnen: „Sie dürfen sich nicht von den Stürmen einschüchtern lassen, denen Sie bei der Überquerung des Ozeans begegnen werden. Vergessen Sie nicht, dass nach dem Sturm gutes Wetter kommt.“

Das Segelboot:"Was würden Sie tun? Darf ich nicht einen Tag in Rio de Janeiro bleiben? Nur eines Tages, das ist alles was ich will, dann komme ich zu dir zurück, versprochen!"

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

Tu , vânător, tu asasine, 

N-ai somn pe zațu acestei lumi! 

Câte prăpăstii urcă-n tine,

Ca să dobori, un șoim, pe culmi? 

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

O.T. 

Poate mă scufund

Adânc adânc 

Dar poate zbor 

Mai sus,mai sus

Poate deja-s înecată

Sau în cer o pasăre împărată.

Dar știu  că-i pustiu

Pustiu  în jurul meu

Pustiu în suflet,  pustiu în gândul meu

Știu ca strig dar nu se aude

Știu că mă bucur ,dar nu se simte.

Doamne,spune-mi Tu,adu-mi aminte 

Unde-s eu ? Pe fund de mare,cât de adânc?

Întru-un cer albastru, și cât de sus?

O să cad? O să mă înec?

La final eu să plâng?

De tristețe? De bucurie?

Spune-mi Doamne! spune-mi mie.....

Carne fragedă,

Descântec lin,

Aș vrea să plec

Aș vrea să vin.

Du-mă,ia-mă

Lasă-mi demnitatea

Ghem țepos,

Te iubesc,te urăsc.

Atinge-mă,

Dă-mi drumul,

Du-mă,ia-mă

Te rog iartă-mă.

Lovește-mă

Oprește-te,

Spin ucigaș

Împunge-mă.

Îmi plâng ochii

Grav bocet,

Dezgustător,

Te urăsc,te iubesc.

Șterge-mă,

Ca pe o pată de cafea,

Iubirea mea

Se va șterge cu buretele.

[…]

Trup idealizat

Caracter deficitar,

Ochi plini de har

Suflet carnal.

Du-mă,ia-mă

Doar lasă-mă,

Sufăr

Pentru al nostru eșuat plan.

Ședeam pe pragul casei

Vine-un hulub la mine

Chiar amu , pe nepusul masei

Șî-m' zice: "Vezi că vine badea pe la tine"

Da' eu n-am crezut …

Mămuca nu mă lasă nici să ies din casă

Apăi când m-oi mărita

Să va văita întruna

Va plânge că-mi stă bine mireasă

Va plânge că nu mai mă-ntorc acasă...

Da las' că s-o-mpăca ea cu vecinul

Că toată ziua-i peste gard

Îl îndrăgește , 'i servește vinul

Îl îmbată cu Cotnari

Și cu aroma buzelor ei care ard..

Așa mamă ca a mea

Nu doresc la nimenea

Ea mă-nvață , ea mă crește

Ea îmi zice că put a pește

Normal dom'le că glumește.

Au trecut aproape doi ani

Doi ani de când zaci acolo sub pământ

Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani

mereu când îți pun lumânări pe mormânt.

Mi-e așa dor de tine

Nici nu știu când trece timpul

Trece,trece și te alungă departe de mine

Așa cu el trece și anotimpul…

Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici

Totul e la fel,doar vieți normale

Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări

și de saluturile noastre speciale.

N-am să te mint… chiar îmi lipsești

Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală

Te văd doar prin poze vechi

Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.

Sper că ești bine acolo oriunde te aflii

Sper că nu ți-e frig la mâine

Că n-am să pot a le încălzi

N-am să pot a le atinge

Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…

Văd cum privești amorul meu

Ce simți la mine știi doar tu.

Tot ce știu e tu și eu?

Doar ca tu ai un alt atu.

Cu sărutul tău frumos, 

Cu părul plin de soare, 

Alături de gândul tău fricos

Să-mi devii conducătoare. 

Ce vrei să-mi fii, nebună? 

Plină de-a sufletului ticăloasă! 

Am fantezii cu tine sub lună, 

Și te văd prin suflet frumoasă. 

Îți bag mâinile în păr, 

Te trag și în spate te car 

Mă uit peste al meu umăr 

Și îmi alungi orice amar.

Am vrut să-ți scriu mai înainte,

Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.

Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele

Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…

Oh,bunicule te duci deja spre ceruri

Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…

Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine

Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.

Am să mă gândesc la tine când soarele apune,

Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.

Am să mă gândesc cum ale tale mâine

Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.

Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.

Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…

În trei zile îți va bate ultimul clopot

Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.

Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,

Mi-e greu să cred că te văd murind încet,

Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,

Sper să nu îmi simți interiorul bocet.

Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale

Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.

Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu

Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.

Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.

Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,

Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,

Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.

Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,

Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale

Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria

Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.

Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul

Căci trupul îți va zace adânc în pământ.

În gândul tău cred că se află regretul

Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.

Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,

În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile

Am să îți văd curând numele scris pe o cruce

Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…

"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .

N-are niciun sens,

nu știu de unde e provenit ,

dar m-a schimbat intens. 

Oare chiar gândesc?

Oare...oare chiar așa am fost creat?

Dacă a mea minte vede ce privesc 

și simte cum am fost vegheat.

Poate-s doar gânduri 

sau poate nu-s nici atât.

Toate se așează în rânduri,

încât mă fac să mă simt hotărât.

Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?

Nu tot ce zboară se mănâncă.

Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii

care pe oameni îi aruncă....