Prima iubire nu se uită
Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult
Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?
Vai și-amar de ce se va întâmpla
În cel mai rău caz te arunc în Prut.
Mă arde sudoarea plină de frustrare
Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ
Ca apoi să îmi devină părul cărunt
Clipe frumoase de crizare.
Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea
Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede
Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire
Am să te prind și-am să te sărut.
Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg
Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva
Când vei putea tu observa?
Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.
Îmi lipsește aroma ta la nebunie
Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut
L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut
Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…
Tu, prima mea iubire, nu te pot uita
Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?
Noul tău soț când vei dormi te va veghea?
Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Irina Patraș
Дата публикации: 23 февраля
Просмотры: 220
Стихи из этой категории
Poem
Îți mai miros hainele a Dior Sauvage
Mai îmi porți dorul meu după tine?
Sau tot cu el te mai îmbraci....
Nu te-aș întreba ce faci,
Că e o întrebare retorică,
Te-aș întreba altceva,
Când ne vom revedea, când o să bem o cafea.
Să-ți reamintesc că mi-ai zis că ne vom căsători..
Sa fim la casa noastră cu ai noștri proprii copii..
Hmmm, Să mai zic , că ai vrut să-ți fiu?
Nu ți-am fost,
Și nici nu vom fii
Totuși, am rămas doi foști,
Rar se mai uită înapoi,
Iubind cu pătimă alți doi ochi.
La infinit
Eu te-am asteptat și n-ai venit
Ai dat uitării tot ce-ai promis
Speranțe mi-au murit în asfințit
Si dorul l-am purtat... la infinit!.
Eu te-am visat... în umbre mi-ai apărut
Răsăritul mă prindea cu tine-n gând
O clipă părea că viața mi-ar fi zâmbit
Dar nu!...erau iluzii... la infinit!
Eu te-am scris pe veci în suflet
De dorul meu grav te-ai lipit
Tăcerea ta mi-a rămas un urlet
Ce răsună în mine... la infinit!
Eu te-am iubit și n-ai putut
Să înțelegi ceea ce simt
Sau poate îți era teamă?
De-o dragoste... la infinit.
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
Dacă aș fi altfel
Dacă aș arăta ca o zeiță frumoasă,
Cu chipul perfect și trupul de vis,
Poate că nu m-ai mai privi cu ochi goi,
Poate că m-ai iubi, mi-ai da un sens, un abis.
Dar sunt prea urâtă, în oglindă mă văd,
Un chip fără frumusețe, fără dar,
Un suflet ce se rătăcește-n cuvinte,
Căci nu am ce ți-ar plăcea, nu am acel dar.
Mă pierd în umbra ce mă urmează,
În lumea unde frumusețea e lege,
Dar ce se întâmplă când nu ești perfect?
Când nu ai acea lumină, acea magie de eghe.
Mă uit la ele, cum zâmbesc, cum strălucesc,
Și știu că niciodată nu voi fi așa,
Căci eu sunt doar o umbră, o pată pe cer,
Un vis nerealizat, o tristețe ce nu se va șterge.
Dacă aș fi fost altfel, m-ai fi dorit,
Dar sunt doar eu, în fața ta un nimic,
Și mă las înghițită de golul ce-l simt,
Într-o lume unde frumusețea mă judecă ca pe un părinte critic.
Aș vrea să fiu ce vrei să vezi,
Dar realitatea mea mă trădează în fața oglinzii,
Și-n inima mea doar o durere mă ține,
Căci nu voi fi niciodată suficient de frumoasă, doar un vis pierdut, fără urme, fără amintiri.
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
365+
Sunt zile în care pare că totul s-a pierdut
Si trec prin timp fără nici o putere,
Să las tot ce-am trăit uitat în trecut
Poate așa mă uita și a mea durere.
#onewinewoman
Când gândul despre tine mi-e sonor
Îmi îmbăt ochii privind la cer apusul
Incerc să mii îndrept privind spre viitor
Sperând alăturea să imi rămână visul.
#mystory
Tu m-ai uitat atât de repede..știu bine!
Nu ţi-ai dorit să fiu nici măcar amintire
Și-n orice loc sub cer, lună sau soare
Caut, dar în zadar.. nu găsesc vindecare
#winestory
Încă mă-ntreb cum ar fi fost dacă
Ţi-aș fi rămas la fel de dragă
..căci mi-a trecut un an din viață
Să nu-mi mai fii cu sufletul de gheață..
Poem
Îți mai miros hainele a Dior Sauvage
Mai îmi porți dorul meu după tine?
Sau tot cu el te mai îmbraci....
Nu te-aș întreba ce faci,
Că e o întrebare retorică,
Te-aș întreba altceva,
Când ne vom revedea, când o să bem o cafea.
Să-ți reamintesc că mi-ai zis că ne vom căsători..
Sa fim la casa noastră cu ai noștri proprii copii..
Hmmm, Să mai zic , că ai vrut să-ți fiu?
Nu ți-am fost,
Și nici nu vom fii
Totuși, am rămas doi foști,
Rar se mai uită înapoi,
Iubind cu pătimă alți doi ochi.
La infinit
Eu te-am asteptat și n-ai venit
Ai dat uitării tot ce-ai promis
Speranțe mi-au murit în asfințit
Si dorul l-am purtat... la infinit!.
Eu te-am visat... în umbre mi-ai apărut
Răsăritul mă prindea cu tine-n gând
O clipă părea că viața mi-ar fi zâmbit
Dar nu!...erau iluzii... la infinit!
Eu te-am scris pe veci în suflet
De dorul meu grav te-ai lipit
Tăcerea ta mi-a rămas un urlet
Ce răsună în mine... la infinit!
Eu te-am iubit și n-ai putut
Să înțelegi ceea ce simt
Sau poate îți era teamă?
De-o dragoste... la infinit.
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
Dacă aș fi altfel
Dacă aș arăta ca o zeiță frumoasă,
Cu chipul perfect și trupul de vis,
Poate că nu m-ai mai privi cu ochi goi,
Poate că m-ai iubi, mi-ai da un sens, un abis.
Dar sunt prea urâtă, în oglindă mă văd,
Un chip fără frumusețe, fără dar,
Un suflet ce se rătăcește-n cuvinte,
Căci nu am ce ți-ar plăcea, nu am acel dar.
Mă pierd în umbra ce mă urmează,
În lumea unde frumusețea e lege,
Dar ce se întâmplă când nu ești perfect?
Când nu ai acea lumină, acea magie de eghe.
Mă uit la ele, cum zâmbesc, cum strălucesc,
Și știu că niciodată nu voi fi așa,
Căci eu sunt doar o umbră, o pată pe cer,
Un vis nerealizat, o tristețe ce nu se va șterge.
Dacă aș fi fost altfel, m-ai fi dorit,
Dar sunt doar eu, în fața ta un nimic,
Și mă las înghițită de golul ce-l simt,
Într-o lume unde frumusețea mă judecă ca pe un părinte critic.
Aș vrea să fiu ce vrei să vezi,
Dar realitatea mea mă trădează în fața oglinzii,
Și-n inima mea doar o durere mă ține,
Căci nu voi fi niciodată suficient de frumoasă, doar un vis pierdut, fără urme, fără amintiri.
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
365+
Sunt zile în care pare că totul s-a pierdut
Si trec prin timp fără nici o putere,
Să las tot ce-am trăit uitat în trecut
Poate așa mă uita și a mea durere.
#onewinewoman
Când gândul despre tine mi-e sonor
Îmi îmbăt ochii privind la cer apusul
Incerc să mii îndrept privind spre viitor
Sperând alăturea să imi rămână visul.
#mystory
Tu m-ai uitat atât de repede..știu bine!
Nu ţi-ai dorit să fiu nici măcar amintire
Și-n orice loc sub cer, lună sau soare
Caut, dar în zadar.. nu găsesc vindecare
#winestory
Încă mă-ntreb cum ar fi fost dacă
Ţi-aș fi rămas la fel de dragă
..căci mi-a trecut un an din viață
Să nu-mi mai fii cu sufletul de gheață..
Другие стихотворения автора
În drum spre mare
Oh...Doamne ce miros îmbietor
Ne-a învăluit cabina de tren
Un voal mângâietor,
Un motiv de a scrie un catren...
Stau cu ochii pe tavan
Și-aștept să treacă timpul ,
Mă uit cum urcă câte-un bețivan
Ce repede mai trece anotimpul...
Mă simt sedusă de valuri
De marea cea îndepărtată ,
Aștept să trec de dealuri
S-ajung pe partea cealaltă...
Haide cu mine, haide amândoi
Să ne simțim și noi odată bine ,
Haide cu-al tău spirit vioi
Să ne facă sufletele pline...
Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
Este vară, dar tu ești cu mine?
E vară , dar tu nu ești cu mine
Mă topesc de dor în al meu bloc
Sufletul îmi aparține iubirii divine
Dar tu n-ai simțit asta deloc...
Ascult ce-mi simte inima...
Capul mi-e aplecat în jos
Și regretu-mi este aproape
Mă uit la tine... Pari nervos
Vor ochii mei să mă dezgroape?
E tot ce pot exprima...
Aș vrea să ne întâlnim diseară
Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi
Să văd cum timpul zboară
Cum noi o luăm pe diferite căi.
Și așa mă ia spaima...
Sticloviu
Mă auzi, dar niciodată nu mă asculți;mă vezi, dar niciodată nu mă privești;mă atingi, dar niciodată nu mă mângâi;mă miroși,dar niciodată nu-mi simți mireasma îmbietoare.
Îmi împrăștii inima în mii de cioburi,
Îmi tai carnea cu un fierăstrău,
Iar când vii și le pui cap la cap
Imi faci inima de sticlă să bată din nou […]
Doar o mică atingere de-a ta,
Doar un chicot mic,
Fac ca lumea mea să-nflorească
Ca florile din mijlocul lui Avril…
Un simplu vis cu tine
O simplă atingere trupească
Fac ca eu să înfloresc din ruine.
Pacea ta, dorul meu
Am vrut să-ți scriu mai înainte,
Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.
Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele
Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…
Oh,bunicule te duci deja spre ceruri
Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…
Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine
Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.
Am să mă gândesc la tine când soarele apune,
Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.
Am să mă gândesc cum ale tale mâine
Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.
Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.
Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…
În trei zile îți va bate ultimul clopot
Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.
Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,
Mi-e greu să cred că te văd murind încet,
Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,
Sper să nu îmi simți interiorul bocet.
Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale
Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.
Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu
Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.
Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.
Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,
Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,
Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.
Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,
Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale
Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria
Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.
Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul
Căci trupul îți va zace adânc în pământ.
În gândul tău cred că se află regretul
Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.
Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,
În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile
Am să îți văd curând numele scris pe o cruce
Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…
În drum spre mare
Oh...Doamne ce miros îmbietor
Ne-a învăluit cabina de tren
Un voal mângâietor,
Un motiv de a scrie un catren...
Stau cu ochii pe tavan
Și-aștept să treacă timpul ,
Mă uit cum urcă câte-un bețivan
Ce repede mai trece anotimpul...
Mă simt sedusă de valuri
De marea cea îndepărtată ,
Aștept să trec de dealuri
S-ajung pe partea cealaltă...
Haide cu mine, haide amândoi
Să ne simțim și noi odată bine ,
Haide cu-al tău spirit vioi
Să ne facă sufletele pline...
Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
Este vară, dar tu ești cu mine?
E vară , dar tu nu ești cu mine
Mă topesc de dor în al meu bloc
Sufletul îmi aparține iubirii divine
Dar tu n-ai simțit asta deloc...
Ascult ce-mi simte inima...
Capul mi-e aplecat în jos
Și regretu-mi este aproape
Mă uit la tine... Pari nervos
Vor ochii mei să mă dezgroape?
E tot ce pot exprima...
Aș vrea să ne întâlnim diseară
Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi
Să văd cum timpul zboară
Cum noi o luăm pe diferite căi.
Și așa mă ia spaima...
Sticloviu
Mă auzi, dar niciodată nu mă asculți;mă vezi, dar niciodată nu mă privești;mă atingi, dar niciodată nu mă mângâi;mă miroși,dar niciodată nu-mi simți mireasma îmbietoare.
Îmi împrăștii inima în mii de cioburi,
Îmi tai carnea cu un fierăstrău,
Iar când vii și le pui cap la cap
Imi faci inima de sticlă să bată din nou […]
Doar o mică atingere de-a ta,
Doar un chicot mic,
Fac ca lumea mea să-nflorească
Ca florile din mijlocul lui Avril…
Un simplu vis cu tine
O simplă atingere trupească
Fac ca eu să înfloresc din ruine.
Pacea ta, dorul meu
Am vrut să-ți scriu mai înainte,
Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.
Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele
Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…
Oh,bunicule te duci deja spre ceruri
Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…
Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine
Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.
Am să mă gândesc la tine când soarele apune,
Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.
Am să mă gândesc cum ale tale mâine
Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.
Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.
Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…
În trei zile îți va bate ultimul clopot
Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.
Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,
Mi-e greu să cred că te văd murind încet,
Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,
Sper să nu îmi simți interiorul bocet.
Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale
Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.
Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu
Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.
Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.
Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,
Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,
Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.
Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,
Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale
Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria
Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.
Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul
Căci trupul îți va zace adânc în pământ.
În gândul tău cred că se află regretul
Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.
Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,
În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile
Am să îți văd curând numele scris pe o cruce
Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…