Al doilea capitol al nostru

Admiră sunetul păsărilor

Și inima ta se va umple de bucurie

Vrăjește-mă cu acele cuvinte,

Pot spune că ești doar a mea,doar tu și cu mine.

Sunt hipnotizat de acei ochi…

Îmi spui că sunt frumos,

Ce vrei să spui?

Tu doar spui că sunt nătângul tău.

Arăți splendid atunci când soarele îți atinge obrazul,

Dar arăți la fel cu mine sub umbra codrului,

Putem să avem atâtea amintiri frumoase,

Lasă cerul să ne ducă peste șoapte.

Primăvara mea n-ar mai fi la fel fără săruturile tale,

N-aș putea să miros florile fără să simt mireasma ta,

N-aș putea să văd culorile

Cum le văd în ochii tăi străluncizi.

Fără tine, primăvara mea s-ar termina.

Fără să te văd sau să te miros aș plânge zile întregi,

Fără să simt mâinele tale reci

Aș lua oricând o razna

Și n-aș mai putea trăi în veci.

În suferință sufletu-mi nu mai este

Acum e plin de dragoste, plin de dulcele amor

Lipsit de cântece neîmplinite,de dor,

De nopți fără de somn.

Al meu prinț e venit pe-un cal alb

Poate nu-i așa bleg să asculte de spân

Căci dacă va îndrăzni și-l va asculta,

Am să uit al său nume.

De va veni la mine cu-n sac de-arginți

Îl voi trimite la al meu tată,Împăratul Roșu

Să-l facă necurat,iluzoriu

Ca dracu’.

Fiind fată de-un rău împărat,

Te-am împiedicat ca un obstacol,

Ca în final să ne vrăjim,

Să ne îndrăgostim unul de altul.

frigiderul își găsește o pacoste

o mare amorezare cuprinzându-l:

-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,

pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.

[…]

ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea

pentru draga lui iubită, leguma.

săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…

leguma iubește suportul din hol

acolo sunt așezate milioane de fructe

leguma crede că și ea se poate încadra,

păcat că mai târziu frigiderul va afla.

-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău

însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…

chiar vrei sa pleci de lângă mine?

chiar crezi ca mie îmi convine

să rămân atâtea nopți fără tine?

[…]

leguma n-ascultă de frigider

în final, se mută la suportul din hol,

însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol

nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul

care și-a iubit leguma atât de mult

încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.

Regret că n-am spus te iubesc la timp

Aș fi putut să te am lângă mine dar am ales să te las altcuiva

Prefer să te părăsesc, meriți tot ce e mai bun pe lumea asta,

Am început să iubesc din nou cu apariția ta.

De ce trebuie să-mi las sufletul să zboare de lângă mine

Dacă știu ca se va duce la spinii înțepători

Și nu se va mai întoarce înapoi la pieptul meu

Am greșit când mi l-am ales.

Nu te recunosc, ai ales pe altcineva în locul jumătății tale

Fericirea mea a plecat odată cu plecarea ta

M-ai împins în prăpastie chiar dacă eu am vrut să mă arunc

Te-am rugat să nu plângi și să mă împingi.

Ți-ai refăcut viața,înțeleg, însă chiar cu ea trebuia?

Din mii și sute de femei ea a ajuns să-ți fure inima

Ai ales-o după chip, dar sufletul ei cum era?

“Ea” și nu “Eu” creează doar suferinți asupra mea.

Oh nu-mi lua vederea ,

Că în zadar suspin și plâng 

Încerc să-ți uit privirea 

Și vreau în brațe să te strâng .

Să te strâng așa de tare ,

Să nu te lași să pleci 

Și să nu dai uitare 

Să nu mă lași pe veci .

Devin cuprinsă de rugină 

Cu tot cu a mea tărie, 

Și acum ești lumină 

Întâlnindu-mă-n câmpie .

Atâtea inimi sparte ,

Râzi că un băiețandru 

Te văd tot mai departe 

Dar la fel de tandru .

Tu îi dai vieții contur 

Și cred c-așa-i mai bine ,

Te rog doar să te uiți în jur 

Ca să mă vezi pe mine.

S-a cam făcut răcoare 

Și te-am visat murind 

Lacrimile-s ape curgătoare ,

Văzându-mă trăind .

Tot mă gândesc la tine ,

Eu știu că n-a trecut 

Și vreau să se termine 

Ceva ce nu am vrut .

Iar într-o zi de toamnă 

Curând în viitor 

Sufletul o să adoarmă,

Și nu-mi va fi ușor .

Uită-te la visele noastre ,

Știu multe sunt cam rele 

Plimbându-ne pe mările albastre 

Privind cerul cu multe stele .

Odată te-am văzut 

Distrus și plin de sânge ,

Dar te iubesc la infinit 

Și inima îmi plânge .

Ce-aș mai putea face acum?

Ce mă voi face pe ziua de mâine ?

Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână

Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.

Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune

Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas

Ți-am povestit toate momentele bune

Te-am tras încontinuu de nas.

M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc

Am reușit să le fac mai calde.

Degeaba dacă n-am putut să le trezesc

Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.

M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală

M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg

De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală

N-am simțit niciodată că-nțeleg

Dar acum realizez că o fac.

Viața este un dar de la Dumnezeu

Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris   

Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu

Niciodată cel cu mare dificultate

Asta e prostia omului indecis.

Moartea este o mare binecuvântare…

Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade

Și ai știut să-ți ceri iertare

Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade

Trăind veșnic în împărăția Lui.

M-am abținut atât de mult să nu te plâng

N-am reușit în totalitate,moșneguțule

Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng

Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.

Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică

Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână

Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică

Speram să nu te duci în lumea eternă

Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…

Ne vom mai întâlni noi vreodată?

Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare

Dacă slabul de mine atârnă?

N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?

Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…

Iubirea mea amară 

Sub steaua solitară ,

Pierdută în șoapte,

Străină de noapte..

Sub plapuma ca gheața,

Mă -ntampini dimineața;

Privirea mea fadă 

Rătăcește pe stradă..

Te sorb din priviri,

Te caut în amintiri,

Urmele -ti sărut,

Te strig din trecut..

La răsărit ai plecat,

Apusulu-i m -ai lăsat;

Acum e prea târziu 

Chipu-ti nu mai știu..

Nu mai am puterea,

Să -mi curm durerea;

Rămâi doar în vise 

Tu,iubire din culise..

Din apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep să ți se închine,
Strălucind din ochii demiurgului,
În miezul nopților meschine.

În adâncul sufletului meu echitabil,
Aud in codul morse iubiri limpezi,
Mărturisind că te-aș dori veritabil,
Pentru o veșnicie… și încă o zi.

Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce mă gândesc,
Cu inima ratacită ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…

Zeiță cu chipul de ceară,

Te rog alină suferința mea,

Primește dragostea mea,

Așa nu te voi uita.

Privesc pe geamul aburit,

La ochii tăi închiși,

De ce nu ma privești?

Nu ma mai iubești?

Chipul tău e neschimbat,

La fel și vocea ta,

De ce te ai îndepărtat?

Ma simt respins, ce pot sa fac...?

Nu primesc niciun răspuns,

Oare e totul in capul meu?

Nu, ea e aici, doar o privesc,

Sau doar mi-o imaginez...

Un dor nebun de tine,

Ce nu-l pot potoli.

Nu mai semăn demult cu mine,

Nu mă pot stăpâni.

Îmi este-atât de dor,

De prima clipă-n care

Ne-ai redat acel fior,

Ce n-are asemănare.

Poate i-o coincidență,

Că te-am văzut atunci

Sau poate-o aparență..

A ochilor tăi reci.

Acei ochi făr' de pereche,

Ce-i văd numai în vis!

Ca-n arta cea străveche,

Cu-acei ochi, tu m-ai învins.

Și iarăși mi-e dor,

Fără să te știu.

Și mă trece un fior,

Chiar de-am sufletul pustiu..

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!

Mi-e frig și e urât.

Privesc casele din drum.

Zâmbetul oamenilor mă orbește.

Afară e frig,

dar în case e cald, presupun.

Îmi place ploaia,

dar mi-e frig

și sunt udă leoarcă.

Bat în geamuri.

Cer mâncare, o umbrelă… orice!

Dar nu primesc nimic.

Simt ploaia pe tot corpul,

o aud, o văd

și aștept.

Aștept…

Aștept…

AȘTEPT.

Nimeni nu vine.

Sunt singură.

Poate voi găsi companie,

dar toți sunt în case.

De ce eu nu sunt acolo?

Nu știu…

Îmi place ploaia,

poate și singurătatea.