Evadare din Coșmar
Verbul “a judeca” mă dezgustă,
Cum e posibil ca un om normal la cap să judece alți oameni?
Îmi este imposibil să cred că acest om nu va avea șansa să se vindece,
Chiar vrea acesta să aleagă frumusețea idealistă
În locul a mii de comori?
De-o bucată de vreme nici cuvintele nu mă mai salvează,
Să scriu devine încet o amintire,
Treziți-mă din acest coșmar, oferiți-mi o ghiontire,
Nu vreau sa plec,gândul îmi vrea răul,mintea mă trădează,
Nu mă lăsați să cedez, nu lăsați ca pielea să-mi devină din nou pală.
Cum să mă exprim mai clar,
Dacă din glasul meu nu pare să se mai audă cuvinte?
Ce va mai exista vreodată să mă reprezinte?
Voi mai putea vreodată eu să răsar?
Am început să nu mai exist nici în trecut,nici în prezent
Am început să pierd acest dar…
Стихи из этой категории
Reproșuri
Doamne
strig în pustiu
de ce mi-ai ascuns inima în spatele ochiului
să nu-mi văd propria durere zbătându-se
ca o cobră între colții mangustei
ce frumos ar fi fost să fi avut inimile la vedere
în culorile calde ale dragostei
sau în cele reci ale urii
să mergi pe stradă și să vezi inimile oamenilor
strălucind în toate culorile curcubeului
să-ți poți alege inima pereche după culoarea propriei inimi
și să îngropi îndoiala
Doamne
de ce-ai creat cuvântul înaintea minții
și l-ai legat pe dedesubt de arhipelagul inimii
unde ai îndesat și sufletul
de ce-ai făcut din om
cea mai neverosimilă formă de viață
într-o lume la fel de neverosimilă
și ne-ai mințit când ai spus că suntem făcuți
după chipul și asemănarea Ta
vai
cui prodest...
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .
Dansul Universului Închis
Într-un colț al nimicului, un zeu mic își scutură palma.
Degetele lui sunt clepsidre întoarse, nisipul curge invers,
o galaxie cade și se ridică dintr-un strigăt mut.
Universul e o închisoare de lumină,
iar barele sunt făcute din întrebări fără răspuns.
Pe marginea vidului, doi sori joacă șah cu stelele moarte.
Unul râde, dar râsul lui e o spirală de timp,
înghițind umbrele ce curg pe podeaua infinitului.
Celălalt tace. Dar tăcerea lui scrie poeme pe pielea
asteroizilor care explodează în apocalipse mici,
doar pentru plăcerea unui moment de haos pur.
Și tu, cititorule, ești o celulă
într-un plămân cosmic care respiră întuneric.
Inspiri universuri, expiri coliziuni.
Între coastele tale, gravitația cântă o melodie
pe care doar găurile negre o înțeleg:
"Suntem capcanele iubirii ce se sparge pe sine."
Într-un colț de eternitate, o frunză de lumină cade.
Dar nu atinge niciodată pământul.
Căci pământul e un mit inventat de suflete,
iar sufletele sunt iluzii ale fotonilor prinși în bucle.
Ce e poezia asta? Tu întrebi.
E un fir de praf care și-a dorit să fie Dumnezeu.
Și-a învârtit sinele în cercuri, în cercuri, în cercuri,
până când a creat o oglindă.
Iar în oglindă era totul.
Dar totul nu era nimic.
Și din nimic, o altă palmă s-a întins,
scuturând iarăși timpul ca pe o minge.
Universul începe din nou,
dar tu n-ai să știi vreodată
că ești doar un ecou al unei idei
uitate.
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Reproșuri
Doamne
strig în pustiu
de ce mi-ai ascuns inima în spatele ochiului
să nu-mi văd propria durere zbătându-se
ca o cobră între colții mangustei
ce frumos ar fi fost să fi avut inimile la vedere
în culorile calde ale dragostei
sau în cele reci ale urii
să mergi pe stradă și să vezi inimile oamenilor
strălucind în toate culorile curcubeului
să-ți poți alege inima pereche după culoarea propriei inimi
și să îngropi îndoiala
Doamne
de ce-ai creat cuvântul înaintea minții
și l-ai legat pe dedesubt de arhipelagul inimii
unde ai îndesat și sufletul
de ce-ai făcut din om
cea mai neverosimilă formă de viață
într-o lume la fel de neverosimilă
și ne-ai mințit când ai spus că suntem făcuți
după chipul și asemănarea Ta
vai
cui prodest...
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .
Dansul Universului Închis
Într-un colț al nimicului, un zeu mic își scutură palma.
Degetele lui sunt clepsidre întoarse, nisipul curge invers,
o galaxie cade și se ridică dintr-un strigăt mut.
Universul e o închisoare de lumină,
iar barele sunt făcute din întrebări fără răspuns.
Pe marginea vidului, doi sori joacă șah cu stelele moarte.
Unul râde, dar râsul lui e o spirală de timp,
înghițind umbrele ce curg pe podeaua infinitului.
Celălalt tace. Dar tăcerea lui scrie poeme pe pielea
asteroizilor care explodează în apocalipse mici,
doar pentru plăcerea unui moment de haos pur.
Și tu, cititorule, ești o celulă
într-un plămân cosmic care respiră întuneric.
Inspiri universuri, expiri coliziuni.
Între coastele tale, gravitația cântă o melodie
pe care doar găurile negre o înțeleg:
"Suntem capcanele iubirii ce se sparge pe sine."
Într-un colț de eternitate, o frunză de lumină cade.
Dar nu atinge niciodată pământul.
Căci pământul e un mit inventat de suflete,
iar sufletele sunt iluzii ale fotonilor prinși în bucle.
Ce e poezia asta? Tu întrebi.
E un fir de praf care și-a dorit să fie Dumnezeu.
Și-a învârtit sinele în cercuri, în cercuri, în cercuri,
până când a creat o oglindă.
Iar în oglindă era totul.
Dar totul nu era nimic.
Și din nimic, o altă palmă s-a întins,
scuturând iarăși timpul ca pe o minge.
Universul începe din nou,
dar tu n-ai să știi vreodată
că ești doar un ecou al unei idei
uitate.
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Другие стихотворения автора
Tăcerea de după
Mă aflu-n mintea mea spurcată,
Mă uit la marea necurată
Și mă gândesc cu gând amar
La cea de peste hotar.
Privesc la valurile tulburate,
Nu pot să dorm,cât sunt pe moarte
Și chiar de mâine voi muri,
Noi într-o zi ne vom găsi.
Mă aflu în mijlocul unui cuvânt,
Departe sunt de tine,
Aștept să vii la al meu mormânt
Sau măcar să-mi spui “Iubire”.
Și poate cerul va-ngheța
Căci vocea ta n-o pot uita,
Mă-nvăluie liniștea târzie,
Trupul tău aș vrea să fie lângă mine.
Sub valul rece și tăcut
Te-aștept, tu dorul meu pierdut,
Și-n noaptea care vine,
Te strig pe nume,a mea iubire.
Primul capitol al nostru
Povestea noastră are un început ciudat, căci ne-am plăcut, nu ne-am vorbit, ne-am certat, nu ne-am mințit, ne-am despărțit în sensul în care n-am mai vorbit. N-am crezut vreodată că voi renunța la conceptul nostru de “iubire prietenească”.
Am vrut doar să te las,să te las singur singurel,pierdut în a ta viață și în ale tale gânduri, așa că te-am lăsat.
Era luna iulie, mijlocul verii. Am ajuns să vorbim din nou , chiar dacă am continuat să vorbesc ca orice adolescentă din zilele noastre, cu mai multe persoane simultan.Cheia este comunicarea, nu-i așa? Cel puțin așa am crezut în acel moment, mintea mea copilărească de acum un an sau doi nu se pliază cu gândirea mea de acum.Aș fi vrut să fi scris aceste inscripții încă de atunci ,ca să pot analiza ce cuvinte trăsnite aș mai fi scos eu pe botul meu de rață mută.
Sinceră să fiu, nici nu mi-aș putea imagina gândurile mele de atunci.Doar gândindu-mă mă apucă o retragere involuntară de la suprafața pământului, parcă mai degrabă aș prefera să zbor doar să nu mai aud gândurile și sunetele,orice fel de sunete, cântece,sunete ale naturii și așa mai departe.
Revenind la subiect, realizez cât de repede a trecut timpul, cât de mult s-a schimbat relația dintre noi și cât de mult îmi lipsești. Aș fi încercat să vorbesc cu cineva despre aceste aspecte,dar cine își va irosi timpul ascultându-mă sau înțelegându-mă. Poate că ar exista multe persoane care ar putea să își irosească timpul pentru mine, însă tot n-am să apelez la prieteni pentru tine.Glumesc doar.
E trist că trebuie să distrug atâtea sentimente doar pentru a te lăsa măcar o zi în liniște.Mă întreb de ce trebuie să te las acum, de ce nu când voi muri ori când vei fi plecat cu muncă?Nu aș vrea să te las nici acum, și nici atunci. Crezi c-am să pot eu rezista fără prezența ta îndelungul zilelor ce vor urma?Nici nu mă mai pot gândi la altceva, în capul meu răsună întrebarea “De ce am plecat unul de lângă celălalt?”. Mă nedumeresc și mă neliniștesc singură, dau palpitații inimii și stres minții.
Memoria mea ușor, ușor,îmi devine prietenă, chiar dacă mi-a fost dușman toată viața; îmi amintesc cum și ce s-a întâmplat între noi de ne-am separat. O entitate necunoscută a apărut între noi și ne-a împărțit, ne-a transpus înapoi la singular. Problema este că această entitate a fost bacterie. Ne-am îmbolnăvit, și n-am mai putut scăpa de ea nici cu antidoturi și nici cu medicamente naturiste.
Bolnavi noi fiind, ne‐am carantinat , ne-am izolat față de lume, chiar față și de noi. Am găsit un leac băbesc care a funcționat, dar Dumnezeu a vrut să ne testeze dragostea unul pentru celălalt și din nou ne-am separat.
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
Plouat și îndrăgostit
Mă aflu la fereastra casei tale
Sunt leoarcă plouat
Mi-a intrat apa chiar și în cizme
Și o mare nostalgie m-a luat
De necrezut, de neuitat…
Vino frumoaso cu ale tale miresme
și-mi adu viața înapoi
Ne vom simți ca în vechile basme
ca în vechile basme pline de vulpoi
vicleni și șireți de soi.
Așa-mi trudește imaginația
În fiecare zi, în fiecare noapte
Aici are loc emanația
De a nu-mi vedea de-a mea cale
De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.
Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?
Încă sunt afară,te aștept să vii
Vrei să-ți dau un sărut mic?
Și chiar de asta n-ai să vrei
De mână îți dau voie să mă ții.
Și mâine e o zi,pe curând,iubito!
Aștept să mă accepți data viitoare când vin
Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,
Îți las în dar o mică scrisoare, un crin
Și stiloul meu cu peniță de aur.
Tu și eu
Văd cum privești amorul meu
Ce simți la mine știi doar tu.
Tot ce știu e tu și eu?
Doar ca tu ai un alt atu.
Cu sărutul tău frumos,
Cu părul plin de soare,
Alături de gândul tău fricos
Să-mi devii conducătoare.
Ce vrei să-mi fii, nebună?
Plină de-a sufletului ticăloasă!
Am fantezii cu tine sub lună,
Și te văd prin suflet frumoasă.
Îți bag mâinile în păr,
Te trag și în spate te car
Mă uit peste al meu umăr
Și îmi alungi orice amar.
Tăcerea de după
Mă aflu-n mintea mea spurcată,
Mă uit la marea necurată
Și mă gândesc cu gând amar
La cea de peste hotar.
Privesc la valurile tulburate,
Nu pot să dorm,cât sunt pe moarte
Și chiar de mâine voi muri,
Noi într-o zi ne vom găsi.
Mă aflu în mijlocul unui cuvânt,
Departe sunt de tine,
Aștept să vii la al meu mormânt
Sau măcar să-mi spui “Iubire”.
Și poate cerul va-ngheța
Căci vocea ta n-o pot uita,
Mă-nvăluie liniștea târzie,
Trupul tău aș vrea să fie lângă mine.
Sub valul rece și tăcut
Te-aștept, tu dorul meu pierdut,
Și-n noaptea care vine,
Te strig pe nume,a mea iubire.
Primul capitol al nostru
Povestea noastră are un început ciudat, căci ne-am plăcut, nu ne-am vorbit, ne-am certat, nu ne-am mințit, ne-am despărțit în sensul în care n-am mai vorbit. N-am crezut vreodată că voi renunța la conceptul nostru de “iubire prietenească”.
Am vrut doar să te las,să te las singur singurel,pierdut în a ta viață și în ale tale gânduri, așa că te-am lăsat.
Era luna iulie, mijlocul verii. Am ajuns să vorbim din nou , chiar dacă am continuat să vorbesc ca orice adolescentă din zilele noastre, cu mai multe persoane simultan.Cheia este comunicarea, nu-i așa? Cel puțin așa am crezut în acel moment, mintea mea copilărească de acum un an sau doi nu se pliază cu gândirea mea de acum.Aș fi vrut să fi scris aceste inscripții încă de atunci ,ca să pot analiza ce cuvinte trăsnite aș mai fi scos eu pe botul meu de rață mută.
Sinceră să fiu, nici nu mi-aș putea imagina gândurile mele de atunci.Doar gândindu-mă mă apucă o retragere involuntară de la suprafața pământului, parcă mai degrabă aș prefera să zbor doar să nu mai aud gândurile și sunetele,orice fel de sunete, cântece,sunete ale naturii și așa mai departe.
Revenind la subiect, realizez cât de repede a trecut timpul, cât de mult s-a schimbat relația dintre noi și cât de mult îmi lipsești. Aș fi încercat să vorbesc cu cineva despre aceste aspecte,dar cine își va irosi timpul ascultându-mă sau înțelegându-mă. Poate că ar exista multe persoane care ar putea să își irosească timpul pentru mine, însă tot n-am să apelez la prieteni pentru tine.Glumesc doar.
E trist că trebuie să distrug atâtea sentimente doar pentru a te lăsa măcar o zi în liniște.Mă întreb de ce trebuie să te las acum, de ce nu când voi muri ori când vei fi plecat cu muncă?Nu aș vrea să te las nici acum, și nici atunci. Crezi c-am să pot eu rezista fără prezența ta îndelungul zilelor ce vor urma?Nici nu mă mai pot gândi la altceva, în capul meu răsună întrebarea “De ce am plecat unul de lângă celălalt?”. Mă nedumeresc și mă neliniștesc singură, dau palpitații inimii și stres minții.
Memoria mea ușor, ușor,îmi devine prietenă, chiar dacă mi-a fost dușman toată viața; îmi amintesc cum și ce s-a întâmplat între noi de ne-am separat. O entitate necunoscută a apărut între noi și ne-a împărțit, ne-a transpus înapoi la singular. Problema este că această entitate a fost bacterie. Ne-am îmbolnăvit, și n-am mai putut scăpa de ea nici cu antidoturi și nici cu medicamente naturiste.
Bolnavi noi fiind, ne‐am carantinat , ne-am izolat față de lume, chiar față și de noi. Am găsit un leac băbesc care a funcționat, dar Dumnezeu a vrut să ne testeze dragostea unul pentru celălalt și din nou ne-am separat.
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
Plouat și îndrăgostit
Mă aflu la fereastra casei tale
Sunt leoarcă plouat
Mi-a intrat apa chiar și în cizme
Și o mare nostalgie m-a luat
De necrezut, de neuitat…
Vino frumoaso cu ale tale miresme
și-mi adu viața înapoi
Ne vom simți ca în vechile basme
ca în vechile basme pline de vulpoi
vicleni și șireți de soi.
Așa-mi trudește imaginația
În fiecare zi, în fiecare noapte
Aici are loc emanația
De a nu-mi vedea de-a mea cale
De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.
Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?
Încă sunt afară,te aștept să vii
Vrei să-ți dau un sărut mic?
Și chiar de asta n-ai să vrei
De mână îți dau voie să mă ții.
Și mâine e o zi,pe curând,iubito!
Aștept să mă accepți data viitoare când vin
Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,
Îți las în dar o mică scrisoare, un crin
Și stiloul meu cu peniță de aur.
Tu și eu
Văd cum privești amorul meu
Ce simți la mine știi doar tu.
Tot ce știu e tu și eu?
Doar ca tu ai un alt atu.
Cu sărutul tău frumos,
Cu părul plin de soare,
Alături de gândul tău fricos
Să-mi devii conducătoare.
Ce vrei să-mi fii, nebună?
Plină de-a sufletului ticăloasă!
Am fantezii cu tine sub lună,
Și te văd prin suflet frumoasă.
Îți bag mâinile în păr,
Te trag și în spate te car
Mă uit peste al meu umăr
Și îmi alungi orice amar.