Lacul
Sub sălciile plângătoare, dorul curge lin
Mai în jos de ele, un lac încărcat cu nuferi rozalii
Adie vântul prin frunza tremurândă
Soarele se ascunde după pădurea blândă.
Se-ntind pe valuri line petale rătăcite
Povești nepovestite, de suflete iubite
Și-n liniștea profundă, tăcerea a-nceput
Dând acord îndrăgostiților pentru încă un sărut.
Lacul codrilor iluștri
Încărcat cu cer de aștri
Reflectează asupra-mi harul dragostei
Și vindecă prostia de după moarte a pacostei.
Doi îndrăgostiți, doi supuși la decedat
Unul suferind,celălalt fiind decapitat
În mijlocul pădurii, în acest lac
La fund de el șade un trup femeiesc și un bărbătesc cap.
Стихи из этой категории
Refuz categoric
Păşind spre-un greier încruntat
Ce cântă trist şi jalnic,
El se opreşte din cântat,
Nu pasul meu năvalnic.
Nu vrea defel să îl ajut,
Să-i ţin măcar, chitara;
Ci cântă-aşa cum a-nceput:
El singur, toată seara.
Aşa că-ndată m-am retras
Şi l-am lăsat în pace,
Necutezând un singur pas
Sau gesturi, a mai face.
O mână-şi puse pe rever,
O alta, pe batistă,
Şi rămăsese iar stingher,
Cântându-şi soarta tristă...
Taina Nopții
Noanțe calde de violet
Pictează un amurg perfect
Soarele ca un aprins buchet
De Bujori ce se îneacă încet
Umbre lungi și Raze scurte
Pentru locuri pornesc să lupte
Către soare îs împletite
Până Bolta cerului pălește
Când privesc,cerul înstelat
Zăresc Luceafărul înalt
Sclipesc în inimă scântei
Când visez la razele ei
Vin norii, o i-au în brațe
Și-i fac un Palat de ațe
În el își ascunde raza aleasă
Fiindcă doarme și nu-i mai pasă
Albul ei devine palid
În vârful cerului s-a oprit
Să ridice valul mării
Și să dispară în răsărit...
Astrul galben iar s-a ivit
Să rupă a nopții vrajă
Și-a ei taină sfântă a-nlocuit
Cu a Zilei grabă oarbă.
Natura
Sub cer senin, se-ntinde-o vale,
Cu râuri care strălucesc,
Păduri bătrâne, munți în zare,
Și vânturi care-n frunze cresc.
Lumina-n ape se desfată,
Plutind pe unde de argint,
Iar cerul nopții ni se arată,
Cu stele-n vise de alint.
E liniște și dor se-așterne,
Pe creste verzi și dealuri moi,
Iar luna printre umbre cerne,
Sclipiri de taină peste ploi.
Natura cântă în tăcere,
Un vals al vieții fără grai,
Iar timpul trece, efemer,
În peisajul ei de rai.
Doar un felinar
-orașul de ruina-
Pe patul de frunze doar praful se adună,
Si aleea de pietre i verde de rod,
Un tainic cocor o veste rasunǎ,
Nici urma de om nu i in glod.
Orasul scufundă dorinte uitate,
Casute cu reci amintiri,
Destine pe veci sunt legate,
In locul demult,cu iubiri.
In jur numai zdrente aruncate,
Nădejdi murdare n nevoi,
Trăirile sunt iarasi spălate
Intr un cerc vicios de valori.
Rugina preia armistitiu,
Cand norii de poznă sunt grei,
Si dorul de casă se frange,
In bezna asediatǎ n polei.
Doar un Felinar mai arde,
Pe drumul din inima lor,
Caci umbra se pierde in noapte
Curmând sperante ce mor.
Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,
Si podul de lemn sa cadă nu vrea,
Padurea din poza culoarea alinǎ
Cand lumea incet disparea.
Pe o fereastra spartă de ură meschină,
Se vede o statuie patată in timp,
A unuia care juraminte suprimă,
Celor ce credeau intr un domn ratacit.
In raul de langă o moara stricată,
Curg vorbe cernute etern in neant,
Si valea de aur cu spini e placată,
Cand patosul vietii se uită galant.
O ceată se lasă pe ntregul tinut,
Căci lupta cu timpu i pierdută,
Soldatul amintirilor vesnic cazut,
In urma lăsând,Oarsul de ruina.
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Gerul
Peste țară a domnit
Gerul rece și cumplit
Ne-nghițit căsuțele
Mia-nghețat mânuțele.
A pictat și flori de gheață
Chiar acum de dimineață
Soarele ni l-a furat
Și cu nori l- a astupat.
Fulgi de vată ne-a adus
Chiar acum pe la apus
Gerul crud și morocănos
Este chiar caraghios.
Săniuș a pregătit
Și copiilor a șoptit
Hai ieșiți acum afară
Nu vă mai uitați la oră.
Refuz categoric
Păşind spre-un greier încruntat
Ce cântă trist şi jalnic,
El se opreşte din cântat,
Nu pasul meu năvalnic.
Nu vrea defel să îl ajut,
Să-i ţin măcar, chitara;
Ci cântă-aşa cum a-nceput:
El singur, toată seara.
Aşa că-ndată m-am retras
Şi l-am lăsat în pace,
Necutezând un singur pas
Sau gesturi, a mai face.
O mână-şi puse pe rever,
O alta, pe batistă,
Şi rămăsese iar stingher,
Cântându-şi soarta tristă...
Taina Nopții
Noanțe calde de violet
Pictează un amurg perfect
Soarele ca un aprins buchet
De Bujori ce se îneacă încet
Umbre lungi și Raze scurte
Pentru locuri pornesc să lupte
Către soare îs împletite
Până Bolta cerului pălește
Când privesc,cerul înstelat
Zăresc Luceafărul înalt
Sclipesc în inimă scântei
Când visez la razele ei
Vin norii, o i-au în brațe
Și-i fac un Palat de ațe
În el își ascunde raza aleasă
Fiindcă doarme și nu-i mai pasă
Albul ei devine palid
În vârful cerului s-a oprit
Să ridice valul mării
Și să dispară în răsărit...
Astrul galben iar s-a ivit
Să rupă a nopții vrajă
Și-a ei taină sfântă a-nlocuit
Cu a Zilei grabă oarbă.
Natura
Sub cer senin, se-ntinde-o vale,
Cu râuri care strălucesc,
Păduri bătrâne, munți în zare,
Și vânturi care-n frunze cresc.
Lumina-n ape se desfată,
Plutind pe unde de argint,
Iar cerul nopții ni se arată,
Cu stele-n vise de alint.
E liniște și dor se-așterne,
Pe creste verzi și dealuri moi,
Iar luna printre umbre cerne,
Sclipiri de taină peste ploi.
Natura cântă în tăcere,
Un vals al vieții fără grai,
Iar timpul trece, efemer,
În peisajul ei de rai.
Doar un felinar
-orașul de ruina-
Pe patul de frunze doar praful se adună,
Si aleea de pietre i verde de rod,
Un tainic cocor o veste rasunǎ,
Nici urma de om nu i in glod.
Orasul scufundă dorinte uitate,
Casute cu reci amintiri,
Destine pe veci sunt legate,
In locul demult,cu iubiri.
In jur numai zdrente aruncate,
Nădejdi murdare n nevoi,
Trăirile sunt iarasi spălate
Intr un cerc vicios de valori.
Rugina preia armistitiu,
Cand norii de poznă sunt grei,
Si dorul de casă se frange,
In bezna asediatǎ n polei.
Doar un Felinar mai arde,
Pe drumul din inima lor,
Caci umbra se pierde in noapte
Curmând sperante ce mor.
Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,
Si podul de lemn sa cadă nu vrea,
Padurea din poza culoarea alinǎ
Cand lumea incet disparea.
Pe o fereastra spartă de ură meschină,
Se vede o statuie patată in timp,
A unuia care juraminte suprimă,
Celor ce credeau intr un domn ratacit.
In raul de langă o moara stricată,
Curg vorbe cernute etern in neant,
Si valea de aur cu spini e placată,
Cand patosul vietii se uită galant.
O ceată se lasă pe ntregul tinut,
Căci lupta cu timpu i pierdută,
Soldatul amintirilor vesnic cazut,
In urma lăsând,Oarsul de ruina.
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Gerul
Peste țară a domnit
Gerul rece și cumplit
Ne-nghițit căsuțele
Mia-nghețat mânuțele.
A pictat și flori de gheață
Chiar acum de dimineață
Soarele ni l-a furat
Și cu nori l- a astupat.
Fulgi de vată ne-a adus
Chiar acum pe la apus
Gerul crud și morocănos
Este chiar caraghios.
Săniuș a pregătit
Și copiilor a șoptit
Hai ieșiți acum afară
Nu vă mai uitați la oră.
Другие стихотворения автора
Este primăvara despre tine?
Admiră sunetul păsărilor
Și inima ta se va umple de bucurie
Vrăjește-mă cu acele cuvinte,
Pot spune că ești doar a mea,doar tu și cu mine.
Sunt hipnotizat de acei ochi…
Îmi spui că sunt frumos,
Ce vrei să spui?
Tu doar spui că sunt nătângul tău.
Arăți splendid atunci când soarele îți atinge obrazul,
Dar arăți la fel cu mine sub umbra codrului,
Putem să avem atâtea amintiri frumoase,
Lasă cerul să ne ducă peste șoapte.
Primăvara mea n-ar mai fi la fel fără săruturile tale,
N-aș putea să miros florile fără să simt mireasma ta,
N-aș putea să văd culorile
Cum le văd în ochii tăi străluncizi.
Fără tine, primăvara mea s-ar termina.
Fără să te văd sau să te miros aș plânge zile întregi,
Fără să simt mâinele tale reci
Aș lua oricând o razna
Și n-aș mai putea trăi în veci.
În drum spre mare
Oh...Doamne ce miros îmbietor
Ne-a învăluit cabina de tren
Un voal mângâietor,
Un motiv de a scrie un catren...
Stau cu ochii pe tavan
Și-aștept să treacă timpul ,
Mă uit cum urcă câte-un bețivan
Ce repede mai trece anotimpul...
Mă simt sedusă de valuri
De marea cea îndepărtată ,
Aștept să trec de dealuri
S-ajung pe partea cealaltă...
Haide cu mine, haide amândoi
Să ne simțim și noi odată bine ,
Haide cu-al tău spirit vioi
Să ne facă sufletele pline...
Pierdută în ochii străinului
Iubesc acei ochi ai tăi
Ochi de care m-am îndrăgostit
Ți-ai ales un risipitor poet.
Cât îți voi mai scrie ?
Ce mai faci ,dragul meu străin,
Mă mai crezi tu divină?
Pururi veci te-aș săruta
Inima-mi spune să te simt mai mult
Iar eu doar pe ea știu să o ascult.
Ia-mi trupul și fă-l al tău
Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta
Prin tine a avut loc Renașterea mea.
Când de-abia răsar zorii
Tu deja-mi ești pătruns în gând
Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.
Îmi aud urechile tale șoapta?
“Te iubesc”.(spus încet)
“Te iubesc din toată inima”.
Te-aș iubi tot mai mult
Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini
Așa vom putea îmbătrâni.
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Tu, Ea și Eu
Regret că n-am spus te iubesc la timp
Aș fi putut să te am lângă mine dar am ales să te las altcuiva
Prefer să te părăsesc, meriți tot ce e mai bun pe lumea asta,
Am început să iubesc din nou cu apariția ta.
De ce trebuie să-mi las sufletul să zboare de lângă mine
Dacă știu ca se va duce la spinii înțepători
Și nu se va mai întoarce înapoi la pieptul meu
Am greșit când mi l-am ales.
Nu te recunosc, ai ales pe altcineva în locul jumătății tale
Fericirea mea a plecat odată cu plecarea ta
M-ai împins în prăpastie chiar dacă eu am vrut să mă arunc
Te-am rugat să nu plângi și să mă împingi.
Ți-ai refăcut viața,înțeleg, însă chiar cu ea trebuia?
Din mii și sute de femei ea a ajuns să-ți fure inima
Ai ales-o după chip, dar sufletul ei cum era?
“Ea” și nu “Eu” creează doar suferinți asupra mea.
Gânduri
"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .
N-are niciun sens,
nu știu de unde e provenit ,
dar m-a schimbat intens.
Oare chiar gândesc?
Oare...oare chiar așa am fost creat?
Dacă a mea minte vede ce privesc
și simte cum am fost vegheat.
Poate-s doar gânduri
sau poate nu-s nici atât.
Toate se așează în rânduri,
încât mă fac să mă simt hotărât.
Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?
Nu tot ce zboară se mănâncă.
Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii
care pe oameni îi aruncă....
Este primăvara despre tine?
Admiră sunetul păsărilor
Și inima ta se va umple de bucurie
Vrăjește-mă cu acele cuvinte,
Pot spune că ești doar a mea,doar tu și cu mine.
Sunt hipnotizat de acei ochi…
Îmi spui că sunt frumos,
Ce vrei să spui?
Tu doar spui că sunt nătângul tău.
Arăți splendid atunci când soarele îți atinge obrazul,
Dar arăți la fel cu mine sub umbra codrului,
Putem să avem atâtea amintiri frumoase,
Lasă cerul să ne ducă peste șoapte.
Primăvara mea n-ar mai fi la fel fără săruturile tale,
N-aș putea să miros florile fără să simt mireasma ta,
N-aș putea să văd culorile
Cum le văd în ochii tăi străluncizi.
Fără tine, primăvara mea s-ar termina.
Fără să te văd sau să te miros aș plânge zile întregi,
Fără să simt mâinele tale reci
Aș lua oricând o razna
Și n-aș mai putea trăi în veci.
În drum spre mare
Oh...Doamne ce miros îmbietor
Ne-a învăluit cabina de tren
Un voal mângâietor,
Un motiv de a scrie un catren...
Stau cu ochii pe tavan
Și-aștept să treacă timpul ,
Mă uit cum urcă câte-un bețivan
Ce repede mai trece anotimpul...
Mă simt sedusă de valuri
De marea cea îndepărtată ,
Aștept să trec de dealuri
S-ajung pe partea cealaltă...
Haide cu mine, haide amândoi
Să ne simțim și noi odată bine ,
Haide cu-al tău spirit vioi
Să ne facă sufletele pline...
Pierdută în ochii străinului
Iubesc acei ochi ai tăi
Ochi de care m-am îndrăgostit
Ți-ai ales un risipitor poet.
Cât îți voi mai scrie ?
Ce mai faci ,dragul meu străin,
Mă mai crezi tu divină?
Pururi veci te-aș săruta
Inima-mi spune să te simt mai mult
Iar eu doar pe ea știu să o ascult.
Ia-mi trupul și fă-l al tău
Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta
Prin tine a avut loc Renașterea mea.
Când de-abia răsar zorii
Tu deja-mi ești pătruns în gând
Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.
Îmi aud urechile tale șoapta?
“Te iubesc”.(spus încet)
“Te iubesc din toată inima”.
Te-aș iubi tot mai mult
Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini
Așa vom putea îmbătrâni.
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Tu, Ea și Eu
Regret că n-am spus te iubesc la timp
Aș fi putut să te am lângă mine dar am ales să te las altcuiva
Prefer să te părăsesc, meriți tot ce e mai bun pe lumea asta,
Am început să iubesc din nou cu apariția ta.
De ce trebuie să-mi las sufletul să zboare de lângă mine
Dacă știu ca se va duce la spinii înțepători
Și nu se va mai întoarce înapoi la pieptul meu
Am greșit când mi l-am ales.
Nu te recunosc, ai ales pe altcineva în locul jumătății tale
Fericirea mea a plecat odată cu plecarea ta
M-ai împins în prăpastie chiar dacă eu am vrut să mă arunc
Te-am rugat să nu plângi și să mă împingi.
Ți-ai refăcut viața,înțeleg, însă chiar cu ea trebuia?
Din mii și sute de femei ea a ajuns să-ți fure inima
Ai ales-o după chip, dar sufletul ei cum era?
“Ea” și nu “Eu” creează doar suferinți asupra mea.
Gânduri
"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .
N-are niciun sens,
nu știu de unde e provenit ,
dar m-a schimbat intens.
Oare chiar gândesc?
Oare...oare chiar așa am fost creat?
Dacă a mea minte vede ce privesc
și simte cum am fost vegheat.
Poate-s doar gânduri
sau poate nu-s nici atât.
Toate se așează în rânduri,
încât mă fac să mă simt hotărât.
Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?
Nu tot ce zboară se mănâncă.
Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii
care pe oameni îi aruncă....